Nov 2, 2017

Posted by in ESEU

Ioana DIACONESCU – O crimă cu premeditare: Deținutul K 9320. Mircea Vulcănescu

 

La intrarea mea în Arhivele CNSAS în anul 2000 existau destule dificultăți de ordin tehnic în ceea ce privește studierea dosarelor, datorate atît documentației sosite lacunar cît și a informațiilor ( insuficiente pentru alcătuirea unui studiu complex și a unei cercetări științifice în toată puterea cuvîntului) pe care, pînă în 2005, le obținea Arhiva fostei Securități de la Serviciul Român de Informații. Din aceste motive, începutul cercetării documentelor , a fost anevoios. Pentru alcătuirea unui studiu despre Mircea Vulcănescu (unul dintre primii oameni de cultură cu care îmi începeam cercetările de istorie recentă) în urma unor insistente căutări am avut surpriza să-i descopăr dosarul de penitenciar (după ce căutasem în zadar unul pe numele lui), puțin după anul 2000, în dosarul penal Ion Petrovici, împreună cu dosarul de penitenciar al marelui profesor și italienist Alexandru Marcu.

M-am lămurit repede: condamnați în Procesul Ion Antonescu, documentele fuseseră clasate „tematic” („intelectualii”) în același dosar Ion Petrovici care-i primea între coperți și pe ceilalți doi redutabili intelectuali din Guvernul Ion Antonescu. Așadar am început cercetarea asupra acestei mari personalități a culturii noastre puțin după anii de început ai Arhivei, În anul 2005 am publicat în presa literară primul studiu documentar pe această temă, editatat apoi în volum în 2010. Astăzi întregesc cu unele adăugiri și precizări cercetarea începută și făcută publică în acei ani.

 

Mircea Vulcănescu, scriitor, filosof al culturii, sociolog, economist, spirit enciclopedic, dispărea violent de pe firmamentul marilor intelectuali ai României la 28 octombrie 1952. Cu o dotare nativă excepțională atît pentru domeniul literelor, filosofiei și dreptului cît și pentru cel economic și politic pentru care urmează studii la Paris, a fost în firea lucrurilor de a fi numit subsecretar de stat în Ministerul Finanțelor în guvernul Ion Antonescu pentru cunoștințele sale și dotarea în domeniu. În consecință va fi inclus la 20 mai 1946 în „lotul II (arestat începînd cu 20 mai 1946) – miniștrii antonescieni” împreună cu alți 27 de demnitari ce alcătuiseră componența, în cea mai mare parte, a structurilor economice și militare ale fostului guvern Ion Antonescu, lot în care fusese inclus și Ion Petrovici (Ministrul Culturii Naționale și Cultelor în cabinetul II) . În urma relelor tratamente și a condițiilor subumane din temnițele politice unde și-a trait ultimii ani, România va pierde, în plină plină forță creatoare, una dintre cele mai complexe personalități ale culturii romînești

O privire asupra cîtorva repere ale existentei şi activitaţii sale :adolescent, scrie poezii şi eseuri, iar la 17 ani se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere precum şi la Facultatea de Drept din Bucureşti. În 1925 îşi ia licenţele în Filosofie (Sociologie) şi Drept. Începînd cu acest an , urmează cursuri de specializare la Paris, la Facultatea de Drept și obține diploma de studii superioare pentru doctorat în Științele Economice și Politice. Publicist (între 1928 şi 1933 la „Cuvîntul”), conferenţiar la Universitatea Radio din cadrul Radiodifuziunii române, din nou publicist, semnînd în multe dintre revistele vremii pînă în 1935 cînd devine înalt funcţionar public: Director al Vămilor pînă în 1937, apoi Director al datoriei publice în acelaşi Minister al Finanţelor.

Între 1940 – 1941 ocupă poziţii importante în administraţia naţională, iar din 27 ianuarie 1941 este numit subsecretar de stat la Ministerul de Finanţe , unde rămîne pînă la 23 august 1944 cînd va fi ”suspendat din serviciu în urma legii de purificare a aparatului de stat”…Pînă la această dată este şi asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Onorat cu distincţii şi mari ordine naţionale pentru servicii aduse statului român, după 23 august 1944 devine, tot în Ministerul de Finanţe, director al Datoriei Publice, dar rămîne aici numai pînă pe 30 august 1946, cînd este arestat în lotul II (al foştilor membri ai Guvernului Ion Antonescu, acuzați de crime de război). Condamnat la 9 octombrie 1946 la opt ani temniţă grea, rămîne în detenţie pînă în ianuarie 1948, cînd instanţa de judecată îi menţine, în urma recursului prelungit, pedeapsa din 1946.

 

ARESTAT PREVENTIV FĂRĂ MANDAT. AFIRMAȚII CONTRADICTORII

 

Revenind la documente, dosarul de penitenciar nr 64/1952 al deţinutului Vulcănescu Mircea/ K 9320/1948 este inclus în Dosarul penal 232, volumul 23, Alexandru Marcu şi altii, ACNSAS (care cuprinde acte cu privire la lotul II – fostul Guvern Ion Antonescu din care făceau parte, printre alţii, condamnaţi şi ei drept „criminali de război” , Alexandru Marcu, Ion Petrovici şi Mircea Vulcănescu. Arestat preventiv fără mandat încă din 30 august 1946, condamnat la 20 octombrie 1948, i se alcătuieşte dosarul ce-i poartă numele de naştere, părinţii, ocupaţia la data arestării, averea[nulă], originea socială, studiile.

În deschiderea dosarului, la fila 9, se pot citi două afirmaţii contradictorii: „Mircea Vulcănescu, funcţionar de carieră nu a făcut politică” (sublinierea mea – I.D.) şi „Mircea Vulcănescu făcea parte din Guvernul [Ion] Antonescu, care la 22 iunie a declarat război Rusiei sovietice şi este socotit criminal de război […] Numele său a fost citat la Tribunalul Poporului în martie 1945. De la acea dată a fost suspendat din serviciu în urma legii de purificare a aparatului de stat” (sublinierile mele – I.D.). Prin urmare nu se va ține cont de faptul că făcea parte din aparatul tehnic al Guvernului (Ministerul de Finanțe). Va avea, așa cum vor avea toți membrii fostului Guvern Ion Antonescu, aceeași pecete care exprima aceeași aberație, fără discernămînt, pentru toți înalții funcționari de stat.. Cei care comandaseră această oroare grăbeau evoluția condamnărilor din temnițele politice în numele exterminării elitelor Romîniei.

 

ANGRENAJUL EXTERMINĂRII FIZICE. UN DOCUMENT MEDICAL.

 

Încă din septembrie 1947, Mircea Vulcănescu contractase infiltratul pulmonar TBC (tuberculoza primară – n.m.I.D.). Faptul este dovedit de la deschiderea dosarului: la 22 septembrie 1947, Direcţiunea Siguranţei Statului înaintează Direcţiunii Generale a Penitenciarelor petiţia nr.29243/1947 prin care Margareta Vulcănescu (soţie) solicită asistenţa medicală şi un tratament special pentru soţul său Mircea Vulcănescu, deţinut la penitenciarul Aiud.

Conform documentului de la fila 38, Curtea Bucureşti, Secţia 4 penală va emite citaţia din 14.04.1948 prin care Mircea Vulcănescu din penitenciarul Aiud este somat „a se prezenta în faţa instanţei în 13 mai 1948 ca acuzat pentru crimă de război”.

Documentul de la fila 39, din 8 iulie 1947, este cel care porneşte tot angrenajul exterminării fizice a lui Mircea Vulcănescu : Penitenciarul Principal Aiud trimite o notă Direcţiunii Generale a Penitenciarelor – Serviciul îndrumărilor – Bucureşti: „La ordinul dumneavoastră nr. 29579/1947 avem onoarea a vă înnainta alăturat referatul medicului curant al acestui penitenciar cu privire la starea sănătăţii a deţinutului criminal de război Vulcănescu Mircea din acest penitenciar.” Acest referat lipsește din dosar, probabil reținut sau sustras.

Documentul medical neoficial pe care l-am descoperit la prima lectură a dosarului de penitenciar Mircea Vulcănescu înlocuiește prin valoarea lui istorică referatul pe care-l pomenesc mai sus, al medicului curant al penitciarului. Este vorba despre un bilet de mici dimensiuni, dens de note medicale, atașat documentelor din 20 iunie 1947, pe care am citit cu lupa, scrise foarte mărunt, cîteva insemnări cu creionul, probabil ale medicului închisorii care pare a le fi făcut doar pentru sine. În niciun caz oficial. Ele consemnează categoric înrăutăţirea stării sănătăţii lui Mircea Vulcănescu încă din arestul preventiv, în primul an de detenție, abia după care îl aștepta executarea pedepsei la temniță. În trupul lui tuberculoza (in primul rînd) va face ravagii pe tot parcursul detenţiei pînă la moartea survenită în 1952. Aceste însemnări medicale atestă: „Tensiunea 17 1/210, slăbire progresivăa pierdut 40 de kg, stare de debilitate extremă ,tremurături ale degetelor, exoftalmie, tahicardiepuls 90 în repaos. Necesită examen metabolism bazal, regim adecvat. (sublinierea mea – I.D.)”. Consider aceste însemnări avizate cu ocazia cărora nu s-a emis un certificat – tip de penitenciar, un document esential care precede crima cu premeditare…

Nimic oficial, decît aceste însemnări pe un mic bilet. Grozăvia bolii, ascunderea ei, începutul declinului. Punerea la cale a crimei cu premeditare. „Deţinutul” Vulcănescu Mircea Aurelian, grav bolnav de un an încă din arestul preventiv, își va purta crucea, aproape muribund, în toate temnițele prin care a trecut…

 

Citim mai departe, documentele din dosarul de penitenciar al lui Mircea Vulcănescu aflat în volumul 23 Al dosarului penal „Alexandru Marcu și alții” (actele lotului II al condamnaților în procesul fostului Guvern Ion Antonescu). Din adresa Direcţiunii Penitenciarelor şi Instituţiilor de Prevenţie – Serviciul îndrumărilor – către penitenciarul Aiud din 20 septembrie 1947, aflăm că lui Mircea Vulcănescu i se recunoaşte statutul de bonav şi i se aprobă primirea medicamentelor şi a unei o cote suplimentare de alimente în greutate de 7 kg pe luna septembrie, precum şi îngrijire medicală avizată. Toate acestea vor rămîne numai pe hîrtie. Mircea Vulcănescu nu va primi nici medicamentele nici alimentele.

Coșmarul continuă. Aflăm, de la fila 42 a dosarului, că Mircea Vulcănescu, din arest preventiv , urmează să fie transferat sub pază, mai întîi în penitenciarul Văcăreşti, pentru a fi prezent la una dintre şedinţele Curţii Bucureşti din cadrul răsunătorului proces:

„Noi, procurorul general al Curţii de Apel din Bucureşti, avînd în vedere că numitul Mircea Vulcănescu, deţinut în închisoarea Aiud, este chemat pentru ziua de 13 mai 1948, ora 8, înaintea Curţii Bucureşti în calitate de acuzat./ Ordonăm administratorului penitenciarului Aiud să transfere, sub sigură pază, pe deţinutul Mircea Vulcănescu în penitenciarul Văcăreşti./ Ordonăm administratorului penitenciarului Văcăreşti să primească şi să deţină în arest pe susnumitul pentru a fi faţă înaintea Curţii Bucureşti, secţia 4 penală, după care îl va transfera la închisoarea Aiud.”

ÎN LOTUL II CU PROFESORUL ION PETROVICI

 

Sentinţa de la fila 44 a dosarului atestă condamnarea lui Mircea Vulcănescu în acelaşi lot II cu profesorul Ion Petrovici, împreună cu alţi condamnaţi în procesul instrumentat fostului Guvern Ion Antonescu: ” Dosar nr 1921/1947 – Curtea de Apel Bucureşti Sectia IX – încheiere. Deciziunea criminală nr 27 – Şedinţa publică de la 6 februarie 1948 – Curtea, pentru motivele care se vor vedea , ascultînd şi concluziunile domnului procuror general, în numele legii decide: condamnă pe Mircea Vulcănescu, în vîrstă de 44 de ani, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Văcăreşti, fost funcţionar public în Ministerul Finanţelor, sufere 8 ani temniţă grea pentru crimă de război (sublinierile mele – I.D.).

Mai condamnă pe numitul acuzat la 3 ani detenţiune riguroasă şi la degradare civică pe timp de 8 ani.

În baza articolului 101 din Codul Penal, numitul acuzat va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani temniţă grea.”

 

Alt document „greu”: mandatul de arestare nr 19655 din 26 octombrie 1948 emis de Parchetul Curţii Bucureşti, din care citez fragmentar:” Noi, primul procuror al Curţii Bucureşti, în baza deciziei criminale nr 27 din 6 februarie 1948 a Curţii de Apel Secţia IX Bucureşti, rămasă definitivă, prin respingerea recursului de [către] Curtea Supremă, secţia penală, prin decizia 1510 din 7 august 1948, prin care acuzatul Mircea Vulcănescu, în vîrstă de 43 de ani,[…], în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Văcăreşti, a fost condamnat să sufere 8 ani temniţă grea […] . Mandatăm şi ordonăm tuturor agenţilor forţei publice să dea concursul legiuit pentru executarea prezentului mandat, iar domnului administrator al penitenciarului Aiud de a primi, a reţine şi a face ca numitul acuzat să execute pedeapsa la care a fost condamnat.”

 

Mandatul de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia IX din 6 februarie 1948 lămureşte episodul arestării fără mandat din 30 august 1946. Citez fragmentar din documentul de la fila 48 : ” Avînd în vedere că prin aceeaşi decizie Curtea a dispus şi arestarea preventivă a numitului acuzat în baza articolului 371 potrivit căruia, în caz de condamnare, instanţa apreciind, poate ordona menţinerea în stare de arest preventiv a acuzatului, dacă nu este deţinut în prevenţie în baza unui mandat dat în aceeaşi cauză. Avînd în vedere că, în speţă, acuzatul se găseşte deja arestat preventiv în penitenciarul Văcăreşti, fără însă se fi emis mandate (sublinierea mea – I.D.) împotriva lui de către Secţiunea VIII a acestei Curţi care ordonase arestarea prin decizia criminală casată cu nr 160 din 9 octombrie 1946, considerînd că faţă de pedeapsa aplicată arestarea preventivă a acuzatului este impusă de teama de dispariţie spre a se sustrage de la executarea pedepsei în cazul cînd ar fi lăsat liber ( sublinierea mea – I.D.) […], dispunem arestarea preventivă a acuzatului Mircea Vulcănescu în vîrstă de 43 de ani […].

Ordonăm tuturor agenţilor forţei publice în conformitate cu legea să-l aresteze pe numitul acuzat şi să-l conducă la arestul preventiv al penitenciarului Văcăreşti din Bucureşti.” Mandat sosit formal, tîrziu, inutil. Acuzatul se afla, de mult imp, pe cale de a fi exterminate, arestat preventiv în penitenciarul Văcărești…

 

UN SCHIMB DE ADRESE: CRIMA CU PREMEDITARE.

 

 

Din nou documente contradictorii la fila 32 a dosarului: ” Foaie de transfer pentru serviciul ambulanţei, emisă de penitenciarul Aiud – Individul (sublinierea mea- I.D.) Vulcănescu Mircea condamnat la 8 ani corecţional, în recurs, penitenciarul de predare Văcăreşti, felul transferării – afaceri judecătoreşti”. Pe spatele foii de transfer se poate citi o adeverinţă: „Subsemnatul […], medic al penitenciarului Aiud, certific că, examinînd la plecare pe deţinutul Vulcănescu Mircea, am constatat nu suferă de nici o boală infectocontagioasă (sublinierea mea – I.D.)”, afirmaţie contrazisă de documentul ce urmează (la fila 13), o „Copie de pe referatul medical – serviciul medical – penitenciarul Jilava”, unde se va constata infiltratul TBC pulmonar: „Vă raportăm, examinînd azi,10.IV.1951 pe deţinutul politic Vulcănescu Mircea, suferă de pleurezie stîngă ( complicație a tuberculozei – n.m.I.D.). Cu stare generală rea. Se recomandă internarea la Spitalul Văcăreşti (sublinierea mea I.D.).” Semnat, medici, penitenciarul Jilava.

Grav bolnav, chinuit de tuberculoză, la 20 aprilie 1951 este ridicat de la penitenciarul Aiud de către organele de securitate, pentru ca la 25 aprilie, Direcţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Evidenţe, să trimită următoareadresă nr. 9947 Directiunii Generale a Securităţii Statului: ” Penitenciarul Jilava prin raportul 8540/1951 ne înnaintează un referat medical din care se constată că deţinutul internat politic Vulcănescu Mircea suferă de pleurezie stîngă cu stare generală rea pentru care i se recomandă internare la Spitalul Văcăreşti.Vulcănescu Mircea Aurel, fişa nr 12/1951, fiul lui Mihail şi al Mariei, internat politic, se află la penitenciarul Jilava de la data de 13.I.1951.

Faţă de cele arătate mai sus rugăm binevoiţi a ne comunica avizul dumneavoastră asupra internării susnumitului deţinut la Spitalul Penitenciarului Văcăreşti pentru tratament (sublinierea mea – I.D.)”.

Răspunsul tergiversează soluția ultimă de viață. El va consemna, de fapt, „execuția”, grăbind sfîrșitul lui Mircea Vulcănescu: „Raportaţi relaţii complete şi avizul dumneavoastră cu privire la transferarea de la penitenciarul Văcăreşti a deţinutului Vulcănescu Mircea Aurel, funcţionar, fiul lui Mihai şi al Mariei, bolnav de pleurezie”(sublinierile mele – n.m.I.D.).

Adresa din 26 mai 1951 a Direcţiunii Generale a Securităţii – Regiunea Bucureşti – ratează orice posibilitate de, măcar, supraveghere a tuberculozei în ultimul stadiu: ” La ordinul dumneavoastră din 10 mai 1951 raportăm următoarele: întrucît din fişa personală a susnumitului ce o posedă la Direcţiunea Generală a Securităţii Statului, fără a se cunoaşte motivul reţinerii, nu putem aviza transferarea sa de la penitenciarul Jilava la Spitalul penitenciarului Văcăreşti”(sublinierea mea – I.D.).

Implacabilă, hotărîrea Direcţiunii Generale a Securităţii Statului îşi pune pecetea ucigașă. În adresa din 15 iunie 1951 citim: ” La adresa din 25 aprilie 1951, cu onoare vă aducem la cunoştinţă că avizăm nefavorabil asupra transferului şi internării în Spitalul Penitenciarului Văcăreşti a deţinutului Vulcănescu Mircea Aurel (sublinierea mea – I.D.).”

Finalul se precipită. Mircea Vulcănescu este, practic , condamnat la moarte. O dovedeşte schimbul de adrese urmărit pînă acum. Numai că, în final, vine şi lovitura de graţie: Penitenciarul Jilava emite o „ Foaie de transferare pentru uzul vagoanelor penitenciare „ ( practic, puşcării pe roţi – n.m.I.D.), în care se specifică: ”Deţinutul Vulcănescu Mircea Aurel cu nr.matricol 12/S/1951 condamnat la 8 ani temniţă grea pentru faptul de crimă contra umanităţii se transferă la penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei.” Se parafează minciuna legalizată cu adnotarea ”Consultat şi găsit sănătos” (sublinirea mea – I.D.). Mircea Vulcănescu va fi transferat la Penitenciarul Aiud si nu la Spitalul Penitenciarului Văcărești așa cum ceruseră avizul Securității medicii Penitenciarului Jilava. Mircea Vulcănescu este retrimis muribund în temnița Aiudului ”pentru executarea pedepsei”.

 

La 29 octombrie 1952 Mircea Vulcănescu se stingea din viaţă. Tăioasă, rece. sentinţa din adresa Penitenciarului Principal Aiud către Curtea Supremă, secţia penală, anunţă: ”Vă înnaintăm în original referatul nr.877 din 3 noiembrie al serviciului sanitar al acestui penitenciar din care se poate constata că deţinutul Vulcănescu Mircea Aurel care a fost condamnat la 8 ani temniţă grea în baza deciziei nr 1510 din 7 august 1948, cu mandat de arestare din octombrie 1948 emis de Parchetul Curţii Bucureşti pentru crimă de război, a decedat în acest penitenciar la data de 29 octombrie 1952.”

Un alt document al decesului, care confirmă tardiv diagnosticul bolilor grave, cea cardiacă și cea pulmonară, îl constituie Raportul Penitenciarului Principal Aiud din 31 octombrie 1952 trimis Direcţiunii Generale a Penitenciarelor:”Vă raportăm că, în ziua de 29 octombrie 1952 a decedat în acest penitenciar deţinutul Vulcănescu Mircea, fişa 9320/Aiud, suferind de miocardită şi pleurezie dublă T.B.C.

Susnumitul a fost condamnat pentru crimă de război la 8 ani temniţă grea, prin decizia emisă de Curtea Supremă cu mandat de arestare emis de parchetul Curţii Bucureşti […]. Alături înnaintăm un inventar de efecte ce au fost proprietatea susnumitului, cu rugămintea binevoiţi a ne da ordin ce sa facem cu acele efecte precum şi dacă putem anunţa sau nu familia susnumitului.(sublinierile mele – I.D.)”

 

Pe ultima copertă interioară a dosarului se poate citi: „Condamnatul înmatriculat în ziua de 3 noiembrie 1948, venit de la fişa prevenţiei 489” – precum şi rapida trecere în revistă a aberației: „Fiind subsecretar de stat în timpul lui [Ion] Antonescu a contribuit la începerea şi continuarea războiului cu URSS”.

Aceeaşi ultimă copertă interioară a dosarului de penitenciar păstrează data ieşirii – 29 octombrie 1952 precum şi felul „ieşirii” lui Mircea Vulcănescu din penitenciar: ”Decedat suferind de miocardită şi pleurezie dublă T.B.C.”.

 

O crimă cu premeditare: deţinutul K 9320 Vulcănescu Mircea Aurelian…

Revista indexata EBSCO