Jan 21, 2018

Posted by in Varia

Aura CHRISTI – Ostrovul Învierii

 

M-ai căutat şi eu n-am auzit, iartă-mă.

Voiai să mă întrebi ceva? Nu neapărat.

Voiam să-ţi aud vocea; vocea aceea vrăjită,

care mă leagănă şi mă tot descîntă. Apoi

întoarce albinele-i nevăzute, în zboruri treze,

spre stupul inimilor mele, care în tăcerile

tale prelungi îşi fac un cuib de aur, umbrit

din cînd în cînd de triunghiuri de berze.

 

Mi-e dor de tine. Şi mie… şi mie. Arzi de vie

Şi tu arzi şi tot arzi. E un miracol ce se întîmplă.

Vocile ni se amestecă. Inimile stau una în alta,

cu faţa la o uriaşă inimă, din care se hrănesc

şi în care se luminează. Zeul meu pentru tine

tot cîntă şi cîntă. Şi nu se mai opreşte. Arzi.

Sînt norocoasă, zeul meu şi-a făcut adăpost

în duhul meu, dă semne, se zbate în tîmplă,

 

inimă, uneori, între coaste, precum o şopîrlă

ori un animal ciudat, ce se hrăneşte cu foc viu.

E un foc intens şi-atît de straniu, iubite. Intens

și straniu arde acest vortex, care din chingile-i

sacre nu mă lasă. E un vortex, o tornadă, care

mi-a devenit casă, de parcă n-aş avea casă,

n-aş avea nimic. E vară-toamnă. Poate am fost

înfiată de o entitate necunoscută, prea mare

 

şi prea de neînţeles de inima mea de femeie,

de inima mea de poetă, poet sau ce oi fi eu. Nu

mai ştiu să vorbesc. Ştii, cînd vorbesc cu tine, e

ca şi cum mi-aş rătăci firea. Ca delfinii, m-aş pierde

printre algele materne. Mi-e dor de tine. Şi mie.

Ieri seara auzeam vocea ta pretutindeni.

Sufăr pentru că te fac să suferi. Stai liniştit.

Nu ştiam… Nimeni nu mi-a dăruit… vie…

 

Inima mea e sucită. Nu ştiam că se poate iubi

aşa. Nici eu. Sînt prins într-un vîrtej. Ce vară,

Doamne, ce vară! Şi eu sînt prinsă! Te aştept.

Aici e un miez de foc. Arzi de vie. Şi tu arzi de viu.

Eşti cu mine peste tot. Şi tu, și tu. Mă doare să ştiu

că îţi sînt prilej de întristare. Am nevoie de tine.

De asta am nevoie: să mă extragă cineva din acest

vîrtej. Şi eu… Din acest foc sacru şi drept

 

murmur; totul, totul trece prin mine şi… Te rog

să încerci să mă înţelegi… Nu mai ştiu: e vară,

e toamnă parcă. În ce mileniu sîntem? Bolnavă

de dragoste, ca Sulamita, întreb de tine. La poartă

nu sună nimeni. Leagănă-mi tristeţile în inima ta

și ele se vor stinge. Din aura lor vor creşte altele.

Cuvintele sînt stele căzute din alte ceruri. Şi inimile?

Şi inimile? În aerul lor tresare ceva. Tresare ceva

 

 

Fragment din romanul în versuri

 Ostrovul Învierii

(25 august 2016 – 16 aprilie 2017,

Învierea Domnului, Mogoşoaia)

 

Revista indexata EBSCO