Jan 21, 2018

Posted by in ESEU

Bogdan Mihai MANDACHE – Studii despre Jung

 

După cîteva decenii în care opera lui C.G. Jung a fost cunoscută în România doar în cercuri restrînse, limitate la specialişti sau pasionaţi de psihanaliză, în ultimii ani, datorită preocupării constante a două edituri bucureştene, Nemira şi Trei, a fost editată aproape în întregime opera psihiatrului elveţian, inclusiv de acum celebra Carte Roşie, dar în acelaşi timp au apărut numeroase studii despre opera lui C.G. Jung şi cărţi aparţinînd şcolii jungiene avînd ca autori discipoli sau colaboratori ai săi, ca şi autori care se revendică din moştenirea jungiană. C.G. Jung şi-a rînduit publicarea operei psihanalitice, optînd pentru publicarea separată a Cărţii Roşii şi a volumului Analiza viselor. Cartea Roşie a apărut mult timp după moartea autorului, şi probabil este printre singurele cărţi editate în condiţii identice în toate limbile în care în care a fost tradusă, reproducînd textul tradus şi varianta scrisă de C.G. Jung. Au apărut cărţi scrise de Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz, Edward Edinger, Lavinia Bîrlogeanu,  Robert Moss. Autorii amintiţi ilustrează, unii cu două sau trei titluri traduse în limba română, colectia „Philemon”, coordonată de Lavinia Bîrlogeanu, care apare la Editura Nemira. Una dintre recentele apariţii poartă semnătura lui Toni (Antonia Anna) Wolff: Studii despre psihologia lui C.G. Jung, traducere din limba germană de Liliana Dumitriu, supervizare si revizuire traducere de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bîrlogeanu, Bucureşti, Editura Nemira, 2017, 360 p.

Toni Wolff, la început pacientă, a devenit repede cea mai apropiată colaboratoare şi confidentă a lui Jung; să amintim că în anii cînd psihiatrul elveţian lucra la Cartea Roşie, Toni Wolff era singura persoană care cunoştea frămîntările lui Jung şi care citea textul scris de acesta. L-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea şi profunzimea ei intelectuală, psihiatrul lăsîndu-se inspirat de cea numită „misterioasa călugăriţă”, ea fiind cea care l-a ajutat pe Jung să-şi redobîndească echilibrul şi sănătatea într-o perioadă în care lumea sa interioară era profund tulburată. Toni Wolff l-a însoţit în cea mai importantă perioadă a vieţii lui, dedicată „imaginilor interioare”, despre care Jung spunea: „Întreaga mea viaţă a constat din reevaluarea a ceea ce se eliberase din inconştient atunci şi care mă inundase precum un pîrîu misterios, ameninţînd să mă distrugă.” Deşi membrii familiei lui Jung ajunseseră aproape să o urască pe Toni pentru timpul pe care îl petrecea cu Jung şi pentru apropierea de acesta, au recunoscut totuşi rolul său binefăcător în viaţa şi opera lui Jung. Emma Jung, soţia psihiatrului, o dispreţuia pe Toni nu pentru relaţia sexuală a acesteia cu Jung, ci pentru asemănarea minţii lor! Deşi lipsa de aderenţă a lui Toni Wolff la alchimie a lăsat loc unei noi colaboratoare, Marie-Louise von Franz, „Toni şi-a păstrat locul ei spiritual nealterat în viaţa şi în opera lui Jung, iar al doilea turn de la Bollingen, care o reprezintă pe ea, stă mărturie în piatră a acestei realităţi”, scrie Lavinia Bîrlogeanu în studiul introductiv. Poate dintr-o „datorie” faţă de familie, Sonu Shamdasani, editorul Cărţii Roşii, nu a amintit nimic despre prezenţa lui Toni în cartea lui Jung, deşi fără ea tot materialul brut l-ar fi înghiţit pe Jung, pentru că împreună au sondat inconştientul şi au dat contur procesului vizionar al autorului. De altfel, în prefaţa scrisă în 1958 la cartea lui Toni Wolff, C.G. Jung avea să afirme fără echivoc: „autoarea acestor studii a fost alături de mine şi de munca mea timp de patruzeci de ani, ca prietenă şi colaboratoare…A participat la toate fazele de dezvoltare a psihologiei analitice şi îi revine meritul de a fi introdus termenul de «Psihologie Complexă»…Datorită unei excepţionale inteligenţe naturale, însoţite de o sensibilitate psihologică într-adevăr genială, autoarea a recunoscut deja de timpuriu vastitatea ieşită din comun a problemei psihoterapeutice şi i s-a dedicat cu o deosebită sîrguinţă”.

Secţiunea cea mai consistentă a volumului lui Toni Wolff o constituie Introducerea în Psihologia Complexă, demers care înseamnă prezentarea metodologiei, structurii, conceptului psihologic de energie, importanţei culturale a Psihologiei Complexe. Știinţă a evenimentelor psihice, psihologia a evoluat poate neaşteptat de mult în veacul al XX-lea, mai cu seamă după ce a devenit evidentă corelaţia dintre conştiinţă şi inconştient, cele două laturi ale psihicului care, dincolo de deosebirile de structură, funcţie şi forma de exprimare, formînd un continuum eterogen. În prezentarea sistematică a celor mai importante concepte ale Psihologiei Complexe, Toni Wolff propune următoarea schemă: psihologia şi structura conştiinţei; psihologia şi fenomenologia inconştientului; procesul de individuaţie; conceptul psihologic de energie. Sigur, la o privire superficială, cele iniţiate de Jung şi continuate de discipolii săi, printre ei şi Toni Wolff, par abstracte pentru cunoaşterea psihicului omenesc, dar aceasta îmi aminteşte o afirmaţie a lui Jung despre importanţa psihologiei: „Eu însă nu mă adresez unor naţiuni, ci doar unor oameni individuali, puţini la număr, pentru care este de la sine înţeles că realizările noastre în cultură nu cad din cer, ci în primul rînd, ele sînt produse de noi, de individualităţile umane.” Dacă un lucru nu reuşeşte, continua Jung, atunci este nevoie ca omul să cunoască şi să înţeleagă cele mai speciale şi intime baze ale fiinţei sale subiective, pentru a-şi aşeza temelia pe faptele eterne ale sufletului omenesc. Psihologia Complexă nu este nici filosofie, nici religie, susţine Toni Wolff, dar caută să îl înveţe pe om că pentru spirit concepţia despre lume este indispensabilă şi că viaţa nu poate fi trăită decît cu sens, îl învaţă că realitatea psihică este un paradox, îi arată omului că esenţa sa ţine de natură şi spirit, de individual şi general, de prezent, trecut şi viitor.

Practica de analist psihologic i-a permis lui Toni Wolff să concentreze în studiile sale cîteva gînduri despre procesul de individuaţie a femeii, să facă observaţii pe marginea formelor structurale ale psihicului feminin, într-o constantă şi binevenită raportare la reprezentarea corporalităţii şi a femei de-a lungul epocilor istorice. Toni Wolff analizează şi concepţia Bisericii, cu precădere cea catolică, despre femeie şi sexualitate, subliniind deschiderea şi noutatea pe care le aduc Renaşterea şi Reforma, amîndouă conlucrînd ca energia psihică să se întoarcă de la cer spre pămînt. Toni Wolff face subtile nuanţări despre psihicul masculin şi cel feminin, subliniind în cazul primului preponderenţa spirituală, iar în cazul femeii condiţionarea de psihic a unei naturi mai unitare „deoarece spiritul şi sexualitatea sînt accentuate psihic în cazul ei. Conştiinţa ei este astfel mai cuprinzătoare, dar şi mai nedefinită. Psihicul ei încearcă să se exprime în forme de viaţă care corespund formei structurale feminine şi epocii culturale respective.”

Un eseu cu o plăcută tentă poetică este „Simbolica tantrică la Goethe”, despre ipostaze tainice, pornind de la un vis al poetului de la începutul şederii şi trăirii în Italia, din 1786. Este un vis despre o călătorie pe mare, într-o barcă, pînă pe o insulă cu vegetaţie bogată, populată de frumoşi fazani; negociază cu locuitorii şi porneşte spre ţărm cu barca încărcată de frumoase păsări cu un penaj viu colorat. „Trebuie să existe o analogie cu restul vieţii şi destinelor noastre”, îşi încheie Goethe relatarea visului. Poate că acest vis este despre creaţia artistică, despre crezul creatorului; Goethe spunea că „doctrina artistului adevărat luminează spiritul”, menirea artistului fiind aceea de a exprima sensul ascuns al tuturor manifestărilor şi evenimentelor, atît al celor exterioare, cît şi al celor interioare. „Mi se pare că în nici un alt domeniu nu sînt formă şi conţinut atît de inseparabil unite, nu sînt interior şi exterior, suflet şi corp atît de indisolubil una ca în artă”, scria Toni Wolff, care a găsit cheia potrivită pentru Goethe în versurile „Stă imboldu-n piept, fireşte;/ Formei, mintea i-i izvor.” Pentru Goethe poezia eliberează de apăsătoarele poveri pămînteşti şi se arată ca o evanghelie lumească, în care forma este esenţială. „În inima poetului, Sinele se reproduce aşadar fără încetare, la fel cum lumea e reprodusă într-o răsfrîngere mai curată. Spiritul poetului e asemenea unei conştiinţe înalte, care oglindeşte lumea în exterior şi în interior”, afirmă Toni Wolff regăsind în poezia lui Goethe ecourile stării desăvîrşite, a iluminării supreme, a desprinderii totale din credinţa budhistă.

Cartea Antoniei Wolff este o incursiune în ceea ce ţine de luminile şi umbrele psihicului uman, avîndu-l drept călăuză pe C.G. Jung. Toni Wolff i-a fost alături în întîlnirea cu Philemon, l-a însoţit într-o realitate psihologică despre care alţii au aflat cîteva decenii după, i-a dus gîndurile şi intuiţiile mai departe.

Revista indexata EBSCO