Feb 26, 2018

Posted by in Poezii

Denisa CRĂCIUN

Întoarcere

De un timp vieţuiesc într-o gură

De somn într-un ochi de păun la izvor

Apele s-au întors

 

Adăpostite-n mine fiarele pădurii muşcă luna de ugere şi-adorm

Blajine ispite îmi picură în scorbura urechii

Lumină sfinţită izvorul prin care curge viaţa

La cer s-a urcat cu nume de copac

M-am întins după roadele lui şi-atins am fost de glăsuirea

Murgului în iarba stelelor uitat

 

Trebuie limpezită piatra

Care pe toţi o să-i sature

Spălaţi-o cu lacrimi închegate din ceaunul

Cuvântului cu focul unui fluier

Aprindeţi-o va da pâine şi struguri

Lumii întregi aţipită şi ea într-o gură

De somn într-un ochi de pasăre întoarsă la izvor

 

O noapte înstelată

O noapte înstelată eşti acum

Fără formă dar zburătoare şi canină mi te înfăţişezi

În vis vederea ta mă mângâie alină

Dorul înstrăinării tale în cealaltă parte

Întunecată de lună

 

În vis te-am zărit

O noapte de cerneală albastră

În urma mea zburai ca o măiastră

Cu inima dospind de fericire

Ne-am trezit

 

Eu în cremenea patului de piatră

Tu în podul palmelor mele osana întru mărirea

Celei cu flori de dragoste la cap

Din pântecul ei cresc stele

Din vălura lui pretutindeni mă nasc

 

M-am rătăcit

Adormită zăpada îmi pufăie sub picioare

În pustietatea ţărilor

Cu pirpiriul corb al amintirii

Deasupra capului mă perind

 

Tot aşteptând să se topească neaua nălucile

Aprind bolţile palatine

Unde-şi aflase sălaş timpul

Fugărit de ceasuri rozătoare

 

Clauni albinoşi cu feţe triste

Atâţia goruni au tocat în pădure

În pustietatea asta de margine de lume încât

Înmormântat în nămeţi de somn râd şi plâng

 

Torc firele ninsorii

În jocul de a fi viu pe un buştean

Îmi pun un tacâm dinainte

Sorb din blidul rănii singurătatea

 

Cu recunoştinţă ţin în braţe luna

De laptele ei nu m-ating

De teamă să nu pălească ca o vedenie

Ca o vulpe hăituită alerg

Numărându-i nopţile de mireasă preschimbată-n dovleac

De culoarea naramzei cu dorinţe în locul seminţelor

Din care se iveşte-o masă dansatoare cu trei picioare

Tu nu eşti mama mea pripit îi zic m-am rătăcit

 

Zăpada căzută-n rugăciuni pioasă îmi sărută picioarele

Acoperă cu covoare pietrele spinii caprele

Ca nu cumva să le fie pângărite apele

Ca Iona prin Ninive târăsc după mine

Osemintele acestea subţiri din vechime

 

M-am rătăcit

Pe plaiul găurilor negre

Un corb croncănitor printre apusuri de urât

Îmi ţine deasupră-mi asurzită

De strigătele pustiului inima

 

Adusă din crâng de un şarpe

Din pletele lui de spumă

Văzător prin beznă corbul

Se repede s-o smulgă

 

De dat mi-o dă

Dar nu pe toată

Păstră pentru el o bucată

Pentru zile de surghiun zice că-i galben

Şi că-i va fi de folos

 

Ia te uită ce ţanţoş şi fălos

Parcă-i cocoş în plisc

Cu banul lui închipuit de aur începu să zboare

Şi-n cingătoarea cerului îl puse la păstrare

 

Am uitat să vă spun

Am uitat să vă spun că vântul e un leu pătimaş

Îmi găzduieşte viaţa retrasă

Ca un val înalt de zile

Împânzite de curcubeie stele colindă

Prin iernile şi primăverile mele

 

Apă între omoplaţi viaţa se încheagă

Vrăjită s-adoarmă

Fiicele bucuriei târându-se-n iarbă

Sărută şerpii de aramă

 

Călători prin soare şi lună

Cu mantalele viscerelor roase de umbră

De lumină se vor trezi în zori

Şi-or vrea să bea

Lapte de pasăre viaţa mea

 

 

Corpul tău era un animal de casă

Corpul tău era un animal de casă

Cu blană moale mătăsoasă

Cu peri lucind de fericire

Când mâna mea te mângâia fără să ştie

Că azi cicloapă rece şi pustie pleoapă noiembrie

Îmi cade în fereastră

Lumină trandafirie şi soare

În pridvorul privirii tale

Să mai fiu mi-e dor

 

O luntre lunecă prin pământ

Pe coama apelor o-ntorn printr-o ureche

De ac trec gânduri

Nori

În ceaşca mea de ceai

Nu ştiu pe unde nu ştiu cum

La tine să ajung în vâltoarea tâmplelor

Şi-n atrii îţi rescriu hrisovul clipelor pământene

Şters în secolul trecut al serii de ieri

De potopul de lumină nevăzută de mine

Eşti acum un animal necunoscut

În casa nefiinţei renăscut

 

Mi-e dor mi-e tare dor să te alint

Dar nu mai eşti

Decât şipot al veşniciei ciripit de păsări

Pe un ogor întins la infinit

Floarea-soarelui grâu maci

Ploaie neîmblânzită şi armie de sori

Printre talazurile viselor

Mi te strecori

 

Neodihnit sufletul meu te cheamă

Neodihnit sufletul meu te cheamă

În lumina de capăt de pod să te vadă

Făptură diafană departe paşti departe

Pe vârfuri de pajişti alpine

S-a umflat falca lunii din lătrat a-ncetat

 

Ieşit în cămaşa lui de suflet în cerdac

Sufletu-mi neodihnit te cheamă

Ochii de smochină neagră aurie

Să-ţi revadă

 

La picioarele muntelui focuri

Pâlpâie văzduhul liniştit

Rămâi cu mine în noaptea asta

În bordeiul sufletului meu printre crăpăturile pereţilor

Ştiu că mă priveşti

 

La acest ceas de noapte urşii

Vulpile lupii amestecaţi în fumul

Clarităţii te aşteaptă

Dincolo de piscuri pe altarul cioplit

În tâmpla mea dreaptă

Ţie mă-nchin

 

Slove mi se revarsă pe grumazul plecat

Spre cea de sub pământ răsărită

În albeaţa ghioceilor m-aş duce

Vultur de companie să-ţi fiu

Cuibărit în auz

Azurie aripă ar întinde

Din fluierul sprâncenelor

Să-ţi cânte

 

Perenitate

În pulpa cerului de jos

Ochii lupilor părinţi se-nfig

La mine-n frunte uneori aprind

Ghiocul lor de ochi cuminţi

 

Prin seceta iernilor învâlvătează

Cărbunii din vatră şi păsările lunii

Se rotesc în ei mieii din burţile oilor visează

Străfulgerarea firelor de iarbă

 

Flăcări slobozite-n vânt lupii sfinţii mei părinţi

Prin evanghelia seminţelor de sub pământ grăiesc

Anonim ca jarul rupt dintr-o privire

Sângele meu spre veşnica lor pomenire

Pe soare merge să se-nsoare

 

Pentru perenitatea văzduhului de jos

Din nou dau drumul păsărilor iar fiarelor

Le redau duhul în coama pârguită

Ca pe o poamă li-l anin azi

De vecii veacurilor rezemat

Viaţă pulsez în copaci

 

Pe calea lactee a coastelor mele şi reci şi fierbinţi

Răzbat ochi de părinţi cu şalul de foc al zăpezii

Pe umeri dezgoliţi de pământ şi de iarbă

Soarele lor antic e uimire

Şi vis scăpătat la trezire

 

 

Întrupare sub semn de întrebare

În trupul tău de casă părăsită păsări

Locuiesc soarele şi luna pescuiesc prin odăi

În apele ce-au fost odată ochii tăi

 

Păstrăvii se aruncă spre cer

De pe zidurile fostei tale locuinţe

Norii zilelor de azi şi de ieri îşi i-au zborul

Vaporoşi ca nişte pietre vii

Spre câmpiile elizee

Casa să-ţi reclădească din temelii

 

Mire veşnic tânăr Îngerul întrupării

Cu fulgi de zăpadă în chimir

Pe un stâlp de şopron poposeşte

 

Labele picioarelor îi urlă a viaţă ascunsă

Printre leşuri de umbră plânsă

Caută în traista de la şold

Un cocoloş de zbor

Şi-o fărâmă de vis

Aruncă în ogradă

 

Dintre mieii de oi mieii de om şi mieii de câine

Din jarul dimineţii cine

Va veni să le adune

 

Revista indexata EBSCO