Jan 19, 2018

Posted by in Poezii

Spiridon POPESCU

 

PSALM

 

În noaptea asta, Doamne,

așa-s de plin de Tine,

Că nici măcar eu însumi

nu mai încap în mine.

Și-o să rămîn să tremur

(pentru a cîta oară?)

Întins pe piatra rece

și umedă, de-afară.

 

Nu-Ți fie teamă, însă:

pentru astfel de fapte

Nu-Ți cer (cum Îți cer alții)

nici miere și nici lapte,

Nici, cînd va fi să fie,

un loc în Paradis –

Vreau doar, cînd scriu, să-mi picuri

un strop de har în scris.

 

DEFINIȚIE

 

Sufletul meu? –

O modestă cameră de hotel

În care e cazat Dumnezeu

Cînd nu mai sînt locuri în cer.

 

 

ARTĂ POETICĂ

 

Nu sînt normal, iubito:

Deși cunosc prea bine

Ce riscuri presupune

Sportul acesta dur,

Tot nu mă pot abține

Și,-uimind pe cei din jur,

Mă urc în Dumnezeu

Și sar în mine.

 

 

CA SĂ EVIT SCANDALUL

 

Revin în mine, Doamne,

după un lung turneu,

Făcut c-un cor de îngeri

prin Cerurile Tale,

Însă aici, surpriză:

constat că un alt Eu

Se instalase-n mine

și-mi sta mereu în cale.

 

Ca să evit scandalul,

am luat în piept nămeții

Și am plecat din mine

pentru tot restul vieții.

 

 

CÎNTEC

 

Cînd eram puțin mai tînăr

Mă-nhăitam cu cîte-o stea

Și plecam să tîlhărim

Bezna. Doamne, ce-mi plăcea!.

 

Stăm la pîndă-n drumul mare

Și cînd bezna se ivea

O păleam cu sete-n frunte

Pînă cînd se prăbușea,

 

Îi zvîrleam apoi desaga

Cu tot negru’ ce-l avea

Și-i puneam pe umăr alta

Cu grădini de crini în ea.

………………………….

La întoarcerea spre casă

O lumină ne orbea –

Crinii străluceau de parcă

De trei secole ningea.

 

 

DIALOG NOCTURN

 

„Ce faci, stimate domn,

De ce ești treaz?”

(Mă-ntreabă-n cîte-o noapte

Cîte-o stea)

 

„Scriu poezii…

(De fapt, bat niște cuie –

Nu-n palma lui Iisus

Ci-n palma mea)”.

 

 

PSALM

 

Doamne,

Mi s-a umplut sufletul de Mării –

De la o vreme

Toate Măriile evlavioase

Vor să-și nască Hristoșii

La maternitatea din sufletul meu.

 

Cu smerenie vin și Te-ntreb, Doamne:

Cum ai putut să ridici

În mine această imensă clădire

Fără ca eu

Să nu fiu în stare să văd

Nici sacii de ciment,

Nici roabele cu nisip,

Nici stivele de cărămizi,

Nici bidoanele cu vopsea lavabilă

Și, mai ales,

Fără să simt cum îmi umblă prin suflet

Zgomotoșii zidari?

 

 

PRIETENUL NOSTRU, POETUL

 

Prietenul nostru, Poetul,

Abia după ce i se împodobi fruntea cu lauri

Observă

Că masa la care scrisese o viață întreagă

Miroase a rășină de brad.

 

Fu cuprins de-o adîncă tristețe –

Dacă observa cu puțin mai devreme,

Poate prindea un dram de răgaz

Să-i dedice și bradului cîteva versuri.

 

DACĂ E SĂ NE LUĂM

 

Dacă e să ne luăm

după unele zvonuri

care vin

dinspre marii savanți ai omenirii,

s-ar putea

ca, într-un viitor nu prea îndepărtat,

carnea din alimentația noastră

să fie înlocuită,

aproape în întregime,

de poezie.

 

Îmi și imaginez

cum or să intre gospodinele noastre

în magazinele alimentare de atunci,

să comande:

„- Dați-mi și mie, vă rog,

un kilogram de poezie macră”.

 

 

DIFERENȚA DINTRE MINE ȘI VOI

(unor confrați înfumurați)

 

În timp ce voi,

ca niște bieți asini,

cărați spre cer

mirosul greu de crini,

eu, ca un armăsar

cu coama-n vînt,

transport fulgi de zăpadă

pe pămînt. 

 

GLORIE

Vai, ce zgomot! – Cred că iar

Mi se-mpiedică muierea

Și scăpă din mîini tăcerea

Pe podeaua de cristal.

Revista indexata EBSCO