Dec 21, 2017

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

 

Începem această rubrică, îngăduiți de toamna care coboară peste noi cu mînie pentru greierul cel mic, cel care așteaptă subvenția pentru căldură, pe care furnica parlamerntară nici gînd să i-o dea. Nouă, ce subvenție ne mai trebuie? Noi avem revistele și punctum!  Să purcedem pe Argeș, dar nu în jos, pentru că cine știe unde ajungem, mai degrabă în sus, unde izvoarele sună în răspăr, unde iarba este mai moale decît salteaua Relaxa și de unde Dumitru Augustin Doman trimite vorbă despre premii și distincții binemeritate pe care revista le-a adunat în sunduc! Liviu Ioan Stoiciu încă mai este la Neptun, la Casa Scriitorilor cum ni se confesează și de unde ne  trimite vorbă za năvala tătarilor, timp în care noi o redescoperim pe Magda Grigore: „El este un om simplu. De aceea/este greu de pătruns./Privirea sa care iese aproape în fiecare seară/în întîmpinarea asfințitului/poate să complice ușor universul./E un om tăcut. De aceea/ este greu de ascultat.” (În numele poemului (autentică nu e decît îndoiala) Adăugăm încă două articole interesante semnate de Mircea Bârsilă despre poezia lui Constantin Preda și cel al lui Marin Iancu despre Zaharia Stancu – poetul. După care ne grăbim către Ateneu și darea de seamă despre Colocviile revistei și ce se va mai fi întîmplat în urbea lui Bacovia. Adrian Jicu (refugiat, din cîte am aflat la Biblioteca județeană) se referă la un congener, Radu Andriescu, și la o nouă carte de versuri apărută la Editura Max Blecher, Când nu mai e aer. „Ceea ce mai rămâne la finalul lecturii volumelor lui Radu Andriescu este o asurzitoare liniște. O liniște spațializată, un interval de o acuitate tulburătoare, atribut al poeziei adevărate, care se hrănește din incisivitatea unui discurs  denudat și din consistența unor trăiri nefardate.” Iată și o invitație la lectură pe care o face Rodica Lăzărescu la cartea Linei Codreanu, Chemarea apelor. Să o felicităm pe poeta Angela Marinescu pentru Premiul Național „George Bacovia” dar și pe Magda Cârneci pentru premiul obținut pentru volumul Viață. Iată-ne și la Scriptor, unde ne invită să facem popas Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Busuioc, Constantin Cubleșan, Traian Diaconescu, Ioan Holban, Emil Hurezeanu et alii. Din sensibilă memorie, fac reverență lui Ioanid Romanescu, poet și mentor, evocat printr-o cunoscută poezie, cu trimiteri biografice: „M-am născut în octombrie patru/dar figurez în acte născut a doua zi/am așteptat scrisoare de la tine/ dar a venit abia a doua zi/eram  sărbătorit am foarte mulți prieteni/ dar ei și-au amintit a doua zi […] (A doua zi) Interesant și fragmentul pe care ni-l propune Anatol Moraru din Bălți, Un punct de vedere. De fapt, și proza și poezia își taie o felie substanțială din paginile revistei. Nu ocoliți nici studiul remarcabil al Emiliei Taraburca din Chișinău despre Elite și mase. Noul roman și postmodernismul. Iată deschisă o nouă abordare a unei generații despre care se spune că a tras ușa în urmă. Autoarea demonstrează ( și ea) că nu e nici pe departe adevărat. Ne oprim aici din sugestia unor  repere de lectură, pentru că revista abundă de ele și mergem mai departe cu ochiul la România literară. În dezbatere, editorialul lui Nicolae Manolescu școala fără manuale? La care, cu îngăduință,  am forța nota: școala fără școală! Ei și! Ne scuturăm de umor (dacă e cazul) și revenim la editorial. Scrie Nicolae Manolescu. „Până una, alta, ce facem cu manualele? Nu nutresc iluzia că liderii partidelor la putere, ambii cu note mici în școală, îl vor înlătura prea curând pe analfabetul de la MEC.” Chiar și așa, nu se rezolvă problema! (n.n.) Să intrăm în troleibuz împreună cu Ștefan Cazimir: „o fetiță în/brațele maică-sei/ mama, nu-i așa că/ în primăvară copacii/o să-și culeagă frunzele de/pe jos și-o să/ le pună din nou în/ramuri?/ mama. taci că/spui prostii!” Să ne reamintim – cei care își amintesc – de scriitorul Constantin Eretescu, cel evocat de Mircea Anghelescu și care ne dă o lecție de sugerat, inclusiv unor înnobelarzi: „Aparțin culturii în care m-am format. N-am fost tentat să renunț la limba română…” Așa că rămînem în spațiul limbii și culturii române cu ajutorul lui Vasile Tărâțeanu și al revistei sale, Neamul românesc de la Cernăuți. Cuvîntul de bun venit îi aparține lui Nicolae Dabija: „Țara mea de dincolo de Prut,/mi s-a dat poruncă să te uit,/să te șterg din minte c-un burete,/patria mea pusă la perete.//Și, ca-n anii noștri cei mai triști,/iar să mă prefac că nu exiști,/iar să mă prefac că nu pot plânge/ și că alta-i ruda mea de sânge.” (Țara mea de dincolo de Prut)  Revista îi adună, într-un elan patriotic, pe Ioan Nenițescu și pe Tudor Arghezi și pe Vasile Carlașciuc. Suntem informați, dincolo de mesajele literare și culturale, despre atmosfera social – politică locală fără rezerva diplomatică uzuală care estompează de cele mai multe ori și te obligă să citești printre sau..pe sub rînduri! Ne bucurăm  să aflăm că Românii cernăuțeni n-au uitat de tradițiile strămoșești și de șezătorile de altădată, de faptul că valorile culturale precum familia Mandicevschi sunt reactualizate. Să dăm cezarului ce este al cezarului și poeziei, Poezia. Numărul de toamnă care ne alintă cu poezie și castitate – cum sună tema aleasă pentru numărul de toamnă. Ca de obicei, o avalanșă de poftiri la lectură, de la eseuri dedicate temei la traduceri și poeme originale din cele mai diverse zone. Cum ar fi cele de la cenaclul Schenk. Mă bucur să o regăsesc pe fosta mea colegă de facultate, Steluța Serea-Crăciun, care recuperează vertiginos un timp al scrisului după cel al lecturilor. Tentația de a cita întreg sumarul este mare, astfel încît mă rezum la cîteva subiective sugestii, ca de pildă la eseul lui Leonida Maniu, Inserții poetice în Biblie sau generoasesle cronici literare ale lui Ioan Holban. Marius Chelaru este mai mereu aproape de exotismul formelor fixe de poezie, de data aceasta de haiku, într-un dialog cu Dragan Ristich din Serbia. În consecință nu ratați numărul. Din fuga ochiului mai semnalăm un proaspăt număr al revistei Algoritm literar de la Călan, directorată de Ioan Barb și susținută cu abnegație seniorială de Silviu Guga. O revistă care dă seama despre prietenii colaboratori, de la Ioan Radu Văcărescu la Radu Ciobanu, Călin Vlasie, Al. Săndulescu sau Cornel Ungureanu. Și pentru că tot am ajuns la venerabilul critic și istoric literar să ne oprim și noi, cu curiozitatea aferentă, la evocarea lui Gregor von Rezzori, cel născut la 1914 la Cernăuți, un scriitor important care trebuie recuperat ca mulți alții. Să facem și un popas liric împreună cu Ioan Radu Văcărescu: „spintecat/ în două jumătăți perfect egale// dacă cineva ar privi trupul meu din față/ iar acesta  ar fi transparent/ ar vedea că o jumătate e de os și de carne/ prin care curge mohorât sângele melancoliei/ iar cealaltă jumătate e un trunchi de mesteacăn/ din inima căruia pulsează o sevă dulce – amăruie” (autoportret). În fine un semnal de apreciere pentru truda doamnei Luminița Cornea de la Covasna de a face cît mai vizibile Caietele de la Araci asupra cărora vom reveni cu detaliile aferente.

Revista indexata EBSCO