Mar 19, 2018

Posted by in ESEU

Florin CRÎȘMĂREANU – Despre Leibniz, în grabă

 

Gottfried Wilhelm Leibniz, Opere. Scrieri teologice, coordonator: Adrian Niță; traducere și note: Filotheia Bogoiu, Dana Dinu, Mihnea Moroianu, Adrian Niță, Elena Emilia Ștefan; Introducere de Adrian Niță, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2017, 477 p.

 

Toată lumea știe că Leibniz a fost un mare filosof. Totuși, în spațiul nostru cultural, gânditorul german nu s-a bucurat de o atenție deosebită din partea specialiștilor. Într-adevăr, sunt câteva traduceri din scrierile sale[1] și puține studii de calitate despre filosofia sa[2]. Această situație poate fi îmbunătățită prin efortul lui Adrian Niță, care se preocupă de acest subiect de mai mulți ani.

Volumul pe care-l avem în vedere, Leibniz, Opere. Scrieri teologice, este al VII-lea în cadrul structurii gândite de coordonatorul român – precum și cele anterioare[3] –, apare sub egida Societății Leibniz din România și face parte din planul de publicare în limba română a Operei leibniziene, în 20 de volume. Demers ambițios, absolut remarcabil pentru cultura autohtonă, presărată până în prezent doar cu traduceri fragmentare din clasici, multe dintre acestea fiind, la rândul lor, discutabile.

După Cuprins, Lista de prescurtări și Introducere (semnată de Adrian Niță, cu titlul Teologia filosofică elaborată de Leibniz, pp. 15-28), cartea pe care o avem în vedere este împărțită în două părți: I. Scrieri de teologie și II. Scrieri de religie. Urmează notele, Index rerum și Index nominum.

O primă observație cu privire la structura volumului: nu am înțeles foarte bine de ce această carte publicată cu titlul Scrieri teologice este structurat în două părți ce sunt numite Scrieri de teologie și Scrieri de religie. După ce criteriu a fost realizată această separație a textelor traduse? Nicăieri nu se spune care au fost motivele unei astfel de decizii.

Ca și cele mai multe dintre textele pe care le prezintă, Introducerea conține multe erori de formulare și tehnoredactare, care debutează încă de la prima pagină (p. 15, ultimul rând). Din păcate, sunt și multe formulări dificil de înțeles, așa cum este, spre exemplu, propoziția: „există texte care glorifică creștinismul, fie catolicismul, așadar acele elemente originare ale credinței creștine” (p. 17). Să înțelegem de aici că religia creștină este diferită de catolicism? Sau că elementele originare ale credinței creștine se regăsesc în catolicism? Chiar dacă Leibniz a dat întotdeauna dovadă de irenism, tot nu-mi este clar cum a reușit el să „unifice diferitele biserici sau confesiuni ale creștinismului” (p. 16). Un alt exemplu: „…este că s-ar putea susține că Dumnezeu este…” (p. 21). Și astfel de formulări, din nefericire, mai pot fi întâlnite în paginile volumului pe care-l avem în vedere.

Trebuie să mărturisesc faptul că sintagma „teologie filosofică” mi-a produs inițial destulă nedumerire. Apoi am înțeles că este vorba despre acea teologie care are o armătură conceptuală filosofică. Așa o fi, însă dacă alte domenii ale cunoașterii apelează la o astfel de armătură, putem vorbi oare despre biologie filosofică sau istorie filosofică? Sau, în altă ordine de idei, până unde anumite concepte sunt ele teologice și de unde devin filosofice sau invers?

Cred că – cu atât mai mult în textele care vizează religia creștină – sursele scolastice sunt extrem de importante și destul de prezente în scrierile leibniziene, întru-un mod explicit sau, de cele mai multe ori, implicit, ca urmare a educație temeinice de care a beneficiat filosoful german. Spre pildă, fragmentul prin care ni se spune că „Filosofia, și în special metafizica, are rolul de a oferi primele principii nu atât în sens de puncte de plecare, dar și, sau mai ales, în sensuri de temeiuri, de asigurare a unui fundament solid pentru gândirea teologică” (p. 16). Această idee pusă la lucru în scrierile lui Leibniz este de sorginte suareziană (vezi, mai ales, Disputationes Metaphysicae I), care sistematizează la rândul său, printre altele, o bogată tradiție avicenniano-scotistă. Totuși, despre multitudinea surselor scolastice, care l-au influențat pe gânditorul german, nu se spune nimic în prezentarea acestor traduceri.

Limbajul folosit în traducerea scrierilor leibniziene nu este întotdeauna uniformizat, iar numele unor autori nu este redat potrivit utilizării acestora în limba română (în mod corect, se poate folosi varianta latinizantă a numelor, mai ales în cazul autorilor scolastici). Exemplu în acest sens este numele lui Toma d’Aquino (p. 155 et passim.) sau Toma de Aquino (p. 432, n. 159), care este uneori Thomas (p. 32) sau doar Aquino (169). De asemenea, numele Iuliu (p. 270) este nefiresc în limba noastră, mai degrabă Iulian sau Iulianus putea constitui o variantă. La fel stau lucrurile și în cazul lui Gelasiu (p. 270), frecvent întâlnit în literatura autohtonă drept Ghelasie sau Gelasius. Pentru adepții lui Arie se folosește „ariani” (p. 60, p. 207), însă la noi este impusă forma arieni pentru cei care urmau erezia alexandrinului. Un alt exemplu: episcopul Nyssei este când Grigorie (p. 235), când Grigore (p. 311); apoi Origen (p. 434) sau Origene, în cele mai multe locuri. Termenul „filosofie” apare scris când cu s (în majoritatea cazurilor), când cu z, așa cum apare la p. 408 și încă în alte câteva locuri. Să menționăm și nostima opțiune pentru numele lui Alex Baumgarten (p. 448, n. 550). Într-adevăr, pentru prieteni este Alex, dar atunci când este citat într-o lucrare academică trebuie să fie Alexander Baumgarten.

În traducerea Dialogului dintre Teofil și Poliandru (Dialogue entre Theophile et Poliandre), pp. 72-85, numele Poliandre este redat prin Polidor, diferind astfel de numele din titlul dialogului, unde este echivalat corect. Ceva mai încolo, textul cu nr. 46 (Despre argumentul lui Anselm), din volumul pe care-l avem în vedere, nu are aceeași structură introductivă, așa cum au celelalte scrieri, lipsind titlul original, contextul și relevanța. De asemenea, titlul original lipsește și în cazul textului 47 (Demonstrația existenței lui Dumnezeu după Pierre Lamy).

Termeni precum „corp” („reînvierea corpurilor”, p. 15), „trup” („întrupare”, „taina întrupării” p. 206 et passim.), „carne” (p. 56; „încarnare”, p. 15) sunt folosiți în volumul amintit ca sinonimi. Or, în teologie, cel puțin, sunt anumite nuanțe care deosebesc termenii amintiți. Mai mult decât atât, plecând de la această indistincție, cum putem înțelege afirmația lui Leibniz: „trupul poate conține diverse corpuri care își păstrează întreaga natură” (p. 372)? O altă chestiune destul de supărătoare și frecvent întâlnită în volumul pe care îl avem în vedere este utilizarea majusculelor în unele cazuri când nu se justifică acest lucru, iar pe de altă parte folosirea minusculelor atunci când se impunea scrierea respectivelor cuvinte cu majusculă.

Ne oprim aici cu enumerarea unor astfel de (contra)exemple. Să nu uităm însă notele care însoțesc textele traduse (care le continuă pe cele din Introducere) și nu ajută prea mult cititorul (erorile de tehnoredactare se găsesc din belșug și în această secțiune), ele fiind în marea lor majoritate luate din ediția de referință după care s-au tradus scrierile leibniziene. Nu este locul acum pentru o analiză în detaliu, însă am indicii care mă determină să cred că nici traducerea unor opuscule în limba română nu este foarte fidelă textelor originale. Prin comparație cu celelalte volume din Opera leibniziană traduse în română, acesta din urmă îmi pare cel mai neglijent editat și redactat. În definitiv, ajungem la vorba lui Leibniz: „suntem cu toții niște ignoranți când vine vorba de ceva important” (p. 91).

 

[1] Amintesc aici G.W. Leibniz, Opere filosofice I, traducere de Constantin Floru, Studiu introductiv de Dan Bădărău, București, Editura Ştiinţifică, 1972.

[2] Menționez în acest sens monografia semnată de Dan Bădărău, G.W. Leibniz. Viața și personalitatea filozofică, București, Editura Științifică, 1966.

[3] Din cele 20 de volume prevăzute, până în prezent au fost publicate în cadrul Editurii Univers Enciclopedic Gold  volumele : 1. Metafizica, 2015; 4. Limba universală, caracterisitca universală, calculul logic, 2015; 17. Corespondența IV (Foucher, Nicaise, Bossuet, Sophie şi Sophie Charlotte), 2015.

Revista indexata EBSCO