Feb 26, 2018

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Imagini aidoma zăpezii care se topește”

 Clipa care uneşte mirabil realitatea cu ficţiunea, atît de fugară. Totuşi ai trăit-o azi, în zori, încă o dată. Realitatea era starea ta de spirit, ficţiunea lumina în creştere.

*

Scrii pentru a te abţine de la existenţă, exişti, pentru a te abţine de la scris. Pe rînd, în dualitatea unui firesc sacrificial. În fapt, existenţa şi scrisul nu se află în opoziţie, întrucît factorul ce se sacrifică nu e opus celui în favoarea căruia se sacrifică voluntar.

*

„Celălalt este acela care-mi îngăduie să nu mă repet la infinit” (Jean Baudrillard).

*

Limitele raţionale se reflectă în cristalele unor definiţii. Afectele nu au limite asemenea văzduhului.

*

„Aici printr-o stranie asociere, se ridică figura doctorului Sorapure. Era un om bun. M-a ajutat nu numai să rabd durerea, dar îmi dădea chiar a înţelege că durerea trupească e poate necesară, că reprezintă un proces de compensare şi-mi cerea întotdeauna să mă gîndesc că omul nu face decît să joace un rol oarecare în istoria lumii. Simplul şi bunul meu doctor avea o inimă pură, aşa cum Cehov avea o inimă pură. Dar în boli de felul ăsta, eşti propriul tău doctor. Dacă «suferinţa» nu reprezintă un proces de compensare, eu voi face să devină astfel. Am să învăţ lecţia pe care mi-o transmite” (Katherine Mansfield).

*

Fantomele invadează noaptea, coşmarurile ne ocupă somnul, incursiuni ale unei demonii ţintind aşa-zicînd normalitatea existenţei. Motivul ar putea fi un complex al nopţii, o frustrare în faţa adoratei, triumfalei lumini.

*

Incontinenţa intelectuală poate fi la urma urmei la fel de inoportună, de sîcîitoare, ca oricare alta. E acea logoree fie şi „distinsă”, fără cap şi coadă, pe care adesea, din politeţe, te sfieşti a o reteza. Cu o notă negativă în plus: aceea că nu are puterea de-a se judeca pe sine.

*

„Mi se pare că automobilul rezolvă problema deja dezbătută a sexelor. Automobilul aparţine genului feminin. Are graţia, supleţea şi sprinteneala unei femei seducătoare; în plus are o calitate care lipseşte femeilor: supunerea oarbă” (D’Annunzio).

*

Repetăm uneori pentru a nu uita, alteori pentru a rămîne noi înşine.

*

Victoria visului asupra realului nu e niciodată punctuală, precis delimitată, ci difuză aidoma clarobscurului, aidoma parfumului.

*

Se grăbeşte cînd nu are ce face, nu cînd e „ocupat”, căci în acest caz îl fixează conştiinciozitatea.

*

„Convenţiile umane ne fac să ne purtăm în chip misterios, ca o dublă mască, aceea care ne maschează pe noi înşine, aceea care ne maschează Universul” (Monseniorul Ghika).

*

„Înţeleptul se uită la inevitabil şi hotărăşte că nu e inevitabil. Omul obişnuit se uită la ceea ce nu e inevitabil şi hotărăşte că e inevitabil” (Chung Zi).

*

Fantezia e frica a ceea ce este prea puţin. O compensaţie. Multul e prea covîrşit de propria-i materie pentru a mai rodi.

*

„Păsările de pe Aeroportul «Henri Coandă» (Otopeni) au viaţă grea! Zece cîini Border Collie sunt zilnic pe urmele lor şi nu le lasă să încurce zborul avioanelor care decolează şi aterizează de pe aeroportul de la marginea Bucureştiului. Tenace, entuziast, inteligent, receptiv, energic. Sunt trăsăturile pentru care cîinii din rasa Border Collie sunt folosiţi în toată lumea pe aeroporturi. «Sunt zece angajaţi, spune un salariat al aeroportului, cu toate drepturile şi obligaţiile, inclusiv legitimaţie de serviciu pentru acces. Avem padocuri speciale unde stau, handleri angajaţi pentru ei, veterinar şi tot ce au nevoie»” (Click, 2017).

*

Tristeţea subtilă a acestui vis nu e faptul că nu se poate împlini, ci că există.

*

Timpul nu poate deveni securizant, pentru că, spre deosebire de spaţiu care ţine de real, ilustrează ficţiunea. Iar orice ficţiune poate fi primejdioasă. „Ce este timpul? Timpul nu există; timpul înseamnă cifre, timpul este raportul dintre existenţă şi neant” (Dostoievski).

*

Bunul simţ ţine de o clasicitate a conduitei, dar lipsa bunului simţ nu e romantică, oricît am înnegri romantismul, aşa cum socotea un francez, neprieten al acestuia. Ieşind din orice tipar stilistic, e nihilistă.

*

Frîngînd linia curentă a trăirii, dezamăgirile pot avea pentru tine şi un efect pozitiv. Te fortifică restituindu-ţi percepţia exactă a realului, care poate slăbi asemenea percepţiei oferite de cele cinci simţuri, prin monotonia rutinei.

*

Teroarea originalităţii. Americanca Ayanna Williams, în vîrstă de 60 de ani, a izbutit să aibă cele mai lungi unghii din lume, lungimea totală fiind de 5,764 m., record omologat la 7 februarie 2017.

*

Pe ce lume trăim. „Restaurantul «Fellatio» din Geneva promite o ofertă imbatabilă pentru bărbaţii dornici de relaxare. Dai 50 de euro şi ai parte de sex oral în timp ce bei un vin. Cu siguranţă nu vei bea cafeaua cu noduri! La «Felllatio Café» din Geneva, Elveţia, cafeaua îţi ajunge la masa unde stai împreună cu o escortă de lux, care îţi satisface orice fantezie sexuală. (…) Cafeaua sau un singur pahar de vin va costa aici 50 de euro şi este probabil cea mai scumpă băutură din oraş. Doar 5 euro sunt încasaţi pe băutură, restul se duc la domnişoara care se va instala sub masă şi îşi va satisface clientul în timp ce acesta va savura licoarea” (Click, 2016).

*

Dacă ai trecut peste o mare neplăcere, eşti înclinat a supradimensiona sau a subdimensiona neplăcerile mai mici care-i pot succeda. Motivul? Conştiinţa ajunge la un relativism care nu e decît o formă reflexă a prudenţei. Contează mai mult elasticitatea decît fermitatea reacţiilor celui „păţit”.

*

„Oraşele, ca şi visele, sunt construite din dorinţe şi din temeri, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor absurde, perspectivele înşelătoare, iar fiecare lucru ascunde un altul” (Italo Calvino).

*

Uneori te indispune ceea ce e prea mult, alteori ceea ce e prea puţin. Mă gîndesc acum la călătorii. E vorba, desigur, de cele prin ţară, întrucît în străinătate n-am fost niciodată. Mai totdeauna la date fixe, pe trasee fixe, cu o durată stabilită dinainte, îndeobşte scurtă (e vorba de „manifestări literare” ori de vizite la medici), ele îmi par nişte „introduceri” fără urmare, un amestec de dorinţe frînte din nou şi nostalgii spontane, o ispită tot mai palidă a „centrului” demult refuzat, astfel încît pare inocentă, dar şi o compensatoare voluptate a marginalităţii. S-ar spune că mă copilăresc, dar cu cît amar! Îmi întrerup programul obişnuit, fac din neîntîmplat un paliativ, dintr-un vis vechi cîteva ceasuri de actualitate iluzorie. Călătorii care mă obligă a mă adapta la un soi de „ar fi posibil”, un efort apăsător la început, apoi un avînt inutil, căci se întîmplă nu ştiu cum să mă întorc sufleteşte „acasă”, la scurt timp după ce plec. Aşadar, decît prea puţin, mai bine nimic…

*

„Cînd plecam unul de lîngă celălalt, nu ni se părea că ne despărţim, ci că mergem să ne aşteptăm altundeva” (Cesare Pavese).

*

Periodic, revenim la gînduri ale noastre mai vechi. Dar chiar dacă ele sunt reluate întocmai, noi suntem deja alţii.

*

„Octavian Paler a scris despre nişte călugări care se rugau. Brusc, curentul electric s-a întrerupt. Unul dintre călugări s-a ridicat şi s-a dus la tabloul de siguranţă. Ceilalţi au rămas în rugăciune, rugîndu-se pentru lumină. Paler îi elogiază ca pe nişte adevăraţi credincioşi. Greşea. I-am scris atunci, arătîndu-i că singurul credincios e cel care s-a dus să verifice siguranţele. Ceilalţi sunt fals evlavioşi, care-l ispitesc cu neruşinare pe Dumnezeu. Ce-ar fi vrut ei? Să coboare Hristos cu liţă din cer şi să le rezolve mica lor problemă gospodărească?” (N. Steinhardt).

*

A amîna mereu, o intrare elegantă în Neant.

*

„Singur cu Dumnezeu, adică de două ori singur” (Gustave Thibon).

*

„Fiecare fiinţă cunoaşte tipul de glorificare sau de rugăciune care îi este propriu” (verset coranic).

*

  1. E.: „Unele virtuţi au un resort voliţional, altele sunt un produs al slăbiciunii noastre. De ce să le percheziţionăm poliţieneşte, dacă oricum au o natură «de bine?»”.

*

Tradiţii. Oierii pot prevesti natura iernii dintr-un an, după felul în care se comportă oile în ajunul sărbătoririi Cuvioasei Parascheva. Cînd oile se culcă adunîndu-se în grămadă, va urma o iarnă grea, iar cînd stau la distanţă una de alta, atunci iarna va fi blîndă. Dacă frunzele copacilor se îngălbenesc şi se scutură rapid, anul viitor va fi fertil. Dacă toamna nu plouă pînă în ziua Cuvioasei, iarna va veni în scurt timp.

*

A.E.: „Astfel cum marea scoate la suprafaţă leşurile, pot ieşi la iveală cu timpul episoade dezamăgitoare ale unei mari prietenii, pe care n-ai fi cutezat odinioară a le judeca după cum ar fi fost firesc. Aveai pe atunci simţămîntul ingenuu că mai curînd te înşeli tu decît să te decepţioneze prietenul de suflet…”.

*

Mai mult te mîhnesc laudele fără suficientă acoperire care ţi se aduc, decît observaţiile critice injuste. E preferabil să primeşti mai puţin decît mai mult din ceea ce crezi că ţi s-ar cuveni.

*

Romanii nu cunoşteau furculiţa, apărută la început în Florenţa Renaşterii. Totuşi în Roma antică mesenii aveau la dispoziţie cîteva tipuri de cuţite şi linguri: lingura-polonic (trulla), cea clasică, asemănătoare linguriţei pentru copii (ligula), dar şi una cu mîner ascuţit (cochlear), utilizată pentru ouă şi pentru extragerea cărnii din cochiliile de scoică.

*

„Licenţiat al faimoasei universităţi din Cambridge, Rupert Sheldrake explorează de mulţi ani puterile necunoscute ale animalelor domestice. După părerea lui, nu oamenii de ştiinţă sunt cei care ştiu cel mai mult despre cîini şi pisici, ei fiind obişnuiţi să considere animalele mai curînd un fel de «obiecte mişcătoare». Adevăraţii «specialişti» sunt aceia care au relaţii afective cu animalele, în primul rînd copiii, apoi stăpînii şi crescătorii de animale. (…) Unul dintre cele mai stranii exemple se referă la pisicile care   «răspund» la telefon. Ele ştiu dinainte că stăpînul este acela care sună şi se agită în preajma aparatului. Chiar dacă apelurile stăpînului se petrec la orele cele mai imprevizibile, mîţele cu pricina se reped către telefon şi se alintă cu burta lipită de podea, în timp ce restul apelurilor le lasă indiferente. Mai mult decît atît, ele se agită încă înainte ca cineva să răspundă sau chiar înainte ca telefonul să fi sunat” (Formula AS, 2017).

*

Clipă care nu mai concede a se despărţi de tine, care-ţi îngînă necontenit fiinţa.

*

Mulţimea are răbdare, individualitatea nu. Mulţimea se poate revolta cînd acceptă conducerea unor individualităţi.

*

A.E.: „Neantul se bizuie pe sine însuşi”. Nu şi pe noi? „Nu fi nepoliticos cu Domnul”.

*

„Sufletele nu sunt provincii ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu există însă nici mai multe Împărăţii ale lui Dumnezeu. Există doar Împărăţia lui Dumnezeu în fiecare din ele, şi aceeaşi în toate” (Monseniorul Ghika).

*

Metafore aidoma zăpezii care se topeşte sub soarele primăverii, scurgîndu-se, dispărînd în atmosfera aburoasă, silenţioasă ce ne-mpresoară. Nici o problemă: devin natură.

*

„Biblioteca Naţională a României răspunde actualităţii celei mai fierbinţi cu o expoziţie foarte interesantă: «Cărţi cu răspundere limitată: Lucrări publicate în detenţie în perioada 2010-2015». Sper că va fi un hit! Căci aceste cărţi scrise de condamnaţi (sau în numele lor) doar ca să scape de nişte zile sau luni de arest, sunt, altminteri, de negăsit. Nişte rarităţi. Aproape nişte obiecte unicat. Bine ar fi ca această expoziţie de volume contrafăcute, pseudoştiinţifice, această serie de pseudocărţi să circule apoi şi în alte biblioteci din ţară. Ele sunt o oglindă cît se poate de fidelă a sistemului de justiţie din România” (Dilema veche, 2016).

*

Politicos chiar în exces, săritor, „impecabil” într-un fel,  acest munte de om din preajma mea mă dispreţuieşte cu seninătate. Faptul că facem parte structural din lumi diferite nu i-ar îngădui o altă atitudine lăuntrică. De ce mi-aş face iluzii? Îl iau aşa cum este, cu o seninătate similară.

*

Dificultatea de-a stabili deosebirea dintre inutil şi gratuit.

*

„Caracterul alexandrin al literaturii şi criticii de astăzi. Pasiunea criticilor este să se distingă descifrînd simbolurile, luminînd obscurităţile, identificînd aluziile erudite. De aceea îi fascinează producţia lui James Joyce. De aceea discută cu atîta încîntare «noul roman». Un fel nou de a-şi arăta erudiţia. Dar, evident, nici un critic contemporan n-ar accepta această comparaţie: ei se socotesc, dimpotrivă, anti-erudiţi, pentru că li se pare că sunt pasionaţi de problemele teoretice” (Mircea Eliade).

*

Iertarea: o înţelegere atît de adîncă încît se absoarbe în afect.

*

Iertarea: forma de libertate divină a justiţiei.

*

Fatalităţi blînde, delicate, indicibil îngăduitoare aidoma unui cîntec de pasăre la fereastră, unui fascicul primăvăratic de raze solare, unei miresme de liliac în grădină. Totuşi fatalităţi şi ele.

*

A-ţi accepta pînă la capăt limitele ca autor, înseamnă a nu mai putea scrie. A-ţi accepta pînă la capăt limitele ca fiinţă umană, înseamnă a nu mai putea trăi. Iată sursa atîtor compromisuri intime pe care suntem nevoiţi a le săvîrşi în numele supravieţuirii.

*

Creaţie. Cauţi o extravaganţă calmantă, un nefiresc care să rimeze cu firescul, în virtutea unei porniri subiacente a spiritului revoltat de-a se recunoaşte în viaţa împotriva căreia se revoltă.

 

Gheorghe Grigurcu

Revista indexata EBSCO