Dec 21, 2017

Posted by in Poezii

Carmen Maria MECU

CÎND ÎŢI AJUNG FANTASMELE  LA OS

*

da

vin amintiri

cu ele o durere de suflet

 

ino ino

angel smiley

nu orice om este un port

cu deschidere la cer

 

nu fiţi vulnerabili cu cei cinici şi duri

vă vor tăia fir cu fir rădăcinile

croiţi-vă o armură cu răul din voi

trageţi un răget adînc din plămîni

curăţaţi-vă de speranţe naive de simbiotice

visuri

 

reveniţi liberi şi simpli în voi înşivă

e soare aici e toamnă

rîd albăstrele proaspăt înflorite

la fereastră

*

pentru tine

omule de dincolo de monitor

punct de intersecţie al stringurilor las

cuvintele imperfecte să mă scrie

 

pentru tine stau nemişcată simt

un glissando al vieţii nu ştiu unde pleacă de unde

vine este un fel de alb

impurificat de aburi coloraţi dacă

închid ochii văd obiecte tot mai clar definite peisaje

înainte de somn

poate o ceaşcă de cafea poate o oală rustică

de sarmale poate o mare atît de albastră că ai dori să

mori în ea poate chipul tău de icoană

bizantină poate un rînjet poate o suavă apogiatură

fără alunecări gata s-o şteargă nu poate exista

nicio făptură

tremur sîntem în albumul nu ştiu cărei lumi

încercări

 

doar încercări omule străin

prietenul meu drag de

dincolo de monitor

*

nu-mi spune

că dezintegrarea iluziilor doare

nu-mi spune că asta înseamnă

bătrîneţe

 

am văzut rotindu-se un fluture

era atît de altfel

că nu l-am lăsat să ardă

lampa spărgea întunericul dar

ce poate face o lampă

noi rămînem mereu de partea cealaltă

 

nu-mi spune acum că dorul

aruncă o linie ascuţită prin toate lămpile şi

doare

*

e simplu

 

dacă

trăieşti în aceeaşi lume

cu mine

este imposibil să nu te cuprindă seara

o învechită tristeţe

 

nimeni nu îşi împarte pe aici sufletul

cu nimeni

 

puţine grădini au cireşe coapte nu ştiu

pentru cine mai zîmbesc cu buzele violent fardate

trandafirii

domnule rilke nu se mai poartă în timpul nostru nici iubirea

nici ghimpii nici poezia

 

poţi  muri numai de boală ori de bătrîneţe

dacă trăieşti în aceeaşi lume

cu mine

 

şi poate că această lume nici măcar nu există

*

totul e risipire vînare de vînt

pură întîmplare

îmi spune omul din somn

iar eu îl cred fiindcă e atît de departe

şi

atît de fără corp

 

cînd am vorbit noi doi / două

ultima oară la telefon

ştii tu cîte kilograme mai am

ce culoare are rochia mea nouă

cînd am visat-o oare ultima oară pe mama

 

nici eu nu mai ştiu

*

fiinţă minusculă

înot într-o picătură de cerneală

 

cerneala se face mare

cineva atîrnă pe cer luna

spală nisipul o maree

de vocale eu

presimt străluminînd alfabetul şi

 

vreau să scriu prima scrisoare de dragoste

 

orb

te inventez  în vreme ce

pipăi cu degetele  rănite după

cîteva  consoane

*

de  mă cuprinde tristeţea

mai ales spre seară

mă aşez la masă şi-mi desenez

văcuţa imaginară

 

poate că geamănul meu stelar devine

un pic gelos

dar ce gelozie nu se risipeşte cînd îţi ajung fantasmele

la os

*

te văd mestecînd  foarte încet

un fir crud

poate că am căzut pe gîndurile din acelaşi vis

prietena mea imaginară

 

hai vino mai aproape

doar cu tine pot rîde acum

frumos

mîngîie-mi faţa cu limba ta aspră

vreau să mă simt iar copil

în ograda lu’ moşu lupu

 

să fie primăvară

*

o lume

plină de smog visător prin care zburdă

căpriţe inexistente iar

dragostea lor ronţăie spinii

din noi

*

scriu ca o ţărancă

vorbe limpezi simple puţine

 

tot ca o ţărancă

obişnuită să se roage singură în întuneric

levitez înfăşurată într-un poem infantil

spre zori

 

gîngăniile pămîntului îmi recunosc versurile

după miros

lavandă lăcrămioare

borş

 

cînd o veni toamna

vreau să le aşez lîngă merele ionatane

la copt

Revista indexata EBSCO