Mar 19, 2018

Posted by in Interviu

„La Eminescu, componenta rațională a dominat per total” – dialog cu eminescologul Dan GRĂDINARU

 

George Motroc

1.Domnule Dan Grădinaru, fiind în aproape de 15 ianuarie, cu acceptul dvs., tema interviului va fi Mihai Eminescu, iar punctul de plecare monografia dvs. de 500 de pagini dedicată poetului în anul 2013, precum şi volumul Eminescu, poezii exuberante, apărut la sfârşitul anului 2017. Pentru început, v-aş întreba legat de o dilemă biografică: dvs. sunteţi de acord cu 15 ianuarie sau se pot aduce probe şi pentru altă dată?

Stimate domnule George Motroc, în siajul bătrânului dicton despre Platon şi adevăr, dar şi al studiului lui T. Maiorescu Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare (1883; invoc studiul în privinţa adevărului în toate domeniile, nu numai în ce priveşte domeniul literar), am să spun de la bun început că data de 15 ianuarie 1850, pe care o sărbătorim în prezent ca zi de naştere a poetului, este greşită.

T. Maiorescu realizează la moartea poetului (1889) articolul Eminescu şi poeziile lui şi acceptă ca dată a naşterii, până la ediţia a patra a Criticelor, cea din 1915, aşadar vreme de 24 de ani, ceea ce notase poetul într-un registru junimist: 20 decembrie 1849, cu completarea „Ignat”. Când şi-a schimbat Maiorescu opinia iniţială?

Iată când.

Revista ”Convorbiri literare” publică în 1892, apoi republică în 1912, rezultatul vizitei din 1891 a lui N.D. Giurescu la biserica Uspenia din Botoşani unde acesta află o „metrică” (un registru bisericesc) cu date de naştere şi botez. Într-una  apărea poetul, datele fiind (duminică) 15 ianuarie 1850 pentru naştere şi (sâmbătă) 21 ianuarie 1850 pentru ziua de botez.

Între datele menţionate în paragraful de mai sus, în anul 1904, Mihail N. Popescu-Colibaşi scrie un material publicat tot de „Convorbiri literare” în care face observaţia că data când ar fi avut loc botezul, trecută în metrica de la Uspenia, pica sâmbătă, şi în Moldova nu aveau loc botezuri sâmbăta, ridicând o suspiciune asupra cifrelor 21 şi implicit 15.

În continuare voi face câteva comentarii contra datei de 15 ianuarie stil vechi/ 27 ianuarie stil nou 1850 şi pentru data de 20 decembrie stil nou 1850:

a. Într-adevăr actele bisericeşti, ţinând locul actelor civile de astăzi, nu se completau cu acurateţe în secolul 19 (în legătură cu exactitatea producerii naşterii şi botezului creştin), ci după un timp, cu prilejul vreunei inspecţii ori, cel mai adesea, când urmau alte naştere şi botez ori îşi amintea preotul că ar trebui ca registrul bisericesc cu naşteri şi botezuri să fie adus la zi. În cazul lui Ion Creangă, ca să dau un exemplu sfidător, există două „date de naştere”. Conform unei mitrici descoperite de Gh. Ungureanu Creangă s-ar fi născut  în 10 iunie 1839, conform alteia descoperite de Lucian Predescu în 4 februarie 1842.

b. Poetul însuşi, cum spuneam, în plenitudinea puterilor intelectuale şi având o memorie extraordinară (Matei Eminescu), ca a tatălui său, a completat cu mâna proprie, într-un registru de înscriere de data aceasta junimist, ziua, luna şi anul pe care le privilegiez. Deoarece este un caz asemănător amintesc în context şi de Creangă, care afirmă tranşant în Fragment de biografie că s-a născut pe 1 martie 1837. Mi se pare deci rezonabil să acceptăm datele de 20 decembrie 1849 şi 1 martie 1837 susţinute de cei doi scriitori.

c. Anul 1849 ca an al naşterii e menţionat încă o dată la fila 347 a manuscrisului eminescian 2258.

d. Data de 20 decembrie stil nou apărea, în conformitate cu tradiţia românească, într-o carte bisericească (o psaltire) în care Gheorghe Eminovici nota naşterile copiilor. Data naşterii lui Eminescu a fost reprodusă de căpitanul Matei Eminescu în forma: „Astă-zi 20 Decemvrie anul 1849 la patru ceasuri şi cinci spre-zece minute evropieneşti s-au născut fiul nostru Mihai”. Ulterior psaltirea nu a mai fost văzută, actualmente fiind considerată pierdută, însă din câte ştiu nimeni nu a opinat că Matei ar fi inventat ori minţit.

Să admitem, prin reducere la absurd, că Mihai Eminescu nu a cunoscut psaltirea familială şi că fratele Matei a inventat ori minţit mânat de un interes obscur. Rămâne că data de naştere i-a fost transmisă poetului, totuşi, de doi părinţi care trăiau, când Eminescu scria în registrul junimist, şi care aveau un standard intelectual şi educaţional peste medie (Raluca a murit în 13 august 1876, tatăl în 8 ianuarie 1884).

f. Să existe apoi vreo persoană, afară de cazuri izolate, care să nu-şi cunoască ziua de naştere, ba chiar şi ora venirii pe lume, necum inşi de greutatea intelectuală a lui Eminescu (ori Creangă)?

Cum de n-a rămas până la urmă Maiorescu la 20 decembrie 1849 şi s-a fixat la 15/27 ianuarie 1850? Cred că pentru două motive. Deoarece era un legalist, adică consemnarea din registrul bisericesc, ca act sui generis, a primat şi, în al doilea rând, fiindcă avem de-a face cu o chestiune de psihologia ”onorabilităţii”. După ce a ales mai întâi 20 decembrie 1889 pentru a se opri începând probabil cu 1892 la 15 ianuarie (în Critice, scriptic, repet, din 1915), convins de mitrică, îi venea peste mână să se mai întoarcă după 11 – 12 ani, în 1904, la opţiunea iniţială.

În concluzie pentru secolul 19 sunt de părere că mitricile bisericeşti trebuie să aibă prioritate, cu excepţia cazului când informaţiile din ele sunt contrazise de afirmaţiile celor împricinaţi – cum se întâmplă şi cu Mihai Eminescu.

 

  1. În ceea ce priveşte locul naşterii, optaţi pentru Botoşani sau Ipoteşti?

Despre locul naşterii lui Eminescu s-a discutat de asemenea foarte mult cu argumente pro şi contra Botoşani sau Ipoteşti. După părerea mea trebuie să ne ţinem de acelaşi principiu şi anume ce a susţinut poetul în chestiunea aceasta. Ipoteştiul rămâne locul copilăriei îndelung deplâns de poet după pierderea moşiei Ipoteşti în 1878, iar Botoşaniul locul naşterii şi botezului.

 

  1. Avem documente, mărturii semnificative despre adolescenţa lui Mihai Eminescu?

Fără îndoială. Inclusiv pentru tot felul de comentarii (sociologice, psihologice, psihanalitice etc.).

 

  1. O întrebare despre omul Eminescu: persoana care avea cea mai mare influenţa asupra poetului era, în opinia dvs., Veronica Micle sau Titu Maiorescu?

Contactele de-a lungul anilor cu T. Maiorescu, I.L. Caragiale, Ion Creangă, Slavici, Samson Bodnărescu, Scipione Bădescu, Henriette Eminescu, Raluca şi Gheorghe Eminovici, inclusiv Veronica Micle ş.a. au avut oarecare „influenţă” asupra omului, însă oamenii se conduc sau, mai bine, sunt conduşi de firea proprie, de propriile date genetice. Ca să vă răspund la întrebarea precisă pe care mi-o adresaţi, înţeleg că ar trebui să fac o alegere între influenţa intelectuală şi cea sentimentală. Cred că una dintre cele două, apoi cealaltă, a prevalat în anumite perioade însă poate, totuşi, componenta raţională a dominat per total.

 

  1. L-aş întreba pe profesorul Dan Grădinaru, dacă este de acord cu acel curent de opinie care spune că anumite texte au fost prea mult comentate şi propun înlocuirea textelor să le spunem ,,canonice” cu altele mai puţin cunoscute, în manualele de liceu mai ales…

În prezenţa realităţii manualelor alternative, mi s-ar părea corect ca acestea să aibă şi un text sau două comune („Luceafărul”, în primul rând) şi nu fiecare manual să vină cu propriile texte eminesciene.

 

  1. În ceea ce priveşte ,,Luceafărul”, dvs. respingeţi total sau parţial povestea autobiografică?

Nu resping deloc ceea ce i-a povestit T. Maiorescu lui I.Al. Brătescu-Voineşti (e de altfel un scenariu adevărat), anume decriptarea Hyperion = Eminescu, Demiurgul = Maiorescu, Cătălina = Veronica Micle, Cătălin = Caragiale), însă poemul eminescian e o sublimare, o transfigurare artistică de nivel înalt. Mai toţi trecem în viaţă prin episoade de trădări, împăcări etc., însă nu ne merge când ne aşezăm la birou şi ne străduim să compunem capodopere asemănătoare ”Luceafărului”.

 

  1. În finalul cărţilor dvs. analizaţi câteva dintre studiile recente despre creaţia eminesciană. De aceea aş dori să vă cer o listă de câteva studii esenţiale care trebuie să fie pe lista de lecturi obligatorii a oricui vrea să-l aprofundeze, indiferent de vârstă…

Dintre volumele de exegeză apărute la începutul secolului nostru l-aş menţiona pe cel al regretatului profesor de la Literele bucureştene George Gană: Melancolia lui Eminescu.

 

  1. La final, nu mă pot abţine să nu vă întreb măcar un lucru si despre episodul morţii poetului: polemizaţi în monografia dvs. cu dl. Nicolae Georgescu şi refuzaţi total ideea unui complot politic. De ce nu ar fi această idee plauzibilă, ţinând cont de un anumit context istoric, dar şi de tonul polemic, chiar înverşunat al publicistului Mihai Eminescu?

Ideile complotiste ale domnului numit, dar şi ale altora, conform cărora poetul a fost perfect sănătos şi a fost ucis ca incomod, datorită publicisticii, de către austro-ungari cu sprijinul lui T. Maiorescu, sunt speculaţii fără suport în realitate, mai pe şleau nu produc dovezi nici că poetul n-ar fi suferit de sifilis (dr. Ion Nica, dar şi recenta carte Maladiile imaginare…, coordonată de dl. Eugen Simion) nici că marele critic se cobora de conivenţă cu medicii timpului să alcătuiască şi să pună în aplicare planuri diabolice.

 

 

 

Revista indexata EBSCO