Nov 2, 2017

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Antonio Lobo ANTUNES – De-a lungul rîurilor ce se duc (fragment

 

În propun cititorului român primul capitol dint-un recent roman al marelui prozator portughez António Lobo Antunes întitulat  Sôbo los rios que vão. Nu ezit să spun că e vorba pur si simplu de o capodoperă. Cu o incredibilă pudoare, dublată însă de sagacitatea autoanalizei, autorul vorbeşte pentru prima dată la persoana întîi despre teribila încercare prin care a trecut în momentul în care a fost supus unei dificile operaţii de cancer. Rareori un autor reuşeşte să îşi locuiască spaimele cu atîta luciditate. Ele devin şi mai terifiante fiindcă ni se prezintă în pasta onirică ce reduce timpul şi spaţiul la o disperată rememorare a trecutului personal, resimţi ca un ultim refugiu înaintea temutului sfîrşit. (Dinu Flămînd)

 

 

21 martie 2007

De la fereastra spitalului din Lisabona nu erau nişte oameni cei care intrau şi nici maşini printre arbori sau o ambulanţă pe care el o vedea, era trenul pe cealaltă parte a pinilor, case, din nou pini şi muntele în depărtare înghiţit de ceaţa care îl ascundea de ochii lui, era pasărea spaimei sale în căutarea unei crengi pe care să-şi aşeze buzele aripilor tremurătoare, coca ghimpoasă a unei castane aflată pe vremuri pe-o ramură la intrarea spre grădină dar ajunsă acum în lăuntrul său căruia doctorul îi spunea cancer şi creştea pe tăcute, iar de îndată ce doctorul a pronunţat cancer clopotele bisericii au început să bată într-un singur glas după care un cortegiul funebru s-a înşirat pe drumul spre cimitir cu un sicriu deschis în care se afla un băieţel, iar de o parte şi de alta alţi copii costumaţi în îngeri alcătuiau garda de onoare a acelui sicriu, şi oameni a căror prezenţă el o deducea doar din scîrţîitul ghetelor aşadar nici măcar oameni, numai pingele şi iar pingele, iar cînd bunica lui cocoţată alături de el pe muchia zidului refuză să îşi facă semnul crucii a simţit mirosul compoturilor din săliţă, ghivece cu flori pe fiecare treaptă de o parte şi de alta a scării iar cum niciunul nu se spărsese aşadar nimic nu se întîmplase, aproape că-i veni, întins pe brancardă la ieşirea de la examinare, că-l întrebe pe doctor

Nu s-a întîmplat nimic nu-i aşa?

şi oricum nimic nu se întîmplase dat fiind faptul că toate

ghiveciurile de flori intacte, iar bunica lui deşi moartă de cîţiva ani buni acolo vie alături de el, iar bunicul său mort de şi mai multă vreme tot acolo citindu-şi ziarul cu aparatul lui de surd la ureche, tăcerea bunicului său l-a neliniştit nespus şi chiar dacă acea castană ghimpoasă se dilatase în lăuntrul lui zgîriindu-l, făcîndu-i rău, eu o înşfac şi o fixez pe o bucată de granit, şi o izbesc cu un ciocan iar atunci boala se sparge-n bucăţi, cineva pe care el nu-l putea vedea împingea patul său cu rotile în lungul coridorului, el observa ploaia, chipurile, ecusoanele pe halate, iar guvernanta domnului vicar sub bolta de viţă în vreme ce el se gîndea

Oare nu cumva împing tocmai sicriul meu

oferindu-i un ciorchine de strugure

Îţi plac strugurii mititelule?

şi imediat mai apoi dispărînd, faptul că nu putea să-şi aducă aminte numele guvernantei domnului vicar îl preocupa, îşi amintea şorţul pe care ea îl purta, papucii de casă, rîsul ei, dar nu şi numele ei iar întrucît nu-şi amintea numele ei nici nu avea să se vindece, bunicul său aşeză ziarul împăturit pe sofa şi nu aruncă spre el nici măcar o privire, a vrut să-l întrebe

Nu poţi să faci nimic pentru mine?

dar bunicul nu putea să-şi să audă decît palma lui făcută

pîlnie la ureche

Ce?

cu sprîncenele încruntate în direcţia nimănui

Ce-a zis?

aşa încît pasărea spaimei sale continua să dea ocoluri, iată că rădăcinile de la picioare lui şi degetele se agaţă strîns de cearşaf, iar sărăntocii, care şi ei aşteptau liftul, au lăsat patul cu rotile să intre primul şi l-au privit o clipă după care au şi uitat de el, i se părea imposibil ca ceilalţi să nu-şi amintească de el, cînd venea culesul viei bunica îi punea o pălărie de paie cu un elastic rupt şi oare de ce toate pălăriile de paie au elasticul rupt iar aproape tuturor oalelor le lipsea cîte o toartă, avea pe atunci şase, poate şapte ani, găsea grunji de piatră cu brîuri de mica pe care le întorcea pe dos şi pe faţă să reflecteze lumina, nu putea să creadă că nu-l vor observa cum sta pe balconul casei ce da spre munte încercînd să prindă insectele de pe planta agăţătoare cu o cutie de chibrituri goală însă nu reuşea să prindă niciuna, de fapt nici nu se afla la spital în acest martie ploios, se afla în acel orăşel într-o lună de august, cînd îl trimiteau să ducă anumite comisioane schimba trotuarul înainte să treacă prin faţa casei de unde dona Lucrécia aşezată în fotoliul de invalid în capul scărilor îi făcea semne cu cîrja ei

Apropie-te băieţelule

iar el neavînd pe nimeni să-l apere aşa cum nici acum nu are

pe nimeni să-l apere, şi întrucît dona Lucrécia îl aştepta în interiorul salonului de spital unde îl duceau acuma pe el, s-a hotărît să îi ceară asistentului medical

Mai întîi s-o daţi afară de aici pe dona Lucrécia

iar în cazul că tocmai asta cerea

Mai întîi s-o daţi afară de aici pe dona Lucrécia

era gata să parieze că o palmă făcută căuş

Ce?

şi ziarul sosind pe la prînz, Doamne Dumnezeule cum se mai repetă lucrurile, şi cît de multe lucruri s-au întîmplat pînă în ziua de azi în afară de spital şi de boală, de fiecare dată cînd bunicul său îşi îndesa ochelarii în buzunarul de la jachetă avea şi certitudinea că un deget de nu chiar două se pierdeau prin căptuşeală odată cu ochelarii, cîrja donei Lucrécia

Apropie-te băieţelule

şi ferocitatea celor doi obraji care mestecau continuu, pe coridorul acesta miroase ca la farmacia din orăşel pe unde se zicea că pe vremuri îşi făceau apariţia lupii iarna pînă în preajma şcolii, se puteau vedea urmele lăsate de labele lor pe zăpadă şi resturi de viţei sfîşiaţi semănînd cu ceea ce vor scoate mîine din el după operaţie, o internă a aruncat un ochi pe uşă cum făcea mama lui înainte să stingă lumina

Staţi liniştit

pe lumină aprinsă mama lui, dar pe lumină stinsă numai o siluetă întunecată, paşi ce se împrăştiau prin miile de odăi ale casei sau nu chiar paşi, ci perle dintr-un colier cînd i se rupe firul, şi erau nenumărate acele creaturi în care mama lui se putea transforma atunci cînd ea se îndepărta dar niciuna să rămînă cu el acolo să îl ajute şi să-l salveze de noapte, revine mirosul de compoturi din săliţă apoi dispare, iar dacă ar fi avut proasta idee să-i ceară

Rămîi cu mine mirosule

s-ar fi simţit încă şi mai singur şi speriat, ce ciudat fel de a

vorbi despre el, cancer, e absolut imposibil să te gîndeşti că mori iar din nou pingele şi doar pingele prin orăşel şi o căţea privind neclintită, ea chiar şi cînd nu ştie ce i se întîmplă mirosul ei ştie, ei adulmecă nenorocirile, urlă cu gîtul umflat rezemaţi pe labele dinapoi, şi bunica lui

Poate de astă dată cizmarul nu a băut prea mult şi avem

norocul să tragă bine clopotele

iar cu dublul dangăt al clopotului porumbeii îşi iau deodată zborul, apoi se mută pe capela abandonată, revin după ce a trecut de amiază să se instaleze pe cornişele de la primărie, se enervează uneori din pricina unui con de brad ce cade sau a unor căruţe hodorogite, brusc un măgar se opreşte ţeapăn cu dinţi ca de leu scoşi la vedere şi rage, rage, bunicul aude ceva fără să înţeleagă nimic şi probabil e am să vă operez mîine dat fiind faptul că el se uită de jur-împrejurul său neîncrezător, nu spunea niciodată nimic, dacă îşi dădea seama că vorbeam despre el surîdea, ia încearcă şi tu să afişezi surîsul bunicului tău, fără să surîzi, cu aerul că se scuza sau că accepta supus totul, cînd îţi dădea să mănînci îţi întindea lingura iar gura lui se rotunjea, te ştergea pe tine la gură cu o batistă dar nimerea alături de resturile rămase pe faţa ta, şi din nou

Hai, încă două linguri şi jumătate

totul pe balconul cu vedere spre munte şi spre castanii cei liniştiţi, cu oale şi farfurii liniştite, aproape totul liniştit în copilărie cu excepţia pompei ce ridica apa mîloasă din adîncul fîntînii, foşnetul mălăiştilor iar nebunul cu o pătură aruncată pe umeri explicîndu-le caprelor sale

Toată lumea pe care o vedeţi e la voia mea şi nicio stea nu

se clinteşte dacă eu nu îi dau poruncă

el la spital nu utiliza cuvinte, la ce bun, din moment ce nebunul era la curent cu totul

Să-mi rezolvaţi problema domnule Borges

iar la etajul de sus, în salon, cineva, bătea tare din călcîi,

amuzat, ca să puncteze astfel frazele, domul Borges a dat colţul după o palisadă iar pîlcul de stejari l-a înghiţit, nervozitatea i-a înfipt lui în piept o gheară de spaime şi lacrimi, nu e simplu să stabileşti un echilibru în secret, niciun ţipăt cu toate că atîtea ţipete se înghesuiau în el, orice gest ne făcut ţipa din el, fiecare mişcare a capului său ţipa, fiecare bucăţică de piele atinsă de cearşaf ţipa, dacă tropăitul călcîielor acolo sus s-ar fi oprit o clipă ar fi înţeles

Ce i se întîmplă micuţului?

se întîmplă că există celulele putrezite în intestin pe cale să-l

invadeze distrugîndu-i plămînii, oasele, ficatul şi mai sînt copiii în costume de înger cu aripile lor prost lipite la spate, cît de teribilă şi de comică e moartea, ea rîde de tine, te dispreţuieşte, în cartea de istorie datele cu naşterea dar şi cu agonia regilor nu-l impresionau cîtuşi de puţin din moment ce nu erau datele lui, episcopul a închis pleoapele regelui Dom João al II-lea iar Dom João al II-lea

Încă nu

străbunicii din album

Încă nu

tot aşa, mustăciosul, chelul, cel cu uniformă de colonel şi cu

medalii, imediat ce dădea pagina iată că unul din ei

Încă nu

decolorat şi refuzînd să audă, inima se dezechilibrase fără ca

el să-şi dea seama fiindcă avea obrajii umezi, cînd a murit boul cel castaniu au trebuit să-i rupă picioarele ca să-l poată băga în groapă, şi chiar dacă pleoapele boului deja acoperite de muşte de bălegar

Încă nu

nimeni nu s-a întrebat dacă suferise şi n-a luat în seamă

obrajii lui umeziţi, îşi aminteşte de icnetul surd răbufnit din pămînt cînd l-au trîntit cu spinarea, de o rîmă ce devenise două după o lovitură de hîrleţ iar cele două bucăţi devorîndu-se lacome şi de o şopîrlă ce încerca să devină piatră ascunsă în crăpătura zidului iar în acest timp tatăl său jucînd tenis la hotelul unde trăgeau englezii şi despre wolfram şi despre el alergînd să aducă mingile ce săriseră dincolo de grilaj, pe ultima a cules-o de lîngă piscina unde se întinsese să se usuce o blondă foarte ciudată iar el a rămas cu mingea strînsă la piept străduindu-se la rîndul lui să devină piatră în acea exaltare pentru el atît de necunoscută.

  • Ce-i asta?

dorinţa de a ajunge odată mare, timiditatea, jena, dacă

blonda străină i-ar fi surîs ar fi fost gata să cadă în genunchi dinaintea ei sau poate ar fi fugit, cît de misterioasă poate fi viaţa, îi făceau baie în cădiţa de la bucătărie iar el se simţea stînjenit să stea gol sub privirile servitoarei, mic, slăbănog,  la fel de ascultător ca acum cînd, tot atît de copil, îl duc spre salon, slab şi din nou ascultător, iar ciudata blondă s-a întors la hotel cu coşuleţul ei de creme şi rînd pe rînd fesele ei ca nişte găleţi se umplea cu el iar apoi îl vărsau afară fără să-l ia cu ea, nu i-a mai dat înapoi tatălui mingea fiindcă nu mai era o minge, era sîngele lui ce gonea, încă şi astăzi sîngele lui goneşte cînd la ea se gîndeşte, a ascuns mingea sub cearşafuri în cufăr iar din cînd în cînd o mîngîia cu o delicateţe care în toţi aceşti ani din urmă nu s-a mai repetat, la geamul spitalului acum mai puţine persoane şi mai puţine automobile, în curînd noaptea şi mizeria corpului său vor ajunge în acel întuneric, iar vocea lui detaşată de el

Nu

şi cîte săptămîni de acum înainte va mai avea el oare o

voce, cîte săptămîni

Nu

pînă în clipa în care şi gîtul său urmează să putrezească iar

într-un gît putrezit ce fel de ecouri, ar fi vrut să urce acum din nou spre izvoarele rîului Mondego, un firicel de apă printre pietre aproape de vîrful muntelui însă nu a regăsit firicelul de apă, îşi aminteşte că era muşchi de pămînt umed dar de unde muşchi de pămînt la spital, iar tatăl său

De aici izvorăşte Mondego

şi nu credea, doar un fel de umiditate pe tot versantul

muntelui cu care nu putea nici măcar să-şi ude obrajii, şi corole galbene, şi cărăbuşi, nicio pasăre nu îşi tremura buzele aripilor, oare cîţi ani avea pe atunci, nu un infirmier îi recoltase sîngele, fusese dona Irene cea care în ajun cîntase la harpă şi îl striga Antoninho, notarul cu miile lui de stilouri la  buzunarul vestonului şi probabil că, printre acele stilouri, şi cîteva degete pierdute, o vizita după prînz iar mai apoi se auzea sunetul harfei, sîngele din tub nu roşu cum crezuse, închis la culoare, iar dacă episcopul o

să-i închidă pleoapele n-o să-i spună

Încă nu

o să tacă, dona Irene i-a apăsat un smoc de vată pe braţ iar

miile de stilouri ale notarului străluceau

Antoninho

dona Irene ridicîndu-se

V-a durut, dragă prietene?

într-o bluză albă şi cu un ceas cu capul în jos prins cu

un ac de siguranţă, dacă îl operează mîine atunci grădinarul, nu doctorul, o să-i taie picioarele cu hîrleţul ca să poată intra în groapă iar muntele se va profila limpede la orizont, dona Irene a plecat val-vîrtej agitînd un tub şi vibra în mersul ei pămîntul aruncat de lopeţi, telefonul începu să gesticuleze pe coridor iar o voce de om explica

Doctorul Hélder a coborît la blocul operator

mirosul nervozităţii sale anula mirosul spitalului deşi nu

anula şi mirosul compoturilor, iar dona Irene

În privinţa harfei secretul e la încheietura mîinii

agitîndu-şi brăţările, e o chestiune de încheietură, rapidul de

la ora şase făcea să tremure paharele cu picior şi să se încline tabloul de deasupra micului cărucior pe care erau puse ceainicul şi bolul cu zahăr, la ora cinei o aduceau şi pe dona Lucrécia de pe verandă

Puţină supă dona Lucrécia

şi abia de se atingea de supă că ea

Mă simt obosită

chiar dacă a doua zi instalată în preajma flacoanelor din

camera de operaţie ea îi poruncea agitîndu-şi cîrja

Apropie-te băieţele

în vreme ce felcerul împingea patul pe rotile să se întîlnească

cu crucifixul de sub rochia ei de doliu sub care se aflau picioarele ei umflate, dacă bunica i-ar pune pe cap pălăria de paie nici n-ar mai muri, s-ar plimba prin vie să caute melcişori încrustaţi în granit de pe vremea cînd marea acoperea întreaga lume iar duhul Domnului, oare cu ce putea semăna duhul Domnului, se purta pe deasupra apelor, săptămîna viitoare,  a spus medicul, vom putea, şi din nou telefonul, vocea omului

Încă nu s-a întors doctorul Hélder de la blocul operator

vorbind din nou despre toate astea cu şi mai multe amănunte

aşteptînd să aibă şi alte elemente iar bunica lui îşi dădea pasienţe pe masa din sufragerie inspectînd cărţile cu nasul

 

În româneşte de Dinu Flămînd

Revista indexata EBSCO