Nov 15, 2017

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

 

Motive de cîrtit nu prea mai avem, toamna își arată cariile ei de ploi și vreme, pe care Nenea Iancu le califica drept Jupiter cacans, timp în care noi, tovarăși de nădejde zgribulitului greier al lui Topîrceanu ne mai încălzim la căldura unei reviste, a unui poem, vorba lui Laurențiu Ulici: „mai iubind o carte, mai ratînd o fată…”.  Păcat  ar fi să nu ne bucurăm și de năvala aromelor toamnei, care ne fac să lăsăm baltă „toate interesele”. Dar cum să ocolim  sacrosanta datorie a cetitului revistelor pe care le primim (mai ales că în ultima vreme suntem supuși unui regim cassianic – nu am spus draconic – de predare a materialelor!)? Așadar urcăm în Expres cultural, unde privim în Alb și negru editorialul lui Nicolae Panaite, plin de morală și pilde și dăm fuga la articolul lui Liviu Ioan Stoiciu, care se întreabă, oarecum retoric: Da sau nu? Cine dărîmă Uniunea Scriitorilor. Se fac trimiteri și comentarii la grupul disident cu Dan Mircea Cipariu și Cristian Teodorescu în frunte, la acțiunile lor din instanță și multe altele. Înclin să cred că  această primă intervenție va continua în serial pentru că sunt numeroase confuzii și diversiuni întreținute la foc mic și galeș. Nicolae Crețu face oficiile critice la cartea lui LIS, Transfer, un roman recomandat fără rezerve. Trecem… pagina și aterizăm în plină lirică semnată de Adrian Alui Gheorghe, din care ne grăbim să cităm: „O zi ca oricare alta în care mă scufund/ ca un grăunte în pămînt.// Pînă seara voi încolți, voi crește, voi înflori/ voi încerca la un moment dat/ să mă smulg din rădăcini/ și să mă mut cu tot cu lutul cel cald/ pe dealul îmbietor din zare.” (Jocul s-a terminat). Vecină de palier, Cronica veche aduce un omagiu senatorului de drept al revistei, cel a cărui biografie s-a confundat, decenii în șir, cu truda la curțile cuvîntului, criticul de teatru și film, scriitorul Ștefan Oprea (căruia mulți dintre noi îi datorăm prezența în paginile revistei). Spunem și noi încă o dată la mulți ani și „cităm” citatul lui Florin Faifer: „Comentator exact și prob, cu percepții de finețe, criticul, căruia nu i-ar fi stricat mai multă obrăznicie, nu lasă impresia că ar avea vreun  parti-pris. Însemnările sale, scrise pe înțeles, inspiră încredere prin echilibrul și decența argumentării, ca și prin franchețea atitudinii. Tranșant, dar politicos, calm (cine știe cît îl costă!) și numai cîteodată ironic, impulsivul bine temperat nu face din comentarii un show de teribilisme, nici nu se pierde în frivole grațiozități; o incoruptibilă seriozitate îi guvernează demersul…”. Îl firitisim și pe distinsul lingvist Stelian Dumistrăcel cu același prilej aniversar și ne grăbim să vă semnalăm spre lectură eseul lui Eugen Munteanu dedicat lui Nicolae Milescu Spătarul din perspectiva lexicografului, dar și continuarea ciclului care dezvăluie Misterele onomastice ale Iașilor. Luceafărul de dimineață, prin Dan Cristea, ne invită să parcurgem Opera poetică a lui Ioan Moldovan, apărută la Paralela 45 mai an, cu atît mai mult cu cît prefața îi aparține. Interesant și de neocolit studiul lui Alex Ștefănescu despre Nicolae Balotă.  Pagina de poezie îi este oferită lui Ioan Es Pop, din care ne grăbim să cităm: „dintru-nceput, aceste mere crude/ prin care întunericul aude/ nu se mai coc, ci cad bolind în spini,/ părînd că țin în burțile lor ude/ nemuritoare și trufașe rude/ cu boturi înverzite de venin.// într-o grădină de aproape, frații/ mai norocoși încă rămîn pe ram,/ crezîndu-se urmașii altei nații,/ precum pe vremuri însumi mă credeam,/ muind în ură și în imprecații/ făptura care mă pândea pe geam.” (mere crude) Ne oprim și la România literară pentru o scurtă ochire asupra eseului lui Mihai Vornicu privindu-l pe Ion Ghica din perspectiva „memorialistului epistolier”. Primul episod ne invită în biografia sa plină de evenimente cu accent pe perioada studiilor. Nu lipsesc trimiterile la zbuciumata epocă pașoptistă, la acuzațiile nemeritate care i s-au adus etc. Interesante epistolele trimise de Ion Bianu lui Titu Maiorescu cuprinzînd diligențele făcute pentru eliberarea unui bilet de călătorie pentru B.P. Hasdeu, însărcinat de Academie cu cercetări în zona Dobrogei sau revolta împotriva autorităților militare germane care au răpit manuscrisele slavonești aflate în posesia instituției. În fine să vedem cu ce s-a prezentat literatura tinerilor la Neptun. Iată de pildă o mostră din poezia Alinei Mazilu: „mă întorceam de la școală/ într-un autobuz IRTA/ înghițeam praful/ care  se strecura prin crăpăturile rablei/ pe scaunul din față/ era fata pe care o iubeam în liceu” (am visat că), dar și din poezia lui Savu Popa: „poezia apare atunci/ Când are loc cea mai frumoasă/ Îmbinare dintre pădurile tropicale/ Și pădurile musonice./ Undeva în Vietnam.” (xxx) Intrăm și în curtea bătrînului Conte, cum alintă prietenii revista Contemporanul. Și unde, Nicolae Breban retrăiește evenimentele de după protestul său din 1971 la care adaugă detalii privind nașterea volumului său Îngerul de ghips. Interesant și demersul critic al lui Bogdan Crețu despre Cum a devenit Bacovia clasic. Argumentează criticul: „Viziunea bacoviană se iscă, deci, din imitație, din cultivarea unor locuri comune, din disciplina mimetică. Pe oricare alt poet, astfel de procedee îl condamnă la minorat inevitabil. Dar pe Bacovia tocmai vasalitatea față de model îl face inimitabil. Nici măcar el nu se mai poate imita la nesfîrșit și simte nevoia să se dez – adapteze, să iasă din propria formulă. Să se de- bacovianizeze.” Dacă nu știați că planeta este în dilemă, ne luminează cu greutate în gîndire, Dan Berindei. Spațiul dedicat Clubului Ideea Europeană este rezervat în acest număr lui Mircea Vulcănescu, într-un dialog purtat de Vasile Bănescu și Sorin Lavric. Un articol care nu trebuie ratat. Să trecem granița către prietenii noștri din Vârșeț, de unde să luăm Lumina românilor care trudesc la spiritul românesc și la cultura lui.  Semnează prietenii vechi și noi ai revistei, de la Ioan Baba la George Vulturescu, de la Mihaela Albu la Nicolae Spătaru, de la Teo Chiriac la Nicolae Băciuț și gata, ne oprim, pentru că Ioan Baba ține să firitisească o relație între revista pe care o conduce și prietenii de la Pro saeculum. Umbra lui Ovidiu se întinde peste milenii, fără granițe, iar Tudor Nedelcea face oficiile de cronicar. Din lada de zestre a literaturii sîrbe mai sunt scoase valori de care este bine să ținem cont, așa cum este Jovan Sterija Popović, poet, prozator, creatorul dramei sîrbești dar și autor de comedii. Relația sa cu cercurile de creație din Timișoara este notorie, astfel încît bifăm încă o relație literară din a doua jumătate a secolului al XIX-lea cu Serbia. Cu toată reverența, atragem atenția că titlul poemului lui Ioan Es Pop este de fapt Ieudul fără ieșire. Din care ne grăbim să și cităm: „7. Batem la uși să ne deschidă să ne/ lase să ieșim, dar cei de dincolo nu ne aud și/ bat și ei în uși săi deschidem să iasă/ și când se deschide dăm tot peste noi/…”. Pentru final am ales un  Gând Românesc de la Alba Iulia, revistă editată de asociația culturală cu același nume și de Editura Gens latina. O pledoarie pentru Sărbătoarea Limbii Române semnată de Basil Munteanu, care preia, practic, un  articol din revista cu același nume din seria Ion Chinezu. Articol asezonat cu citate din Sextil Pușcariu sau cu versurile lui Traian Vasilcău. Studiile sau eseurile publicate își au doza lor de greutate, declarată, asumată, fie că e vorba despre Generații vechi și generații nouă semnat de Iuliu Hațeganu sau Moment  ardelean, girat de Zevedeiu Barbu. Facem loc și unui eșantion de versuri din poemul Victoriei Milescu, Țara: „De ce tropăi pe scări la amiază/ și la 2 noaptea/ de ce trântești ușa liftului/ de ce trântești ușile saloanelor de spital și țipi/ când sub pătura veche încerc să dorm/ să uit de manevrele tale chirurgicale/ prin care m-ai scos în lume/ de ce trântești dosarele prăfuite când te întreb/ cine sunt, unde sunt(…)”.

Revista indexata EBSCO