Dec 21, 2017

Posted by in MOZAIC

Traian E. GEORGESCU – Povestiri din războiul întregirii (I)

Traian Grigorescu s-a născut la 27 mai 1887 în București. Părinții săi au fost: generalul Eremia Grigorescu și Elena, născută Arapu. Mama lui a fost prima femeie, care a absolvit Universitatea din Iași, devenind profesoară de matematică. Traian a fost primul copil al familiei. Au urmat Lucreția (căsătorită cu prof univ Ioan Ursu), Aurelian, Romulus, Margareta.

Traian Grigorescu a învățat la Școala fiilor de militari din Iași în 1901-1904 și apoi la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină (1904-1906). La absolvire a dobândit gradul de sublocotenent (1906). Și-a continuat studiile la Școala de aplicație de artilerie (1907-1909), iar în 1910 a fost înaintat la gradul de locotenent.

Între 1911-1913 a făcut un stagiu de instrucție la un regiment de artilerie din Salzburg – Austria. În 1914 a fost avansat la gradul de căpitan.

În august 1916, era comandantul unei baterii de artilerie (bateriei a 4-a), din cadrul unui Divizion de obuziere de 105 mm comandat de colonelul Anastasie Grigorescu. Unitatea se afla în componența Diviziei 15 Infanterie condusă de generalul Eremia Grigorescu.

La intrarea în război, unitatea din care făcea parte căpitanul Grigorescu Traian se afla în localitatea Murfatlar. Evenimentele ce au urmat au fost consemnate de Traian Grigorescu într-un carnet de însemnări, cu mențiunea „Căpitan Traian E. Grigorescu 1916-1918”, pe care l-a depus, în urmă cu câțiva ani, la Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale, când s-a constituit Fondul familial Grigorescu. Receptivitatea redacției revistei Convorbiri literare permite, acum, reproducerea textului inedit al însemnărilor căpitanului Traian Grigorescu. Pentru a înlesni lectura, am adaptat textul normelor ortografice actuale.

În conformitate cu planul general de campanie Marele Cartier General român a constituit o rezervă generală a armatei din care făcea parte și Divizia a 15-a. Rezerva generală a fost concentrată în jurul Bucureștiului. Începând din ziua de 17/30 august 1916, unitatea militară din care făcea parte și căpitanul Traian E. Grigorescu s-a deplasat către zona ordonată pe traseul Murfatlar – Dorobanțu, iar de aici cu trenul prin Fetești, Ciulnița, Sărulești la Mogoșoaia, unde a debarcat la 21 august/3 septembrie 1916.

Întrucât Bulgaria declarase război României la 19 august/1 septembrie 1916 și ataca cu forțe însemnate capul de pod de la Turtucaia, Marele Cartier General a dispus trimiterea de întăriri zonei atacate.

Capul de pod de la Turtucaia era apărat, la declanșarea războiului, de o garnizoană ce număra aproximativ 20000 militari (Regimentul 36 din Divizia 17, rezerviștii Regimentele 76, 79, trei batalioane din Regimentele 40,75,80) sub comanda generalului C.Teodorescu, în subordinea Armatei a III-a, condusă de generalul M.Aslan. Apărarea era organizată pe trei sectoare, I (Staroselo), II (Daidâr) și III (Antimovo), fiecăruia revenindu-i un regiment și un batalion, ceea ce reprezenta o linie prea subțire pentru cei 30 km de front. În adâncime existau trei linii de apărare, dintre care cea mai puternică era linia a II-a formată din 15 centre de rezistență, fiecare având forma unei redute în care erau concentrate mijloacele de apărare ale infanteriei. Artileria apărătorilor era formată din numeroase piese, multe dintre ele adevărate piese de muzeu, din care doar 93 guri de foc utilizabile, repartizate pe sectoare: 51, 19, 24. Generalul Teodorescu era convins că inamicul va ataca în principal sectorul I și-l întărise corespunzător.

Forțele bulgare conduse de generalul Toșev sprijinite de militari germani au atacat Turtucaia în 20 august/2septembrie 1916 acționând concentric (uniform) asupra apărării. Trupele române au părăsit ușor prima linie de apărare, retrăgându-se pe linia a II-a (linia centrelor).

La 22 august/4 septembrie, bateriile de obuziere comandate de căpitanii Grigorescu și Dumitriu sunt trimise la Turtucaia. Trupele se îmbarcă în gara Chitila și debarcă în Oltenița. O parte din infanteria Diviziei 15 se deplasează în aceeași direcție. Bateriile de obuziere trec Dunărea pe ciamuri ajungând la Turtucaia. Restul trupelor a trecut în ziua următoare. Era nevoie urgentă de artilerie, dar și de infanterie pentru apărarea Turtucaiei.

Divizionul de artilerie din care făcea parte și bateria lui Traian Grigorescu a intrat în luptă pe 23 august/5 septembrie 1916. Au ocupat inițial o poziție înapoia centrului de rezistență 4. Constatându-se că direcția principală de atac a inamicului era asupra centrelor 6,7,8, obuzierele au schimbat poziția și s-au plasat aproximativ înapoia centrului 6, trăgând asupra infanteriei inamice.

Citind cu atenție relatarea cpt Grigorescu, vom putea descoperi cauzele înfrângerii de la Turtucaia. În timp ce inamicul observa situația de pe câmpul de luptă și dirija tragerile artileriei și atacul infanteriei din balon, artileria română amplasa observatorii în câte un pom, pe o șiră de paie, folosea scări de 4,5 metri, nu era aprovizionată cu proiectile, etc. Comandamentul Turtucaiei, gen C. Teodorescu a acționat contrar situației reale, plasând forțele de care dispunea eronat, inclusiv obuzierele. El credea că va fi atacat de către forțele principale ale inamicului dinspre vest (Staroselo), iar inamicul a atacat pe direcția principală dinspre sud (Daidîr).

 

*

  1. VIII 1916

Ora 3 p(ost) m(eridian). Plecarea Regimentului (Bateriile 3,4,5 și 6)[1] de la Tabăra din Anadolchioi la Murfatlar. Sosirea în Murfatlar la ora 6,40, unde s-a bivuacat.

  1. VIII 1916

Instalarea și alinierea bivuacului (asupra căreia se insistă prea mult).

  1. VIII 1916

Instrucție 7,30 – 10,30 și 3 – 4 p(ost) m(eridian).

  1. VIII 1916

Instrucție cu gradații. Ofițerii au vizitat tranșeele.

  1. VIII 1916

Baie rece cu dușurile de campanie și injecțiunile cu serum mixt (împotriva tifosului, n.n.).

  1. VIII 1916

Repaus în urma injecției și așteptarea evenimentelor ce parcă se precipită.

La ora 10 seara, s-a anunțat mobilizarea prin tragerea clopotelor din sat. Soldații se deșteaptă și neștiind ce se anunță, vor să pună șeile pe cai. La explicația că-i mobilizarea, mulți strigă ura! Mulți îngenunchează și se roagă.

  1. VIII 1916. Pregătirea bateriei. Completarea efectivului, scriptelor, etc. pentru mobilizare.
  2. VIII 1916. Mutarea bivuacului din ordinul tatei, venit în inspecție. S-a instalat bivuacul în pădurea de alături pentru a fi defilată de vedere din aeroplan. Plecat cu automobilul la Constanța, unde am făcut baie și am făcut ultimele cumpărături. Întors la ora 7 p.m. cu colonelul (Atanasie, n.n.) Grigorescu. Situația Bateriei: Oameni 199, Trăsuri 25, Cai 235, Muniție 720, Hrană 2 zile (rezervă), Explozibil 4 rachete, Săpun și lumânări pentru 2 luni de zile.
  3. VIII 1916. Plecat la Dorobanțu pentru îmbarcare[2] la ora 1 p(ost) m(eridian)[3].

18 VIII 1916. Așteptat îmbarcarea Regimentului 74 Infanterie și a celorlalte Baterii. Primit vizita ofițerilor Regimentului 5 dragoni și artilerie călăreață rusești, care erau cantonați la Chiostelul (Castelu, n.n.). Luat la ora 5 p.m. o gustare cu șampanie cu ofițerii ruși în magazia gării[4].

  1. VIII 1916. Ora 10,30 p.m. început îmbarcarea și terminat la ora 12,45 noaptea. A căzut între tampoanele de vagoane sergentul Ștefan Ștefan, cel mai sprinten dintre toți. Pus în ambulanță. Plecarea la ora 2,20 a(nte) m(eridian)[5].
  2. VIII 1916. Adăpatul (cailor, n.n.) la ora 6,30 la Fetești. La ora 8,20 la Ciulnița, dat fânul în vagoane. La Sărulești, pe la 5 p.m. masa trupei. Noi, ofițerii, am fost hrăniți cu de toate, în gară, de fata dascălului din Cățelu, nevasta arendașului moșiei de acolo, care avea conacul vis-a-vis de gară[6].
  3. VIII 1916. Ora 6 a.m. Sosit la gara Mogoșoaia, unde am debarcat. Ora 9,15 a.m. plecat prin Odăile la Movila (lângă Periș). Ora 5 p.m. sosire în Movila. Ora 6,45 p.m. primit ordin ca la ora 10 p.m. să ne îmbarcăm 2 baterii și cu statul major al regimentului la gara Chitila , pentru Oltenița – Turtucaia. Plecarea la ora 7,15. Sosirea în Chitila la ora 12 noaptea pe un întuneric absolut. Am așteptat toată noaptea trenul și îmbarcarea bateriei a 3-a căpitan Jean Dumitriu. Am urmărit tragerea din București asupra aeroplanelor[7].
  4. VIII 1916. Ora 8 a.m. început îmbarcarea, care s-a făcut încet din cauza lipsei de punți mobile cu toate că rampa era mare.

La plecarea din Movila luat cu chitanță ovăz de la arendașul de acolo și la Chitila luat 1800 kgr (kilograme, n.n.) fân de la Domnul Nicolau. Altfel nu aș fi avut hrană pentru cai. Sosirea în Oltenița la ora 5 p.m.

Ținut o mică cuvântare bateriei deoarece se auzise că noaptea vom intra în luptă. (Sergentul Ștefan, care conform prescripțiilor doctorului trebuia să mai stea două zile la ambulanță, totuși a plâns să fie luat și el, nu vrea să intre în luptă obuzierul lui fără el).

Trecerea (Dunării, n.n.) pe ciamuri până la ora 10 p.m. Marș la (cazarma, n.n.) Șeremet (din Turtucaia, n.n.), unde am stat pentru hrana cailor și trupei până la ora 1,30 noaptea[8].

  1. VIII 1916. Ora 1,30 plecarea cu bateriile spre pozițiile de ocupat. Recunoașterea cu ofițerii. Poziția bateriei mele a 4-a, înapoia centrului (de rezistență) 4 și lângă bateria 9-a, front spre Staroselo, pierdut în ajun. Ora 5 a.m. Adus bateria pe poziție. Fiecare obuzier ascuns înapoia unui grup de arbori. (Dealul Staroselo predomina poziția. În supraveghere. Observator la centrul 4 până la ora 10. Nu s-a descoperit nici un obiectiv. Balonul captiv, care părea că-și bătea joc de noi, nu putea fi bombardat). Primit ordinul de schimbarea poziției la Centrala 2, front spre satul Daidir. Pus în bătaie și plecat la Centrala 2 la ora 10. Ordinul fiind neclar am mers la pas cu Comandantul regimentului și divizionului.Inamicul grămădise forțe și se simțea că se pregătește lovitura mare acolo[9].

Sub o ploaie de gloanțe și proiectile de toate calibrele am pus în baterie lângă magaziile Centralei II mascat de pomi pe platoul deschis. Observatorul într-un pom la 200 metri înaintea bateriei. Căzut un om din releu, completat de sublocotenentul Curtovici. Deschis focul asupra satului (cred Daidir).

Tras asupra artileriei, apoi schimbat de două ori obiectivul infanterie și artilerie. Schimbat observatorul, care nu permitea observațiunile destul spre stânga, pe o claie (șiră de paie) mai înainte, de unde se vedea complet câmpul tot de bătaie. (Utilizat scara de observator numai cu două bucăți (4,50 m) numai ca simplă scară de urcat pe șiră).

Tras asupra lanțului de infanterie, ce înainta compact contra infanteriei noastre, prin care începuse panica. În punctele de cădere ale proiectilelor se producea o ruptură a lanțului negru ce înainta încet, dar continuu și imediat se încheia la loc. După începerea tragerii de baraj, care trebuia continuată indispensabil în situația acelui punct (nu mai aveam alte baterii în acțiune acolo) din ordinul domnului Colonel s-a pus în bătaie, deoarece i se raportase (dumnealui se găsea chiar în baterie) de ofițerii bateriei că s-au isprăvit muniția și inamicul era la 1000 metri. La sosirea antetrenelor, mai găsind 50 proiectile, am mai rămas cu un obuzier și sublocotenentul Mastero pe poziție pentru a trage și această muniție, apoi ne-am retras cu bateria la pas spre cazarma Șeremet. Coloanele de munițiuni nu sosiseră. Cercetând la depozitul cetății am găsit muniție de 105 m(ili)m(etri). Am încărcat toate chesoanele în grabă și cu încă patru chesoane de coloană, pe care le-am luat tot la trenul de luptă și din ordinul Domnului general Drăgotescu am luat poziție în fața cazărmilor la încrucișarea șoselelor Daidir –Antimovo și apoi am schimbat din ordin, fără a trage, încă de 2 ori poziția, la 2 k(ilo)m(etri) spre Antimovo, unde la ora 2 p.m. am reînceput tragerea, dreapta șoselei Antimovo având observatorul în vârful unui stâlp de telegraf.

Din această poziție, am tras până la ora 6 p.m., când isprăvind muniția toată (și cea de la chesoanele de coloană, care le luasem) și când prinși de focuri de infanterie și artilerie de 3 părți, am văzut că rămăsesem singuri, ne-am retras în bătaie. Infanteria inamică ajunsese, pe o aripă, la 7-800 m., ne bătea de amfiladă, odată cu artileria din față. Am oprit bateria într-o livadă de lângă Cazarmă alături de șoseaua ce ducea la debarcader, pentru a-mi putea aduna și chesoanele trenului de luptă, ce fuseseră luate de curentul trăsurilor de tot felul, care se repezeau spre debarcader.

Parvenind a aduna toată bateria, am intrat pe înnoptat în cazarmă. Agenții trimiși pentru a primi ordine nu se întorseseră. Bateria rămasă singură pe poziție, fără alte ordine, în momentul retragerii nu a mai găsit nimic în spate, așa că se rupsese de restul regimentului.

În curtea cazarmei s-a găsit și o semi-coloană sosită sub comanda căpitanului de rezervă cavalerie Magheru, de unde bateria și-a completat ½ din chesoane cu muniție.

S-au adăpat și hrănit caii. În acest timp a sosit și domnul comandant al regimentului, care a ordonat reocuparea acelorași poziții pentru a doua zi.

Ofițerii bateriei au dormit, câte 3 ore, lângă o claie de fân de lângă baterie[10].

 

Prezentare și editare

      Traian D. Lazăr

 

[1] Un Divizion (bateriile 1 și 2) din Regimentul de Obuziere se găsea la Turtucaia.

[2] Prin decizia Marelui Cartier General, Divizia 15 făcea parte din rezerva generală a armatei și se deplasa în zona din apropierea Bucureștiului. Deplasarea s-a făcut cu trenul pe traseul: Dorobanțu – Fetești – Ciulnița – Sărulești – Mogoșoaia.

[3] Evenimentele zilei de 17 august și ale nopții de 17 spre 18 august 1916 erau relatate în comunicatele Marelui Cartier General și aduse la cunoștința publicului la ora 7 în dimineața zilei ce începea.

Comunicatul oficial nr 4 al Marelui Cartier General din 18/31 august, ora 7 dimineața, anunța evenimentele de pe frontul de sud: „Trupe inamice de infanterie și cavalerie au trecut frontiera la sud de Bazargic; s-au retras însă imediat ce au înaintat trupele noastre”. Monitorul oficial, nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916, p. 5835

[4] Comunicatul oficial nr 5 al MCG din 19 august/1 septembrie 1916 ora 7 dimineața despre frontul de sud: „Forțele aliate ruse au sosit pe zona lor de adunare”. MO nr 113 din 20 august/2 septembrie 1916. În noaptea de 18 spre 19 august 1916, forțele bulgare atacă pichetele de grăniceri din subsectorul Staro Selo. Col. C. Zagoriț, Turtucaia, Institutul de arte grafice „Concurența”, 1939, p. 59

[5] La 19 august/1 septembrie 1916 Bulgaria a declarat război României.

Comunicatul oficial nr 6 al MCG din 20 august/2 septembrie 1916 ora 7 dimineața vestea: „Inamicul a atacat posturile de frontieră dintre Dunăre și Rahman – Asiklar (sud Silistra), dar a fost respins. Vasele inamice și porturile de pe malul Dunării au tras câteva lovituri asupra Giurgiului și a posturilor noastre fără a cauza pierderi”. MO nr 114 din 21 august/3 septembrie 1916, p. 5662

[6] Comunicatul oficial nr 7 al MCG din 21 august/3 septembrie 1916 ora 7 dimineața: „Inamicul a atacat pe toată frontiera Dobrogei; la sud de Bazargic a fost respins; pe restul frontului luptele sunt în curs. Inamicul a bombardat Islaz și Calafat”. MO nr 115 din 23 august/5 septembrie 1916, p.5691

[7] Comunicatul oficial nr 8 al MCG din 22 august/4 septembrie 1916 ora 7 dimineața: „Forțe superioare inamice au atacat capul de pod de la Turtucaia și au dat zece asalturi, care toate au fost respinse”. MO nr 115 din 23 august/5 septembrie 1916, p. 5692

[8]Comunicatul oficial nr 9 al MCG din 23 august/5 septembrie 1916 ora 7 dimineața: „Atacurile date de inamic la Turtucaia au fost respinse; violența acestor atacuri s-a micșorat și inamicul pare obosit. Inamicul a tras asupra localităților: Islaz, Bechet, Calafat și Gruia. Bateriile noastre au obligat monitoarele inamice, care voiau a ieși din canalul dintre ostrovul Persina și malul bulgar, a se întoarce și adăposti după insulă”. MO nr 116 din 24 august/ 6 septembrie 1916, p. 5709

[9] Centrala 2 nu trebuie confundată cu Centrul de rezistență 2. Centrala era comandamentul sectorului II din linia celor 14 centre de rezistență. Pe 23 august 1916, Comandantul cetății (Turtucaia) văzând că inamicul atacă acest sector a ordonat Divizionului 2 din regimentul 5 Obuziere să se ducă în ajutorul acestui sector. Divizionul a ocupat poziții înapoia centrului de rezistență 8. Col. Zagoriț, Ostași viteji în luptele de la Turtucaia, 1939, p. 23

[10] Comunicatul oficial nr 10 al MCG din 24 august/6 septembrie 1916 ora 7 dimineața, informa: „Trupele inamice, primind mari întăriri și mai cu seamă multă artilerie de calibru mare, continuă a ataca cu mare violență Turtucaia, a cărei garnizoană contra atacă mereu. Pierderile sunt serioase de ambele părți”[10]. Au intervenit rezervele. „În cursul nopții, un regiment de infanterie de-al nostru, de scutiți și dispensați, și unul sau două batalioane de grăniceri, care au înaintat peste noapte, împingând pe bulgari îndărăt, în tranșee, și mulțumită cărora golul dinspre răsărit (din direcția Antimovo, n.n.) fusese astupat”. MO nr 117 din 25 august/7 septembrie 1916, p. 5727

Revista indexata EBSCO