Nov 2, 2017

Posted by in Panoramic editorial

Nicolae SAVA – Poezia stă la masă cu cotidianul la Majestic

 

Giuseppe Masavo este un optzecist important întîrziat la apel. Poetul despre care scriu este, dacă avem în vedere biografia sa, un coleg de generație care, din motive numai de el știute, a absentat cînd s-a făcut bilanțul generației poetice optzeciste. Este moldovean, pe numele său adevărat Giuseppe M. Asăvoaiei, născut la 16 martie 1954 la Piatra Neamț, absolvent la IEFS București în 1978 și al Universității din Bacău (2003). A fost vreo patru decenii profesor și antrenor în domeniul schiului de performanță în țară și peste hotare și a debutat cu poezie în revistele studențești clujene. În 1988, la sugestia profesorului și poetului Ion Pop, își alcătuiește un volum de versuri pe care îl predă la Editura „Dacia”, volum care se rătăcește printre alte manuscrise, prin anul 1991. Abia în anul 2013 îi va apărea primul său volum de versuri, „Parabolia”, la Editura „Crigarux” din Piatra Neamț, condusă de Cristian Livescu, cunoscutul critic literar care îl și  lansează pe piața editorială și care scrie primul despre poezia sa. Vor urma încă trei volume de versuri („Muzică pentru pisici”, „400 de ferestre”, „Pe Sirius nu se întîmplă nimic”), editate de poetul Mircea Petean (prieten apropiat al autorului din perioada cînd au fost colegi la o școală din Borșa, Maramureș) la Editura „Limes” din Cluj Napoca, cel de față fiind apărut la aceeași editură, în acest an.

Încă de la prima sa carte de versuri, Giuseppe Masavo se arată a fi foarte stăpîn pe mijloacele de expresie poetice, în toate volumele de versuri de pînă acum intensitatea lirică, stabilită dintru început la o cotă mai mult decît onorabilă, rămîne constantă. El pare un generos în alcătuirea volumelor sale de versuri, cititorul avînd impresia în urma lecturii de o abundență de trăiri lirice la care este invitat a fi martor, chiar cînd evocă întîlniri banale precum aceasta: „mă întîlnesc cu puiu, colț cu strada al. cel bun – eu/ venind către casă de pe soare, încă pătruns de căldura/ lui tomnatecă. aflu bîrfa din ceahlăul de la rubrica sport:/ prof. brînzei mă ucide din vanitate protectoare. soarele mă arde și mai tare/ ne despărțim cu promisiuni de revedere într-o viață mai bună…”

Despre astfel de întîlniri găsim notații, citabile și interesante prin conținutul lor pentru că fac referiri la unii scriitori, și în alte poeme: „cu mircea petean și vasile popa homișteanu la crîșmă. am lansat/ ultima carte cu siropele”; „1974 iarule,/ eram trei mușchetari. ca și-n dumas, de fapt, 4:/ eu, mușină, tu și coșovei./ la catalog după 20 de ani și-ncă 20/ lipsesc mușină și coșovei;/ îngerii tăi-s alimentați cu pastile./ viața-I ticăloasă rău, iarule!”; „n-am fost niciodată în crîșma asta nicole fumează/ butonează laptopul se uită pe sub gene întoarse – era salon să fiu de gașcă/ nu sînt./ început promițător. norocos./ radu vancu puțin mai încolo, lîngă un george stanca./ tu privești contrariată: iar bați cîmpii./ nu ne înțelegem./ nu, dragă, poezia stă la masă cu cotidianul, la majestic”; „zburăm la patru mii de picioare./ de sus, românia arată mișto./ urma lui băsescu, de pișat, de pe garduri,/ nu se mai vede”; „moartea am întîlnit-o aseară, era într-un bmw x3 automatic,/ negru (normal!)./ s-a oprit cu botul nichelat fix în pantalonii mei de velur./ și-a scos capul chel pe geam și-a strigat,/ vrei să mori, boule!?”; statuia lui stefan sprijinită în sabie ca pe un picamăr. trec de ea -/ mă privește./ de cîte ori te învîrți în jurul unui lucru străin pînă-l iei? (nu vorbesc/ despre vreun portofel. ci despre idea unui neg, pe creier, despre frumusețe) -/ nu știam de ce lumea de pe stradă întoarce capul. car vinovăția asta.”

Poetul care „cară vinovăția asta” știe să facă mitologie, iată, și din derizoriul cotidian. Ba chiar apasă pe această pedală și nu fără succes. Personajele sale, recrutate din peisajul pitoresc și colorat dau savoare textului poetic. Autorul a abordat de la început această predispoziție spre stilul colocvial, totul este transmis cu o oarecare bonomie și, evident,cu o autoironie fină. Și fiindcă aminteam de autoironie, uneori el abordează, în joacă, chiar vocabularul șmecheresc, cel de fițe, un jargon de ultimă oră. Iată un autoportret pe care și-l face în acest stil, amintind, desigur la alți parametri, de Miron Radu Paraschivescu: „sînt marghiol sînt șme sînt gagiu/ în pielea mea bătrînă ăla/ cu căști în ureche și smartphone tabletă/ cont pe facebook cu care agăț pițipoance/ tatuaj și piercing în ureche…”

Poezia lui Giuseppe Masavo este impregnată de viața din jurul său. Atent, lucid, cu o privire deseori critică la întîmplările cotidiene dar pe care le transformă în substanța elementară a poemelor, acest autor pare a avea infinite combustii din care se va „hrăni” în viitoarele sale creații poetice. El pare a fi programat pentru mulți ani înainte. De altfel, undeva, într-un poem de pe la începutul cărții, autorul dă, nu fără un aer de glumă, o foarte exactă definiție a poeziei (cîți n-au încercat să o dea pînă acum?!… ): „ce este poezia?/ a patra frunză la trifoi spune mihai,/ noroc radioactiv bucurie contaminantă. îmi înfing mîinile în mizeriile din creier/ pînă în cîmpul cu trifoi. mihai stă tolănit. satisfăcut./ cu-n fir de iarbă își gîdilă genialitatea. clopotele bisericii sf. parascheva spun/ c-a murit cineva…” De altfel, tema aceasta a nașterii poeziei revine și în alte texte ale cărții: „avuția inimii e sîngele poeziei. al 41-lea hoț/ caută lampa fermecată (pardon, în fotografia asta/ nu sînt deloc fotogenic): șăpcuța neagră decolorată, riduri,/ alb-negru/ un cuvînt fotografiat pe toate părțile, țac-pac bat din palme,/ altul la rînd!”

Poetul și-a scris cărțile cu savoarea și candoarea unui adolescent, impresia pe care o lasă poezia sa fiind una de consistență și profunzime, în ciuda unor exprimări persiflante și uneori fanteziste. Dramatism și ingeniozitate, acestea ar putea fi cele două note conclusive la care ar ajunge oricare din cititorii ei atenți. Giuseppe Masavo este un autor care trebuie descoperit, dacă nu de masa „mare” a cititorilor de poezie, măcar de către confrații săi. Pentru că este, iată, prin ce a scris pînă acum, unul din cei importanți.

Revista indexata EBSCO