Feb 27, 2018

Posted by in MOZAIC

Marius CHELARU – Istoria terorismului de la asirieni la jihadiști

În ultima vreme cuvîntul „terorism” a fost des vehiculat (adesea „asociat”, uneori cu temei, alteori mai puţin, într-o manieră sau alta, (şi) unui „substrat” „religios”), considerat ca un flagel/ o problemă a vremurilor noastre. Dar ce este „terorismul”, cum este din punctul de vedere al „locului” de unde îl priveşti/ cataloghezi, de cînd există acest tip de „manifestare”?

Una dintre cărţile recente care abordează acest subiect, Istoria teroriştilor de la asirieni la jihadişti, pleacă de la ideea că, sub o formă sau alta, „terorismul” – un termen pentru care au fost propuse o mulţime de definiţii „iar haosul depăşeşte domeniul academic”, tinzîndu-se a i se conferi uneori „sensuri care tind să se anuleze reciproc”, iar cele mai multe agenţii au propria lor definiţie  – „este la fel de bătrîn ca şi civilizaţia umană”, dar, după alţii, „la fel de tînăr ca ştirile din această dimineaţă” şi ambele „tabere”, scrie Randall D. Law, au, „pînă la un punct” dreptate. Asta pentru că, deşi „armele, metodele şi obiectivele teroriştilor se schimbă în permanenţă”, totuşi „caracteristicile de vază au rămas aceleaşi încă din vremurile de început”. Însă, pe de altă parte, „felul în care înţelegem terorismul este înrădăcinat în reacţia noastră emoţională şi în repulsia morală pe care o avem faţă de el”. Pentru a nu se „încurca” în încercările de definire întîlnite, funcţie de varii criterii, riscînd să ajungă la o definiţie „doar în aparenţă precisă”, autorul scrie că îşi propune să „exploreze” terorismul pe trei „căi”/ abordări/ din trei puncte de vedere diferite: 1. o serie de tactici, 2. un act de violenţă simbolică şi provocatoare, 3. un construct cultural.[1]

În viziunea lui R.D. Law, dacă avem în vedere prima abordare, în carte sînt analizate modul cum au apărut/ s-au dezvoltat, în timp, ce numeşte „trusa de instrumente” („o listă de obiceiuri, tactici şi metode” care, îndeobşte, sînt „asociate” terorismului), „elemente” ale „definiţiilor comune” (ca: violenţa împotriva civililor, varii metode de organizare, „dependenţa de viaţa conspirativă”, explorarea fricii, cum se interacţionează cu mass-media etc.), dar, deşi astfel am putea identifica tacticile şi influenţa dezvoltări/ impactului tehnologiei, însă nu ar duce obligatoriu şi la diferenţierea terorismului de alte forme de violenţă, de tipul crimelor, războiului, luptelor de gherilă.

A doua abordare (avînd ca premiză că este vorba despre o „strategie raţională, aleasă cu bună ştiinţă”, cu scop, „în sens larg”, legat de obiective politice), pornind de la ideea că terorismul, „teatru al violenţei” care „se bazează fundamental” pe simbolism şi provocare, este, privit astfel, o strategie pentru a „modifica comportamentul multora” prin „terorizarea cîtorva”, „ţintele” fiind alese nu pentru semnificaţia strategică/ militară, ci pentru cît de puternică este reacţia „extremă” (adesea de frică), şi eficienţa cu care provoacă o acţiune din partea „celorlalţi”. Între exemplele de „reacţii” date de autor, o miză a fost, pentru mulţi terorişti, determinarea unui comportament autodistructiv la „inamici”, instigarea „maselor” la revoluţie, atragerea atenţiei internaţionale, sau, mai rar, menţinerea spiritului de opoziţie, determinînd, astfel, inamicul, după o evaluarea a eforturilor pentru a menţine o stare anume, că acest lucru nu merită. Această a doua abordare pune în evidenţă, scrie R.D. Law, şi rolul ideologiei, prin aceasta motivînd/ diferenţiind terorismul de alte forme de violenţă. Dar, spune autorul, fiindcă are, în esenţă, un singur „criteriu”, anume violenţa, strategia poate fi aplicată pe termen lung, „relevînd elemente recurente ale acestei practici”. Organizaţiile care consideră violenţa „un ritual sacru” par „adesea să acţioneze doar pe baza unor principii religioase”, dar care sînt mereu „articulate” într-un context istoric/ cultural anume, „oricît de bizar ar părea celor din afară”, şi evidenţiază rolurile liderilor/ susţinătorilor acestora în organizaţiile teroriste. Un exemplu dat în acest context – „soldaţii” al-Qaida sînt convinşi că actele lor sînt „sacre”, dar liderii sînt „mult mai calculaţi”.

Pe de altă parte, a treia manieră de abordare este considerată de autor o cale pentru a investiga/ releva cum a evoluat şi/chiar termenul „terorism”, în timp. O premiză: „terorism” este un cuvînt folosit pentru a „categorisi” obiectivele & metodele „altora” „drept ilegitime în cadrul unei anumite matrice culturale, istorice şi de percepţie”.

Sigur, sînt multe alte nuanţări, catalogări, categorisiri ş.a., dar, în esenţa, foarte pe scurt, acestea sînt cele trei direcţii pe care merge analiza lui R.D. Law în această carte, structurată astfel: (după prefaţă şi introducere): 1. Teroare şi tiranicid în lumea antică, 2. Teroare şi tiranicid în Evul mediu, 3. Teroare şi tiranicid în Europa la începutul epocii moderne, 4. Zorii terorismului revoluţionar, 5. Terorismul revoluţionar în Rusia, 6. Epoca atentatului european, 7. Muncă, anarhie şi teroare în America, 8. Supremaţia albilor şi terorismul rasist american, 9. Zorii terorismului etnonaţionalist, 10. Epoca terorismului de stat, 11. Decolonizarea şi terorismul etnonaţionalist din anii 1930 pînă la începutul anilor 1960, 12. Decolonizarea şi terorismul etnonaţionalist de la sfîrşitul anilor 1960 pînă în prezent, 13. Epoca terorismului de stînga şi internaţional, 14. Ascensiunea terorismului jihadist, 15. Terorismul recent nejihadist, 16. 11. septembrie. Războiul împotriva terorismului şi tendinţele recente ale terorismului şi, în final, note, abrevieri, cronologie, mulţumiri şi index.

Fiecare capitol are şi o bibliografie anexată, cu lucrări pe care autorul le consideră de referinţă.

Mai fiecare dintre noi are, într-o măsură sau alta, funcţie de diverse criterii personale, care ţin de diverşi factori, de la mediu/ educaţie la, de pildă, felul în care analizează informaţiile „primite” pe diversele canale mass media ş.a. probabil, o proprie „imagine/ definiţie” a terorismului. Dar cărţi ca aceasta, scrise cu un vocabular accesibil, pe înţelesul cititorului „obişnuit”, pot contribui la înţelegerea mai aproape de realitate a acestui fenomen, care nu este ceva recent, deşi sînt putem vorbi despre amplificarea lui în conexiune (şi) cu diverse conflicte/ interese tulburi ş.a. Pe de altă parte, nu este ceva care ţine numai de un tip sau altul de „extremism”, fie el al islamului radicalizat (jihadismului) ori de stînga/ dreapta ş.a., ci iată că poate fi „aplicat” unei arii, şi geografice dar nu numai, vastă. Şi ajungem citind, aceste analize complexe, punîndu-ne întrebări de tot felul (poate, în anumite situaţii/ legat de anumite nuanţe, inclusiv despre concluziile lui R.D. Law şi raţionamentul/ felul în care a ajuns la ele) despre scopuri, motive/cauze/ ideologii, definiţii/ încadrări, „interese” şi maniera în care au evoluat în timp, şi la concluzia că, din păcate, cum scrie Ed Rowe, fost colonel în armata SUA, terorismul (care, notează R.D. Law, a evoluat/ s-a manifestat şi de jos în sus, şi de sus în jos, adică a fost un „instrument” folosit şi de stat, dar şi de „grupări substatale” ori indivizi) „continuă să evolueze, nu să se erodeze”. Tacticile folosite de terorişti au evoluat, noile arme fiind folosite amplu ca „multiplicatori de forţă”, care creează premizele ca „făptaşi” mai puţin să afecteze cît mai mulţi . La fel, şi mass media, care oferă statelor/ formatorilor de opinie o cale eficientă de „determina” publicul să perceapă pe terorişti şi scopurile lor drept ilegitime, le conferă şi teroriştilor o vizibilitate/ un acces mult mai amplu la acelaşi public, Sau, cum spune R.D. Law, „presa poate tăia în ambele părţi, ca o armă”. (O remarcă a unui jurnalist de televiziune, Ted Koppel, a generat multe discuţii: „fără televiziune, terorismul devine ceva asemănător mai degrabă cu ipoteticul arbore al filosofilor care cade în pădure: nu-i aude nimeni căderea şi nu există nici o dovadă a existenţei lui.”)

În context, statele iau măsuri complexe, uneori controversate şi/ sau incomode în direcţia antiterorismului şi contraterorismului. Oamenii sînt puşi să „aleagă” între diverse drepturi individuale şi protecţie (şi dezbaterea/ alegerea nu este deloc una simplă, apărînd şi abuzuri[2]), sînt restricţii de tot felul în ce priveşte nu doar deplasarea cu mijloacele de transport la mare distanţă, mai ales avionul, ci şi, iată, în localităţi.

Abordînd cartea la un mod cît mai „sintetic”/ general cu putinţă, şi pentru că am vrut, mai mult, să aduc în atenţie subiectul, am evitat să dau prea multe exemple, să amintesc şi alte surse pe care le-am consultat (pe unele le-am semnalat deja cu alte ocazii, despre altele poate voi scrie), folosind, de asemenea, sub formă de citat unele expresii ale autorului, pentru că mi-am propus mai mult să semnalez cartea ca un „instrument” pentru apropierea de o limpezire/ clarificare legat de ce ar însemna terorismul, cum este el perceput azi, cauzele şi efectele lui. Şi, pentru că este, cum spune R.D. Law, şi o istorie a terorismului, dar şi una a „societăţilor care i-au dat viaţă”, poate că am putea să ne uităm altfel, mai atent, la lumea în care trăim şi felul în care se întîmplă unele lucruri. Un alt subiect asupra căruia nu m-am oprit acum, şi care, în ce priveşte şi cartea aceasta, este de discutat, ţine de cauzele pentru care s-a ajuns la unele conflicte, cu ramificaţiile de tot felul, la apariţia/ amplificarea unor manifestări.

Trăim vremuri în care lucrurile/ interesele evoluează într-un fel nu întotdeauna de înţeles pentru cetăţenii „obişnuiţi”, informarea şi dezinformarea sînt amestecate, iar noi trebuie să alegem cum/ce anume pricepem. La urma urmelor nu putem să spune „asta e” sau „aşa e acum necesar” că s-a ajuns şi ca, între multe altele, atunci cînd mergem cu avionul, să fim uneori percheziţionaţi într-un mod care, altădată, ar fi stîrnit şi repulsie şi indignare, ca tîrgurile de Crăciun să fie păzite cu arma. Ori cînd mergem prin vreo piaţă occidentală cunoscută sau pe vreo promenadă, cum este cea din Nisa, să ne uităm peste umăr să vedem dacă nu vine vreo maşină peste noi, chiar să privim atent în toarte părţile pe stradă dacă nu strigă cineva agitînd un cuţit sau vreo armă, iar uneori banale zgomote de pocnitori pot stîrni panică generală. Pe de altă parte, mulţimi de oameni pleacă din zonele afectate de războaie sau de conflicte latente înspre ţările stabile economic şi social, şi de aici alte probleme. Sau…

Una peste alta, un subiect deloc comod, şi cu multe aspecte teoretice, dar, parafrazînd, o lectură „a vremurilor noastre” care poate fi de interes.

 

Randall D. Law, Istoria terorismului de la asirieni la jihadişti, traducere din limba engleză de Sorin Şerb, prefaţă (Permanenţa polimorfă a terorismului) de Teodor Baconschi, Corint Books, Bucureşti, 2017, 634 p.

 

[1] Adam Roberts (în The „War on Terror” in Historical Perspective, „Survival”, nr.2, vara 2005, p. 103), citat de Steve Tsang, în Serviciile de informaţii şi drepturile omului în era terorismului global, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2008, p.51.) spunea că „mai uşor de definit decît marele concept abstract al terorismului sînt actele de terorism”.

[2] Steve Tsang (în op. cit., p. 32-33) scrie că „în lumea terorismului global inspirat de Al Qaeda, creşterea nivelului de securitate prin servicii de informaţii mai performante şi protejarea drepturilor omului nu sînt două probleme care se exclud reciproc”, dar, între condiţii, „este necesară obţinerea sprijinului şi colaborării cetăţenilor din ţările victime ale atacurilor teroriste” şi prin „consolidarea încrederii în guvern şi serviciile de informaţii”. Dar, pînă la urmă, conchide acesta, „În orice circumstanţă drepturile omului trebuie respectate”.

Revista indexata EBSCO