Nov 2, 2017

Posted by in Varia

Aura CHRISTI – Ostrovul Învierii

 

Tremurul cărnii

 

Tremurul cărnii îmi aduce aminte nu atît

de mine, cît de faptul că sînt, mai sînt aici încă;

aşa freamătul mării îi aminteşte uriaşului albatros

că ea – şi nimeni altcineva – e atotputernica stăpînă

şi-l urgiseşte netam-nesam, zdrobindu-l de o stîncă.

 

E vară. E vară încă. Şi-atît de rar îmi aduc aminte

de vieţile mele din viaţa mea de aici, de acum.

Plutesc printre lucruri, vîrtejuri de miresme. Sînt,

ca niciodată, eu însămi aici, în livadă, printre fluturi,

mere, zmeură, roze, flori de piatră şi bătătoritul drum

 

de ţară, pe care îl redescopăr seară de seară,

cînd merg uşor legănat, căutînd ceva ce am găsit,

de milenii, în inimă. Cînd şi cînd, mă trezesc

lovită, în treacăt, uşor, peste frunte sau peste aripă

de noiane de duhuri surprinse în zbor zeiesc

 

printre crucile nevăzute din văzduhul prea plin,

abia rezistînd intensităţii, smereniei, liniştii şi,

mai cu seamă, luminii de sfîrşit de august, care stă

să dea în pîrg şi ezită oarecum, de parcă ar mai

avea ceva de simţit, de gîndit, de iubit. Adastă

 

ceva în miezul luminii acesteia – lumină de aur.

Adastă ceva pregătit să urce, mereu, spre vîrf

şi să se lase exprimat în limba atotcuprinzătoare

a unuia dintre îngerii păzitori – alesul dintre aleşi

pentru vieţile aleşilor, surprinşi de aceeaşi boare.

 

 

Fragment din romanul în versuri

 Ostrovul Învierii

(25 august 2016 – 16 aprilie 2017,

Învierea Domnului, Mogoşoaia)

Revista indexata EBSCO