Nov 2, 2017

Posted by in ARTE

Gheorghe MACARIE – Sala Palldy – expoziție de pictură Daniela Isache

 

            Daniela Isache, fosta elevă a pictorului Ion Neagoe, s-a constituit şi evoluat în pictura ieşeană ca o prezenţă insulară. S-a format şi s-a dezvoltat, cum s-a mai spus, ca o prezenţă onest-solitară, semănînd doar cu ea însăşi.

Artista ne prezintă cealaltă faţă a realităţii – a durerii, dezamăgirii şi disperării – nu putem contesta şi nici ascunde sau evita….

Expoziţia din Sala Pallady reface apelul la aceleaşi dominante ale picturii sale din expoziţiile anterioare (din 1985 încoace are la activ 12 expoziţii personale şi de două ori mai multe participări la expoziţii de grup). Este o manifestare profund personală, în maniera anterioară a apariţiilor sale, asociind însă pe parcurs noi conotaţii în reevaluarea lor.

Artista contrazice radical conceptul comun al expoziţiilor feminine, standardizînd consecvent gingăşii şi pitorescul de circumstanţă, opunîndu-le o altă faţetă, total diferită, a realităţii.

Sfîşietor dramatic, arealul lucrărilor Danielei Isache evoluează sub semnul suferinţei şi angoasei – a durerilor fără de nume şi leac, consumîndu-se persistent într-o ostilă singurătate. Este o lume a spaimelor noastre, a stresului zilnic, a obsesiilor permanente, lume în care speranţa se întrevede rar, doar prin spovedania artei. Stresul, dar şi o permanentă tensiune izbucnind în revolta fauve a culorilor – devin componente specifice şi definitorii ale acesteia.

Nu ne reţine momentul impresiei, ci mai curînd transferul radical, de accent, spre expresie. Artista însăşi îşi declară paternitatea integrării în curentul artistic de marcă, conturat în dimensiunile lui fundamentale, înainte şi după cataclismele celor două războaie mondiale, curent determinînd grupuri şi şcoli artistice, trezind multiple rezonanţe în alte mişcări, pe ţări şi continente. Un remarcabil album de pictură consacrat artistei, apărut în 2016, la editura ieşeană Pim, este semnificativ intitulat Expresionismul – dragostea mea. Este un act de recunoscută raliere, dar şi de statornică profesiune de credinţă.

Pătruns de violenţa cromatică a culorii, portretul (frecvent abordat) devine o tragică metaforă într-o extinsă serie caracterologică. Frecvent personajul este un om din adîncuri, profund interiorizat, pradă unor chinuitoare suferinţe interioare, stăpînit de frămîntări accentuat-tensionate, dar în afara unor imediate soluţii.

Contradicţiile fireşti între semeni sînt reeditate parcă mai dramatic în cadrul unuia şi aceluiaşi personaj. Structura sa interioară îl desemnează ambiguu cu el însuşi, persistînd în incertitudine, afirmînd o dualitate intrinsecă firii sale. Este o altă specie de Ianus bifrons, conexiune sperată, dar nefinalizabilă a două entităţi distincte şi ireductibile la acelaşi numitor. Departe de a se finaliza unitar, personajul artistei se însumează ca o entitate contradictorie în relaţiile cu semenii săi, dar mai cu seamă cu el însuşi; dispariţia stării de fapt s-ar sincroniza doar cu extincţia.

Este semnificativă, în acest context, utilizarea-anexă, în portretul personajului, a măştii. Ea poate ascunde un scut defensiv sau poate fi simbol şi instrument al disimulării, consecinţă a perfidiei ori atestat al lipsei de curaj în a-ţi dezvălui propria-ţi identitate, hipertrofiere pînă la grotesc a dominantelor de caracter sau semnal al unei abdicări şi integrări silite în nivelarea (globalizarea) socială.

Culorile, de o sălbatică vehemenţă, desemnează un al doilea curent (fauvismul) în care artista se regăseşte într-un alt raport, de firească aderenţă; ele izbucnesc cu străluciri eclatant-agresive, exteriorizînd şi defulînd privitorului trăiri îndelung ascunse şi revendicative.

Ecuaţiile complementarelor devin, prin ponderea lor expresivă, însemne adecvate ale relevării tensiunilor interioare, evoluînd ascendent pînă la ţipătul final al acestora. În mod particular, complementarele de roşu-verde finalizează adevărate răzvrătiri cromatice, rememorînd coşmarul terifiant din infernul Judecăţii de Apoi al frescelor Voroneţului…

Prin psihologie şi mentalitate, prin tipologia subiectelor, ca şi prin maniera de a lucra, artista este indubitabil o talentată expresionistă; nu aş eticheta-o însă întîrziată, întrucît contextul vieţii moderne autohtone sau de pe întregul mapamond, se constituie mai departe ca o specifică, adecvată şi, din nefericire, neîntreruptă sursă – a acestei viziuni…

Un întreg univers de spaime şi coşmar – fatalitate tragică, dar mai adesea grotescă a existenţei noastre, îşi găseşte în pictura expresionistă a artistei – mîntuire şi eliberare. Pictura Danielei Isache se constituie astfel ca un adevărat catharsis, un veritabil mijloc de purificare, prin eliberarea de noxele străfundurilor noastre lăuntrice; este o eliberare fără amînări şi inhibiţii, evident vizibilă în pensulaţia sa nervos-dezinvoltă a tuşei, dar şi în tumultul fauve, tensionat-expresiv al aventurii culorilor.

Revista indexata EBSCO