Nov 2, 2017

Posted by in ESEU

Mircea Platon – Calistrat Hogaș și potecile neumblate ale naționalismului românesc

Pe Calistrat Hogaș și Alexandru Vlahuță, ca și pe Mihail Sadoveanu de altfel, îi învățam la școală, în anii ‘80, ca maeștri ai descrierilor de natură. Mă plictiseau de moarte. Nu ni se spunea mai nimic despre viața lor, despre contextul în care și-au scris opera, despre istoria la care participaseră. Constrângerile ideologice specifice comunismului ceaușist târziu impuneau studierea de texte uscate, presate între cartoanele comentariilor verbioase și banale. Autorii și opera lor erau astfel sterilizați, reduși la o esență scolastică, la pretext de analize stilistico-gramaticale, analize care erau foarte bune și care ar trebui perpetuate și astăzi, dar care nu ne lăsau să ne întâlnim vreodată cu personalitatea autorului. Anii de școală au fost astfel ani de lungă absență a autorului. „În absența stăpânilor”, vorba lui Nicolae Breban, nu dădeam ochii decât cu vicarii lor, ai scriitorilor, cu țârcovnicia comentariilor și citatelor critice vag-definitive de genul „omul deplin al culturii române”, „cântărețul plaiurilor…”, „important nu e ce spune ci cum spune…” și așa mai departe.

În cazul lui Hogaș, important părea a fi „homerismul”. În mod ciudat însă, homerismul cu pricina era ilustrat la nivel de manual și verificat la nivel de examene (treapta I), de scena cu musca intrând în nările Pisicuței, iapa lui Hogaș din În munții Neamțului. Sigur, acum, la maturitate, nu pot să nu sesizez înrudirea dintre fornăielile Pisicuței lui Hogaș în lupta ei cu musca din munții Neamțului și măcăielile furioase ale lui Donald Duck în lupta lui cu albinuța Spike. Dar „pe vremea mea” nu ni se dădeau prea multe desene animate la televizor. Așa că nu aveam aceste repere ale maturității, ci pe cele ale unei copilării petrecute citind. Prin urmare, musca nemțeană exploratoare de nostrile cabaline mi se părea că nu are altă legătură cu homerismul decât, poate, cu cel apocrif-parodic din Batrahomiomahia, pe care o citisem în traducerea lui Ion Acsan publicată în BPT.

În orice caz, oricum aș fi luat-o, mi se părea că, pentru a înțelege și gusta opera lui Hogaș, trebuie mai întâi să găsesc răspuns la întrebarea: – De ce a scris Hogaș ciclul Pe drumuri de munte ? Exegeții lui Hogaș pe care i-am citit (G. Ibrăileanu, Vl. Streinu, G. Călinescu, Octav Botez, Pompiliu Constantinescu, E. Lovinescu, T. Vianu, C. Ciopraga) nu mi-au dezlegat acest mister. Totul, în această zonă, pare a se fi cantonat într-o altă bătălie a șoarecilor cu broaștele pe tema „primitivismului” sau a „livrescului” lui Hogaș. Alături de Creangă și de Sadoveanu, Hogaș a trecut și el, în ierarhiile criticii, de la statutul de povestitor primitiv, la cel de om căruia i se recunosc acumulări culturale autodidacte.[1]  Vianu îl circumscrie drept un „Creangă trecut prin cultură”[2]. Desigur, acest „Creangă” nu e „inițiatul” lui Vasile Lovinescu, după cum nici Sadoveanu nu e „inițiatul” lui Alexandru Paleologu. Având în vedere că Hogaș a fost și el, la un anumit moment al biografiei lui, francmason, aștept o interpretare farmazonică a operei lui în care drumeția montană să fie, de fapt, un urcuș fulcanellian de la nigredo la rubedo. Nu e Hogaș mereu pe drumuri, ca Hermes ? Nu descrie el, deci, un proces de transmutație a mămăligii cu mujdei (materie joasă chiar și din punct de vedere olfactiv) în contemplație de săhastru sadovenian ? În capitolul „Singur” din În Munții Neamțului, nu e Hogaș un înțelept Kesarion Breb-ian care se scaldă în ochiul de lumină al purității montane ? Toți marii moldoveni au fost supuși acestor tipuri de lectură reducționistă pe linie țărănist-farmazonică.

Cea mai reușită încercare de a depăși această dezbatere mi se pare cartea Dianei Ivan, Calistrat Hogaș. Memorie culturală și configurație stilistică (Timișoara : Hestia, 2006), în care autoarea ne debarasează cu vervă de poncifele „homerismului” și „primitivismului” hogașian. Dar acolo unde Ivan face o strălucită pledoarie pentru rafinamentul stilistic și deci maturitatea scriitoricească a unui Hogaș care nu poate fi deloc redus la paradigma condescendentă – fie ea și „homerică” – a „primitivismului”, apropierea mea de Hogaș s-a operat cu ajutorul căutării răspunsului la întrebarea de mai sus. Scopul cărții e și, pentru mine, motorul ei. Entelehia. „De ce a scris Hogaș Pe drumuri de munte ?” poate fi o întrebare la fel de chinuitoare ca și D.D. Pătrășcaniana „Cine l-a învins pe Napoleon la Waterloo ?”. Cum cărțile exegeților nu îmi spun(eau) mai nimic în această privință, m-am concentrat pe textul lui Hogaș care, cu dibăcie demnă de eroii lui E. A. Poe, își ascunsese răspunsul în văzul tuturor, în chiar primul paragraf al cărții Amintiri dintr-o călătorie : „Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge şezând şi a vedea numai ceea ce ţi se dă, nu însă şi tot ce ai voi. Iată pentru ce eu şi tânărul meu tovarăş de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munţi şi în răgaz, de la Piatra pân’ la Dorna, lăsând la o parte drumul mare”.[3]

Cu alte cuvinte, Calistrat Hogaș a scris Amintiri dintr-o călătorie ca desărvârșire a unui exercițiu de libertate, a unui exercițiu de libertate la scară umană. Într-o lume românească pe cale de modernizarea forțată, într-o lume în care omul începea să dispară sub extensiile-proteză (im)puse la îndemâna lui de industrie, Calistrat Hogaș pornește la drum pentru a verifica dacă libertatea de tip vechi, libertatea omului în natură, mai e posibilă, dacă nu cumva protezele și constrângerile statului și ale industriei au abolit-o cu totul. În acest sens, libertatea medievală a lui Hogaș e și o libertate românească, o libertate „verde”, drumurile sale de munte fiind drumurile din ce în ce mai puțin umblate ale unei libertăți de altitudine, ale unei libertăți care cerea un anumit bagaj de cunoștințe, o știință țărănească – a locurilor, oamenilor, plantelor, animalelor, a cerurilor meteorologice și pământurilor monastice – a lumii.

Dacă Alexandru Odobescu a scris Pseudokynegeticos (1874) ca exercițiu de libertate literară în zorii literaturii române moderne, Hogaș a scris Amintiri dintr-o călătorie ca exercițiu de libertate reală la asfințitul vechii lumi românești. Dacă Odobescu făcea operă de pionierat pentru a demonstra că avem resursele intelectuale pentru a fi liberi, Hogaș aplica tactici cunctatoriale de ariergardă pentru a demonstra că libertatea mai e posibilă chiar și într-un secol care tinde a veni „cu drum de fier” și a distruge libertățile organice.  Pentru că întreaga lui operă nu e decât o recuperare, ilustrare și revigorare a acestor libertăți, înfățișate nouă cu ochi de antropolog. Pentru că Hogaș nu caută singurătatea libertariană a lui Thoreau, ci străbate, chiar și la înălțime, un univers uman românesc. Natura e atotprezentă, dar nu e sălbăticie. Chiar când ai putea crede că a dat nas în nas cu ursul într-un rug de mure, ursul întorcând capul ni se descoperă ca monah plin de onctuozități și de subtilități deloc pădurețe. E o lume asemănătoare celei a westernurilor, cu un Calistra Hogaș pe post de John Wayne sau de Randolph Scott care trebuie să își facă loc în microuniversuri (monahale, ciobănești, de cărăuși și călăuze) statornicite la înălțimi altminteri rarefiate, fără aglomerare umană și fără mormane de deșeuri civilizaționale.[4] În aceste locuri în care te „împresoară singurătatea” și la „hotarăle căreia viața pare că expiră”, Hogaș intră în contact cu oameni care au „împrumutat mutismul de la arborii în mijlocul cărora”[5] își duc viața. Sihăstria e un „cuib” de „strămoși ai omenirii, retrași în adâncurile cele mai nepătrunse ale singurătății”[6], un loc unde „fiorii pustiului îți răcesc inima și te fac. Fără voie, să dorești a te afla  pe aripile vreunei pajuri din poveste, spre a te scoate la lumină”[7]. Nu e o lume în care trecătorul e primit cu brațele deschise, dar e o lume nemercantilă, aspră, în care drumețul e ospătat și omul e lăsat să rămâie în gândurile și cu identitatea lui.

(Fragment din volumul cu același titlu în curs de apariție)

[1] Vezi, pe această temă, studiile introductive ale lui Vladimir Streinu la cele două volume ale ediției Calistrat Hogaș, ed. Vladimir Streinu, Pe drumuri de munte I. Aminitiri dintr-o călătorie. În munții Neamțului și Pe drumuri de munte II. Răzlețe și diverse (București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1944 și 1947). Vezi și monografiile lui Streinu și C. Ciopraga, precum și buna antologie realizată de Jana Balacciu, Calistrat Hogaș interpretat de… (București: Editura Eminescu, 1976), care reține texte de după momentul Streinu.

[2]

[3] Hogaș, Pe drumuri de munte I, 1.

[4] ”Și c’o îndemânare de cow boy, svârli coaja roasă până la verde în ceafa unei fete” (Hogaș, Pe drumuri de munte I, 163). Povestirile western ale lui Bret Harte au apărut în epocă în Convorbiri literare.

[5] Hogaș, Pe drumuri de munte I, 9.

[6] Hogaș, Pe drumuri de munte I, 23.

[7] Hogaș, Pe drumuri de munte I, 24

Revista indexata EBSCO