Dec 21, 2017

Posted by in Poezii

Nicolae SÎRBU

PRIN VIZORUL ABURIT

Generaţia mea se pierde

tot mai mult în ceaţa

laboratoarelor de analize,

o, neiertătoarele verdicte

cînd doctorii şi criticii literari

schimbară măşti şi roluri,

hemograma operei totuşi

cu belşug de hematii

dar prea puţină hemoglobină

în venele albăstrii îngroşate,

prea puţină lumină în pupila

cîndva răpitor de albastră,

între filele cărămizilor

de istorie literară,

lespezi pe virtualul mormînt.

 

Generaţia mea se zbenguie

discret, cu precauţie,

să nu stîrnească furtuni

de paingi din prea

tinere generaţii,

descriind cu salivă

înflorite apocalipse.

 

Pînă-n tălpi îmi ajunge

şchiopătarea de fluturi

de neclintit, de neoprit

acest du-te-vino prin miezul

opac al flăcării în stingere

şi cît de laxative

aceste flecăreli despre generaţii

buluc ameţitor învîrtite

în acceleratorul  elveţian

cu particula lui Dumnezeu în frunte

aşteptînd o pîlpîire de energie.

 

Uraaa, se-aude ca pe stadion

din laboratoarele de analize,

în freamătul schimbării de măşti

dintre doctori şi critici literari

abia mă ţin de cîştigătorul

iepure şchiop şi generaţia mea

nici nu observă cînd îmi scot

cu adînci reverenţe

prin vizorul aburit fără mască

pălăria de floarea soarelui,

ca pe o eprubetă cu analize pierdute.

 

 

O MATINALĂ COCHETĂRIE

Aşteptarea-mi ca un pui

ce din ou îmbătrîneşte,

chiar din prag se aude

cum nerăbdării îi cade părul.

Mînerul uşii pare mînjit

de proaspete condoleanţe.

Încă port pe deget spuma

admonestării unei logodne turbate,

cînd nurii muzei îi visez

ca nouri lungi pe şesul

abrupt al unor versuri

prematur trecute în rezervă.

Nouri ce mă fac să şchiopătez puţin,

înfundat cum sînt pînă-n gît

în viaţa-mi netrăită.

Undeva, departe, cocoşi de mucava

sună din trîmbiţi livreşti

înspre centura de castitate

a unui delicat divorţ.

E dimineaţă şi-n fereşti ar trebui

să fîlfîie cearceaful alb

al păcii şi nevinovăţiei,

semn că nicio literă nu şi-a vărsat

sîngele pe frontul singurătăţii mele,

nicio virgulă virgină n-a fost

violată în praful etajului trei,

mai preţios ca al cetăţii Palmyra.

Indiferentă la cochetăria

mea matinală cu fulgerul,

ca nouri lungi pe şesul abrupt

al unor versuri trecute în rezervă,

cu blugii rupţi pe coapse,

prin anale date cu creme

se fîţîie alene historia pudica.

 

PRIMĂVARA, ÎNTR-O ZI DE PENSIE

Îndoit de mine şi de toate cele,

cu jenă de haiduc aştept pensia,

ca pe o injecţie cu urzici.

Şi poştaşul pervers la interfon:

nema bădie, te-ai dedulcit destul

cu crema legilor şi-acum te lingi

prea des pe degetele degerate!

 

E-un fel de primăvară pe aproape,

ştiu că-i vremea, ar fi şi cazul

să facem curat pe eşafoade,

să dăm la apretat şi călcat

mirosul cel seducător de molii,

pe care-l ocrotirăm ca pe un pui

de tigru dedat ca mare senzaţie

la cîntatul din fluier de salcie.

 

Fără voie mă trezesc implorînd:

săruta-ţi-aş genunchii juliţi

primăvară, care îmi bagi cu sila

în ochi degetele de praf ale oraşului

şi florile ce mă îmbată cu mirosul

specific de comisioane şi evaziune!

 

Parcă zilnic tandru mă întîmpini:

evazionistule, ia şi tu de plantează

cîţiva puieţi exotici

în decolteul blondelor

şi-n hăulitul hahalerei TV.

Fii fără teamă cînd vei

cîştiga în loc de pensie

chiar puiul de tigru dedat

la cîntatul din fluier de salcie.

 

O MUSTRARE

În prea recea sudoare

a visului oprit la jumătate

bat iarăşi tobele.

Oricît aş dubla, aş tripla

capitonarea uşii,

de pe scări se strecoară

schelălăitul unor seminţe

bineînţeles rătăcite,

n-au ce căuta seminţele

la noi, cum un nod

în gîtul cocoşului ce uită

să ne vestească dimineaţa.

 

Se făcea că loveai

cu biciul de mătase

placenta naşterii mele,

de parc-aş fi eu vinovat

că astăzi tinerii poeţi

se hîrjonesc impudic

pe facebook cu alte muze.

 

De pe lustră mă mustră zodia:

în zadar mirarea ta

mimează iarăşi mirul,

nicio frunte nu se pleacă să-l ia,

nicicînd nu vei putea scrie

cu spin înflorit peste rînd

în domestic halat de mătase.

 

Şi iar bum-bum prin plafon,

ascultă tot sălbaticul rap

tînărul meu vecin de mai sus,

parcă o tobă în crucea uliţei

ar da vestire de război

în satul de demult.

 

Mă masez uşor cu Boicil

şi sigur n-am cui spune

că nu scîncetul de oase

mă trezeşte din somnul

cel neîndurător.

 

Nu ideea de muză absentă

îmi ia parcă tot aerul,

chiar pe tine te văd,

te recunosc cum fugi

cu aerul meu

la subsiori prin Olimp,

unde-l pierzi senin

fără păreri de rău,

sau îl dai gratuit

turiştilor aerul meu.

 

Iată-l, în sfîrşit, bine primit

de zeii turişti aerul meu,

ca un mesaj aspru spălat

cu gaz la subsiori,

cum pe vremuri podeaua

în rusticele săli de bal,

să nu prindă cumva

din prea mare amor

tangoul păduchi.

 

ÎN BALCON, LA USCAT

Iarăşi ticsită cutia poştală

cu facturi pentru netrăire.

Mi se pare sau chiar tu

mă onorezi cu astfel de sentinţe?

 

Eşti desuet, îmi scrii, cum stai aşa

sub luna plină, cu proteza

orbitoare a plînsului în mîini.

Ai putea să laşi mai liberă

scîrba de-o îmbrăcai cîndva

cochet în plumb de ziare,

vino-nspre azi şi aici

pe scările ciobite ale supliciului,

la standul de unde cu cioturi

de săgeţi otrăvite ai tras

rateul bis în norii norocului.

 

Şi lunecă mereu piciorul pe treapta

umedă de la străvechiul

plîns al greierilor, oare

ştie de ei comitetul de bloc?

 

Eşti gata să te-nmoi

ca un vulcan noroios.

Şi cum să te mai poţi feri

din calea unui nimb mustrător,

cînd iată fuiorul de fum

încîlceşte cu parşivenie

coama unui vis convalescent?

 

Eşti gata să rogi orice viscol

să-ţi redea demnitatea,

cînd simţi subit cum te strînge

o cămaşă umedă şi strîmtă,

ură-nfloritoare, pisică

bine plouată şi pusă la uscat

pe scara cu oglinzi obraznice,

să dea rod cînd coada

pisicii de pe acoperiş, alta desigur,

face scurt-circuit în tot cartierul.

 

Cine şi de ce îţi pune

în mînă cuţitul cel bont?

N-ai nimic de împărţit

cu trilul ruginit al păsării

abia scăpată din ghearele pisicii.

Singura care se pare

că ar avea ce-ţi spune

de acolo sus, de pe sfoara

dintre două paragini.

Unde semn de pace dă

cămaşa ta udă în spate

de-atîta netrăire, cînd iată

străluce scheletul subtil

şi parfumat al unui urlet

discret, să nu deranjeze

vecinii şi cîinii din jur.

Strigăt pus în balcon la uscat,

lîngă cămaşa udă în spate

de-atîta netrăire.

 

Din volumul în pregătire Muza nu urcă la etajul trei

Revista indexata EBSCO