Dec 21, 2017

Posted by in MOZAIC

Valeriu COTEA – Contribuții la istoria medicinii: Profesorul Dr. Adrian Aldea

 

„M-am născut în Ploieşti în anul 1938 dintr-o familie de intelectuali ardeleni, într-o casă boierească cumpărată de bunicul meu patern de la generalul Zoiade, fost aghiotant regal“… Aşa îşi începe memoriile Profesorul Dr. Adrian Aldea. Ambii bunici, născuţi în Săcele-Braşov erau mocani crescători de herghelii de cai şi turme de oi, părăsiseră imperiul austro-ungar la început de veac douăzeci fără să ştie unul de celălalt, la vîrsta la care puteau fi luaţi cătane în oastea chezarocrăiască, de unde puţini se mai întorceau teferi. Au apucat acelaşi drum pe care mocanii îl cunoşteau de veacuri, pe la Vama Cucului, pe valea Teleajenului, văi pe unde îşi duceau turmele în transhumanţă. Unul s-a aşezat la Buzău, celălalt la Ploieşti. Şi-au sporit turmele şi au început să cumpere pămînt, astfel că cei doi mocani care ca şcolire absolviseră doar patru clase elementare şi acelea făcute în ungureşte, au ajuns moşieri. Pe vremea aceea însă, moşiile se făceau prin muncă, încă nu se inventaseră ingineriile financiare, încît n-au stat mult pe gînduri şi-au trecut la treabă. Cei şapte copii ai ambelor familii au făcut înalte studii universitare. Ca mai toţi ardelenii căliţi în spiritul concurenţei interetnice, erau foarte muncitori, tenaci, credincioşi, strînşi la pungă şi nebeţivi. Cînd a fost să-şi mărite fata, bunicul matern, speriat de modul chefliu şi risipitor de a fi al muntenilor, precum şi de felul cum îşi gospodăresc avutul, nici nu a vrut să audă de ginere regăţean. A aflat, în cele din urmă, că tot un săcelean de-al lui are un băiat bun, avocat în Ploieşti, în favoarea căruia a „lucrat“ şi care i-a devenit ginere, tatăl profesorilor Adrian şi Hortensiu Aldea. Muntenii aveau faimă de cheflii sau de „papă zestre“ sau, cum mai ziceau unii, de „cinci cîştigi, şapte mănînci, ce rămîne pui în pungă“. Bunicul matern avea mîndria că unul din strămoşii lui îl înfruntase pe cancelarul Metternich din ordinul căruia i se confiscase o herghelie. Cronica lui Gheorghe Şincai atestă de altfel că Ştefan Tîrcă a făcut „lăcrămaţie“ la împăratul Frantz Iosif, iar acesta i-a făcut dreptate. Bunica maternă se mîndrea cu fratele ei poetul, Ion Soricu, luptător pentru unire, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul şi senator liberal.

Născut în anul 1938, anul în care Carol al II-lea instaurase dictatura regală, profesorul Adrian Aldea a trăit toate marile încercări, cărora România a plătit greu tribut în secolul trecut: dictatura regală, dictatul de la Viena, rebeliunea legionară, cel de-al II-lea război mondial, răpirea Basarabiei, venirea frauduloasă la putere a bolşevicilor autohtoni, seceta, prigoana comunistă.

Deşi în primii 10 ani de viaţă totul părea că Adrian Aldea se născuse sub auspiciile cele mai favorabile, în martie 1949 totul ia o altă întorsătură. Tatăl, reputat avocat în Ploieşti, este surghiunit cu domiciliu forţat timp de 10 ani la Rîmnicu Sărat, confiscîndu-i-se toată averea; mama, licenţiată în litere şi filozofie, pierde dreptul de-a profesa timp de aproape 9 ani…

Profesorul Adrian Aldea şi-a făcut studiile liceale, nu fără dificultăţi dată fiind stigmatizarea familiei, la Liceul I.L. Caragiale din Ploieşti, şcoală care continua tradiţia vestitului liceu Sfinţii Petru şi Pavel, la care studiase şi tatăl său.

Cu ajutorul foştilor colegi ai tatălui, profesori la acest liceu, elevul Adrian Aldea, temeinic pregătit profesional, reuşeşte totuşi să-şi continue studiile, cu rezultate foarte bune. Anii de liceu i-a petrecut însă sub spectrul sărăciei şi al unei oricînd posibile exmatriculări şi a inevitabilei treceri la munca brută, aşa cum s-a întîmplat cu mulţi copii valoroşi a căror „origine nesănătoasă“ le-a marcat destinul.

Cu certificate de stare materială „corespunzătoare“, în anul 1955 Adrian Aldea susţine examenul de admitere la Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti. Reuşeşte, însă după două luni este exmatriculat, în urma denunţului unui coleg de liceu. Ploieştiul era foarte aproape de Bucureşti. In anul 1956, dă din nou examen de admitere la Institutul de Medicină din Iaşi, tot cu acte „îmbunătăţite“. Reuşeşte al 12-lea din 1420 de candidaţi. Timp de 5 ani se obligă la un statut de tocilar încuiat, pentru a putea sta cît mai retras. Abia la sfîrşitul ultimului an a fost „demascat“ ca progenitură „burghezo-moşierească“. Chemat la rectorat, pentru edificarea situaţiei, rectorul Oscar Franke, lîngă care se afla şeful de cadre, cerînd secretarei foaia matricolă a studentului, care-i onora pregătirea, l-a întrebat: tu eşti cel care a ieşit campion la şah? Răspunsul a fost evident afirmativ. Adrian Aldea, ieşise într-adevăr campion universitar al Iaşului, iar la campionatele naţionale universitare de la Sinaia se clasificase al doilea. În această situaţie, adresîndu-se şefului de cadre, Rectorul şi-a exprimat părerea că, ţinut sub observaţie, tînărul este recuperabil. În acest mod eminentul profesor doctor Oscar Franke, reper în istoria învăţămîntului medical ieşean, a salvat devenirea profesorului Adrian Aldea, recunoscător şi astăzi neuitatului său binefăcător.

Adrian Aldea a absolvit facultatea printre primii în 1962. Cu originea „cunoscută“, doctorul Adrian Aldea nu putea aspira la o carieră universitară. La repartiţie, în ordinea mediilor, a ales unul dintre puţinele posturi de interes republican: Sanatoriul TBC Mănăstirea Dealul Tîrgovişte, cea mai mare unitate cu acest profil din ţară, cu 800 de paturi… În februarie 1963, doctorul Maximilian Corbu, o celebritate pe plan naţional, se transferă de la sanatoriul Moroieni, la Sanatoriul Mănăstirea Dealul cu întreaga echipă de chirurgie toracică. Din echipă mai făcea parte: Dr. C. Antofie, Dr. M. Măruţă, Dr. Sypmayer, anesteziştii A. Costea şi Ilie Silvia, ca şi farmacistul Roman Voinescu Vagner.

Sanatoriul Moroieni, inaugurat în anul 1938, fusese clădit la iniţiativa doctorului Bibicescu (fratele guvernatorului Băncii Naţionale), după modelul sanatoriilor elveţiene, în care scriitorul Thomas Mann îşi scrisese celebrul roman „Muntele Vrăjit“. Izolat în creierii munţilor Bucegi, între Pucioasa şi Sinaia, sanatoriul a fost un loc de refugiu pentru dr. Maximilian Corbu în faţa urgiei terorii comuniste ca şi pentru alte personalităţi medicale cu „origine nesănătoasă“ sau foşti condamnaţi politic. Din această unitate vor pleca, în perioada de relaxare politică, opt profesori de ftiziologie şi chirurgie toracică şi multe alte vîrfuri medicale dintre care cităm pe profesorul Corneliu Cărpinişan, considerat părintele chirurgiei toracice din România, prof. dr. C. Zitti, prof. dr. Zeno Barbu, dr. Maximilian Corbu, dr. V. Mangiulea (părintele bronhologiei româneşti), dr. S. Ivaşcu, şi mulţi alţii. Izolaţi în inima munţilor, aceşti nedreptăţiţi ai soartei reuşesc să transforme Moroieniul într-o veritabilă universitate atît prin cercetarea ştiinţifică, cît şi prin complexitatea intervenţiilor chirurgicale efectuate.

Titlul de Moroenist devine un certificat de garanţie profesională pentru cei care trecuseră prin această unitate medicală.

Venit la Sanatoriul Mănăstirea Dealu, Dr. Maximilian Corbu îl integrează pe tînărul doctor Adrian Aldea în echipa sa, antrenîndu-l inclusiv în problemele chirurgiei experimentale cît şi în publicistică pentru care acesta vădeşte o reală dotare. Concret, alături de Dr. Maximilian Corbu şi ceilalţi membri ai echipei, Adrian Aldea colaborează la realizarea a peste 30 de lucrări ştiinţifice. In acest timp va începe şi teza de doctorat în clinica spitalului Filaret Bucureşti, avîndu-l ca îndrumător pe profesorul Corneliu Cărpinişan.

În scurt timp spiritul Moroienist este indus şi în Sanatoriul Mănăstirea Dealu, care devine cea mai puternică secţie de chirurgie toracică din ţară, dar care stîrneşte numeroase invidii. După o scurtă relaxare politică între anii 1966-1970, norii negri ai revoluţiei culturale veniţi din pustiurile Asiei încep să influenţeze şi realităţile noastre. Pentru un „fost“ cu patru ani de închisoare politică la activ, ca Dr. Corbu, situaţia devenise tot mai ameninţătoare. Promovările pe criterii profesionale sînt tot mai rare, în schimb dosarul de cadre devine suveran.

Politrucii dintre cadrele medicale tind să acapareze toate funcţiile de conducere şi să obţină chiar titluri universitare. Unii chiar reuşesc.

Profitînd de o fisură în „cortina de fier“, doctorul Maximilian Corbu părăseşte ţara şi se stabileşte la Freiburg în Elveţia, iar în scurt timp, deşi avea 51 de ani, se impune şi acolo. În 1969 prof. C Carpinişanu decedează şi conducerea doctoratului o preia prof. Dr. Burlui de la Spitalul Caritas. În plină afirmare profesională Dr. Adrian Aldea are toate şansele să preia conducerea secţiei. În septembrie 1969 însă, Dr. Adrian Aldea primeşte o ştire care-i răstoarnă toate datele. Pe 5 septembrie o adresă de la Direcţia Sanitară îl înştiinţează că în termen de 10 zile, prin transfer, trebuie să se prezinte la Spitalul orăşenesc Pucioasa, secţia de chirurgie generală, menţionîndu-se că „În caz de neprezentare vi se va desface contractual de muncă“. Fără nici o explicaţie. Ce se întîmplase? Inspirat de prietenii chinezi, Ceauşescu ia o primă măsură forte faţă de intelectuali. Iniţiază „reorganizarea medicală“, în care sînt vizaţi îndeosebi medicii cu origine „necorespunzătoare“. Drept urmare, o serie de doctori valoroşi din Bucureşti şi din oraşele mari din jurul capitalei cad victime, fiind transferaţi în servicii medicale secundare din diverse spitale comunale. Dr. Micu Vladimir, de pildă, unul din cei mai valoroşi chirurgi toracici din Bucureşti, împreună cu Dr. Marta de la Spitalul Filantropia, au tăiat bonuri de benzină timp de 3 ani şoferilor de la staţia de salvare Tîrgovişte. Multe alte exemple de acest fel stau mărturie.

Dr. Adrian Aldea este astfel transferat de la cel mai titrat spital de boli pulmonare din ţară, într-un spital de chirurgie generală improvizat într-o fostă cîrciumă la Pucioasa, fără a avea de altfel pregătire de chirurgie generală. După îndelungi strădanii, doctorul Adrian Aldea reuşeşte, urmînd cursuri de chirurgie generală ale unor reputaţi chirurgi – profesorii Dan Setlacek, Ion Juvara şi Emil Papahagi –, să dobîndească competenţa necesară noului post.

În anul 1971, doctorul Adrian Aldea îşi susţine teza de doctorat cu tema „Tratamentul pungilor de empiem cronic cu perete rigid“ cu o metodă originală de tratament. Metoda este prezentată într-un articol tradus în limba germană de către farmacistul Roman Voinescu-Vagner şi trimisă spre publicare la o revistă din Köln, printr-o rudă a farmacistului. Articolul apare, dar află şi securitatea, care îl şicanează mai multe luni, deoarece orice articol trimis în străinătate trebuia să aibă avizul securităţii. Curînd, prin plecarea cu contract în Tunis a şefului de secţie de la Pucioasa, Dr. Adrian Aldea preia conducerea serviciului în anul 1973. La 35 de ani funcţia era o responsabilitate imensă, mai ales într-o zonă puternic industrializată. Se construia barajul de pe Ialomiţa de la Pucioasa şi cea mai mare fabrică de ciment din ţară de la Fieni. În teritoriu existau 90 de gatere majoritatea particulare, încît accidentele de muncă erau frecvente. Temeinica pregătire însă, conştiinţa profesională şi puterea de muncă impun prestigiul profesorului Adrian Aldea în zonă. Este între puţinii chirurgi din provincie care, pe lîngă activitatea clinică, are şi preocupări ştiinţifice, concretizate într-o serie de lucrări cu cazuri problemă, fericit rezolvate, prezentate la Societatea Română de Chirurgie de la Bucureşti, prezidată de reputatul profesor Ion Juvara. Publică totodată în revistele româneşti de specialitate numeroase articole. Prin multiple insistenţe şi relaţii personale reuşeşte să obţină şi construcţia unui spital de 300 de paturi la Pucioasa, aport cu consecinţe de durată.

În 1975, susţine un concurs pentru postul de şef de secţie la Spitalul Judeţean Buzău. Cîştigă concursul, care avea în comisie pe profesorii Dan Setlacek, Dan Rădulescu şi C. Simici, însă din motive rămase obscure, concursul este curînd anulat. În urma unor caracterizări excepţionale ale profesorilor Ion Juvara, D. Burlui şi Dr. docent C. Andreoiu, în anul 1976 Dr. Adrian Aldea este, în fine, repus în drepturi şi preia şefia secţiei. Primit cu rezervă iniţial, datorită vîrstei – 38 de ani – faţă de unii colegi mult mai vîrstnici, Adrian Aldea se impune totuşi destul de repede, abordînd cu succes cazuri de mare dificultate. Organizează multiple manifestări ştiinţifice cu participare naţională la Buzău şi la Spitalul Ojasca de pe valea Buzăului. Este prezent cu lucrări valoroase la numeroase manifestări ştiinţifice, la Bucureşti, Piatra Neamţ, Cluj, Sibiu, Ploieşti şi Braşov, continuînd totodată să publice articole interesante în reviste româneşti de specialitate. În relaţiile cu colaboratorii cultivă o atmosferă detensionată, colocvială care permite un schimb fructuos de idei. Se dovedeşte un prieten statornic, un causeur agreabil, impetuos dar ludic, care putea acoperi varii domenii.

Moşteneşte de la părinţii şi bunicii săi ardeleni educaţia ardelenească pentru „lucrul bine făcut“, dragostea şi respectul faţă de oameni, fapt pentru care este foarte apreciat. Ştia să tempereze disputele colegiale cu o glumă, fără ranchiună. Cu mult tact creează în jurul său o atmosferă tonică, lucrativă, plină de emulaţie.

În anul 1980, profesorul Adrian Aldea publică prima carte, „ABC-ul în chirurgie“, la Editura Litera Bucureşti, care cunoaşte un deosebit succes, de unde  reeditarea în 1990.

Colaborează cu acad. C. Arsene şi H. Aldea la „Istoria neurochirurgiei”, apărută în 1982, la Editura Academiei.

Tot în 1982 editează la Editura Litera Bucureşti monografia „Elemente de diagnostic şi tratament în tumorile gastrice“.

În anul 1998 Adrian Aldea participă la concursul de conferenţiar şi şef de clinică la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Cîştigă concursul, cu o comisie severă, formată din prof. T. Oancea, prof. T. Horvat şi prof. C. Pleşa. Preia serviciul într-o stare avansată de degradare, de lipsuri de tot felul şi, peste toate, cu o direcţie de spital ostilă. Cu tenacitatea-i cunoscută însă, profesorul Adrian Aldea ia totul de la zero. Reia legătura în Elveţia cu fostul lui şef, Dr. Maximilian Corbu care, prin fiica Domniei Sale, comisar ONU pentru ţările subdezvoltate, îl pune în legătură cu doamna Lucia Portman, reprezentant al Ordinului de Malta.

După cîteva luni aceasta, receptivă la starea precară ce i se prezintă, trimite patru tiruri pline cu aparatură şi material medical în valoare de 150.000 euro. Cu acest sprijin, profesorul Adrian Aldea modernizează serviciul de terapie intensivă şi, din cele şase saloane improprii menirii lor, face două saloane moderne. Prin Societatea bolnavilor cu handicap din Iaşi face mai multe deplasări la Clinica de chirurgie cardiotoracică din Magdeburg, de unde reuşeşte să obţină, din depozitele de rezervă dezafectate ale armatei germane, 200 de paturi, saltele şi noptiere cu care înnoieşte întreg spitalul de pneumologie.

În anul 2002 profesorul Adrian Aldea obţine, tot prin concurs, postul de profesor de chirurgie toracică. Între timp, profesorul Adrian Aldea continuă să elaboreze singur sau în colaborare 146 de lucrări ştiinţifice, dintre care 46 publicate în reviste de specialitate româneşti şi străine. Participă la numeroase congrese internaţionale la Roma, Florenţa, Barcelona, Magdeburg.

După eforturi susţinute serviciul dobîndeşte, în fine, alură de clinică universitară. În mai 2002 însă, nouă „surpriză“: Prof. Dr. Adrian Aldea primeşte o adresă din partea Direcţiei Sanitare Iaşi, prin care nişte politruci ai tranziţiei, unii cu ifose universitare, îl anunţă că Serviciul de chirurgie toracică este dislocat la Spitalul Bîrnova, la 27 km de Iaşi (dintre care 7 km pe drum forestier), într-un local – veritabil lazaret. Decizia echivala cu desfiinţarea singurei clinici de chirurgie toracică din Moldova. Nu şi-a pus nimeni problema cum vor ajunge salariaţii acolo sau studenţii la stagii. După acerbe strădanii şi dispute, care au ajuns pînă la Ministerul Sănătăţii, hotărîrea dislocării a fost anulată.

În anul 2002 Prof. Dr. Adrian Aldea colaborează la marele tratat de chirurgie sub redacţia Prof. Proca, apărut la Editura Academiei.

Editează în 2003 „Cursul de chirurgie toracică pentru studenţi“, Editura UMF Iaşi.

În anul 2006 colaborează la „Tratatul de chirurgie“ sub redacţia Acad. Irinel Popescu, apărut la Editura Academiei.

Din 2003 Prof. Dr. Adrian Aldea primeşte conducerea de doctorate, unde a promovat cele mai valoroase elemente, precum: Dr. Victor Costache, actualmente conferenţiar şi şef de clinică de chirurgie cardiotoracică la Universitatea din Sibiu, Dr. Ciprian Pricopie care lucrează actualmente la Spitalul Pompidou din Paris, la clinica de transplant pulmonar, Dr. Mihai Tanase, în prezent şef de secţie la Spitalul Militar din Bucureşti, Dr. Mugurel Bosînceanu şi Cristian Sandu la Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Oncologie Iaşi, Dr. Ciprian Lovin de la Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi, Dr. Mihaela Scarlat de la Spitalul din Roman.

Pe parcursul anilor Prof. Dr. Adrian Aldea a avut o bogată activitate publicistică şi literară. A scris numeroase eseuri, recenzii, pamflete apărute în diverse reviste: „Contemporanul“, „Dacia Literară“, „Cronica“, „Convorbiri Literare“ din Iaşi, „Buzăul literar“, „Viaţa Medicală“ Bucureşti. A colaborat la mai multe monografii omagiale: Vasile Voiculescu, Ion Juvara, Claudiu Paradaiser.

Anul 1990 este anul apariţiei primului său roman „Oameni şi bisturie“, vol. I, care s-a bucurat de o generoasă primire. Urmează în 1994 al doilea volum al romanului, intitulat „Coşmarul“, la editura Scharme Scott Bucureşti. Ambele volume sînt reeditate în 2004 şi 2014.

În anul 1996 publică volumul de memorialistică „Medicinist în tîrgul Ieşilor“, la editura Semne din Bucureşti, foarte apreciat în lumea medicală.

Menţionăm de asemenea, în anul 2013, albumul de artă „Viaţa ca labirint, arta ca speranţă“ la Editura Art XXI Iaşi şi volumul de memorialistică „Amintiri dintr-o copilărie furată“, la editura Cromart Iaşi, în 2014.

Majoritatea scrierilor profesorului Dr. Adrian Aldea s-au bucurat de aprecierea unor importanţi scriitori şi critici literari precum Ion Holban, Radu Ionescu, Valeriu Stancu, Valeriu Ciucă, Constantin Dram şi alţii.

Referitor la romanul Oameni şi bisturie, reputatul critic literar Ion Holban face următoarele remarci: „radiografia unei epoci controversate şi în aceeaşi măsură, proză de analiză psihologică, cartea chirurgului Adrian Aldea Oameni şi bisturie reprezintă ceea ce aş numi roman al profesiunii de medic, timpul epocă se cuprinde între deceniile cinci şi nouă ale secolului trecut. Romanul este construit în formula balzaciană, adunînd materia epică în jurul unui personaj central Andrei Barbu, a cărui biografie ilustrează în chipul cel mai fidel epoca şi oamenii săi. Romanul Oameni şi bisturie este al unui povestitor autentic care are mai întîi harul şi ştiinţa evocării“.

Regretatul scriitor Ion Băieşu face următoarea referinţă la romanul Oameni şi bisturie: „Cartea aceasta a fost scrisă de un medic chirurg. Autobiografie sau ficţiune? Nu ştiu. Nu mă interesează. Mă interesează că citind-o m-am îndrăgostit încă o dată de această profesie fascinantă, de înaltă răspundere socială, una dintre acelea în care nu ai voie să greşeşti, profesia situaţiilor limită, cînd timpul cere cu disperare ultima soluţie, bisturiul, singurul care mai poate elimina răul în chip tranşant şi definitiv. Autorul are meritul de a fi scris cartea fără intenţia de a compune o literatură „frumoasă“ ci una „adevărată“ ceea ce e mult în aceste vremuri abundente de proze anemice, lipsite de substanţă umană“.

Scriitorul şi criticul literar Valeriu Stancu, referitor la cartea de memorialistică Amintiri dintr-o copilărie furată apreciază că „volumul la care ne referim e scris cu har, cu inspiraţie, cu bucuria de a dărui semenilor nu doar fărîme din propria experienţă existenţială ci şi lumina din sufletul autorului. Autor care acum, ca un adevărat cenzor din vremurile pe care le invocă, filtrează, selectează trăiri, sentimente, poveşti, fapte de viaţă, tocmai pentru ca textul să-i fie cît mai atractiv, mai veridic, mai plin de frumuseţi şi preţuri noi“.

„Acţiunea cărţii este acroşantă, dinamică, foarte bine dozată, ritmul alert fiind susţinut şi de cursivitatea naraţiunii şi bogăţia lexicului“.

Profesorul Adrian Aldea este şi un fin cunoscător al artelor frumoase şi un împătimit colecţionar. De unde prietenia sa cu mari personalităţi din lumea artelor plastice, printre care amintim pictorii C. Piliuţă, Traian Brădean, Vasile Grigore, Ion Pacea, M. Cămăruţ, Dan Hatmanu, Liviu Suhar, sculptorii Ion Irimescu, Mircea Ştefănescu, Gheorghe Coman sau criticii de artă Radu Ionescu şi Valeriu Ciucă.

Ataşamentul său pentru domeniu s-a concretizat şi în sprijinirea tinerelor talente din lumea artelor plastice, pe care le-a găzduit ca studenţi în casa dumisale de vacanţă de la măgura Buzăului, sau artişti care ilustrează prestigios artele plastice peste hotare ca: sculptorul Doru Andri la Modena, în Italia, sau pictorul Florin Ungureanu la Londra.

Profesorul Adrian Aldea a organizat, de asemenea, interesante expoziţii cu lucrări din propria colecţie, ale pictorului Traian Brădean şi ale sculptorului Gheorghe Coman, la Galeriile Dana din Iaşi în 2007 şi o expoziţie de sculptură mică a lui Gheorghe Coman la Galeriile Simeza în Bucureşti, în anul 2001.

Muzeul de artă din Iaşi a primit în anul 2014 din partea profesorului Adrian Aldea o donaţie de 26 lucrări de pictură şi sculptură.

Casa părintească din Ploieşti a profesorilor Hortensiu şi Adrian Aldea a fost transformată în muzeu de artă şi dotată cu lucrările pictorilor şi sculptorilor din Moldova. Lucrările aparţin profesorului dr. Hortensiu Aldea. Muzeul este dedicat amintirii avocatului Neagoe Aldea, fost deţinut politic, tatăl celor doi profesori.

 

Revista indexata EBSCO