Jan 21, 2018

Posted by in Varia

N. SAVA – Curier de ambe sexe

 

„Buna ziua, vă trimit cîteva poezii sau “încercări poetice” mai bine zis… pe acestea le-am găsit repede în calculator. Aștept o părere competentă dacă mai compun sau rămîn cititor și dacă se merită ceva de publicat în revista dv. Vă mulțumesc anticipat! Dr. ing. Enea Ioan Catalin” – Domnule Enea, textele pe care ni le-ați trimis sînt, într-adevăr, la nivelul de încercări poetice. Reproducem doar trei din acestea cu un singur sfat: rămîneți în continuare un iubitor de poezie, ca și pînă acum. Desigur, mai încercați și să scrieți dar mai întîi citiți ce au scris alții în acest domeniu în secolul trecut. O observație: evitați expresia „se merită” atît în scris cît și în vorbirea curentă. „A merita” este un verb intranzitiv (ca și „a renta”, „a exista”) și nu se folosește cu pronumele reflexiv „se”. Dar să citim „Acest tren”: „Trenul care mă duce la tine/  Pluteşte pe aripi nevăzute de destine,/ Fără roţi, zboară lin spre apus/ Cu vagoane-n ruine./ Şuieră mut din loc  în loc/ Chemîndu-şi imperfecţii lui călători/ Dar marea de oameni nu prea mai vine/ În invizibile gări…” Constatarea că invizibilele gări sînt cam goale este adevărată. Să vedem însă ce se întîmplă „Dincolo de tăcere”: „Dincolo de tăcere/ nu e decît gîndul singuratic –/ fire de idei care se preling/ pe pereţii goi ai minții;/ Dincolo de tăcere e întuneric,/ e frica care te pîndește –/ aproape simți mușcătura fiarei…/ Dincolo de tăcere e singurătatea/ săgeţi veninoase arcuite/ de clipe de visare;/ Dincolo de tăcere e îndoială,/ e tremurul necunoscutului,/ incertitudinea trăirilor… neaşteptate./ Dincolo de tăcere, sunt eu –/ tributarul singurătăţii”. Finalul textului este reușit. În final, un text cu adresă, „Binevoitorilor mei”: „Priviţi-mă în faţă !/ Eu pieptu-mi dezgolesc./ Loviţi tare, cu ură,/ Nu vreau să mai trăiesc !/ Trădat am fost de-un Iuda/ C-un veninos sărut./ Izbînda lui trufaşă/ E doar la început./ Veniţi, călăi, la mine,/ Cînd sunt căzut acum !/ Zdrobiţi-mă, dar bine,/ Să nu mă-ntorc din drum” – Cam prea mare disperarea, însă versificarea este mai exactă decît la celelalte două texte anterioare. La mulți ani!

 

Vasile Sandu ne trimite un singur text cu destinația directă: „Poezie pentru publicare”, cu titlul „Uitarea binelui”. Îl vom reproduce integral pentru a nu i se pierde sensul: E frig, îmi pare că-i atît de frig/ Pentru această zi din an,/ Că-mi tremură în mînă un covrig,/ Pe care-l cumpărase un cioban./ Cu bună voie mi l-a oferit/ Acel flăcău, nalt cît un munte,/ Zicînd; Azi, cel mai nimerit,/ E să-ți afunzi cușma pe frunte./ El a plecat. A rămas covrigul/ Din care ronțăi eu, acum, încet,/ Simțind cum mă cuprinde frigul,/ Întîi la tălpi, apoi la intelect./ Atîta mi-a rămas de la ăst om:/ Ceva material, sub formă de covrig,/ Să-mi satur burta, apoi ca să dorm,/ Să-l văd, în vis, cum tremură de frig./ Pînă la somn, cu gura încleștată,/ Privesc la pîine,albă și puțină,/ Gîndesc la ființa minunată,/ Care-a gonit, rapid, foamea haină./ Covrigul s-a terminat. Eu plec/ Cu gîndul ce se ține scai de mine,/ Că încă de acum încep/ Să uit pe omul care mi-a făcut un bine./ Îmi pare rău că o să-l uit/ Pe cel care cu-a lui ivire,/ Cu gestu-i nobil, grabnic a gonit,/ Frig, și foame, și nemulțumire./ Dar al uitării val se-așterne lin/ Nu doar pe-această faptă prea banală./ Istorii înglobează și-altele mai vin,/ Spre gloria uitării, ce-i fatală” – Asta-i viața. Recunoștința e cea mai grea povară. La mulți ani!

 

„Bună ziua! V-am trimis cîteva poezii care sper să vă atragă atenția pentru publicare. Cu respect! NN” – Da, în sfîrșit, avem de-a face cu un poet sensibil și profesionist în toată puterea cuvîntului în tot ceea ce scrie. El se numește Nicolae Nistor și, spre edificarea cititorilor, voi publica mai jos patru poeme scurte din creația sa. Primul se numește „Aici sînt puține cruci”: „am văzut locuri cu puține cruci/ unde viața este nemuritoare/ acolo oamenii nu au vîrstă/ sau dacă au/ au uitat-o/ așa intenționat…/ pe acolo dracul nu are haltă/ vede multe mănăstiri/ și sperios din fire/ nu intră…/ din crucile astea vechi/ crește verdeață/ și flori cu parfum de măr/ viața se odihnește/ după o gură de apă de izvor/ și stă la taclale cu lemnul din mănăstire/ cu ei cei ascunși în cruci/ și nimeni nu știe/ să fie aceasta tărîm de poezie!?” Alt text poartă titlul „Culoarea vîrstei”; „tâmplele mele nu mai glumesc…/ atunci eram crud/ aveam vocea nestinsă/ acum am totul din ce se pierde…/ copacul ăsta/ este gol de păsările din mine/ frunzele lui trec prin mine/ ca o desțelenire de frunze în devenire/ ironia face să încep să glumesc/ cu tine cu mine…/ cum să mai colorez ce am în mine”. Al treilea text, „Noapte albă” este cu dedicație specială pentru Cristian Alina și Daniel Marian: „o noapte albă/ în care ea avea ochii departe/ unde lacrimile cad în cafeaua sorbită cu stele/ vorbim și vorbim…/ Socrate nu a scris nimic/ iar noi ca el/ dăm autografe/ prin Platon… uimire…/ vinul aceasta mă ține treaz/ deștept de treaz/ mă face să aleg iubirea sau noaptea/ sau pe ea care este lîngă mine/ citind poezie… ce poezie…/ sau jurnalistul care nu se îmbată/ prea deștept să cadă în gol…/ timpul furat inteligent de noi/ vinul care nu ucide artere/ prea încordate… / și noi hoții din noapte / care ascund timpul/ plin de nesomn/ în nerostite șoapte/ așa-i poetul pînă-n moarte”. În sfîrșit, „Apa vieții”, care mi s-a părut și cea mai izbutită liric: „încă o duminică a plecat din/ buzunarul meu găurit/ pînă la pămînt/ încă o liniuță ascunsă/ după ceasul solar/ a fost luată de frunze/ în așteptarea  unei/ nuiele crude/ ce simte apa vieții”. Cu rugămintea de a ne mai scrie și trimite un nou  grupaj de texte pe care să îl înserăm la o antologie a „Curierului…” viitoare, îi urăm și lui un sincer La mulți ani!

 

La mulți ani tuturor cititorilor, corespondenților și colaboratorilor „Curierului de ambe sexe”! Dorim tuturor ca anul 2018 să le aducă mai multă inspirație, liniște, lumină!

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la “Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Victor-Dumitru Pena

 

***

în mintea mea stă cocoţată o amintire

venită dintr-o poveste

un prieten de joacă al fratelui meu

pasionat de lectură ne-a spus-o toamna

cînd copacii îşi varsă sîngele

personajul absorbit de cartea pe care o citea

nu băga în seamă niciun trecător

păşea pe lîngă noi absorbit de paginile

pe care – aveam să aflu mai tîrziu – nota cîte ceva

ne gîndeam noi – cei imaturi atunci

cum ne privea cu mila cititorului pasionat

şi în camera mea nicio carte

ce rost are să mai spun că anotimpul ploios

ne umfla lemnul de la geamuri

cînd personajul nostru citea deja Joyce

ne-a surprins pe toţi într-o zi

prietenul de joacă al fratelui meu

care după o mustrare serioasă

a început să îl salute de cîte ori îl vedea

 

***

mi-a spus cineva că nu trebuie

să-ţi arăţi sentimentele în faţa unei femei

cum aş putea să fac asta

cînd ea vine acasă cu zîmbetul pe buze

şi întinde spre mine mîinile fine

unghiile curate i se încurcă în tricou

cum aş putea să nu îi răspund în acelaşi fel

adică printr-o deschidere a braţelor

care să treacă pe sub braţele ei

şi să se întîlnească în spate

despletim apoi mîinile

eu cu degetele mai groase

ea cu unghiile curate

ne povestim pînă la cele mai mici amănunte

stările care ne-au trecut peste zi

– înainte ţineam un caiet în care notam cîte ceva

tocmai pentru că nu voiam să uităm nimic –

şi abia cînd ajungem la jumătate

ne aşezăm la masă şi continuăm poveştile

despre care ne gîndeam odată să scriem

după ce terminăm de mîncat

povestea ei continuă

– a mea se termină de obicei în timpul mesei –

îmi apucă mîna cu mîna ei fină

ochii mari mă fixează aproape bolnavi

împreună pornim de la starea de plictis

pînă ajungem la emoţia artistică

se poate povesti în poezie

 

***

nu ştiu mare lucru despre individul

ce bîntuie străzile la ore tîrzii

dar într-un fel mă identific cu el

acelaşi mers aceleaşi gesturi

şi cîteodată scapă un sunet

de la melodia pe care o are în minte

să continui descrierea nu are rost

mult mai important este că în spate

duce un rucsac destul de mare

se îndreaptă spre gară

norocul meu că stau vis-à-vis

asta îmi dă un fel de putere

doi oameni cu insomnii

un fel de păzitori ai oraşului

în întunericul cald sau ploios

el se îndreaptă spre gară

nu ştie că fără să vrea veghează

mai bine zis veghem împreună cu tîrfele

care îşi fac treaba în zonele retrase

femeile astea ştiu tot şi îl opresc

aia bătrână i-a pus mîna în piept

sunt sigur că a spus ceva despre

oraşul bîntuit de insomnii

bîntuit de ochi obosiţi şi picioare

bîntuit de cîini schilodiţi şi lilieci

îmi dau seama că e vorba de o ceartă

între doi necunoscuţi şi cu mine al treilea

vocile lor se ridică odată cu soarele

individul pleacă şi tîrfele pleacă

pleacă şi liniştea cînd apar

autobuzele acoperite cu smoală

 

Revista indexata EBSCO