Dec 21, 2017

Posted by in Poezii

Lucia CHERCIU

Precum dulceaţa somnului

 

Alunele se coc într-un copac sădit de o femeie bună

direct din alună, care-a împărţit apoi puieţii plăpînzi

pe la toţi cunoscuţii care-au rîs de ea, dar s-au minunat

cît de repede s-au ridicat pomii la geam.

 

Caişii sînt delicaţi şi după ce fac fructe cu sacii

într-un an, vara viitoare se topesc

se urzesc, se usucă cu rădăcină cu tot

de parcă le-ar fi dat cineva foc.

 

Izvorul de la fîntînă rămîne la fel de credincios

dar, după ce au cărat oamenii apă sute de ani cu găleţile

acum deodată, un vecin îngrădeşte fîntîna

pretinde că-i a lui şi nimeni nu-i poate face nimic.

 

Somnul e capricios: unii se aşază şi adorm

iar alţii se zbat ca pe peştii pe trotuar, se roagă,

se răsucesc, vorbesc cu constelaţiile

şi cu cocoşii de dimineaţă.

 

Astăzi mă rog pentru tine

 

Am să dau de pomană nişte cireşe din grădină

într-o farfurie de Horezu de la noi de-acasă.

 

Am să sun o prietenă bolnavă pe care nu mai vine

nimeni să o scoată din casă şi o să o duc

 

la mall să-i cumpăr o cămaşă albă brodată,

cărţi proaspete şi o pîine neagră, rotundă

 

de la Apple Bakery. Am să sun un bătrîn

pe care l-a uitat dimineaţa şi o să-l invit la noi

 

să jucăm the Memory Game cu fetiţa

ca să se mai copilărească şi el. Şi-n tot acest timp

 

o să mă gîndesc la tine, o să mă rog

să te găsească norocul şi dragostea.

 

Cînd sînt prinsă în trafic pe Main Street,

cînd aştept să vină studenţii la birou

 

sau cînd îi privesc în clasă cum scriu—

am să mă rog sa te luminezi,

să te înseninezi, să-ţi găseşti din nou calea

să se deschidă izvoarele încrederii,

 

să te înviorezi şi să te bucuri,

pentru că atunci cînd te rogi pentru altul

 

auzi aripile îngerilor cu părul bălai.

 

Romanţă la metrou

 

În metrou m-am îndrăgostit cel mai tare

de acuarelele de la bluzele şi de la poşetele doamnelor

care citesc o carte ce le acaparează

încît nici nu observă cînd se schimbă echilibrul lumii

la următoarea staţie cînd urcă un cerşetor

cu voce de înger şi cere cîţiva bănuţi.

 

În metrou mă simt cel mai acasă

şi încerc să nu zîmbesc la toată lumea

în timp ce adolescenţii ascultă muzică

în transă şi o tînără se întoarce de la yoga,

părul lung şi blond,

oraşul pulsîndu-i la ureche.

 

În metrou cei ce se întorc de la slujbe

merg cu ochii mijind de somn

pînă la ultima staţie în Jamaica

şi fiecare pantof e cel mai frumos

de pe pămînt şi fiecare pereche de cercei

sînt cei mai alunecoşi

 

şi fiecare bărbat ştie că în metrou

e ca la teatru: niciodată nu vei fi

 

4

 

mai şarmant şi mai atrăgător

decît în lumina catifelată

care te dezbracă la New York:

de oriunde ai fi, aici eşti acasă.

 

Revista indexata EBSCO