Feb 26, 2018

Posted by in EDITORIAL

Constantin BOSTAN – G.T. Kirileanu – Patimile unui ctitor de Bibliotecă (II)

 

La o lună după vizita funcţionarului venit în cele din urmă (8 oct. 1954) cu „ordin de la Președinţia Consiliului [de Miniștri] să cerceteze chestia pensiei”, G.T. Kirileanu îl înștiinţa pe mai tînărul prieten Adrian C. Brudariu, ce spera – ca avocat cu pedigriu socialist și, prin consecinţă, cu „anume trecere” la dr. Petru Groza, președintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale – să obţină ameliorarea și chiar „normalizarea“ situaţiei venerabilului cărturar, cu pensie tăiată, cu chiriași impuși în casa-bibliotecă și cu regim social-politic de „dușman al poporului”:

 

Piatra-N[eamţ], 13 nov. 1954

Iubite prietene Brudariu,

Alaltăieri, după ce ţ-am expediat scrisoarea recomandată, am avut vizita a doi reprezentanţi ai Ministerului Culturii în chestia bibliotecei mele. Am avut două zile obositoare, care s-au terminat asară, cu hotărîrea de a veni o specialistă a Ministerului [de fapt, a Bibliotecii Centrale de Stat] pentru facerea inventarului cărţilor, în vederea înfiinţării în acest oraș a unei biblioteci documentare.

Eu am pus condiţia de a mi se reda pensia și [a mi se da] un ajutor lunar pentru plata impozitului casei ș.c.l. – În privinţa pensiei nu mi-au dat nădejde, dar, în schimb, Ministerul Culturii îmi va da o sumă de 400 lei pe lună pentru privigherea facerii inventarului.

Cei doi reprezentanţi ai Minist[erului] Culturii sînt: [Alexandru] Deleanu (bănăţean care mi-a spus că te cunoaște[1]) și Gh. Popp[2], ardelean. Te-aș ruga să-mi spui părerile d-tale despre Deleanu.

Mi-a scris și Prof. univ. Al. Rosetti, membru al Academiei, că se ocupă cu chestia pensiei mele și-mi va scrie rezultatul.

Cu prietenească dragoste,

Moș G.T. Kirileanu.

*

Piatra-N[eamţ], 7 ianuar 1955

Scump prieten Adrian,

Din cauza denunţării făcută la București de chiriașa care se vedea ameninţată cu evacuarea camerei ocupate, în care urma să se facă inventarierea bibliotecei mele, m-am pomenit [în noaptea de 23/24 dec. 1954] cu o severă percheziţie și un lung interogator asupra însemnărilor mele zilnice, cu aprecieri asupra oamenilor și evenimentelor – fiind sechestrate și duse la București, iar eu lăsat în stare de arest în odaia mea din cauza grelei stări a sănătăţii și a îngrijirilor medicale. Singura speranţă ce mi-a rămas este să fiu lăsat să mor în patul meu.

Îţi poţi închipui cît de îngrijorat sânt în privinţa soartei bibliotecei mele – mai mult decît asupra existenţei mele.

Ar fi bine să te întîlnești nu numai cu Prof. Constantinescu-Iași [3], ci și cu Alex[andru] Elian [4], care lucrează la Academie și a cercetat biblioteca mea. De asemenea ar fi bine să te întîlnești cu prietenul Prof. G. Macovei [5], care știe despre păţania mea și ar aprecia dacă-i potrivit să ceară ajutorul lui M. Sadoveanu.

Nenorocită încheiere a unei vieţi zbuciumate în zădar.

Vechi și devotat prieten,

Moș G.T. Kirileanu.

 

Dramatica agravare a situaţiei personale și a stării sănătăţii sale în urma percheziţiei din preajma Crăciunului îl determină pe octogenarul cărturar să întocmească încă un disperat memoriu:

 

Domnule Președinte/ Tovarășului Președinte

al Prezidiului Marei Adunări Naţionale,

Dr. Petru GROZA

 

Subsemnatul, Gh. T. Kirileanu, în vrîstă de 83 ani, necăsătorit, fiul săteanului mijlocaș Grigore I. Chirileanu din satul Holda, com. Broșteni, judeţul Neamţ, domiciliat în orașul Piatra-Neamţ, strada Maxim Gorki 25, îmi permit a vă face următoarea plîngere:

După ce în curs de 30 ani am servit atît ca bibliotecar și scriitor, cît și ca Șef al Serviciului petiţiilor și ajutoarelor Casei Regale și ca secretar general al Fundaţiei Universitare „Ferdinand” din Iași, lucrînd cu cinste pentru cultură și pentru folosul celor în suferinţă – acum, la bătrîneţea mea înaintată, mă văd ajuns în cea mai grea stare a sănătăţii și vieţii materiale și sufletești.

În iunie 1930 fiind înlăturat din serviciul Casei Regale prin dizgraţia noului rege Carol II, m-am retras în orașul Piatra-Neamţ, unde mi-am făcut o casă în care mi-am adus biblioteca istorică și literară, adunată în cursul vieţii cu gîndul ca la moartea mea s-o dăruiesc orașului Piatra ca un început de bibliotecă documentară regională.

Dar după ce am rămas lipsit de economiile ce aveam pentru bătrîneţă, mi s-a anulat și dreptul de pensie pentru care mi se făcuse la timp reţinerile legale din salariu, ajungînd astfel fără mijloace de trai și căutare medicală. Mi s-a luat și dreptul de a avea un om de serviciu, care să mă ajute la greutăţile bătrîneţii. –

Apoi, deși oamenii luminaţi și conștienţi ai regimului s-au purtat binevoitor cu mine, alţi, mai puţin înţelegători, m-au tratat ca reacţionar pe mine, fiu al poporului, care în toată viaţa mea am ţinut cu o sfîntă datorie să fiu totdeauna în serviciul celor care erau în suferinţă, apărînd drepturile poporului și studiind cu dragoste viaţa lui sufletească și economică, precum dovedesc scrierile mele și dorinţa de a lăsa poporului tot ceea ce am adunat spre folosul său.

În sfîrșit, pe lîngă aceste greutăţi s-au adăogat greutăţile cu închirierile impuse a camerelor în care erau așezate dulapurile și rafturile cu cărţi, manuscrise și documente, fiind silit a le îngrămădi prin poduri în mare neregulă.

Anul trecut, după înfiinţarea Ministerului Culturii[6], m-au vizitat de mai multe ori reprezentanţi ai acestui Minister, cerîndu-mi în cele din urmă o declaraţie pentru donaţiunea bibliotecei mele acelui Minister, cu condiţia de a rămînea în casa mea din Piatra-Neamţ. – În acest scop urma să se libereze de chiriaș [ce-i fusese abuziv impus] camera vecină cu depozitul cărţilor și să se înceapă inventarierea lor.

Dar îndată ce reprezentanţii Ministerului Culturii au pus în vedere chiriașului să se mute, rînduindu-i-se altă locuinţă în oraș, m-am pomenit cu o percheziţie ordonată din București Securităţii locale, aducîndu-mi-se cu această ocazie următoarele învinuiri:

  • Învinuirea că am primit în păstrare în podul casei mele cîteva lăzi cu obiecte casnice (îmbrăcăminte, cărţi) ale vechiului meu prieten G.D. Lalu, cînd a plecat în refugiul din 1944, eu rămînînd pe loc pentru paza bibliotecei mele.
  • Că ascult la posturile de radio străine.
  • Că s-au găsit în odaia mea de culcare mai multe caieţele și foiţe cu însemnări zilnice scrise numai pentru mine.
  • Toate acestea se datoresc denunţărilor soţiei chiriașului meu de lîngă depozitul bibliotecei, d[octo]r P. Marinescu, cînd a văzut că autoritatea locală i-a cerut mutarea în altă casă. Căci adesaori această chiriașă [aflată] în odaia cea mai bună a casei mele a făcut ameninţări calomnioase cătră ceilalţi chiriaș

Răspunsul meu la sus-zisele învinuiri este următorul:

  • Întîia învinuire este pentru fapta mea bună, prin care am venit în ajutorul unui vechi prieten, fost coleg de școală, în greutăţile evacuării sale grăbite. Puteam eu oare să-i refuz acest ajutor?
  • Este adevărat că am ascultat singur la posturi străine de Radio, cu speranţa unor vești mai bune în privinţa mult doritei păci între toate popoarele.
  • Însemnările mele asupra faptelor zilnice au fost scrise sub apăsarea suferinţelor personale, pentru ca viitorimea să cunoască greutăţile prin care am trecut în aceste vremi istorice. Ele au fost păstrate în secret numai pentru mine, nefiind comunicate nimărui.

Avîndu-se în vedere bătrîneţea mea înaintată de 83 ani și starea grea de boală în care am ajuns după cele ce mi s-au întîmplat, aflîndu-mă sub îngrijire medicală, rugămintea mea este să mi se treacă cu vederea păcatele izvorîte din suferinţele mele materiale și sufletești – dacă se pot socoti astfel – ţinîndu-se samă de fapta bună a donaţiunii mele, spre a fi de folos, în liniște sufletească,și da îndrumări ca și pînă acum la facerea inventarului fondului de cărţi pe care le-am donat Ministerului Culturii, precum și a alegerii pentru Biblioteca Academiei R.P.R. a fondului arhivistic făgăduit în iunie 1948, cînd am fost ales membru de onoare al Academiei R.P.R.[7]

Cu adînc respect,

G.T. Kirileanu.

12 ianuar 1955.

 

Noua demonstraţie de forţă a „organelor” este dublată de un comportament discreţionar, din ce în ce mai agresiv, al „onor reprezentanţilor” Ministerului Culturii, ce par să fi uitat că au de-a face cu o generoasă și inestimabilă donaţie a unui venerabil polihistor, tratîndu-l pe G.T. Kirileanu ca pe un oneros posesor de bunuri ilicite, ce tocmai trebuiau confiscate în regim de urgenţă.

Peste alte două săptămîni, la 25 ianuarie 1955, cărturarul adresează Președintelui Prezidiului Marei Adunări Naţionale un nou memoriu, reluînd și adăugînd doleanţe:

[…] Anul trecut, după înfiinţarea Ministerului Culturii, aflîndu-se despre intenţia mea de a înfiinţa în orașul Piatra-Neamţ o bibliotecă documentară regională așezată în casa mea, m-am trezit cu vizita mai multor reprezentanţi ai acestui minister, care, în cele din urmă mi-au cerut, sub o formă imperativă, să semnez o cerere prin care să ofer Ministerului Culturii cărţile bibliotecile mele.

Subsemnatul, de bună credinţă, am oferit Ministerului Culturii fondul de cărţi fără fondul arhivistic promis Academiei R.P.R. încă din anul 1948.

Dar chiar [și] această ofertă către Ministerul Culturii n-am făcut-o fără a pune cîteva condiţiuni, și anume:

  • Fondul de cărţi să nu fie mutat din casa mea din Piatra-Neamţ spre a nu ajunge în bibliotecile particularilor, cum s-a întîmplat cu însemnata bibliotecă a fraţilor [Alexandru și Teodor] Naum.
  • Să se înfiinţeze în casa mea, cu fondul cărţilor mele (fără fondul arhivistic) o bibliotecă documentară regională.
  • Să fiu numit custode al acestei biblioteci cu un salariu fix.
  • Să fie liberată camera în care urmează să se facă inventarierea cărţilor, iar chiriașului să i se dea altă locuinţă în oraș.
  • Să nu se înceapă inventarierea cărţilor din depozit decît după îndeplinirea formelor legale ale donaţiunii, consemnate într-un act, iar o copie după inventar să mi se predea și mie.

Aceste condiţii nu au fost îndeplinite de către minister și nu s-a făcut nici un act de donaţie autentic [autentificat], Ministerul Culturii neconfirmîndu-mi în scris acceptarea condiţiilor puse de mine.

În schimb mi-au venit doi reprezentanţi care prin presiune au început să facă inventarierea, contra voinţei mele, silindu-mă să lucrez împreună cu ei și cu însărcinaţii lor, în timpul iernii, în camera cu depozitul cărţilor, unde nu se poate face foc. Iar repetatele mele rugăminţi, de a începe inventarierea la primăvară, cînd va fi cald, nu au fost luate în considerare. Ba, mai mult, ca să mă intimideze și să mă determine să renunţ la condiţiile puse de mine, m-am trezit cu o percheziţie de la Securitate, cu ameninţarea de arestare sub pretextul că am ascultat Radio Londra în camera mea și că au descoperit sub perna mea notiţele și însemnările mele zilnice și critice, care sunt testamentul meu spiritual pentru viitorime, de care nimeni nu avea cunoștinţă.

[…] Procedarea trimișilor ministerului faţă de un bătrîn care donează Statului cărţi literare și istorice valoroase este prea umilitoare și o resping.

În rezumat, cererea mea este aceasta:

Fiind bătrîn și cu sănătatea zdruncinată în urma percheziţiei și manifestărilor suferite, rog să se amîne inventarierea și facerea actelor de donaţiune către Ministerul Culturii (fondul cărţi) și către Academia R.P.R. (fondul arhivistic) pînă la primăvară, cînd se va încălzi vremea, urmând ca atunci să se trimită persoane competente pentru inventarierea și preluarea acestor comori literare și istorice.

Iar ca încheiere aștept un pic de omenie pentru un bătrîn de 83 de ani care dă și nu cere decît pacea și ușurarea greutăţilor în ultimii ani ai vieţii, spre a putea fi de folos la rînduirea bibliotecii dăruite pentru folos cultural.

Cu adînc respect,

G.T. Kirileanu.

 

[1] În anii 1939-1942, Adrian C. Brudariu fusese decan al Baroului Timiș.

[2] Gh. Popp – fost ministru al Cultelor și Artelor în guvernul g-ralului N. Rădescu (6 d ec. 1944 – 28 febr. 1945).

[3] Petre Constantinescu-Iași (1892-1977) – istoric și om politic; membru fondator al P.C.R.; de cîteva ori ministru în primele guverne comuniste.

[4] Alexandru Elian (1910-1998) – istoric, bizantinolog, academician.

[5] Gheorghe Macovei (1880-1969) – geolog, universitar, academician; laureat al titlului om de știință emerit.

[6] Ministerul Culturii fusese constituit la 31 oct. 1953, sub conducerea Constanței Crăciun.

[7] Peste doar patru zile, Academia e restructurată ideologic, G.T.K. fiind între cei excluși; își va recăpăta calitatea în 1990.

Revista indexata EBSCO