Mar 19, 2018

Posted by in MOZAIC

TRAIAN GRIGORESCU – ÎNSEMNĂRI DIN RĂZBOIUL ÎNTREGIRII (3)

 

Insemnările căpitanului Traian Grigorescu ne dezvăluie soarta unora dintre cei aproape 30000 militari români, capturați de bulgari la Turtucaia, în august 1916. Pentru a ilustra cât mai complet situația lor, am însoțit relatarea căpitanului Grigorescu de prevederile Convenției de la Haga – 1907 privind statutul prizonierilor de război, oferind cititorilor posibilitatea de a compara teoria dreptului internațional cu practica beligeranților. În epocă, nu se folosea termenul de lagăr de prizonieri, ci de tabără sau depozit de prizonieri. Statutul ofițerilor prizonieri, conform prevederilor amintitei Convenții, era mai bun decât al subofițerilor și soldaților, dar nerespectarea și încălcarea lor lua adeseori înfățișarea acțiunilor inumane. Prizonierii au răspuns represiunilor prin evadări, nesupunere sau reclamații la Crucea Roșie Internațională.

 

 

  1. IX 1916. Ora 11 a.m. sosiți în Caspician unde am schimbat trenul și plecat imediat însă, la fiecare stație se lua mașina pentru a ajuta trenul dinainte așa că, la ora 11 a.m., a doua zi, am ajuns la gara Orehovitza (160 km).
  2. IX 1916. Am tremurat toată noaptea de frig și cum nu mâncasem nimic am sacrificat ultimele tablete de ciocolată ce mai aveam de la Bazargic. (Nu se găsea nicăieri, aproape de gară, nimic de mâncare). Am ajuns, seara, la Tulova, unde am dormit peste noapte în gară.
  3. IX 1916. Plecat, dimineața, în tabără, unde camarazii ne-au primit cu bucurie căci mulți, după spusele comandantului taberei, ne credeau trimiși în fața tribunalului și pierduți. Reluat viața normală, după ce ne-am debarasat complet de insectele, ce se pripășise pe gainele noastre nedezbrăcate de 13 zile.
  4. IX-4. X 1916. Viața normală de tabără cu toate privațiunile ei, cu toate răutățile gărzii și toată lipsa de bun trai, ce nu se putea procura. Comandantul taberei, un locotenent fost rănit în război, ieșit de la front, locotenentul Semergief.

Program. La ora 7 a.m. se primea pâinea; spălatul într-un mic pârâiaș canal, care de multe ori n-avea apă. Gustare o bucățică de pâine. Puteam cumpăra de la sârbi câteodată ouă pe care le aduceau pe furiș 8,30 – 9,30 „mon sistème” o fată. Plimbare pe terasă și lectură dintr-o carte căpătată la întâmplare de la vr-un francez. Scriam scrisori, care n-aveau nici un răspuns. Mâncare: ciorbă de carne cu cartofi și zarzavatul pe care-l plăteam noi mai mult de jumătate. (Carnea numai o dată pe zi). Intrarea în baracă la ora 6 p.m. de unde nu se mai poate ieși decât la hârdăul de la ușă pentru mici necesități. Dormitul jos, pe rogojini. În ultimele zile, la un sfert (cei de pe lături) s-au făcut paturi comune.

  1. X 1916. Plecat prima serie la Kardjali.
  2. X 1916. Plecat a 2-a serie la Stara Zagora pe jos la ora 7 a.m. Acolo îmbarcați la ora 11 a.m. am ajuns seara în gara Rakovsky, unde am rămas în vagoane, dați în primire altei gărzi (a gării), care se oferise să țină locul pentru ca ceilalți să se odihnească.

La ora 12 noaptea, am fost scoși din vagoane și puși în două pridvoare de magazii din dosul gării, unde imediat a început o jefuire sub teroare și lovituri de armă de adevărați bandiți. Câte doi din oamenii din gardă păzeau în afara pridvoarelor, ca nimeni să nu se opuie lovind cu patul armelor pe cei ce strigau ajutor, iar alții, în interior, jefuiau pe rând.

Dimineață s-a făcut de către șeful gării un simulacru de anchetă și, pentru că am reclamat, ne-a pornit imediat spre Haskovo-Kardjali, fără a ne mai da voie să punem bagajele în căruțele promise, deja angajate, pe care voiam să le plătim.

Din primul moment al prizonieratului, la fiecare pas, ni s-a promis și expresiunea „Utre”! este cea mai utilizată față de noi. Fiecare arată o bunăvoință deosebită a ne îmbunătăți traiul rău pe care ni-l amărăște din ce în ce mai mult. Ni se promit mereu saltele, așternut, geamuri la ferestre, anchete pentru brutalitățile suferite. Cred că dacă vor sosi vreodată, vor sosi numai când va fi prea târziu. Doamne ferește de mai rău!

  1. X 1916. Plecat la ora 6 a.m. cu tot bagajul la spinare spre Haskovo. Nu s-a permis a lua căruțele angajate, cu tot ordinul ce avea garda noastră, din cauza sergentului major din garda locală, care ne jefuise și care se indignase de reclamația noastră. Ne-am chinuit în mod barbar cu bagajele făcute pentru căruță. Ajuns la Haskovo la ora 12 a.m. Schimbat bani la bancă în vederea planului făcut la Tulova ………. Ora 4 plecat spre Kardjali și dormit în Tatarkivi, la 10 km de Haskovo, în localul școlii, care avea multe găuri de ferestre, însă nici o fereastră. Un curent oribil.
  2. X 1916. Plecat la ora 7 a.m. jumătate din drum pe jos. De la vechea graniță turcească nu am mai putut merge, având o rană la picior. Am dat 15 lei pentru restul drumului în trăsura în care erau coloneii. Ajuns la Kardjali la ora 5 p.m. și instalați în localul „Cafe Arda”.Local turcesc, dărăpănat, zid paiantă subțire și parte simple scânduri, ca scândurile, așa că se vedea din etajul I, când merge cineva cu lumânarea în pivnița unde era un grajd de măgari. Local infect cu miros de la privata, care era mereu murdară în interiorul localului.
  3. X 1916. Viața de prizonier în noua garnizoană[1]. Clima dulce se simte, că-i mai la sud. Orașul turcesc cu localuri dărăpănate și cele mai zdravene de o construcție defectuoasă și absolut neîngrijite. Nu avem voie să ne mișcăm decât în fața casei pe maximum 15 metri lungime de trotuar (soit disant) și asta nu totdeauna. Voie dimineața, la prânz și seara, la apă pentru spălat.Dimineața la spital cu bolnavi și rar câte doi în oraș pentru cumpărături.

Uneori, voie câte 5 la Arda pentru scăldat, vremea însă se răcește, totuși nu avem alt mijloc de baie. Baia din oraș e stricată și după multe stăruințe, târziu, s-a reparat.

Mâncare este bulgur și de două ori pe săptămână cu carne. Pâinea în oraș este 1 leu, zahărul și petrolul 20 lei kilogramul, halvaua 10 lei kilogramul, rahatul 16 lei.

Suntem dați în seama unui fost comitagiu „starci” (șef) peste toate grupele de ofițeri. Este foarte autoritar și caută a se arăta mărinimos prin lărgirea sau restrângerea libertății de a merge câteva minute de la un grup la altul pentru a vedea pe ceilalți camarazi.

  1. X 1916. Astă noapte a murit în grupul de la școală căpitanul Niculescu Atanase din regimentul de grăniceri (de inimă). Înmormântat prin contribuția noastră cu preotul nostru.

Cumpărat și aranjat din vreme tot ce trebuia pentru fuga proiectată spre Grecia pentru toți cei ce au dorit. În timpul înmormântării, pe la 4-5 p.m. deschis ușa interioară a subsolului grajd de măgari (toată lumea ocupată cu înmormântarea). Nu erea decât un măgar jos. La Trecerea convoiului dus bagajele și ascunse în iesle. Aranjat și vorbit cu Fedeleș la grupul celălalt că trecerea noastră pe acolo e între ora 6,40-7, pentru a distra santinela de la pârâu în timpul trecerii.

E lună ca ziua. Mai trece încă lume pe străzi. Sunt în pivniță coborâți: Jean Dumitriu, sublocotenentul rezervist Chipara N., locotenentul Ichim Ștefan  din Regimentul 34 Infanterie, locotenentul de  rezervă Bârzan Ion și Robescu din regimentul 74 Infanterie, sublocotenentul de rezervă Bălănescu  din regimentul 84 Infanterie și eu. Plecat, eu în cap, la ora 6,50 pe valea pârăului din oraș în sus și peste deal spre Arda. Toți ceilalți camarazi propuseseră să amânăm plecarea din cauza lunii. La ieșirea din oraș eram urmat numai de Ichim și Bârzan. Cum convenisem să urmăm în grup și cum la ieșirea din cimitir am întâlnit un turc cu lemne, care mergea în oraș și se uita curios la noi, n-am mai așteptat . Ocolit orașul la distanță mare peste dealuri, luat razna toate râpele și văile formate de apele ce se vărsau în Arda și care erau noroite din cauza ploilor ce ținuseră 4 zile în șir în ajun. Marș extraforțat cu mici halte până la ora 6,30 a.m. Nu simțeam oboseala (am avut lună până la 2).

  1. X 1916. Joi. Ascunși înapoia unor stânci mari pe vârf de munte pe malul Ardei. Nevăzându-ne destul de ascunși, fugit într-o albie de șuvoi, unde am stat până la 3 p.m. Imposibil de dormit din cauza frigului și umezelii (timpul nourat). Mâncat la ora 9 a.m. 1/8 pâine și vreo 20 grame brânză și patru nuci. Ora 2 p.m. părăsit ascunzătoarea fiind descoperiți de o turcoaică, care dând alarma a stârnit niște copii, ce pășteau capre, ne-au gonit cu pietre. Scoborât drept în valea Ardei și trecut într-o altă ascunzătoare în vale, unde nu se vedea și nu se putea trece decât prin apă. Un fel de cameră descoperită între blocuri de piatră pe care se scurgea apa. Umezeala și frigul mai mare. Am mâncat aceeași porție de mâncare ca dimineață (în loc de brânză, halva).

Plecarea la ora 5 p.m. Intrat printr-un defileu pe o potecă la jumătate distanță între între vale și creastă. Pereții defileului verticali, foarte periculos drum și tot atât de frumos, splendid și majestuos cu blocuri gigantice suprapuse alternând cu colonade naturale de o măreție nespusă ca într-un templu gigantic. Urmat poteca de măgari, ce o recunoșteam numai după balega uscată și oasele măgarilor, probabil morți pe acolo.

Mers până la ora 10 p.m. când, din cauza întunericului și nemaigăsind nici o potecă nu am mai putut risca nici înaintarea, nici mersul înapoi (între prăpăstii). Ne-am culcat lângă un gard de susținerea terenului pe pantă unde am stat dormitând, mai mult tremurând, până la ora 6 a.m. Trebuia să mă scol mereu, să mă mișc pe loc de frig.

  1. X 1916. Plecarea la ora 6,30 a.m. Am mers pe lângă multe sate turcești. Întâlnit turci cu măgari. Cumpărat nuci și pâine, ce am mâncat imediat . La ora 1 p.m. pierdut poteca și luat razna pe stânci și traversat un mic defileu, mai mult o spărtură în munte cu pereți aproape împreunați sus. După găsirea unei poteci trecut pentru a 3-a oară prin apă încălțați, cu apa până la genunchi.

Ajunși la confluența celor 2 pâraie ce formează Arda, am luat brațul de sud (Ciam Dere), cel de nord este Deli Arda (Arda nebună). Mers pe poteci bune până la ora 9,30 seara. Mâncat ca și în ajun și dormit într-un tufăriș de la 9,30 – 6,30 mai mult tremurând.

  1. X 1916. Ora 6 a.m. plecarea și mers până la Hasankioi (ora 4,30 p.m.), unde valea îngustându-se, poteca coborându-se trecerea e obligatorie pe lângă sat. S-au ascuns femeile din sat. Un vătășel ce fusese și văzuse ofițeri români Karadjali a dat alarma cu un fluier. Trecuți de sat la 10 minute ne-am oprit pe munte să ne odihnim, de unde vedem bine venind spre noi, foarte grăbiți, mai mulți turci și cu cel ce fluierase. Un turc cu care ne-am întâlnit și care se odihnea și el ne spune că în cap este Muhtarul și cu Curugiul. Am înțeles-o bine că suntem prinși. Orice încercare era zadarnică (de a fugi) căci pe unde noi abia pășeam, turcii crescuți acolo fiugeau (pe margină de prăpastie). Urmau și alți locuitori din sat și doi hogi.

Luat la o parte Muhtarul, Bârzan i-a explicat drept, ce suntem și am rugat chiar cu recompensă să ne facă scăpați. După ½ oră de deliberare cu fiecare din cei veniți, ne-au spus că trebuie să mergem deocamdată în sat și pe urmă vor vedea, căci ne văzuse toată lumea.

Întorși în sat, în una din camerele școlii ni s-a aranjat cu o iuțeală vertiginoasă rogojini, foc și mâncare (bulgur cu fasole, pui fript și vin de fructe  – coșeav). Ne-am uscat și pus încălțămintea la foc. Întunecându-se au început să delibereze pe chestiunea liberării noastre  și conducerii până în Grecia, de unul dintre cei care știa drumul.

La ora 12 noaptea cel ce era vorba să ne conducă și care ne păzea împreună cu un altul a spus să plecăm cu el. Cum însă nici Muhtarul, nici Hogea nu ne comunicase hotărârea lor, am bănuit că nu-i curată propunerea lui și am cerut să vină hogea, la care ei au refuzat râzând între ei și șoptind. Cu toată hotărârea de a înfrunta orice primejdie, părându-ne cu totul suspect și marile insistențe ale lui Ichim, care nu mai voia să meargă, văzând și pe acel turc nepregătit cu nimica pentru un drum de 15 zile cum zicea el, am spus că Ichim nu mai poate pleca imediat și amânarea pe mâine seara (pentru a putea lua informații de la hogea, care era foarte binevoitor).

  1. X 1916. Duminică. Dimineața, ne spune hogea că ei au chibzuit, însă le este imposibil să ne facă scăpați deoarece poliția le este lor încredințată, locuitorilor și tot satul ne văzuse și la ei sunt nesfârșite intrigi, pe lângă că bulgarii sunt fără milă față de ei. Întrebând de omul ce se oferea călăuză, ne-a spus că este un renumit bandit contrabandist și aflând că am vrut să fugim cu el, ne-a spus că de mare pericol am scăpat.

La ora 8 ne-a pornit la Suskioi, două ore peste munte. Acolo era un notar și un detașament cu un căprar, care aduna nesupuși turci (la recrutare, n.n.), recrutând și ascunși prin munți. Ne-a percheziționat și ne-a ținut la o casă, până luni dimineață.

Am primit de la o femeie clătite cu mălai cu lapte. Bărbatul ei fusese prizonier la ruși la 1877. Muhtarul ne-a dat pâine și oaie friptă.

  1. X 1916. Luni. Mers de la ora 11 a.m. până la ora 4,30 peste masivul încâlcit de munți seci și goi. Am ajuns la Dolastir, unde-i primăria (Obștina). Aici e sat de pomaci (bulgari musulmani). Jandarmii, care erau ocazional acolo, cu ajtorul de prefect, au avut aerul foarte ostil și căutau să intre în discuțiile obișnuite lor (trinam gudina). Cu răspunsuri cu tact, evitând orice discuție politică și văzând și dezaprobarea locuitorilor, care ne erau binevoitori s-au schimbat imediat. Unul zicea în urmă că-i rusofil. Am dormit și mâncat destul de bine.
  2. X 1916. Stat în Dolastir, unde am avut mâncare și foc. Ne servea un bătrân pomac, care apărea de 3 ori pe zi cu o tavă de aramă cu caciamac cu pastramă fiartă și lapte.
  3. X 1916. Miercuri. Sf Dumitru. Plecați la ora 10 a.m. cu escortă de munteni turci și împreună cu toți turcii nesupuși prinși pe acolo cu arcanul. Am mers pe poteci foarte grele cu treceri de lanțuri de munți înalți până la 6,30 p.m. Eram ud din cauza transpirației. Pe întuneric am fost duși și predați la jandarmeria din Egri Dere (Iri Dere). Muiați de oboseală și uzi am fost trântiți la închisoare cu toți tâlharii și turcii murdari închiși acolo unul peste altul.

Închisoarea avea șase ferestre și acestea toate fără geamuri așa că peste tot era un curent grozav. Chinuiți toată noaptea de curent, frig și sudoarea răcită pe noi, nu puteam nici dormi și nici mișca. Turcii întindeau picioarele pe scândurile murdare peste noi.

  1. X (1)916. Joi. Dimineața, la ora 7, cămașa, flanela, bluza și mantaua de cauciuc erau încă ude bine. Nu am putut obține voia de la caimacam să mă usuc afară. Toată ziua am stat înăuntru și, pentru ca să mă usuc, într-un colț, singurul fără curent, peste o grămadă de gunoi adunat de săptămâni, căci nu-l scotea niciodată, și unde se și urinau uneori cei închiși.

Nimeni nu primea mâncare acolo. Am cumpărat pâine. Noaptea am cercat să dorm, însă pe la 4, un turc nefiind lăsat afară și-a făcut nevoile toate alături de noi. Nu se da voie afară decât de 3 ori ziua. Alții s-au urinat, tot acolo, așa că de infecția ce se făcuse nu mai puteam nici măcar sta jos.

  1. X 1916. Vineri. Trimiși cu doi jandarmi la Kardjali. Mers pe singura șosea care-i în această regiune, care nici nu-i gata și unde nu se vede căruță. La jumătatea drumului, dați unui alt jandarm călare cu care am făcut, fără să simțim, restul de 15 km, fără altă oprire decât 5 minute pentru necesități. Totalul drumului 32 km. Ajunși la Kardjali, jandarmul nu a vrut să ne treacă pe pod, pentru că el era călare și zicea că ocolește. Ne-am descălțat pentru a trece Arda. Ceilalți doi camarazi s-au dezbrăcat, eu mi-am suflecat numai pantalonii, căci vedeam vadul bun. În trecere însă nu ne-a dus prin vad, așa că eu m-am udat tot. Aproape de mal însă și jandarmul a căzut cu cal cu tot într-o copcă. Acolo, la jandarmerie, ne-a primit ne-a primit un bătrân jandarm, care abia își mai ținea zilele, totuși tremurând ne percheziționa furios. Mi-a luat briceagul (portmoneul l-am arătat gol), ne-a încuiat în închisoare, unde mai erau 3 turci și un bulgar.

Mi-am stors și pus la uscat izmenele și pantalonii stând gol, învelit într-un capăt de manta a lui Bîrzan. La ora 7, venit colonelul Simeonof, comandantul garnizoanei ca să ne vadă cu toate că o lună de zile nu venise niciodată să ne vadă, în cantonamentele infecte ce aveam. Ne-a spus că am avut zile, căci el dăduse ordin să ne împuște când ne-o prinde și că vom fi pedepsiți.

Am aflat că ceilalți patru de care ne despărțisem în momentul fugii și de care nu știam ce s-a făcut , fuseseră prinși și de 7 zile (se aflau n.n.) în închisoare. Ne așteptam și noi la 10-20 de zile închisoare[2]. Toată noaptea stat în capul oaselor fiind gol și înfrigurat.

  1. X 1916. Stat toată ziua în închisoare. Scoși numai pentru necesități o dată și duși la comandament pentru verificarea procesului verbal de prindere. Toate necesitățile dealtmintrelea se făceau într-o tinichea, ce era acolo, în închisoare.
  2. X 1 916. Duminică. Zi frumoasă pe care o vedeam printre zăbrele. Cumpărat ceva de mâncare (nuci și pâine). La ora 3,30 venit starciul (zis biciușcă) și ne-a dus între camarazi, unde toți ne așteptau cu bucurie. (Peste noapte visasem că venea comandantul și spunea că de ce ne ține și pe noi la închisoare. Să ne dea drumul. Dormit în sală, unde erau ferestrele sparte, pentru a nu aduce păduchi de la închisoare în camera noastră. Ni s-au istorisit cele întâmplate cu camarazii la plecare și în timpul fugii noastre.

 

Prezentare și editare

Traian D. Lazăr

 

[1] Convenția de la Haga – 1907 prevedea: Prizonierii pot fi supuși internării într-un oraș, o fortăreață, un lagăr sau o localitate oarecare, cu datoria de a nu se depărta de anume limite determinate, dar nu pot fi închiși decât ca măsură de neapărată siguranță și numai pe timpul duratei împrejurărilor care au necesitat această măsură. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916

[2] Referitor la situația prizonierilor evadați, dar care erau prinși, Convenția de la Haga prevedea: Prizonierii scăpați, care ar fi prinși din nou înainte de a fi ajuns la armata lor sau înainte de a fi părăsit teritoriul ocupat de armata care i-a făcut prizonieri, sunt pasibili de pedepse disciplinare. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916.

Revista indexata EBSCO