Jan 19, 2018

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Critici care fug de polemică aidoma Diavolului de cruce”

Plictiseala: un prezent golit de sine însuşi. Un timp mortificat, aşadar incapabil a se transpune în amintire sau în speranţă.

*

Elogiul excesiv poate indispune mai mult decît o contestare făţişă deoarece prin actul său iei contact cu flagelul nesincerităţii.

*

X e atent la lucrurile rele care se spun despre semeni dintr-un impuls defensiv. Y e atent la lucrurile rele care se spun despre semeni dintr-un impuls agresiv.

*

Ordinea în care se cade să ţinem seama de straturile persoanei acestui autor. Mai întîi este băiatul de cartier, „golănaşul” capabil de multe, apoi omul public abil, deşi cu aparenţe cooperante (vorba lui Arghezi: „Şi al dracului, simpatic”), abia la urmă venind poetul. A. E.: „De ce n-ai început cu poetul?” Pentru că… trebuie să-ţi dai seama şi singur.

*

Nu satisfacerea voinţei este cauza plăcerii: (Vreau să combat în mod special această teorie cu totul superficială – absurda falsificare de monedă psihologică a lucrurilor celor mai apropiate – ), ci faptul că voinţa tinde mereu să meargă înainte şi să pună întotdeauna stăpînire pe ceea ce îi stă în drum. Senzaţia plăcerii se află tocmai în nesatisfacerea voinţei, în faptul că, fără un opozant şi o rezistenţă, nu poate ajunge la satisfacţie. – «Omul fericit»: un ideal de turmă” (Nietzsche).

*

Realitatea poate explica imaginarul, dar, nici o grijă, imaginarul, la rîndul său, poate explica realitatea.

*

„Rog să se consemneze în procesul-verbal: selfie s-a instalat bine de tot în limba română. Constat că a intrat în uz verbul a se selfui: eu mă selfuiesc, tu te selfuieşti, el/ea se selfuieşte. Ş.a.m.d.” (Dilema veche, 2017).

*

  1. E.: „Într-atît l-a pervertit introspecţia, încît clipele sale libere au devenit cele în care se pîndeşte cu rea asiduitate pe sine cum pe un delincvent”.

*

„Un prieten este cineva care are aceiaşi duşmani ca şi tine” (Abraham Lincoln).

*

Mai curînd decît un hotar între trecut şi viitor, prezentul e un hotar mobil între sine şi sine, întrucît, conform convenţiilor noastre, poate fi dilatat considerabil ori redus la fracţiuni infinitezimale.

*

Sacrificiul e prin sine o manifestare a inocenţei.

*

„Specialiştii chinezi iau în considerare comportamentul animalelor pe care l-au inclus în sistemul naţional de avertizare seismică. În 1975, autorităţile din oraşul Haincheng, cu un milion de locuitori, au ordonat evacuarea populaţiei din cauza manifestării ciudate a cîinilor. Cîteva zile nu s-a întîmplat nimic. Cînd erau pe punctul de a ridica starea de alertă, s-a produs un cutremur de 7,3 pe scara Richter, care a  afectat 90% din structura caselor. Experţii chinezi de la Centrul de Seismologie din Nanning au o fermă de şerpi. Pînă în prezent s-a constatat că şerpii simt cutremurele care au epicentrul pe o rază de 120 de kilometri de fermă, cu cinci zile înainte de a se produce. Îşi părăsesc cuiburile şi încearcă să iasă din îngrădire, devenind foarte agresivi” (România liberă, 2017).

*

Aidoma unui nor eşti, care necontenit îşi schimbă forma şi se deplasează, deşi adesea pare imuabil, imobil.

*

Teroarea originalităţii. „De patru ani Emily Seilhame, de 24 de ani din Pennsylvania, SUA, a păstrat cu sfinţenie ambalajele de la bomboanele Starburst. Astfel a adunat peste 10.000 de hîrtiuţe colorate din care s-a decis să-şi confecţioneze o rochie şi i-a reuşit. Ea a unit bucăţelele de hîrtie colorate cu elastice, una cîte una, manual” (Click, 2017).

*

Cred că se sfieşte de sine, însă la o atare adîncime psihică, încît faptul poate fi doar presupus. La suprafaţă apare o strategie complicată care cuprinde deconcertant atît relaţii polemice cît şi adulatoare, de parcă cel în cauză ar dori să aibă mereu, din prudenţă, o rezervă a reacţiilor sale contradictorii. Inclement şi onctuos după ocazie, nu pare capabil a se fixa pe una din atitudini. Dificultatea sa de adaptare, care dă impresia a decurge dintr-o subliminală nemulţumire de propria persoană, produce un set amplu de comportări care se strîng şi  se desfac necontenit, aidoma unui evantai.

*

„S-ar putea ca proza să preia – le-a şi preluat de fapt – unele din îndatoririle de odinioară ale poeziei” (Virginia Woolf). Dar şi invers, s-ar zice că din tendinţa unei echităţi democratice.

*

Cu cît viaţa îşi pierde atributele măreţiei, cu atît acestea devin atributele morţii.

*

Din fericire, nu orice certitudine e o credinţă.

*

Formele primitive ale credinţei: spaima, ruga imperativă, blestemul. Binefacerea şi gratitudinea sînt simţăminte rafinate, indicînd gradul de civilizaţie superioară a credinţei.

*

  1. E.: „A exagera puterile Diavolului nu înseamnă implicit a le micşora pe cele ale lui Dumnezeu? N-ar fi cazul să fim mai puţin culanţi cu cel dintîi?”.

*

„Istoria vodcii Smirnoff. Brandul e deţinut în prezent de compania britanică Diageo. Distileria a fost înfiinţată în prima jumătate a secolului *I*, în Moscova, de Piotr Arsenievici Smirnov. Este distribuită în prezent în peste 130 de ţări. În 2006, vodka Smirnoff a fost declarată oficial cea mai bine vîndută băutură spirtoasă din lume. Fiul fondatorului, Vladimir Smirnov, a fugit în SUA după revoluţia rusă şi a dus mai departe brandul care le asigură urmaşilor lui venituri de sute de milioane de dolari” (Click, 2017).

*

Dacă părăseşti spaţiul vieţuirii tale cotidiene, eşti aidoma unui melc ieşit din cochilie. Nu poţi face altceva decît a te tîrî pe o distanţă de cîţiva centimetri. Încerci nevoia presantă de-a reveni în ceea ce ai resimţit a fi provizoratul tău deja asimilat, atmosfera stigmatului făuritor de tabieturi. Întrucît ai ajuns a face corp comun cu ele.

*

  1. E.: „D-ale polemicii. Criticii care fug de polemică asemenea Diavolului de cruce, criticii care cultivă polemica de-atîtea ori pînă devine obsesie devastatoare, criticii care slujesc cu zel polemica altora”.

*

„Nu ştii nimic despre o femeie pînă nu o întîlneşti la tribunal” (Norman Mailer).

*

Am avut zilele acestea prilejul de-a constata din nou minciuna în adorabila-i calitate de viciu. Un comerciant de mobilă mi-a promis că-mi face rost de o oglindă. Totul părea în regulă, dar au intervenit cîteva amînări din partea sa. La un moment dat, individul a făcut o călătorie în Germania, de unde m-a asigurat la telefon că oglinda e deja gata, în depozitul său din ţară, şi că mi-o va livra imediat ce se va reîntoarce. La întoarcere l-am contactat iarăşi. Îndatoritor, s-a oferit să-mi transporte obiectul la locuinţa din Cărbuneşti, cerîndu-mi amănunte asupra adresei. În ziua stabilită, nimic. M-a încredinţat că va sosi cu oglinda în ziua următoare, precizînd scrupulos şi ora, dar iarăşi nimic. De atunci au trecut mai bine de două luni. Stau şi mă întreb: dacă cineva minte, o face fie pentru a se lăuda, fie pentru a ascunde un lucru ruşinos, fie pentru a dobîndi un avantaj de natură oarecare. De ce fiinţează ipochimeni care mint „gratuit”? Răspunsul e unul singur. Doar pentru a se compromite. Căci ce altceva ar putea realiza astfel decît o compromitere? Nu avem a face aşadar cu un viciu perfect calificat? Aidoma cleptomaniei sau piromaniei, ba într-un fel mai grav, întrucît cleptomanul se poate alege totuşi cu furăciunile sale, iar piromanul poate contempla spectacolul neronian pe care-l provoacă. În schimb mincinosul de un asemenea tip perdant pare mai curînd un masochist exhibiţionist, care ţine morţiş să apară în toată splendoarea turpitudinii sale. Trebuie să aibă acesta ceva talent histrionic dacă izbuteşte a-şi compune o figură de-o impecabilă seninătate cînd minte, ca şi mai tîrziu, cînd ia contact cu tine (uneori pentru a-ţi cere ceva), ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

*

„Cînd e vorba de bani, toţi sînt de-o religie” (Voltaire).

*

„Cifrele privind Turcia arată astfel: din 15 iulie anul trecut şi pînă acum, 94.224 de cetăţeni au fost reţinuţi de autorităţi în urma denunţurilor politice, peste două mii de şcoli, licee şi universităţi au fost închise, 7316 de profesori universitari au fost concediaţi, 4070 de judecători şi procurori au fost daţi afară, 149 de ziare, reviste şi platforme online au fost închise şi 162 de jurnalişti au fost arestaţi. P.S. Victor Ponta este un mare admirator al regimului lui Erdogan” (Dilema veche, 2017).

*

Unele ispite pot avea un aer atractiv pe care nu-l au virtuţile în demnitatea simplităţii lor, întrucît cele dintîi pot beneficia în mai largă măsură de abilităţile inteligenţei. Slăbiciunea lor intrinsecă se bucură de protecţia acesteia, în temeiul unei înrudiri de sînge.

*

  1. E.: „Nimic mai disgraţios decît un bătrîn care îşi etalează vechile isprăvi eroticeşti. Ele par ireale deoarece însuşi realul a devenit altul, inclusiv muntele, orizontul, stelele, luna sînt altele decît cele din naraţiunea sa, nedispuse a gira fapte de demult, indiferent dacă s-au petrecut ori ba. Erosul e o convulsie a prezentului, neavînd nimic a face cu dorinţa actuală a supravieţuitorului cu pricina de-a găsi cu orice preţ pe cineva care să-l asculte”.

*

Suferinţa provocată mai întîi de faptul că eşti nevoit a te obişnui cu unele lucruri, suferinţa provocată ulterior de faptul că nu poţi renunţa la aceleaşi lucruri.

*

Complicaţia în expresie poate semnifica o ezitare în faţa asumării unor adevăruri. O ezitare care se formalizează asemenea unei birocraţii mentale. Ori asemenea unui protocol stînjenitor al politeţii, cînd nu ai siguranţa relaţiilor cu un anume interlocutor.

*

„M-am gîndit cum obişnuiam să împuşc păsări, animale sălbatice şi să le curm viaţa împungînd păsările cu briceagul în cap şi iepurii cu cuţitul în inimă, fără urmă de milă.  Am făcut lucruri la care acum nu mă pot gîndi decît cu groază. Oare nu se întîmplă la fel cu oamenii care acum judecă, întemniţează, dau sentinţe, execută? Nu e bine să credem că aceşti oameni ştiu că e rău ce fac, şi totuşi perseverează. Într-un fel sau altul au ajuns să nu mai vadă că e rău ce fac. Aşa mi s-a întîmplat şi mie în cazul iepurilor” (Tolstoi).

*

De-acum în fiecare dimineaţă un gînd dureros pentru Rocky, precum un ritual. Am pierdut un fiu sufletesc. Locul de la picioarele patului meu: un gol cosmic.

*

A-ţi ticlui raţional o poză rezonabilă ţine mai curînd de armonia lumii în care te afli decît de armonia ta personală, care, în unele clipe, poate fi jenată de această poză publică.

*

„Dacă vrem sănătate, să suprimăm geniul” (Nietzsche).

*

Simplitatea poate fi prestigioasă prin sine, complexitatea are nevoie adesea de un adjuvant stilistic, astfel cum o femeie care îmbătrîneşte recurge la vopsirea părului şi la un supliment de fard.

*

„Dafne Westerhof (Amstelveen, Olanda) este de meserie fermieră şi recent a înfiinţat organizaţia nonprofit «Tărîmul Făgăduinţei al Porcilor». Ea îşi transformase însă ferma încă de acum 22 de ani într-un veritabil azil pentru «şunculoşii» ieşiţi la pensie. Extrem de activă în salvarea animalelor şi protejarea porcuşorilor, Westerhof reuşeşte să cumpere în ultima clipă porci ce urmează să fie sacrificaţi. «Le citesc groaza în ochi pentru că au asistat la uciderea unui seamăn de al lor. Îi cumpăr din măcelării şi îi aduc la fermă. Abia după cîteva luni îşi revin din trauma pe care au trăit-o în măcelărie. Aici au parte de o nouă viaţă», a povestit olandeza. Dafne primeşte donaţii din toată lumea şi cumpără porci pe bandă rulantă. Îi lasă liberi pe terenul ei de 1,5 hectare şi noaptea îi adăposteşte într-un hambar unde 30 de voluntari fac curat zilnic şi schimbă paiele pentru grohăitorii «traumatizaţi»” (Click, 2017).

*

Vîrstă. Ai început să ai o aprehensiune a noului frenetic introdus în societatea actuală, însă nu pentru că preferi stagnarea, ci pentru că intuieşti într-însul germenii unei stagnări insuportabile. A unei stări de torpoare care va împiedica nu peste multă vreme inclusiv afirmarea satisfăcătoare a noului ce va veni, stare instaurîndu-se mult mai rapid şi avînd un caracter mai inclement decît cea derivată din „noul” vechi.

*

Steinhardt declara peremptoriu: „Cea dintîi datorie a unui creştin este să fie fericit”. Ierte-mi-se păcătoasa întrebare: chiar cu de-a sila? A fost oare cu adevărat fericit teandricul Isus, asumîndu-şi calvarul şi crucificarea? Sau jertfa Sa supremă o reprezintă mai presus de toate împărtăşirea divină a suferinţei omeneşti, care n-a încetat şi nici nu dă semne că ar putea înceta?

*

Scrii pentru a fi concomitent solitar şi social. E un echilibru fragil ca şi cum ai merge pe o punte îngustă deasupra unui abis.

*

Eşti de-atîtea ori repetitiv, poate din teama de-a avansa în atît de tulburea cunoaştere de sine.

*

„De la venirea Fiului lui Dumnezeu, timpul profeţilor a trecut. Dar de atunci speranţele noastre au devenit ele profeţi; profeţi mai mari, mai veridici şi mai consolatori decît toţi profeţii” (Monseniorul Ghika).

*

Bucuria se bucură de sine, suferinţa suferă de sine. Dar nu cumva ele se pot contamina una pe alta? Fireşte, cu un efect tulburător de aprofundare. Apropiindu-se astfel de bucuria şi suferinţa divină.

 

Revista indexata EBSCO