Jan 23, 2018

Posted by in MOZAIC

Constantin BOSTAN – G.T. Kirileanu – Patimile unui ctitor de Bibliotecă (I)

 

Ctitor al unei prețioase biblioteci de circa 30.000 de volume, ce s-au întrupat din generoasele lumini și cerneluri ale tiparului de-a lungul a aproape trei veacuri și jumătate, cărturarul Gheorghe Teodorescu-Kirileanu (13 mart. 1872 – 13 nov. 1960) este amintit cel mai adesea ca întâiul editor al publicisticii lui M. Eminescu și cel mai important editor al scrierilor literare ale lui Ion Creangă.

Deși are de surmontat evidentul neajuns de a nu fi prezent cu tomuri „de greutate” în balanțele celor care evaluează eternitatea dăinuirii spirituale a înaintașilor (excepție: temeinica monografie istorică, socială și etnografică Descrierea moșiei regale Broșteni, București, Carol Göbl, 1906), cărturarul nemțean merită, de asemenea, o cât mai largă prețuire și cunoaștere a vieții și enciclopedicei sale activități ca remarcabil folclorist, istoric, publicist, bibliofil, istoric literar și epistolograf (peste 7.000 de scrisori emise). Nu în ultimul rând, la fel de important ar fi să putem reconstitui – în generoasele și trudnicele ei implicații – activitatea de înalt funcționar al Casei Regale, unde, timp de 25 de ani (1905-1930), a fost șef al Serviciului pentru petiții și cereri de ajutoare, bibliotecar al Palatului, autor de cuvântări regale și apropiat colaborator al Prințului Barbu Știrbey (distinsul sfătuitor de taină al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria).

Deși îndelung și dureros resimțită personal, nedreapta sa înlăturare, în iunie 1930, din funcțiile deținute ca vrednic slujbaș al Casei Regale de către domnitorul revenit la tron printr-o silnică „Restaurație”, pare să fi fost apoi pentru G.T. Kirileanu tocmai sorgintea șansei de a nu fi ajuns și el, asemenea atâtor personalități contemporane lui, într-una din temnițele noului regim de „democrație populară”. Ceea ce nu înseamnă însă, cum vom vedea, că fostul bibliotecar regal, el însuși făuritor al unui important așezământ al cărții, a fost uitat sau protejat cumva de vigilentele structuri ale sistemului.

Împins de umilitoarele condiții la care și el și văduva fratelui învățător și folclorist Simion T. Kirileanu fuseseră reduși prin anularea drepturilor de pensii, Kirileanu face, mai ales prin intermediul avocatului Adrian C. Brudariu[1], repetate demersuri, spre a li se asigura minimul necesar subzistenței:

 

               Cătră,

Președintele Consiliului de Miniștri,

Tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej

 

Subsemnatul, Gh. T. Kirileanu, în vrâstă de 81 de ani, fost bibliotecar al fostei Case Regale și șef al Serviciului petițiilor și ajutoarelor, scos la pensie înainte de termen, în anul 1930, luna iunie, prin dizgrația Regelui Carol II la venirea sa pe tron, cu Deciziunea nr. 219.872/1949 mi s-a recalculat pensia pentru 26 ani serviți (1905-1931), de la suma de 11.700 lei pe care o primeam, la cea numai de 3.730 lei lunar.

În ședința din 24 mart 1950, Comisia de Revizuire a Pensionarilor de pe lângă Sfatul Popular al Jud. Neamț, prin Deciziunea nr. 219.872/1950, pe motiv că am posedat 40 ha pădure, astăzi expropriată, mi-a anulat sus-zisa mea pensie, cu drept de contestație la Comisia Centrală de revizuire a Pensiilor din București.

Am făcut contestație în termen, arătând că aceste 40 ha de pădure amestecată cu fâneață, pășune și loc sterp, au fost partea mea de moștenire de la o bunică a mea, din răzeșia ei părintească de la Dorna, unde toți locuitorii posedau zeci de hectare, constând din pădure, fânaț și pășune.

De fapt, eu n-am exploatat această pădure, care până la expropriere a fost în folosința epitropiei celor patru orfani ai răposatului meu frate comoștenitor Simion T. Kirileanu, învățător în satul Holda, com. Broșteni, jud. Neamț, mort în 1926 de o boală căpătată ca ofițer în războiul din 1916.

N-am fost nici moșier, nici exploatator, ci numai om al cărții. Niciodată n-am exploatat munca altora, ci dimpotrivă m-am silit totdeauna să fiu de ajutor celor lipsiți și necăjiți – așa că după o viață de muncă cinstită n-aș merita ca la vrâsta mea de peste 80 de ani să rămân a trăi din mila altora, prin faptul nedreptei anulări a micei mele pensii, atât de reduse.

Am făcut contestație încă din mart 1950, dar fără rezultat, deși autoritatea raională dăduse aviz favorabil cu nr. 14.876 din 17 mai 1950. – În iunie 1951, îndemnat de autoritatea locală, am repetat contestația, care a fost înaintată cu aviz favorabil la Regiunea  Bacău cu nr. 5.717 din 29 sept. 1951, iar Regiunea Bacău, sub nr. 44.956 din 16 nov. 1951, a înaintat-o la Ministerul Prevederilor Sociale, Direcția Pensiilor, Comisia Centrală de Revizuire din București, de unde însă mi s-a răspins contestația, deși autoritatea locală dăduse aviz favorabil.

Întemeindu-mă pe sfatul binevoitor ce mi s-a dat de cătră un membru al Partidului [Muncitoresc Român] din localitate, care cunoaște situația mea, îmi permit a mă îndrepta la D-voastră cu rugămintea să binevoiți a lua în considerare bătrânețea mea înaintată (81 de ani) și starea de boală în care mă aflu și a dispune cele de cuviință pentru a mi se reda mica mea pensie, cu care aș putea face față la plata impozitelor sporite pentru casa în care locuiesc și unde păstrez biblioteca mea, apreciată de specialiști, în privința căreia am făcut declarație la autoritatea locală că voi lăsa-o la moartea mea pentru începutul unei biblioteci regionale documentare în folosul cercetătorilor din Piatra-Neamț și valea Bistriții.

                                                    Înainte în lupta pentru Pace[1],

                                                              

                                                               G.T. Kirileanu,

                                        Str. Maxim Gorki [fostă Ștefan cel Mare], 25

                                                               Piatra-Neamț.      

Ianuar 1953.

*

Piatra-N[eamț], 15 fevr. 1954

Scump prieten,

Azi poșta mi-a adus c[arta] p[oștală] din 9 fevr. Mult m-am gândit la prietenii din București bântuiți de această groaznică iarnă [în care nămeții din Capitală au măsurat și 5 m].

Pe aici am avut de suferit numai gerul, căci omătul n-a fost prea mare și nici viscolul. Dar odaia mea friguroasă n-o mai pot încălzi când termometrul se coboară sub 20º. Trebuie să stau îmbrăcat și îmboldojit la cap în pat. Mânile fiindu-mi înghețate, nu mai pot lucra ceva.

Ca să treacă vreme, cu greu am cetit cele peste 600 de pagini din ultimul roman al Prof. G. Călinescu: Bietul Ioanide – fiindcă mi se spusese că-i vorba de profesorimea din Iași. Când acolo, eroii erau doi arhitecți, iar drama: Mișcarea [Legionară]… Aștept ca un cititor mai priceput să mă lămurească!

Prietenii vin mai rar pe la mine din cauza frigului, iar tovarășul din spațiul locativ o duce greu cu răceala căpătată în câmpul muncii de la Bicaz[2].

Din toată inima vă dorim sănătate,

Moș Ghiță.

*

Piatra-N[eamț], 3 oct. 1954

Mult iubite prietene Adrian,

Nu ț-am putut răspunde la ultima-ți scrisoare, căci după suferințile de care ț-am scris a venit și sporirea tensiunii la inimă cu semne îngrijorătoare prin amorțeala pielii capului la partea stângă și a pielii mânii stângi. Medicul a prescris luare de sânge (¼ litru), două serii de medicamente și, la sfârșit, injecții cu acetilcolină.

Pe când zăceam astfel în pat, s-a întâmplat catastrofa din familia vechiului prieten G.D. Lalu: fiica Jeana, arestată și cercetată după obicei, a mărturisit că în locuința lor sânt ascunși bani de aur. Și așa, Iorguțu[3] s-a trezit cu arestare în casă și percheziție amănunțită, care a avut ca rezultat găsirea monedelor de aur – vreo 20 de bucăți (precis nu știu câte, căci bieții bătrâni cu greu vorbesc) – și câteva bucăți de postav. Amândoi soții au fost fotografiați în stradă cu obiectele găsite…

Acum, amândoi bătrânii soți stau încă liberi în casa fiicii lor, unde locuiesc cei doi orfani ai Jeanei. Ei urmează la liceul local sub îngrijirea bătrânilor bunici, care se tem ca orfanii să nu rămână fără grija părintească.

Bietul Iorguțu mi-a trimes prin fratele său Petru alăturata plângere din partea orfanilor pentru liberarea mamei lor, cu rugămintea de a o expedia la București și a vedea cui ar trebui adresată.

Mă execut, deși eu mă îndoiesc că s-ar mai putea spera ceva. Și, pe deasupra, îți mărturisesc că în starea mea de bătrâneță octogenară și de boală, s-ar cuveni să fiu scutit de sporirea îngrijorărilor, căci medicul mi-a prescris cât mai multă liniște.

Apăsat de griji și de nevoi, adesaori îmi vin în minte dureroasele cuvinte ale poetului: Sânt însetat de somnul pământului sʼadorm… – la care se adaogă cugetarea filosofului V. Conta: O, nimic, cât ești de mare!

Vechiu și devotat prieten,

Moș Ghiță.

P.S. Adaog că la 20 sept., pe când stăteam bolnav în pat, au venit doi agenți ai Securității, care căutau pe soția lui Iorguțu, amenințându-mă fără cruțare…

*

Piatra-N[eamț], 9 oct. 1954

Iubite prietene,

Mai dăunăzi, vizitând pe Emil [fost horticultor de prestigiu, fratele lui Adrian C. Brudariu], mult m-am întristat aflând că ai bolit de gripă. Eu am bolit greu de inimă, cu sporirea tensiunii și amorțirea pielii de la cap și mâna stângă. Acum sânt ceva mai bine, dar foarte slăbit. În acest timp și amicii au avut necazuri, iar eu am fost vizitat de un funcționar de la Serviciul Pensiilor, spunându-mi că au primit ordin de la Președinția Consiliului [de Miniștri] să cerceteze chestia pensiei mele. Să văd dacă măcar acum se va face ceva.

În ziare am văzut ilustrația cu chipurile delegației române la Peking.

Din toată inima doresc sănătate întregii familii.

Vechi și devotat prieten,

Moș Ghiță Kirileanu.

*

Cătră,

Tov[arășul] Gh. Gheorghiu-Dej,

Președintele Consiliului de Miniștri,

                                               București

 

Cu ocazia comemorării a 450 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, ziarul „Contemporanul” din 25 iunie 1954 a publicat un articol despre cântecele și legendele asupra lui Ștefan cel Mare.

În sus-zisul articol se citează părți din cartea lui Simion T. Kirileanu: Ștefan cel Mare și Sfânt. Istorisiri și cântece populare, publicată cu ocazia serbării de la Mănăstirea Putna în 1904, când se împlineau 400 ani de la moartea lui Ștefan cel Mare.

Autorul acestei lucrări, învățător în com[una] Broșteni, jud. Neamț, a murit în urma unei răni căpătate în războiul din 1916, lăsând soția văduvă cu 4 orfani, care având o mică pensie cu greu i-a purtat la școli. În anii din urmă i s-a luat mica pensie și trăiește greu, fiind înaintată în vârstă și având de îngrijit o fiică bolnavă.

Ca frate mai mare, pe câtă vreme aveam mijloace materiale, am ajutat pe văduva fratelui meu și pe orfani, dar de 4 ani, după repetate reduceri, luându-mi-se și mie pensia, o ducem greu amândoi cu nevoile traiului și căutarea sănătății.

Îmi permit dar a vă ruga să binevoiți a dispune să se facă o cercetare asupra situației noastre și a dreptului nostru de pensie, pentru care ni s-a făcut la timp rețineri legale din salariu – deoarece repetatele noastre cereri au rămas fără rezultatul așteptat.

30 iunie 1954.

Gh. T. Kirileanu,

în vârstă de 83 ani,

domiciliat în str. Maxim Gorki, 25

Piatra-Neamț.

Originea socială. Tatăl, Gr. Chirileanu din satul Holda, com. Broșteni, jud. Neamț, a fost țăran mijlocaș, neștiutor de carte. După moartea mamei (când eram de 7 ani) am fost crescut și purtat la școală de bunicul – tatăl mamei mele.

Despre fratele meu Simion T. Kirileanu, ca și despre mine, ar putea da informații Academicianul Mihail Sadoveanu.       

  

 

[1] Formulă de încheiere specifică „protocolului” din acei ani, având varianta: Trăiască lupta pentru Pace!

[1] Adrian C. Brudariu (1893 – 1986) – fiul fostului coleg de școală normală și coautor al Cărții țăranului român (București, 1901), învățătorul Constantin Brudariu, din Osoi-Iași. Avocat și om politic cu opțiuni socialiste, liberale și apoi național-țărăniste, dar care a reușit să se bucure și după 1944 de bunăvoința unor mai mari ai zilei, precum dr. Petru Groza și prof. Petre Constantinescu-Iași, grație rolului jucat ca avocat în unele procese ale comuniștilor din anii ʼ30.

[2] Nesocotindu-i-se cerințele adăpostirii importantei sale biblioteci, lui G.T.Kirileanu (integrat abuziv în categoria de proprietari „cu spațiu locativ excedentar”)  îi fusese repartizată o familie de chiriași impuși (medicul militar al șantierului Hidrocentralei de la Bicaz).

[3] George D. Lalu, fost om de afaceri, coleg de liceu și de facultate, bun prieten cu G.T. Kirileanu.

Revista indexata EBSCO