Mar 22, 2018

Posted by in EDITORIAL

Virgil NEMOIANU – Polonia

 

Nu mă ruşinez să repet ce am mai spus şi altădată. Mă surprinde şi mă necăjeşte să văd că intelectualii şi oamenii politici din România insistă să o compare pe aceasta ba cu Franţa şi Germania, ba cu Suedia sau Japonia, mai nou pînă şi cu Anglia şi cu America. Acestea sînt luate drept model şi propuse spre imitaţie. În schimb orice paralele cu ţări învecinate, adică din Europa Centrală şi de Est sînt respinse şi chiar dispreţuite. Această atitudine nu provine de azi sau de ieri, ci datează încă din secolul 19.

Am mai spus şi rămîn la această părere că e vorba de o eroare şi chiar de o piedică în evoluţia politică şi socială a ţării.

Să luăm un exemplu mai rar discutat: Polonia. Istoria acestei ţări are anume asemănări structurale cu istoria română. Cea din urmă este singura ţară latină prin limbă şi origine care să fie ortodoxă. Polonia, la rîndul ei, fără să fie unică, este, de departe, cea mai importantă ţară slavă care este catolică. Pe amîndouă am putea aşadar să le numim „ţări-punte”, capabile să unifice Europa, să-i dea coerenţă. Mai este o paralelă importantă. Istoria amîndurora este fragmentată şi „zmucită”, lipsită de continuităţi line sau logice.

Aici probabil că încetează asemănările. Caci „bucla”, suişurile şi coborîrile, sînt de natură amplă şi vastă, larg-vizibilă, în cazul Poloniei, mult mai modeste şi aproape ascunse în cazul românilor. Polonia luptă „pe două fronturi” împotriva ortodoxiei ruse în plină ascensiune eurasiatică (multi-centenară), cum şi împotriva expansiunii prusac-protestante, şi ea în creştere cel puţin de la 1550 încoace (sau chiar înainte). La fel de important: Polonia se înscrie energic, fără sfială în istoria Europei. Regii săi sînt adesea germani (din Saxonia), lituanieni, odată chiar francezi (viitorul Henric III). Pe de altă parte Polonia ajunge să dispară ca entitate autonomă vreme de aproape 150 de ani. În acelaşi timp joacă un rol esenţial în blocarea ofensivei otomane prin victoriile militare ale ilustrului Jan Sobieski în 1683 la Viena, victorii care îl fac egalul lui Don Juan de Austria pe valurile Mediteranei, la Lepanto în 1572. Este de asemeni primul stat care înfrînge dictatura bolşevică, odată militar, prin victoria miraculoasă a mareşalului Pilsudski  pe Vistula, apoi paşnic, prin mişcările din anii ‘980, sprijinite şi poate inspirate de pontiful polonez Sf. Ioan Paul.

În tot acest turbulent răstimp, eflorescenţa ştiinţifică şi culturală a Poloniei este ameţitoare. Compozitori muzicali de la Chopin prin Paderewski la Gorecki, autori literari de la eminentul renascentist Kochanowski, prin Mickiewicz şi Slowacki, prin romancierii Sienkiewicz, Prus şi Reymont, pînă la Josef Conrad, Czeslaw Milosz şi Witold Gombrowicz, actorii Olbrychski şi Cybulski, regizorii Wajda şi Kieslowski, oameni de ştiinţă proeminenţi de la Copernic la Marie Sklodowska-Curie, filozofi ca Tarski şi toată şcoala analitică, revoluţionari cum Tadeusz Koszciusko, Lech Walesa şi Feliks Dzerjinsky au fost cunoscuţi pe tot globul. Şi în străinătate: Zbigniew Brezinski a fost ani de zile mîna dreaptă a unui preşedinte american, Gaston Palewski aghiotantul de nădejde al lui Charles De Gaulle. La rîndul ei, Moldova a avut de cîştigat din influenţa poloneză de la Alexandru cel Bun pînă la Miron Costin.

După 1989 Polonia s-a dezvoltat frumos economic, iar politic şi-a constituit cel puţin două partide robuste, capabile de guvernare, cu doctrine limpede articulate. Că în România nu a fost aşa, nu mai e nevoie să demonstrăm. Această structură doctrinară m-a frapat citind în traducere engleză o carte a lui Ryszard Legutko. O propun ca ilustrare şi ca bun exemplu al gîndirii politice serioase din Polonia actuală. Autorul ei a fost ministru al educaţiei, secretar de stat în cancelaria prezidenţială, iar acum este europarlamentar, de fapt chiar vicepreşedintele uneia din grupările politice de la Strasbourg, unde mai deţine şi alte poziţii. Cartea deţine în traducere titlul Demonul în democraţie, amuzant în măsura în care aminteşte de altă carte bună (Demonul în istorie).

Studiul lui Legutko, uşor scurtat faţă de versiunea poloneză (al cărei titlu s-ar fi tradus literal prin Triumful omului post-politic) şi lipsit de index, note de subsol sau bibliografie finală, este structurat pe capitole de domenii: utopia, politica, ideologia, religia şi altele. (De altfel ar fi de spus totuşi că Legutko este profesor de filozofie la Universitatea Jagelloniana din Cracovia şi a publicat mai multe cărţi, printre altele despre Platon şi Socrate.) Cartea de faţă nu e cu totul originală, în măsura în care teza sa principală descinde din Platon şi Aristotel sau, mai aproape de noi, din Tocqueville. Toţi aceşti titani filozofici avertizau că există pericole şi unghiuri negative în democraţie, că aceasta ameninţă mereu să se transforme în dictatură şi să fie pradă violenţelor.

Cum spuneam, studiul este împărţit în capitole ordonate: istorie, religie, ideologie, politică, utopie. Fiecare dintre acestea conţine critici (sau măcar îndoieli) privind starea de lucruri a Occidentului actual şi mai ales asemănările acestuia cu tradiţia marxist-leninistă. Pretenţii utopice au fiecare dintre ele. Presiunile cristofobice răzbat din ambele direcţii. Egalitarismul este valoarea supremă în ambele sisteme. Ambele caută să marginalizeze sau chiar să lichideze familia. Cenzura limbajului scris sau vorbit se manifestă atît la bolşevici, cît şi la apuseni. Cu alte cuvinte, dacă suspiciunile şi ispitele totalitare se recunosc în democraţie (cum avertizau Anticii), Legutko ilustrează concret manifestarea lor în zilele noastre. Interesant: profesorul e dezamăgit de vulgaritatea predominantă în lumea politică a patriei sale după 1989: evident nu este de fel la curent cu atmosfera şi cu cele care se petrec în ţara vecină, România.

Este vorba, în orice caz, de o carte scrisă cu multă competenţă şi mod convingător, care ne dă de gîndit, indiferent dacă sîntem de acord cu profesorul polonez sau nu. De altfel subtitlul versiunii engleze spune tocmai aceasta: Tentaţii totalitare în societăţile libere. Merită să fie recomandată, tradusă, citită.

 

februarie 2018, Bethesda, MD

Revista indexata EBSCO