Mar 19, 2018

Posted by in Istorie literara

Const. CLOȘCA-IAȘI – Iașul – stindard al Marii Uniri

 

După cele două momente istorice de maximă importanţă pentru români, respectiv Unirea Pricipatelor-1959 şi dobîndirea independenţei de stat (1877/78) România s-a înscris pe un trend ascendent pentru realizarea statului naţional unitar.

 

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, premergător Unirii din anul 1918, Iaşiul a fost locul unor manifestări cu vibraţie naţională, prevestitoare a împlinirilor ce vor cimenta în istorie actul Întregirii Neamului Românesc. Cîteva exemple le socotim relevante pentru scurtul nostru mesaj. În anul 1871 în Bucureşti (capitala ţării) s-a conturat o orientare politică antimonarhică, respectiv împotriva domnitorului Carol I. Familia regală era pe cale să părăsească tronul, ceea ce ar fi însemnat separarea Principatelor, deci anularea Unirii înfăptuită în 1859. Îngrijorarea a cuprins în special pe unioniştii moldoveni. Drept urmare, Iaşiul a intervenit pentru salvarea domniei  lui Carol. Familia regală a fost invitată la Iaşi, unde politicienii ieşeni au condamnat tulburările de la Bucureşti. Aici, în fosta capitală a Moldovei, s-a făcut o primire „deosebit de călduroasă” familiei regale (presa). Carol, dispus să abdice, a renunţat la intenţia sa provocată de munteni, salvîndu-se astfel ţara de la dezmembrare. Mai mult, domnia acestuia s-a consolidat, devenind rege în anul 1881. Ospitalitatea moldovenilor a fost apreciată de rege, numind, între altele, Iaşiul a doua Sa capitală. Totodată, sînt de remarcat frecventele contacte ale familiei regale cu Iaşiul, înregistrîndu-se optsprezece vizite de rezonanţă.

Tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în anul 1875, cu prilejul comemorării a o sută de ani de la răpirea nordului Moldovei (Bucovina) de către Austria, la Iaşi a avut loc o impresionantă manifestare de solidaritate naţională

şi condamnare a dominaţiei străine. La comemorarea de la Iaşi au participat studenţi de la Cernăuţi, organizaţi în Societatea Studenţească „Arboroasa”. Cu acel prilej, Mihail Kogălniceanu a publicat la Paris broşura intitulată: Rapt de la Bucovine, în care autorul făcea un aspru rechizitoriu privind răpirea nordului Moldovei,  devenită apoi Bucovina.

În anul 1883, cu prilejul inaugurării Statuii lui Ştefan cel Mare la Iaşi, oraşul a cunoscut freamătul unirii ce avea să vină. Au fost prezente Alteţele lor regale, membri ai parlamentului şi guvernului, precum şi personalităţi din provinciile aflate sub ocupaţie străină: Basarabia, Transilvania şi Bucovina. Iaşiul a cunoscut atunci o animaţie deosebită, cu ecou în timp şi spaţiu.

În anul 1908, consulul Turciei la Iaşi raporta superiorilor săi despre aspiraţiile de unitate naţională ale românilor din Bucovina. Despre ce este vorba:  „Primăria Iaşi a invitat 700 de bucovineni care au fost trei zile oaspeţi ai Iaşiului. Primirea făcută de întreaga populaţie a oraşului nu putea fi mai caldă şi mai cordială; prezenţa la gară a autorităţilor locale, în frunte cu prefectul, şi a întregii elite a Iaşiului”. Consulul amintit detaliază, arătînd: „Oraşul era  pavoazat şi luminat; bucovinenii au fost  întîmpinaţi cu urale şi strigăte Trăiască Bucovina şi alte lozinci. Entuziasmul – scrie turcul – era aşa de mare încît a-i fi crezut că se sărbătoreşte o victorie”. Mai departe se aminteşte că au fost ţinute conferinţe şi discursuri la Universitate. Autorul raportului, face precizarea faptului că discursurile erau cu caracter naţional; toasturile erau pentru Bucovina şi România. În raport se mai subliniază că opinia publică „interpretează aceste manifestaţii” ca un prim pas către Unire. (Ap. M. Muşat, I. Ardeleanu).

 

În anul 1909, tot la Iaşi s-a sărbătorit cu mare fast 50 de ani de la Unirea Principatelor. Momentul a constituit un bun prilej de exprimare a românilor pentru unirea  deplină. De asemenea, au fost prezente personalităţi, precum familia regală, membri ai guvernului şi parlamentului, şi un numeros public, venit din tot spaţiul românesc.

O manifestare asemănătoare a avut loc în vara anului 1912, cu prilejul inaugurării grupului statuar reprezentînd pe Al.I. Cuza şi sfetnicii săi. În acelaşi scop, consolidarea ideii de unitate a românilor într-un singur stat, Secţia din Iaşi a Ligii Culturale a desfăşurat o activitate susţinută în vederea realizării idealului de unitate naţională deplină. Pe data de 21 septembrie 1914, în sala „Pastia” a avut loc  adunarea secţiei din Iaşi a Ligii Culturale. Intelectualitatea Iaşiului a fost prezentă în frunte cu Nicolae Iorga şi A.D. Xenopol. Cu acel prilej a fost adoptată o moţiune care îndemna guvernul „să înceapă imediat o acţiune hotărîtă pentru întemeierea acelei Românii Mari pe care au visat-o strămoşii şi pe care o aşteaptă urmaşii noştri”. A urmat o amplă manifestare la statuia lui Al. I.  Cuza din Piaţa Unirii.

În acelaşi spirit şi speranţă a avut loc, tot la Iaşi, în ziua de 14 decembrie 1914 „una din cele mai mari întruniri” din ţară, organizată de Liga Culturală. Presa  aprecia că a fost o „manifestaţie din cele mai înălţătoare, care nu se va uita uşor, la care a participat Iaşul întreg”.

În toamna anului 1915 s-au întrunit la Iaşi liderii Federaţiei Unioniste, între care menţionăm: Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Barbu Delavrancea, Octavian Goga, Constantin Mille, P.P. Negulescu ş.a. pentru a organiza o manifestare politică naţională, privitoare la viitorul României. „Un entuziasm aparte anima toată populaţia Iaşiului – scriau ziarele – în aşteptarea noului miting preconizat”. După întrunire, presa consemna despre dimensiunile neobişnuite ale acelei acţiuni, arătînd că: „s-a desfăşurat la Iaşi una dintre manifestările marcante ale Federaţiei Unioniste, şi care, datorită caracterului ei larg, reprezentativ şi al ecoului declanşat, avea să fie considerată o veritabilă Mare Adunare Naţională, ce s-a pronunţat pentru unirea tuturor românilor, iar faptul convocării ei la Iaşi, făcea să-i sporească şi mai mult semnificaţia”. După acea Adunare a rămas afirmaţia că „Din Iaşi pleacă sunetul Marii Uniri!”

         În seara zilei de 15 august 1916, momentul începerii operaţiunilor militare româneşti de eliberare a Transilvaniei, la Iaşi, între orele 20-24, s-a desfăşurat o întrunire, apreciată drept „cea mai grandioasă manifestaţie ce s-a văzut vreodată în oraşul nostru” (ziarele). Ieşenii, în număr foarte mare, s-au adunat în Piaţa Unirii, în jurul statuii lui Al.I. Cuza, aclamînd armata română”. Demonstraţia a continuat la statuile lui Ştefan cel Mare şi Grigore III Ghica Vodă, încheindu-se tot în Piaţa Unirii. Ieşenii, în entuziasmul momentului, au strigat „Trăiască România Mare!” şi, „Trăiască Armata Română!”

Intrarea României în război alături de ANTANTĂ împotriva Puterilor Centrale, pentru eliberarea  Transilvaniei şi Bucovinei a corespuns năzuinţelor întregului popor român.

După o seamă de succese, în urma cărora a fost eliberată o parte din Transilvania, înaintarea armatei române a fost oprită de forţe mult superioare ale inamicului, ostaşii noştri fiind apoi nevoiţi să se retragă treptat, prin lupte grele, pierzînd teritoriile eliberate, precum şi noi teritorii  ca Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Drept urmare, capitala ţării a fost transferată la Iaşi; autorităţile centrale, instituţii, întreprinderi, armată, precum şi o numeroasă populaţie, refugiată din faţa inamicului, s-au stabilit în Moldova. Statisticile arată că Iaşiul avea 75 000 locuitori, ajungînd în condiţiile arătate la peste 300 000.

Iaşiul a fost cea dintîi capitală a tuturor românilor prin aceea că din iarna anului 1916/1917 a devenit simbolul şi locul rezistenţei naţionale. Presa vremii releva faptul că „oraşul amintirilor glorioase… a devenit azi Capitala întregului neam românesc”. În acele condiţii dificile, Iaşiul a alimentat speranţa în dreptatea istoriei şi încredere în biruinţa dreptului asupra forţei.

În vara anului 1917 au sosit la Iaşi voluntarii transilvăneni şi bucovineni, foşti prizonieri ai armatei ţariste de pe frontul ruso-austro-ungar, şi care voluntari au cerut să vină în România pentru a lupta împotriva invadatorului austro-german. La Iaşi voluntarii au depus jurămîntul militar la începutul lunii iunie 1917, plecînd apoi pe frontul de la Mărăşeşti. „Un adevărat triumf – consemna I.G. Duca – tot oraşul e pe străzi, aclamînd pe fraţii ardeleni şi bucovineni. În Piaţa Unirii au ţinut discursuri: Ion I.C. Brătianu – primul ministru –, Octavian Goga, Ion Nistor, Nicolae Iorga ş.a. Din discursul primului-ministru se detaşează următoarele: În această piaţă unde s-a sărbătorit pentru întia oară Unirea Moldovei cu Muntenia, dînd naştere noii Românii; tot aici, în zilele de lupte şi de durere, se serbează prima manifestare a întregirii neamului nostru. Bine a-ţi venit în acest colţ al României, care de azi înainte, într-o întindere mică, are un cuprins mare, căci prin înfăţişarea voastră, România Mare este astăzi aici la Iaşi!

         Tot la Iaşi s-a înfiinţat şi activat, în condiţii de război, Comitetul Naţional al Românilor Emigranţi din Austro-Ungaria, respectiv refugiaţii transilvăneni, stabiliţi în Moldova, între care se numărau personalităţi ca: Liviu Lucaciu, Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Ion Nistor, Sever Boca, Onisifor Ghibu  ş.a.

În condiţiile prăbuşirii Imperiului Ţarist, în anul 1917, teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, anexat cu forţa de Rusia în 1812, revenea la România. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, organism reprezentativ, întrunit la Chişinău, a hotărît irevocabil Unirea Basarabiei cu România „în virtutea dreptului istoric şi a dreptului de neam”. Entuziasmul a fost nemărginit la Iaşi: „O serbare mare a avut loc în prezenţa delegaţilor basarabeni. Const. Kiriţescu remarca: „Iaşiul, cufundat în tristeţe, uita pentru o clipă durerea şi îmbrăca haine de sărbătoare”.   Urmînd exemplul basarabenilor, Bucovina, ruptă şi ea de Moldova, în anul 1775 de către Imperiul austriac, s-a pronunţat pentru Unirea cu România, la 15 noiembrie 1918, faptul consemnîndu-se tot la Iaşi. Momentul apoteotic al acelui proces a avut loc în ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia în cadrul Adunării Naţionale, formată din 1 228 de delegaţi din întreaga Transilvanie, şi susţinută de peste 100 000 de transilvăneni din toate ţinuturile. Adunarea amintită, s-a pronunţat pentru Unirea cu România. Pohta ce-am Pohtit (Mihai Viteazu, 1600, la Iaşi). Nu comitem o impietate dacă susţinem faptul că Unirea de la Alba Iulia s-a realizat şi prin implicarea Iaşiului ca partener de tratative între guvernanţi aflaţi în Capitala Ţării – Iaşiul şi Unioniştii transilvăneni. Măreţul eveniment a fost sărbătorit la Iaşi în ziua de 9 decembrie cu o „neţărmurită bucurie”. În sala Teatrului Naţional a avut loc o mare adunare festivă, la care au vorbit reprezentanţi ai provinciilor Unite cu România. Cu acel fericit prilej, Nicolae Iorga a ţinut un magistral discurs pe tema: Ideea Daciei româneşti, „idee care, susţinea savantul, stă la baza operei politice împlinite în acel an istoric – 1918, idee care este tot atît de veche ca şi neamul însuşi”.

 

Unirea din anul 1918 a fost  consfinţită printr-o procesiune naţională, tot la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922, cînd Regele Ferdinand I şi Regina Maria au fost încoronaţi ca rege şi regină a tuturor românilor.

Concluzionînd, se poate spune că Iaşiul a fost în acelaşi timp Capitală de război (Războiul Întregirii), totodată şi capitala Marii Uniri din 1918. Alba Iulia reprezintă simbolic locul unde a fost consfinţită Întregirea Statului Naţional  Român. Altcumva se poate aprecia că Iaşiul şi Alba Iulia reprezintă cele două coloane pe care se sprijină edificiul Unităţii Naţionale, iar între acestea, aflîndu-se un întreg popor care prin generaţii a trudit şi luptat pentru ridicarea acelui edificiu.

În încheierea acestui material amintim spusele lui Nicolae Iorga în acele momente de grea cumpănă şi responsabilitate pentru oraşul Iaşi – războiul -: Iaşul e azi nu un oraş, ci un simbol de rezistenţă naţională, de afirmare nezguduită a unei datorii pe care n-o părăsim, fiindcă nu voim a o părăsi. Steagul României, ce sîngerează din rănile ei eroice, a fost adus aici, şi spre el se ridică ostaşii care fac supreme sforţări. Sub acest aspect, şi nu acela a unui banal refugiu, voim să vedem Iaşul!

Din păcate, faptele Iaşiului nu au fost şi nu sînt preţuite pe măsura sacrificiilor făcute, şi pe măsura patriotismului dovedit în întreaga sa istorie, în deosebi în secolele al XIX-lea  şi al XX-lea; fenomen care se resimte şi în prezent. Iată ce observa savantul Nicolae Hortolomei în 1929: Iaşul este oraşul care face impresia unui bătrîn gînditor, îmbrăcat în zdrenţe, întrebat numai la zile mari şi nevoi, şi uitat cînd este vorba de bine şi belşug. Adevăr subliniat şi de alţi mari gînditori, între care şi filosoful Ion Petrovici, care a consemnat despre Iaşi următoarele: „În Iaşi vibrează întreaga fibră a abnegaţiunii, şi Iaşiul a înţeles să rămînă consecvent cu marile lui tradiţii, de a se uita pe sine, cînd e vorba de un mare interes naţional”. Consemnăm şi faptul că Lucian Blaga a definit Iaşiul ca „o mare istorie a poporului român”!

Revista indexata EBSCO