Nov 15, 2017

Posted by in ESEU

Caius Traian DRAGOMIR – Va mai exista Europa?

 

Care este cea mai mare ameninţare opusă lumii şi civilizaţiei actuale? Ea – va spune oricine, este evident, terorismul. O istorie a terorismului care acordă o specială atenţie ultimilor cîteva secole arată în mod clar intensificarea acţiunilor şi implicărilor teroriste mai curînd în anii, eventual deceniile – unul sau două –, în perioadele, care preced izbucnirea unor mari conflagraţii, în concret, şi cu deosebire, a celor două războaie mondiale. Ce înseamnă însă terorismul – cum se exprimă acesta prin efectele sale? Un remarcabil scriitor, critic şi istoric literar român obişnuia să spună în vremea începutului de secol XX că oamenii au, în marea lor majoritate o frică extremă de urşi sau lupi, de întîlnirile cu aceştia, care ucid rareori cîteva victime – o largă populaţie rămîne însă aproape indiferentă în faţa ameninţării, primejdiei, invizibililor microbi care, contrar a ceea ce produc drept dezastre şi tragedii marile animale feroce, ucid anual milioane de fiinţe omeneşti. Nu cumva aşa zisul război împotriva terorismului – o nefericită denumire a unei acţiuni de protecţie oricum necesară – seamănă uimitor de bine cu acea istorie metaforică menţionată insistent de autorul român şi citată fugitiv aici, mai sus? Unde se află incredibilele ameninţări la adresa tuturor oamenilor, locuitori ai planetei noastre, dacă nu în neglijenţa penibil răspîndită a conducerii automobilelor de către şoferi care se numără, presupun, cu miliardele, în compromiterea industrială sau individuală, personală, a compoziţiei atmosferei, în organizarea nesatisfăcătoare a unei asistenţe medicale care, sub raport ştiinţific, ar putea aduce oamenilor binefaceri de nivelul miracolelor, în nerenunţare la cultivarea unei concurenţe interumane sălbatice, nerenunţare în favoarea unei autentice iubiri a semenilor, în stupida distribuire a resurselor materiale în state şi societăţi, resurse care ar putea fi realocate spre a materializa reale sentimente de iubire a semenilor de către semeni? Răspunsurile la întrebările de acest gen sînt evidente – vinovăţiile personale, sociale, politice, organizatoric statale sînt, de asemenea, şi în egală măsură, cunoscute şi totodată menţinute în intenţia consolidării şi cu preţul unor adevărate hecatombe, a sporirii puterii grupurilor politice puternice şi a impunerii opresiunii asupra marilor societăţi umane, opresiune în acelaşi timp obscură şi aproape indefinisabilă.

Oricum însă, terorismul există şi numai neglijabil şi neglijat nu poate fi – răul absolut inacceptabil al acestuia nu derivă doar din efectele sale, ci mai ales din filozofia şi voinţa prin care se afirmă şi se organizează. Terorismul este intenţia a dezvoltării puterii pentru teroare şi acest fapt îl face să fie o luptă a omului care nu acceptă ceea ce este omul astăzi şi încearcă să anuleze omul ca rezultat al istoriei sale actuale. Este acest om adevăratul scop al istoriei, al unei istorii universale şi umaniste? Evident: nu – dar a încerca a proba defectele omului actual printr-un pretins drept la condamnarea sa cu titlu individual, înseamnă a recurge la maximalizarea răului într-o lume în care echilibrele şi binele nu se afirmă spontan. Orice act criminal, afirma Honore de Balzac, este o eroare de raţionament – cea mai gravă eroare de raţionament poartă, neîndoielnic numele de terorism. Şi totuşi – din ce în ce mai mult astăzi erorii îi răspundem prin eroare!

În imaginarul occidental, european – poate şi american – de astăzi, – există o foarte strînsă legătură între imigraţia necontrolată, oarecum sălbatică, dirijată către Vest, şi terorism. Este sigur că în măsura în care oricine poate intra într-o ţară apuseană, acest oricine poate avea orice intenţii şi poate fi pregătit pentru orice act, oricît de rău. A comite însă un act de terorism în Occident revine însă la a urî Occidentul, la a detesta lumea occidentală, la a o dispreţui, la a simţi acest univers al unui capitalism şi colonialism tradiţional ca ofensă şi dispreţ, la adresa unor culturi şi credinţe diferite. Dar nu este oare aşa? Terorismul actual este produsul colonialismului de altădată şi la nerenunţării la unele pretenţii de dirijism istoric occidental. Putem fi convinşi că singura soluţie la dezechilibrul lumii actuale, pe care terorismul îl exprimă dar nu îl epuizează, nu poate fi decît o deschisă colaborare şi asociere, între ţările spaţiului Nord-Atlantic – implicit şi ale celui Vest-european – şi statele, ţările, naţiunile BRIC-ului. Armamentele au condus la nonbeligeranţa reciprocă a marilor state şi la descărcarea teroristă a acumulărilor de tensiuni cîtă vreme războiul nu mai poate fi o soluţie într-o eră a supratehnologiilor – lucru de altfel prevăzut, uimitor, încă de Karl Marx, acest Jules Verne al istoriei, dacă nu şi al politicii.

Nae Ionescu, într-unul din articolele sale, reluate de către Mircea Eliade în ştiuta antologie „Roza Vînturilor” face o descriere a modului în care turcii au parcurs, prin cuceriri, Asia de Sud-Vest pătrunzînd apoi în Europa răsăriteană şi în nordul Africii. Textul său este decisiv pentru înţelegerea condiţiei în care se află Europa astăzi. Nae Ionescu arată că în niciunul din teritoriile care aveau apoi să le aparţină turcii nu au pătruns de la început cu armele – întotdeauna ţara sau pămîntul vizate erau ţinta unei intense pătrunderi civile, relativ paşnice, de populaţii, de familii, de grupuri aflate în căutarea unui pămînt de adopţie. Cînd numărul imigranţilor devenea suficient de important, armate turceşti veneau spre a proteja conaţionalii lor, unii aflaţi în extrateritorialitate poate de secole. Astfel, spune filozoful român, Turcia s-a deplasat continuu spre Vest. Au fost în cele din urmă opriţi – nu atît de austrieci, cît de prusieni, după cum bine se ştie. Acum populaţia civilă turcă nu mai este una invazivă, dar frontierele statului turc actual nu mai pot fi contestate de nimeni. Pînă unde vor invada lumea apuseană populaţiile fostelor colonii occidentale?

În acest „drum spre Vest” al unei lumi care vine de departe nu văd nici o primejdie şi nici un păcat. Europenii apără astăzi prea puţin aşa zisele valori europene – respectiv cele care dacă ar fi fost suficient de solide în ultimele două secole nu ar fi dat nici traficul de sclavi, nici războaiele mondiale, nici lagărele de concentrare. Sunt sigur că populaţia care se va stabiliza în final pe pămîntul Europei va fi aceea care se va dovedi a fi mai autentic europeană ca formă de civilizaţie şi asumare a unei tradiţii care o va cunoaşte din vechile texte şi o va face să renască prin modul ei de existenţă, la care va adera acum şi în viitor.

În acest moment, invaziile de tip Nae Ionescu, exercitate asupra Europei sînt două, venind din direcţii opuse – pe de o parte sînt imigranţii individuali al căror spaţiu de plecare este Asia şi ceilalţi imigranţi, echipele companiilor trans-atlantice, sînt, după paşaport sau doar după stil, americani. Pînă la urmă îmi pun întrebarea dacă terorismul nu este cumva lupta primilor, aici menţionaţi, împotriva celorlalţi. Oamenii au de acceptat că tot ceea ce pierd în conflicte este imposibil să mai recîştige, chiar şi după ce vor înţelege că iubirea este singura soluţie spre dăinuirea vieţii.

Revista indexata EBSCO