Dec 21, 2017

Posted by in Istorie literara

Alexandru MÎȚĂ – Specii folclorice insuficient studiate: descîntecul, vrăjitoria, farmecul. O pistă de interpretare – Simion Florea Marian și Artur Gorovei

 

Există, conform lui Simion Florea Marian,  patru „specii deosebite de poezie poporană“: descîntece, vrăji, farmece şi desfaceri”, care „nicicînd nu trebuie confundate”. Pentru a stabili această deosebire, folcloristul aduce argumentul formei – toate aceste patru specii seamănă foarte mult, căci toate sînt compuse, în genere, din versuri neregulate, şi cele mai de multe ori chiar necadenţate, din cauză că ele nu se cîntă, ci se recită în taină. Simion Florea Marian, argumentează că deosebirea constă în cuprinsul poeziei, în scopul ce se urmăreşte, în mijloacele ce se întrebuinţează, în timpul cînd se practică şi în privinţa persoanelor care practică.

În privinţa scopului, se precizează clar: „Pe cînd descîntecele au totdeauna în vedere întoarcerea, alinarea şi vindecarea diferitelor boli corporale, de care suferă nu numai oamenii ci şi animalele domestice, pe atunci vrăjile, farmecele şi desfacerile au în vedere cu totul alte scopuri. Scopul vrăjilor este de a constrînge pe cineva, contra dorinţei şi voinţei sale, ca să asculte şi să facă toate cele ce i se spun şi se pretind de la dînsul, apoi de a despărţi pe doi soţi cari trăiesc în cea mai bună înţelegere şi. armonie, sau pe doi inşi cari se iubesc şi vor să se căsătorească, şi, în fine, de a lua somnul copiilor de ţîţă şi laptele de la vaci, de a nenoroci sau chiar de a nimici pe cineva. Mai pe scurt zis, scopul acestora este de a face cuiva mai mult sau mai puţin rău”.

În privinţa mijloacelor, Simion Florea Marian crede că vrăjitorii, adică acei „ce se ocupă cu vrăjitoria, sau cu vrăjitul”, întrebuinţează mijloace făcătoare de rău: „plante veninoase sau unele obiecte spurcate şi molipsitoare, care pot să buimăcească şi să nebunească pe cineva de cap, să-l nenorocească în privinţa corporală ori spirituală, sau chiar să-l mîntuiască de zile”.

Vrăjile se fac, conform lui Simion Florea Marian, „de cum începe a se însera şi pînă la miezul nopţii, sau mai bine-zis pînă la cîntători, adeca numai în răstimpul acela cînd, nu numai toată omenimea, ci şi întreaga natură se află în cea mai mare linişte şi repaus, şi cînd, după credinţa generală a poporului român, numai spiritele cele necurate şi rele aleargă încolo şi încoace, căutînd doară ar putea afla pe cineva ca să-i facă vreun rău, vreo stricăciune oarecare”. In privinţa celor care practică această formă de şamanism, S. F. Marian precizează: „cu vrăjitoria sau vrăjitul se ocupă mai cu seamă unele femei bătrîne, care… îşi fac dintr-aceasta o profesiune. … rar cînd face aceasta vreo nevastă sau fată, iar dintre fete numai acelea cari au pierdut toată speranţa că se vor mai putea mărita“.

In ceea ce priveşte farmecele, scopul lor este „ca cel ce farmecă sau pentru care se farmecă” să se facă frumos, plăcut, atrăgător şi fermecător, „anume ca să poată fi iubit, respectat, binevorbit şi stimat de toată lumea; al doilea, spre a atrage, prin frumuseţea, purtarea şi vorba sa pe oricine spre sine, însă mai ales pe aceea pe care şi-a pus el ochiul, şi în urmă, dacă prin mijloacele şi apucăturile anterioare nu şi-a ajuns scopul, a fermeca, adică a fura minţile celor pe care îi iubeşte şi de care doreşte a fi iubit”.

In farmece se întrebuinţează, de fermecători şi fermecătoare, obiecte cît se poate de curate, mai ales plante frumos mirositoare. Despre mijloacele întrebuinţate în desfaceri, Simion Florea Marian nu vorbeşte nimic. Timpul „nu e hotărît”, „desfacerile ca şi descîntecele se pot face, şi chiar se şi fac oricînd, de cum se revarsă de ziuă şi pînă ce înnoptează”.

Cine face desfacerile? Răspunsul lui Simion Florea Marian la această întrebare zdruncină una din temeliile clasificării pe care o propune, deoarece „vrăji1e, farmecile şi desfacerile se fac în genere de către una şi aceeaşi persoană”.

Dar descîntecele? Despre caracterele distinctive ale lor, Simion Florea Marian nu spune decît că alină şi vindecă bolile.

Stabilind deosebirea aceasta între descîntece, vrăjí, farmece şi desfaceri, este firesc ca Simion Florea Marian să facă deosebirea fundamentală şi între persoanele care le practică: descîntătorí, vrăjitorí, fermecători.

Fără a încerca să arate ce înţelege poporul prin descîntători, Simion Florea Marian insistă asupra vrăjitorilor, pe care-i descrie astfel: „sînt priviţi, în genere, de către popor, ca nişte oameni fără de lege, lepădaţi de Dumnezeu, care au de a face mai mult cu spiritele cele necurate, pentru că ei, în vrăjile ce le rostesc, în loc să se adreseze lui Dumnezeu, fiinţa supremă şi atotputernică, ca acesta să le vie întru ajutor spre ajungerea scopului ce-l urmăresc, îşi iau cele mai de multe ori refugiul la nişte fiinţe mitologice, ca acestea să le dea ajutorul trebuincios şi să. le împlinească dorinţa“, pe cînd fermecătorii ori fermecătoarele „se adresează la Maica Domnului, ca aceasta să le dea ajutorul necesar, sau la nişte obiecte, bunăoară cum e apa şi roua, despre care au deplină convingere că, dacă se vor spăla cu ele, se vor curăţi şi limpezi de toate aruncăturile şi făcăturile, de tot datul şi faptul, de toată urgia şi urîciunea, şi se vor face cu mult mai frumoşi şi atrăgători decît oricine altul”.

In popor nu se utilizează, însă, cuvîntul desfacere, în sensul dat de Simion Florea Marian. Există deosebire între descîntec, de o parte, şi între vrăji şi farmece, la un loc, de altă parte. Se poate constata că poporul întrebuinţează indiferent cuvintele vrăjit şi fermecat, fie că e vorba de o ceremonie care are de scop de a face rău sau bine altuia, după cum observă Artur Gorovei:

De pe o latura de sat

Merge-un păun retezat;

Dar nu-i păun retezat,

Că-i bădiţa fermecat.

Şi cine l-a fermecat?

Mîndruliţa lui din sat,

Cu trei maci din trei grădini,

Cu apă, din trei fîntîni.

Prin acest farmec nu i s-a făcut tînărului respectiv nici un rău, precum face o fată altei fete tot prin farmece:

Foaie verde de pe rît,

O fată s-a socotit

Să facă fărmăcătură

Tot cu pizmă şi cu ură,

Să  mă  farmece pe mine,

Să mă las, bade, de tine.

 

Şi pe cînd mîndruţa care farmecă pe bădiţa, cu trei maci din trei grădini, nu face nici o faptă rea, şi nu se teme de nici o pedeapsă, alte fete ştiu să facă tot farmece care le pot atrage neplăceri mari:

Frunzuliţă. şi-o nuia.,

Spune, bade, maică-ta.

Să, nu mai grăiască-n sat,

Că eu nu te-am fermecat.

Cînd voi sta de-a fermeca

Nu farmec din viţa ta,

Ci farmec de viţă bună,

De-aş şedea-n temniţă-o lună;

Şi farmec din viţă mare

De-aş şedea tot în prinsoare.

 

Nefăcîndu-se deosebire între vrajă şi farmec, în popor nu se face deosebire între vrăjitor şi fermecător, şi se întrebuinţează indiferent unul sau altul din aceste cuvinte: „Spirituşul sau spiriduşul e un drăcuşor mic, ce-l au unele babe şi unii vrăjitori, cu care se servesc în săvîrşirea farmecelor lor. Spirituşul e un fel de slugă a unui drac ce are în stăpînire pe baba ori vrăjitoarea care face farmecele”. „Faptul este boala… rezultatul unor fermecători sau vrăji femeieşti”. Se mai subliniază că există „vrăjitoare şi descîntătoare. S-ar crede că există deosebire între ele, însă în realitate numai funcţiunile lor se deosebesc, cu toate că ambele îndeplinesc aceleaşi funcţiuni, numai cît acea care atacă familia cu vrajă se numeşte vrăjitoare, iar care apără contra acestei vraje se numeşte descîntătoare. Una şi aceeaşi persoană poate fi şi vrăjitoare, şi descîntătoare”. Th. D. Speranţia, citat de Artur Gorovei,, rezumînd cuprinsul unui „farmec de desfăcut“ opinează: „E tot un farmec, prin care baba îl desface pe beteag de toate relele“, este dar un farmec cu, care se vindecă un bolnav, i se face un bine, iar nu un rău.

De altfel, în popor se  întrebuinţează cuvintele farmec, vrajă şi cu alt înţeles:

Foaie verde buruiană,

Drag îmi e numele Ană,

Că te-ncîntă auzindu-l

Şi te farmecă rostindu-l.

 

Trece mîndra pîngă mine

Şi-acuma nu mai văz bine;

Nu ştiu, fi-va vrăjitoare

De m-o orbit aşa. tare?

Vrăjitoare, cum vei fi,

Mîndră, eu te voi iubi,

Chiar de: tot de m-ai orbi

 

Vai de mine, mor şi mor,

Aduceţi descîntător,

Să-mi descînte să nu mor;

Aduceţi-mi vrăjitor

Pe la brîu cu cingători

Şi pe cioarecí cu şinor,

In pălărie cu flori

Şi pe faţă cu bujori.

 

Dacă este adevărat că există deosebire între descîntec, vrajă, farmece şi desfacere, şi între acei care le practică, ar trebui să se cunoască şi cuvîntul desfăcător, ca o profesie pentru acei care practică desfacerile. Acest cuvînt însă nu există. Cuvîntul descîntător, descîntătoare, ca profesie, nu se întrebuinţează, prin sate, decît ca inovaţie lingvistică. Persoana care descîntă se numeşte, regional: babă, băbăreasă, doftoroaie, moaşă sau vrăjitoare; cuvîntul fermecătoare, arhaism, era întrebuinţat foarte rar, şi cele mai adeseori ca o expresie de ură sau de dispreţ.

Vraja şi farmecul sînt, prin urmare, acelaşi lucru, şi înseamnă operaţia, acţiunea sau ceremonia săvîrşită cu scopul de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forţe supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relaţie cu spiritele necurate.

Vraja (sau farmecul) se face cu ajutorul descîntecelor.

Iată, de exemplu, cum se face farmecul sau vraja „de fapt”: „Femeia ce vrea să deie această boală cuiva, în şapte duminici, pe cînd preotul e în slujbă şi mai ales cînd toacă, strînge din şapte feluri de seminţuri de oricare plante, cîte şapte boabe din fiecare fel şi punându-le într-un săculeţ, le descîntă, adecă chiar cînd le strînge, le mineşte pe omul căruia vrea să-i facă rău. După ce a împlinit această lucrare, toate aceste seminţurí le fierbe într-o oală nouă furată, cu apă strînsă tot în acele şapte duminici, sau numai cu apă neîncepută dintr-o duminecă dimineaţă.” Cînd face baba farmece, ca să ducă pe cineva pe prăjină, „scoate din pălămida lăzei un ulcioraş cu două torţi şi-l pune lîngă foc, începînd a descînta, îl tot învîrtea cu un beţişor de alun”. ,,Vrăjitoarele descîntă mormăind încet”.

Solomonarii sînt adevăraţi vrăjitori sau fermecători. În Bucovina se crede că solomonarul e frate cu balaurul, „şi-l cheamă cu descîntece şi-l coboară pînă jos, învălit în pîclă”. În judeţul Neamţ: ,,Solomonaru1 este un om care învaţă şapte ani pe sub pămînt, apoi, cînd iese, zice nişte descîntece şi vine la el un balaur” La scriitorii clasici, care au atins şi chestiuni de folclor, găsim confirmat acelaşi lucru. Astfel, V. Alexandresco (V. A. Urechia), în romanul său „Coliba Măriucăi”, descrie modul cum baba Floarea „face de dragoste”: „Cînd ceara începu a sfîrîi, ea luă cu trei degete ale mîneí stîngi cîte o vergea, mestecă cu ea ceara şi apoi o puse pe foc  murmurînd descîntecul următor: Sfîrîie, mîrîie..”.

Descîntecul este deci totalitatea cuvintelor pe care le rosteşte vrăjitorul sau fermecătorul, care face leacul, vraja sau farmecul, de la care aşteaptă un rezultat predeterminat.

Cuvintele cu care baba vindecă boli ca deochiul, cel pierit, muşcătura de şarpe, etc., se numesc „descîntec de deochi”, „descîntec de cel pierit“, „descîntec de muşcătură de şarpe”, etc.; formula pe care o întrebuinţează cînd face o vrajă sau un farmec de dragoste sau de ură, se numeşte „descîntec de dragoste”, „descîntec de ură“; formula pe care o rosteşte vrăjitoarea, cînd desface un fapt, se numeşte „descîntec de desfăcut“.

Aceasta este deosebirea între descîntec de o parte, şi între vrajă şi farmec la un loc, de altă parte: vraja (farmecul) este totalitatea formelor ceremonialului întrebuinţat de vrăjitoare, pentru a ajunge la un rezultat ce-l urmăreşte; descîntecul este formula verbală care face parte integrantă şi indispensabilă din vrajă.

De altfel, cuvîntul însuşi cuprinde în sine această noţiune.

Descîntec înseamnă versuri recitate, spre deosebire de versurile cîntate, utilizate în alte feluri de ceremonial (de la cel religios la nuntă, horă, şezătoare etc).

 

________________

 

Marian, Simion Florea, Vrăji, farmece şi desfaceri, Editura Ştefan, 2010, ISBN 973-118-170-7

Gorovei, Artur, Literatura populară, vol. 2, Editura Minerva, 1985

Urechia, Vasile-Alexandrescu, Coliba Măriucăi, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013, ISBN 978-973-167-233-5

Revista indexata EBSCO