Nov 2, 2017

Posted by in Varia

N. SAVA – Curier de ambe sexe

 

„Domnule director Cassian Maria Spiridon, domnule Nicolae Sava, titular al rubricii „Curier de ambe sexe”, întrucât la multe magazine de difuzare a presei, cu regret, am constatat lipsa numerelor revistei domniilor voastre, am reușit de curând să procur revista „Convorbiri Literare” din ianuarie 2017. Țin să vă mulțumesc cu respect pentru faptul că v-ați aplecat și asupra încercărilor mele literare și pentru concluziile pertinente și corecte asupra cărții trimise, bineînțeles cu limitările impuse de spațiul acordat în revistă rubricii debutanților. În același timp, sper și cred în sinceritatea și onestitatea concluziei dvs. finale. Precizez că din noiembrie 2016 sunt membru activ al Cenaclului revistei „Periscop”. În această publicație, alături de un scurt comentariu, mi s-au publicat câteva strofe dintr-o poezie. Cu plăcere și satisfacție personală și literară vă anunț că am debutat pe 28 iulie crt. în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” nr. 26, pg. 2, rubrica „Debut Literar”. În ceea ce privește „premoniția” dumneavoastră că vreo editură se va oferi să mă publice, îmi rămâne mie misiunea – având în vedere piața cărții – să depun eforturi materiale și multă răbdare pentru apariția, în regie proprie, a noului volum al meu, intitulat „Experiment în verde și alte poeme”. Dacă voi reuși, o consider o victorie personală, plecând și de la optimismul dumneavoastră că a mea creație literară are ceva de spus și

arătat. Cu stimă și considerație, Tănase Grosu” – Ne bucurăm că răspunsul nostru v-a „mobilizat” în a vă împlini această „victorie personală” care înseamnă publicarea unui volum de versuri. Vă dorim succes și să auzim numai de bine.

 

Un alt răspuns „mobilizator” este așteptat și de alt corespondent al nostru din Zalău: „Stimate domnule Nicolae Sava, mă numesc Vasile Crișan, sunt din Zalău,  și vă trimit câteva poezii selectate dintre cele pe care le-am scris în ultimul timp. Este o pasiune mai veche a mea și încerc să mă încadrez în ultimele pretenții și stiluri ale poeziei moderne. În același timp, poate țin prea mult la indicațiile pe care le-am găsit în analizele literare ale marelui scriitor și critic literar George Călinescu, care spunea că poezia, pe lângă alte calități, trebuie să placă și să emoționeze. Am scris și am debutat cu o poezie în revista literară „Nord literar”. Sunt abonat la revista dvs. din anul 2003 și am o colecție cu toate numerele pe care o păstrez ca pe o comoară. Vă rog să-mi dați un răspuns în revista dvs. și să publicați, dacă veți considera oportun, măcar două sau trei poezii dintre cele pe care vi le trimit, iar câteva păreri din partea dvs. m-ar mobiliza și mai mult în continuare. Vă doresc multă sănătate și mulți ani bogați în împliniri la cârma revistei! Cu deosebit respect, Vasile Crișan – Versurile, așa cum arată acum, nu sînt publicabile, deși ele vor să transmită sentimente dintre cele mai nobile. De exemplu, poezia dedicată mamei are finalul ratat: „E primăvară iar și trist îmi amintesc/ Sub blândul tău zâmbet, mamă ce fericit eram,/ Când spuma mărilor în clocot/ Se cobora din nou pe ram./ Tot mă privești și-acum din deal, măicuță/ Și grijile pe față acolo tu le ai,/ Și ultima suflare când ți-ai dat-o,/ Măicuța mea cea bună, tu încă îmi zâmbeai.// Ți-am îngropat și zâmbetul cu tine, mamă,/ E primăvară și aștept ca să răsară/ Să-l iau cu mine, să-l duc acasă iar,/ Să-l duc eu mamă la căsuța noastră,/ În care, când zâmbeai, o transformai în glastră./ Și să-l sădesc cu grijă sub fereastră, la noi în grădină,/ Să mă trezească din nou în fiecare dimineață/ Și seara să-mi dea lumină”. Tot un final ratat prezintă și textul „Te aștept”. Redau doar ultimele două strofe: „Te aștept în pragul înserării/ Cu doruri care ard în jurul lumânării,/ Mă lupt cu ele și nu le pot învinge/ Și încerc focul iubirii/ Cu o lacrimă ce stinge.// Te aștept în univers lângă o stea/ Sub piatra umedă și rece./ Și poate întâmplător pe acolo tu vei trece/ De aceea scrutez universul și mereu te aștept” – Se vede că nu prea sînteți la curent cu poezia care se scrie azi. Vă recomandăm lecturi de poezie bună cît mai multe și reveniți după un timp și cu alte încercări, pentru a vedea dacă vor fi semne de evoluție.

 

Domnul Ioan Hada ne trimite un text de cîteva versuri și ne comunică: „Mă interesează părerea dvs. sinceră. Cu respect deosebit Hada”. Iată și textul: „Poate sînt/ poet/ strigătul luminii/ dintr-o mlădiță/ abia mijită/ ce va ajunge/ totuși/ inevitabil/ vis/ rătăcit/ în inutilitate/ ca atîtea/ altele/ dintre dorințele/ omenești/ ce rîvnesc/ eternitatea” – Domnule Hada, pentru că ne-ați obligat să vă completăm toate diacriticile lipsă (ați ignorat o regulă elementară a rubricii noastre) nu ne vom da încă cu părerea asupra textulețului trimis.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice –  TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la “Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

Antologia curierului: MELANIA CRISTEA

 

Orașul-ventriloc

 

orașul are plămânii încărcați

întins pe asfaltul umed

ca un ventriloc susură cuvinte

ce se lipesc ca un pansament gastric

de matca poeziei

deschid ferestrele cu păsări

zugrăvite în graffitti și mă eliberez de moartea în lesă

pe care o purtăm cu toții

/mai strâns sau mai lejer/

 

din partajul acesta cu viața ies învingători ne-născuții

cu aripile lor suflate în bronz pe culoarul jumătate-noapte

dragostea arde ca o mirodenie în centrul istoric

unde oameni cu fisuri în piept

inspiră inspiră!

 

Dragostea care contorsionează ore

 

zilele veneau pe culoarea roșie cu eșarfe

care fluturau până la urechi

îmi băgasem mâinile în buzunarele tale/părea desuet

gestul de a îți împrumuta două mâini reci

care altfel ar fi atârnat inutile de ceafa unei zile robuste

 

îți iubeam ochii cu rame groase ce deformau fericirea

până la disoluție

dincolo de tine întrezăream alei contorsionate umbre

ale copacilor gigantici culoare de vii luminoși

dintr-o dată timpul se rupea ca o coadă de șarpe la apus

tu continuai să îmi ții brațele sprijinite

de parcă dragostea se convertise în altar

 

cu ce să îmi hrănesc demonii de azi înainte

când brațele mele/mâinile astea două eliberate de ore

/s-au încrucișat pe umărul tău singurul care poate să poarte

nebunia morții atotvindecătoare

 

Salve, singurătate!

 

sentimentele aceste păsări cu aripi de ipsos

îți măsoară prăbușirea

de câte ori te reconstruiești spune salve

singurătății care scurtcircuitează suflete

și nu rămâne în colonia oamenilor bântuiți

de fantasme materiale

 

sărăcia este un spectru care îți dezgroapă oasele

ca și cum un întreg cimitir de elefanți s-ar muta în tine

te împaci greu cu ideea războaielor subterane

care dezbină națiuni

de la marea tribună a vieții lumea apare

mirobolantă un fel de pește ce respiră fără branhii

 

pe pământ cresc baobabi acolo

unde erau cândva piețe publice

frații împart cerul deasupra mării

 

iată cum desalinizarea devine o formă de artă

nici măcar umbrele nu mai au geometria lor

vitele beau din canalul de dejecții și visează platoul amplu

unde a rumega este calea spre echilibru

 

de ce  oasele noastre nu și-au scris patericul?

încotro zboară mitologica pasăre rock?

putem plăti sacralitatea asfințitului cu o ancoră?

de aici toate au gust de alamă ruginit

 

Univers expandabil

 

ninge mă așez între troiene cu mâinile

răsucite precum un tors de femeie

și scriu prin nămeți aiuritoare poeme

despre cum să trăiești  o mare dragoste

altruist

 

alunec prin starea asta aparent banal

apoi trag de soartă să se întindă ca o ușă

expandabilă este atâta crimee cât poți tu picta

de parcă s-au dezghețat culorile lumii

și cu boturi umede de câini

miros trandafirii înveliți de sub zăpadă

 

frigul ăsta are oase de sticlă deșurubez

silabele din trupul casei

unde am plantat ficuși

fulgi cu spinarea cât un arcuș

se rotesc precum un ax viu

 

tai în felii orele care scad pe măsură ce

ninsoarea se bifurcă

între cer și tâmpla timpului

 

Revista indexata EBSCO