Dec 21, 2017

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Eliane HURTADO

 

Născută la Paris unde a făcut studii artistice la „Beaux Arts”, la Şcoala de Arte Decorative şi la atelierul Baudry în Montparnasse. Autoare a cărţii „Podurile Parisului, peisaj de piatră şi apă”. Este machetistă de ţesături imprimate. Restauratoare de tablouri vechi şi contemporane; este recunoscută de specialiştii pieţei de artă. Ea alternează dintotdeauna pictura şi scrisul ca pe două discipline surori şi complementare, permiţând să spună cu cuvinte ceea ce nu ajunge să spună pictând şi invers. „Să picteze cuvintele pe care nu le poate scrie ca să le scrie mai bine pe acelea pe care nu le poate picta”. Aparţine şi participă la mişcarea artistică activă franco-italiană „Intuitiştii”. A obţinut medalie de bronz pentru poezie la „Academia Internaţională de la Lutèce (2016). Are medalia de aur a Academiei Europene a Artelor. Deţine medalia de bronz Arte, Stiinţe şi Litere. Este laureată a Societăţii Poeţilor Francezi (2015 – 2016). Colaborează la numeroase reviste literare: Agora, Partage, Prietenii Thaliei, Levure Littéraire, Mosaique, Culori şi Poezie… I-a apărut volumul de versuri Accroche Nuages, în 2017. „… muzicalitatea poeziei sale deschide aripile îngerilor, paleta ei verbală ţese un fir roşu legând continente… scriitura se vrea simplă, clară şi limpede în care imaginea este în permanenţă ridicată de tuşe emotive şi colorate” (Michel Bénard). Ea spune că: „Pictura şi poezia dau un sens vieţii şi sunt izvorâte din acelaşi elan, acela al unei voinţe de iubire legată de frumuseţe. Artele şi poezia sunt cele care mai pot salva lumea de nebunia oamenilor”.

 

 

ACOLO

Vino în caleaşca mea

Alunecând pe-un fir de mătase

Până la visele lunii argintate.

Vino, te voi duce pe domeniul meu

Ţesut din iubire şi blândeţe.

 

Acolo, soarele nu se va culca niciodată,

Trandafirii vor face cordon de onoare la trecerea ta.

 

Acolo, zilele se vor umple cu miere,

Roua va acoperi cu mii de stropi

Iarba mirositoare.

 

Acolo, o gărgăriţă se va hazarda

Pe o frunză de iasomie,

În timp ce ariciul timid

Îşi va băga nasul între două crenguţe.

 

Acolo, pe cerul

Pe care roşul şi negrul se vor uni

Ca să compună opera abstractă

Pe care pictorul o va mângâia încetişor

Cu vârful de nutrie.

 

Acolo, în ţinutul meu… vino.

 

EA

Ea a traversat norii

Şi a trecut calea lactee

Care separă viaţa de moarte.

 

După ce a văzut crescând umbrele,

Ea a învăţat să asculte cântecul greierilor

Care te face mereu să visezi,

Căci ea ştie că vara revine

Cu suflul ei mistic

Franjurat cu perle din orient.

 

Ca un barcagiu de lumină

Care-şi depune pe destine

Culori ireale,

 

Ea atinge cu pensula

Zorii imaginarului

Creând femeia ideală

Învelită în limburi de iubire.

 

EU  NU  VOIAM

Eu nu voiam

Ca soarele

Să rămână închis în cartea mea,

Atunci am întredeschis paginile

Şi el şi-a luat zborul,

Urmat de un nor de stele argintii

Tiviţi cu spumă.

Face puţină vâlvă un cântec de iubire,

Chiar purtat de ecou,

El nu cântăreşte nici cât trei pene

În cursa universului.

 

OMULE, CE-AI  FĂCUT?

Omule, ce-ai făcut din acest pământ care ţi-a fost încredinţat?

De ce l-ai profanat, torturat, sterilizat, ars, asasinat.

N-ar fi fost mai uşor

Să-l iubeşti şi să-l păstrezi ?

El este aşa de bătrân şi tu atât de inconştient.

 

Într-o zi vei redeveni totuşi pulbere,

Vei fi amestecat cu pământul,

Omule, vei suferi atunci de mii de chinuri

Pe care tu i le-ai indus,

Dar deja va fi mult prea târziu…

 

Omule, ce-ai făcut oare ?

 

 

MIC POEM

Un mic poem pur şi simplu,

Un mic poem de iubire

Fără vreo pretenţie

Venit din adâncul meu,

Care se trezeşte şi creşte,

Care are chef de viaţă,

Căci nu cunoaşte decât un cuvânt

Şi-l rosteşte cu parcimonie

Căci îi ştie fragilitatea

Este IUBIREA.

 

Traduceri de Manolita Dragomir-Filimonescu

Revista indexata EBSCO