Dec 21, 2017

Posted by in MOZAIC

Bogdan Mihai MANDACHE – Despre erezii

 

Cele mai multe dicţionare definesc erezia ca fiind o doctrină sau o credinţă religioasă care ia naştere în sînul unei religii dogmatice, opunîndu-se tradiţiei, şi care este condamnată de religia respectivă. Mai totdeauna termenul haeresis este folosit în legătură cu creştinismul, deşi termenul este anterior creştinismului; după unele surse el ar data din secolul al III-lea î. C. şi s-ar referi la atitudini faţă de cetate, monarh, zei. Cu toate acestea este consacrat cu precădere în lumea religioasă, în lumea creştină a primelor veacuri, o lume preocupată de unitate, erezia avînd o conotaţie peiorativă. În Întîa epistolă către corinteni,  apostolul Pavel spune: „…fiindcă voi vă adunaţi nu numai spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întîi aud că atunci cînd vă adunaţi în biserică, între voi sînt dezbinări, şi în parte cred. Căci între voi trebuie să fie şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.” Epistola către galateni a apostolului Pavel aduce o lungă listă de fapte contrare Legii: adulter, desfrînare, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mînii, gîlcevi, dezbinări, eresuri, chefuri. Evident termenul de erezie s-a impus cu preponderenţă în lumea religioasă, în lumea creştină ereziile fiind concepţii particulare despre Sfînta Treime, despre îndumnezeirea lui Isus, despre firea Sa omenească; o mare varietate aparţine ereziilor hristologice, negarea firii umane autentice în persoana lui Isus. Dintre cele mai cunoscute erezii dicţionarele amintesc arianismul (învăţătura susţinută de Arie, care separă firea Tatălui de cea a Fiului, o tentativă de introducere a elenismului în teologie), nestorianismul ( susţinuta de patriarhul Nestorie, care atribuie lui Isus două persoane, una divină şi una umană), monofizismul (erezie susţinută de Eutihie, învăţînd că Isus nu are decît o singură fire), apolinarismul (susţinută de Apolinarie, care afirma că Isus este radical deosebit de noi), marcionismul (Marcion, susţinea existenţa a doi dumnezei, unul al Vechiului Testament, celălalt al Noului Testament), maniheismul (un sistem gnostic dual, binele şi răul, propagat de filosoful persan Manes-Mani). Unul dintre primii autori care au combătut ereziile a fost Hipolit din Roma în cartea Respingerea tuturor ereziilor, recent apărută în limba română (Bucureşti, Editura Herald, traducere din limba engleză de Octavian Cocoş, colecţia „Manuscris”, 2017, 400 p.).

Manuscrisul cărţii lui Hipolit din Roma a fost descoperit în 1842, de Minoides Mynas, într-o mănăstire de pe Muntele Athos; a fost editată la Clarendon Press în 1851, sub îngrijirea editorului Emmanuel Miller, care a atribuit lucrarea lui pseudo-Origen. De altfel, în Encyclopedie Philosophique Universelle. Les Oeuvres philosophiques, Presses Universitaires de France, 1992, cartea Refutation de toutes les heresies (Refutatio omnium haeresium) apare în dreptul lui pseudo-Origen, cu precizarea că în general scrierea este atribuită lui Hipolit, deşi şi această ipoteză a întîlnit obiecţii. Stilul cărţii nu este al lui Origen, care nu a fost nici episcop, nici nu a locuit la Roma timp îndelungat. Sigur se poate specula asupra locului în care a fost descoperit manuscrisul, dar autorul a fost prezent la Roma timp de două decenii. Cartea lui Hipolit nu este despre ereziile amintite, decît în mică măsură, excepţie făcînd gnosticismul, el fiind într-o acerbă dispută cu doctrinele filosofilor lumii antice, cu practica misterelor şi cu „rătăcirile” astrologilor. Termenul de erezie căpătase o conotaţie peiorativă fiind vorba de mobiluri religioase contrare unităţii şi majorităţii, de adeziune la un grup de persoane avînd un program, altul decît cel al „convingerii doctrinale” şi al „şcolii de gîndire”, persoane amatoare de inutile dispute, dornice să se îndepărteze de adevărata credinţă.

Hipolit consideră periculoase dogmele filosofilor naturalişti, morali şi logicieni: „Nu trebuie să ne scape din vedere nicio plăsmuire a celor ce trec drept filosofi printre greci. Căci pînă şi dogmele incoerente ale acestora par demne de crezare din pricina nebuniei excesive a ereticilor; aceştia, întrucît au păstrat tăcerea şi şi-au tăinuit misterele lor inefabile, au fost socotiţi de mulţi oameni ca fiind adoratori ai lui Dumnezeu.” Fără nici o reţinere, după propria formulare, Hipolit prezintă dogmele cîtorva filosofi, cum ar fi: Thales, Pitagora, Empedocle, Heraclit, Anaximandru, Anaxagora, Parmenide, Socrate, Platon,  Aristotel, Epicur, toţi acuzaţi de susţinerea unor concepţii contrare doctrinei religioase. O altă erezie viu combătută este astrologia, concepţia despre influenţa siderală şi configuraţia stelelor asupra destinului uman, imposibilitatea stabilirii horoscopului, absurditatea artei caldeene a cerurilor şi calculelor astronomice, subterfugiile teoreticienilor numerelor. Sigur argumentele lui Hipolit în contra ereticilor par astăzi hazlii, cu siguranţă nici în epocă nu puteau convinge; în plin avînt neo-elenistic să vii cu argumente subţiri, să scrii cu uşurinţă despre constelaţii lăsate pe cer de la începutul lumii e un exerciţiu frivol, neargumentat, subţire în faţa oricărui exerciţiu de minimă raţionalitate. În tot exerciţiul său Hipolit cere cititorilor filosofilor eretici să nu adere la opiniile acestora, dar argumentaţia nu este fundamentată decît pe un presupus argument al dreptei credinţei, insuficient susţinut. Hipolit combate teoriile lui Simon Magul acuzat că interpretează forţat Scriptura, copiind opiniile lui Empedocle, Heraclit şi Aristotel, că a considerat că părţile focului posedă înţelegere şi o doză de inteligenţă. O altă erezie combătută de Hipolit este cea a lui Valentin, inspirată din doctrinele lui Platon şi Pitagora, care ar fi preluat, după spusa lui Hipolit, dogmele egiptenilor pe care le-au transmis grecilor, Valentin adoptînd o terminologie proprie: „Și am demonstrat că Valentin şi-a adunat materialul pentru ereziile sale din aceste sisteme, şi nu din Evanghelii, şi, prin urmare, el poate fi considerat a fi pitagoreic sau platonician, dar nu creştin.”

Examinarea ereziilor continuă cu note despre Basilides şi contactul acestuia cu filosofia lui Aristotel, despre „sminteala lui Marcion” a carui dogmă nu se inspira din din Sfintele Scripturi, ci direct din filosofia lui Empedocle. Hipolit face o schiţă a filosofiei lui Aristotel cu scopul de a permite cititorilor „să perceapă cu uşurinţă faptul că doctrinele promovate de Basilides sînt în realitate jocurile iscusite de cuvinte ale lui Aristotel.” Hipolit combate cosmogonia Stagiritului, împărţirea substanţei în trei elemente, critică doctrina aristotelică a nonentităţii, teoria entelehiei, comparînd ereziile cu oceanul furtunos, iar doctrinele ereticilor cu nişte obiecte aruncate de colo-colo de violenţa valurilor oceanului, amintind de povestea lui Ulise şi a sirenelor, acestea „cu cîntecele lor suave şi pline de armonie, i-au fermecat pe călători, ademenindu-i cu vocile lor armonioase, pe cei care le ascultă.” Îndemnul lui Hipolit era ca oamenii apărători ai dreptei credinţe să-şi astupe urechile cu ceară, să nu dea ascultare „doctrinelor care sînt capabile să-i ademenească cu uşurinţă către plăcere, precum înfăţişarea atrăgătoare a sirenelor.” În timp lupta împotriva ereziilor a prins conturul unei discipline teologice care depistează şi combate îndepărtările de la autenticitatea creştină. În primele veacuri creştine se afirmă apologetica şi ereziologia, o contribuţie decisivă în acele vremuri de început filosoful grec Iustin, cunoscut şi drept „platonicianul”. Unul dintre continuatorii săi avea să fie Hipolit din Roma, care în finalul cărţii sale Respingerea tuturor ereziilor: „Pentru voi toţi (locuitori ai lumii ştiute atunci – n.n.) eu sînt un sfătuitor, întrucît sînt un discipol al Logosului binevoitor şi uman, şi vă îndemn să vă grăbiţi, şi prin noi să primiţi învăţătura referitoare la Dumnezeul cel adevărat şi la creaţia sa bine orînduită. Nu luaţi în seamă aberaţiile discursurilor artificiale, nici promisiunile zadarnice ale ereticilor plagiatori, ci simplitatea respectabilă a adevărului.”

Revista indexata EBSCO