Jan 19, 2018

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – File de jurnal

 

5 noiembrie 1977

Seara, insomnie. Descopăr o frază admirabilă a lui Céline, în care compară dansul cu „un fir conductor al morţii”.

 

6 noiembrie 1977

Seara, privesc o emisiune la televiziune consacrată Festivalului de Teatru de la Nancy. Am un fel de viziune în timp ce priveam o oarecare scenă din timpul festivalului. Şapte indivizi identici (îmbrăcăminte, talie, mască facială) luptă pentru supremaţie, fiecare pretinzînd că este cu adevărat „existent”, ceilalţi fiind doar copii. Disputa se termină cu moartea tuturor, prin asasinare reciprocă. La sfîrşit apare un copil de vreo şase ani, complet gol, care se mişcă extrem de încet printre cele şapte cadavre.

 

6 februarie 1978

Într-o stare de semi-veghe, coşmaruri se petreceau cu o viteză uimitoare. Îmi amintesc cu perfectă claritate un singur coşmar: mă vedeam înaintînd lent şi cu prudenţă pe un imens suport de uscat rufele, în formă de dublă scară oblică. Întrezăream din cînd în cînd, printre rufe, un înfricoşător abis. Deodată aud în spatele meu vocea mamei care strigă în franceză (ea care nu cunoaşte limba franceză!): „Înţeleg acum că nu există o purificare a sufletelor, cu numai a Sufletului!”. M-am trezit înfricoşat dar şi amuzat, cu senzaţia unei importante revelaţii.

 

20-21 mai 1978

Acum trei nopţi mă trezesc în toiul nopţii şi am şansa să îmi reamintesc în întregime un vis ciudat. Visul era în culori, primul  de acest gen de care îmi reamintesc. Eram într-un deşert de nisip. La o oarecare distanţă, o fată brunetă, goală, cu părul tuns băieţeşte, începe un fel de dans ritual. În timp ce dansează, îşi unge fruntea cu vopsea roşie în formă de pătrat, iar apoi îşi unge umărul drept şi apoi umărul stîng cu vopsea albastră. În sfîrşit, se întinde pe pămînt cu tălpile spre mine. Îşi uneşte tălpile într-un gest circular, punîndu-şi aceeaşi vopsea albastră pe tălpi, tot într-o formă de pătrat. Apoi într-o mişcare lină, ireală (în sensul de absenţă a gravităţii),  pluteşte spre mine, cu sexul deschis, oprindu-se la cîţiva centimetri de faţa mea. Am o senzaţie erotică extremă şi mă trezesc cu gîndul că am înţeles, în sfîrşit, semnificaţia crucii…

 

9 octombrie 1978

Pe 26 septembrie cinăm la Jean Néaumet. Înainte să plecăm de la ei, Jean Néaumet ne arată cu mîndrie cufărul lui cu lemne. Deasupra lemnelor văd un ziar unde scria cu litere imense „… EST MORT”. Întreb, cu oarecare ironie,: „Cine este mort?”. Întorc jurnalul (France-Soir) şi văd începutul titlului: „LE PAPE…”. Pe 28 septembrie, papa Ioan Paul I moare.

 

23 februarie 1979

MdS spune ieri: „Orice activitate umană este profană”. I-am spus despre senzaţia pe care o am că „lucrul” este imens, că toată maşina ar trebui demontată piesă cu piesă şi că cele două activităţi (viaţa şi „lucrul”) par incomensurabile. Îmi răspunde că într-adevăr „lucrul” este imens, un ocean, dar că senzaţia de sine include oceanul şi că piesele îşi vor găsi locul lor adevărat în familii de piese, iar problemele vor fi rezolvate în clase de probleme.

 

1 martie 1979

Tot timpul discuţiei cu MdS (o oră şi jumătate) am putut menţine continuu starea de „uşurinţă”, vorbind şi fără a fi jenat de mişcările capului. O stare identică cu cea produsă acum cîţiva ani, în timpul ritualului călugărilor tibetani. Atunci s-a produs în mod neaşteptat, fără un efort conştient. Senzaţie de pierdere de greutate, de calm absolut şi de dragoste (cu roluri inversate: masculinul devine feminin).

 

11 aprilie 1979

Merg, împreună cu Victor Cupşa, la atelierul lui Horia Damian. Vorbim îndelung despre căutarea spirituală şi despre maestrul său indian. Horia îmi vorbeşte despre iluminare, deschiderea inimii, probe.

 

18 septembrie 1979

M-am plimbat pe plaja de la Cap d’Agde, căutînd scoici. Deodată mă simt într-o stare secundă: o relaxare completă a muşchilor, o atenuarea a sunetelor, o nouă calitate a luminii, o irealitate a imaginilor înconjurătoare. Am continuat să merg într-un ritm regulat, cu ochii întredeschişi. Cei ce treceau lîngă mine, nu mă perturbau, în ciuda vocilor şi a sînilor goi ai femeilor. Un gust de pace desăvîrşită şi de pătrundere într-un spaţiu diferit. După vreo douăzeci de minute m-am detaşat treptat şi cu greu din această stare.

 

20 februarie 1980

Azi dimineaţă, pe la ora 3, în stare de semi-veghe, un sentiment extrem de intens mă cuprinde. Este un sentiment pe care îl am la vreo doi ani odată şi pe care îl recunosc imediat. O panică fără margini, ca şi cum aş vedea un mecanism fără sens – corpul meu – lîngă mine. O viaţă vegetativă, fără nici un fel de finalitate. În acelaşi timp, un sentiment de recunoaştere, de o plinătate nebănuită şi de o compasiune nemărginită. Este ca şi cum mi-aş vedea chipul dinainte de naştere.

 

4 martie 1980

În stare de meditaţie, o idee mă traversează. Omul are în mod evident trei centre funcţionale: un centru instinctiv, un centru al sentimentelor şi un centru al gîndirii analitice. Cele trei centre se aseamănă cu sistemele de referinţă în teoria relativităţii. Prin proiecţie, fiecare centru crede a descoperi legi proprii, dar care nu sînt decît iluzorii. Ceea ce este real este invarianţa, legea independentă de sistemul de referinţă. Invarianţa, în domeniul spiritual, ar  corespunde centrului superior al sentimentului şi centrului superior intelectual. Sînt din ce în ce mai convins de materialitatea centrelor superioare.

 

1 mai 1980

Sfîntul Ioan al Crucii: „ […] patru genuri de cunoaştere pură pe plan spiritual, care sînt  […] viziunile, revelaţiile, cuvintele şi sentimentele spirituale […]”

 

24 decembrie 1980

Este ciudat că viaţa aceasta este uneori numită „vale a plîngerii” şi nu „munte al sudorii”.

 

24 ianuarie 1981

Merg, împreună cu Daria, la FNAC, să cumpăr o carte. În metro, la o oprire bruscă, Daria cade şi are arcada ochiului stîng deschisă. Trebuie să o duc la spital. Michelle îmi spune că, trei zile înainte, un desen din camera Dariei a căzut de pe perete. Este un desen unde Daria a reprezentat un clovn, cu o rană la ochiul stîng, de unde se scurge o imensă dîră de sînge.

 

13 februarie 1981

Duminică 8 februarie am cinat la Michel Random. Michel îmi vorbeşte de Marthe Robin. Era prima dată cînd auzeam acest nume. Michel îmi spune că trebuie să o întîlnesc. A doua zi, aflu din ziare că Marthe Robin a murit pe 6 februarie.

 

8 mai 1981

Lectură dintr-un text inedit de G., în care el spune că în viaţă ne aflăm pe un pod între două rîuri, suspendat la o mare altitudine. În spate, podul s-a prăbuşit. Două soluţii există: să te întorci, pierind, căzînd în abis sau să continui, ajungînd pe celălalt mal. Dar nici această a doua soluţie nu este sigură: diverşi diavoli pot fi prezenţi, aşteptîndu-te pe celălalt mal.

 

Chandolin, 6 august 1981

În stare de meditaţie, anumite imagini încearcă să se formeze. La început, totul este dezordonat – mişcare haotică de puncte luminoase şi umbre. Deodată, cîteva imagini se cristalizează, ca pe un ecran mat, în faţa ochilor închişi. Imaginile sînt stabile, deloc fugitive, fără nici o mişcare în spaţiu, dar de o mare intensitate de vibraţie. O lungă mînă (neagră-arămie), cu palma îndreptată spre pămînt, cu degete lungi, necrispate. Impresie de ceva mortuar, dar de mare frumuseţe estetică. Apoi imaginea mîinii este brusc înlocuită de un altar, pe care erau cărbuni aprinşi. Cărbunii, aşezaţi în mod ordonat pe altar, erau de formă paralelipipedică, ascunzînd un foc interior. Puternică vibraţie luminoasă. Din nou intensă senzaţie de plăcere pe plan estetic.

 

20 aprilie 1982

În stare de meditaţie, îmi apare imaginea unei coloane cilindrice, de la cer la pămînt. Simt că această coloană este eu însumi, vie, putînd vedea şi auzi. Văd la picioarele coloanei, ca minuscule furnici, legiunea eu-rilor mele. Minusculele personaje se agită, gesticulează, vorbesc, dar, din cauza distanţei, nu aud nimic.

Revista indexata EBSCO