Nov 2, 2017

Posted by in Istorie literara

Liviu CHISCOP – În întîmpinarea bicentenarului: Alecsandri în cea dintîi reconstituire genealogică (I)

 

Ne apropiem cu paşi repezi de momentul celebrării bicentenarului naşterii marelui scriitor şi om politic Vasile Alecsandri – personalitate polivalentă, covîrşitoare şi de prim rang nu doar pe tărîm cultural-literar, ci şi în spaţiul social-politic. Ctitor al literaturii române şi făuritor al limbii literare, Alecsandri a fost deopotrivă un participant activ la toate evenimentele importante ale vremii sale, începînd cu Revoluţia de la 1848, dezrobirea ţiganilor (1855), Unirea Principatelor (1859), continuînd cu reformele lui Cuza, cu demnităţile de ministru de externe, deputat şi ambasador la Paris şi Londra şi sfîrşind cu înfiinţarea Academiei (1867), Războiul de Independenţă (1877-1878), proclamarea României ca regat (1881) ş.a.m.d.

Dacă la 21 iulie 1821 aniversarea naşterii lui Alecsandri a fost sărbătorită pe tot cuprinsul României reîntregite şi, mai ales, în toate şcolile acesteia, ne exprimăm speranţa că, la 21 iulie 2021, bicentenarul naşterii poetului Unirii va fi celebrat nu doar în hotarele unei Românii din nou reîntregite, ci şi în – acum – atît de numeroasa diasporă românească.

Scriitor-cetăţean în deplin acord cu aspiraţiile neamului său, Alecsandri este reprezentantul cel mai puternic, cel mai complet al gîndirii şi simţirii româneşti, rămînînd pentru totdeauna şi prin tot ce a scris – bardul poporului român. Pe bună dreptate, în 1919, Ibrăileanu formula astfel acest incontestabil adevăr:  ,,La orice răspîntie a istoriei şi culturii române din o bună parte a veacului trecut îl găseşti pe Alecsandri”. Din păcate însă, în ciuda acestor mari şi incontestabile merite, biografia şi opera lui Alecsandri n-au fost abordate cu temeinicie de criticii şi istoricii noştri literari, ceea ce îl va determina pe Arghezi să constate, cu amărăciune, în 1930, cînd se împlineau patru decenii de la moartea poetului, că acesta „n-a ispitit cu personalitatea lui răgazul şi onestitatea profesională a nici unuia din acei literaţi constructivi pe care îi oferă studiul universitar şi catedra”. Cu atît mai mult cu cît – am adăuga noi astăzi –, între scriitorii mai importanţi ai literaturii noastre, Vasile Alecsandri se singularizează, devenind un caz, şi prin faptul că „originea familiei şi ascendenţa poetului nu sînt încă indubitabil stabilite”, cum bine observa un istoric literar cu cîteva decenii în urmă. ,,Din acest punct de vedere – continua acelaşi –, ne aflăm încă pe temeliile puse de Sever Zotta (La centenarul lui Vasile Alecsandri, Iaşi, 1921) şi Gheorghe Ungureanu (Cîteva date inedite despre familia şi viaţa poetului Vasile Alecsandri, în „Cetatea Moldovei”,  5/IV, 1943, pp. 254-268”).1 Într-adevăr, nu poate fi decît regretabil faptul că, vreme de aproape un veac, cercetarea istorico-literară n-a făcut progrese în această privinţă, deşi viaţa şi opera scriitorului au constituit temele unor volume semnate de istorici şi critici literari de primă mărime, precum G. Călinescu, G. C. Nicolescu, Al. Piru ş.a. Sînt încă prezente, din păcate, în scrierile acestora consacrate lui Alecsandri o serie de confuzii, erori, inadvertenţe şi contraziceri, preluate ulterior de alţii, nu doar în studii şi articole ocazionale, ci şi în enciclopedii, dicţionare, manuale şi auxiliare didactice. Cauzele acestor incongruenţe sau chiar interpretări inadecvate – legate de ascendenţa paternă şi maternă, de familie, de originea numelui, de data şi locul naşterii etc. – sînt multiple. Unele îşi au sorgintea în megalomania poetului care-şi inventase o fantezistă origine italiană, altele în „lipsa unei genealogii mai bogate a familiei scriitorului nostru”,2 altele în „uri personale” – cum spune G. Călinescu – ce „îndeamnă pe unii să afirme că Alecsandri e de origine străină”,3 altele în invidia unor contemporani precum arhondologul C. Sion, ,,cel mai mare clevetitor de pe lume”, cum îl numeşte Iorga, sau – cel mai adesea – în neglijenţa cercetătorilor care tratează cu superficialitate aspecte ţinînd de biografia poetului.

Iată de ce, în cele ce urmează ne propunem să reconstituim genealogic atît ramura maternă (Cozoni), cît şi pe cea paternă (Alecsandri), pentru a elucida originea şi ascendenţa poetului.

Ca şi în cazul altor familii boiereşti de la noi, neamul Cozonilor trebuie pus în relaţie directă cu grecii veniţi în Ţările Române în suita domnilor fanarioţi. Aşa cum rezultă din vechile documente păstrate (zapise, ipisoace, foi de zestre, catagrafii etc.) grecii veniţi odată cu domnitorii fanarioţi, se însurau – aproape fără excepţie – cu femei aparţinînd familiilor boiereşti autohtone. Aşa încît, românizarea descendenţilor se înfăptuia lesne, facilitată fiind de religia ortodoxă comună celor două naţii. E ştiut că principalul factor de menţinere a naţionalităţii este religia, limba ocupînd poziţia secundară, întrucît ea se foloseşte puţin sau chiar se uită cu totul de la a doua generaţie încolo. În cazul românilor mai ales, e recunoscut astăzi chiar şi de către istorici străini faptul că dăinuirea neamului nostru a fost posibilă doar graţie conservatorismului femeilor, care au păstrat şi transmis atît limba, cît şi tradiţiile religioase, datinile şi obiceiurile noastre – într-un cuvînt tot ceea ce ţine de specificul nostru naţional.

Cert este că extraordinara putere de asimilare manifestată de români, de-a lungul istoriei, i se datorează şi nu găsim acum altă expresie mai potrivită pentru a o omagia decît acea maximă care spune că femeia e începutul şi sfîrşitul întregii existenţe a unei familii: ,,mullier capul et finis familiae est… „Nici cei din ramura Alecsandri, nici cei din neamul Cozoni n-au făcut excepţie. Şi unii şi alţii s-au aclimatizat pe plaiurile moldave înrudindu-se cu boierii de neam şi identificîndu-se ulterior cu aspiraţiile sociale şi politice ale acestora.

Pe cei din neamul Cozoni mai cu seamă – fiindcă la ei ne referim aici – îi găsim implicaţi în mai toate frămîntările sociale şi politice de la începutul veacului al XIX-lea. ,,Numele lor se întîlnesc pe lista cărvunarilor, ori printre unionişti, şi Nicolae Iorga îi socoteşte «o familie veche românească sau românizată din Bacău», iar numele Elenei Cozoni, muma poetului, este adesea pomenit în cărţile de istoria românilor.”4 Iar alţi cercetători, între care G. Bogdan-Duică, nu greşesc atunci cînd susţin că neamul Cazonilor „se românizase şi se înstăpînise cu mult înainte şi că n-ar fi un import grecesc din timpul lui Moruzi.”5

Gheorghi Kozoni „Grecul” stră-străbunicul poetului

Dar să nu anticipăm, ci să încercăm să construim arborele genealogic al familiei. Se pare că pe la 1700, în casa grecului Kozoni din cartierul Fanar de la Ţarigrad – capitala Imperiului Otoman – se năştea copilul Kozoni, care va fi stră-străbunicul dinspre mamă al poetului Vasile Alecsandri. În suita domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat, înscăunat în 1719, pentru a doua oară pe tronul Ţării Româneşti, vine la Bucureşti şi tînărul Gheorghi Kozoni. Stabilit aici, Gheorghi Kozoni, poreclit ,,Grecul”, se însoară cu o româncă, unul dintre copiii săi, născut în jurul anului 1730, numindu-se, probabil Dumitrachi. Referitor la aceştia, G. Călinescu avea să scrie: ,,Bunicul Elenchii (mama poetului – n.n.) se chema Gheorghi Kozoni Grecul şi locuia în Bucureşti, iar părinţii ei erau pitarul D. Cozoni şi o Antihiţa”.6 Într-adevăr, părinţii Elenei (născută în 1800) sînt Antihiţa şi pitarul Dumitrachi Cozoni. Numai că un calcul aritmetic simplu ne arată că Gheorghi Kozoni Grecul nu putea fi bunicul Elenchii, ci străbunicul ei. Din lanţul genealogic lipsea o verigă şi anume acel Dumitrachi Cozoni pe care domnitorul Ioan-Teodor Callimachi, printr-un hrisov din 1759 „îl întăreşte proprietar asupra moşiei Brăteşti de lîngă Tg. Ocna.”7 Ioan-Teodor Callimachi sosise la Iaşi, ca domn al Moldovei, cu un an înainte, în 1758, şi în suita acestuia se va fi aflat şi Dumitrachi Cozoni, fiul lui Gheorghi Kozoni Grecul din Bucureşti. Întemeindu-şi o familie şi locuind la Tg. Ocna, proprietarul moşiei Brăteşti devenise, în 1755, tatăl primului său născut, căruia, conform tradiţiei ortodoxe, i se dă numele părintelui său – Dumitrachi.

Pitarul Dumitrachi Cozoni – bunicul poetului

Ştim asta dintr-un document descoperit, în 1923, în Arhivele Statului din Iaşi, de către Sever Zotta, pe atunci director al respectivei instituţii, care, publicîndu-l în anul următor, precizează: „Prin o fericită întîmplare mi-a căzut în mînă o spiţă, sau mai bine zis o tablă a descendenţilor din Spiridon grămăticul de la tîrgul Ocnilor, căsătorit cu Maria fiica lui Mihale Delariu, a căror fiică, Antiţa, a fost soţia lui D. Cozoni, bunicul de pe mamă al poetului V. Alecsandri”.8 Redactat în data de 24 iulie 1846 de către stolnicul Alecu Avram – soţul Marghioalei, nepoată directă a lui D. Cozoni şi, deci, verişoară primară a poetului – documentul în cauză conţine încă o precizare interesantă: „Arătaţii mai sus fii, nepoţi şi strănepoţi curg din iscălitul Pitar Dimitrie Cozoni, făcuţi cu adevărata me soţie Antihiţa şi pintru ştiinţă am iscălit chiar însumi cu driapta me, iar naştirea me este la anul 1755”.9

Avînd, probabil, o bunică şi mamă românce şi avînd, în ascendenţa sa, încă două generaţii împămîntenite în Ţările Române, acest Dumitrachi Cozoni va fi fost pe deplin românizat. Cu toate acestea, paharnicul Sion, în Arhondologia sa, nu scapă prilejul de a-i aminti originea, numindu-l „grec” şi scriind astfel despre el: ,,Grec, venit de copil, un Dumitrachi Kozoni, cu domnia lui Constantin Moruz…”.10

Chiar copil nu va fi fost, căci copiii – mai cu seamă cei de boieri – nu umblau aşa, de capul lor… E drept că era foarte tînăr (22 de ani) cînd, în octombrie 1777, vine la Iaşi  în slujba domnitorului Constantin Moruzi, care va domni pînă la 8 iunie 1782. După plecarea acestuia din domnie, Dumitrachi Cozoni îşi va găsi alt stăpîn. ,,Mazîlindu-se domnul – scrie C. Sion –, au trecut slugă la boierul Roset ce-i zice Baston, tatăl logofetesei Anica Roznovăniţa, la moşia Bogdăneştii de la ţinutul Bacăului”.11 Rămîne în slujba lui Roset vreme de doi ani, fiindcă, la 1784, Dumitrachi Cozoni intră şi el în rîndul boierimii, devenind pitar. ,,Şi s-au boierit, pe la 1784 – scrie despre el C. Sion –, făcîndu-se pitar”.12 Erau vremuri tulburi, vremuri grele pentru ţară. Domniile erau scurte, iar Moldova era ocupată cînd de turci, cînd de ruşi, cînd de austrieci, sau chiar de armatele celor trei imperii deodată, cum a fost între 1788-1792. Pitarul Dumitrachi Cozoni de la Tg. Ocna se însoară acum, prin 1788, cu Antihiţa, ,,fata unui Spiridon ce era grămătic al Ocnelor” şi au avut „trei feciori şi cinci fete”.13

Mihalachi Cozoni, unchiul poetului – cel care-l va răpune pe haiducul Andrii Popa

Doi ani mai tîrziu, în 1790, i se naşte primul copil, un fecior ce va primi numele de Mihalachi. Este cel care, peste ani, mai exact în 1818, va conduce – din porunca domnitorului Scarlat Callimachi – potera domnească trimisă pentru a lichida o bandă de tîlhari din codrii Moldovei, al cărei căpitan, Andrii Popa, îngrozise timp de şapte ani drumeţii şi poterile stăpînirii. Scrisă în 1843, în casa bunicilor de la Ocnă, după cum mărturiseşte poetul, balada va fi publicată un an mai tîrziu, la 6 august 1844, în revista Propăşirea de la Iaşi, fiind însoţită de o notă explicativă din care cităm: ,,Acest hoţ a cutreierat ţara şepti ani întregi, fără a-l putea prinde vreo poteră. La anul 1818, Mihai Cozoni, unchiul autorului, a fost însărcinat prin poruncă domnească ca să puie mîna pe acest hoţ vestit. Deci întîlnindu-l la Valea Seacă, l-au ucis din fuga calului, după o cruntă luptă de cîteva ore”.14

Referitor la toponimul Valea Seacă – indicat de poet drept loc al confruntării celor doi viteji – acesta desemna cu siguranţă vechea localitate cu acest nume din comuna Nicolae Bălcescu, la 15 km. de oraş, în împăduritele dealuri subcarpatice din proximitatea şoselei internaţionale pe care treceau trăsurile boiereşti şi caravanele negustoreşti… Din dorinţa de a accentua legăturile poetului Alecsandri cu ţinutul Bacăului, regretatul cercetător Marin Cosmescu interpolează chiar cuvîntul „Bacău” în nota care însoţeşte balada, formulînd astfel: „Deci întîlnindu-l la Valea Seacă (Bacău), l-a ucis din fuga calului, după o cruntă luptă care a ţinut o zi întreagă”.15

Despre acest Mihalachi Cozoni, care, în iulie 1821, îi va fi naş de botez la Biserica „Precista” din Bacău, Alecsandri va scrie aşa în Suvenire din viaţa mea (redactate la Mirceşti, în mai 1865): „Naşul meu a fost fratele maicei mele, Mihai Cozoni, om viteaz, vînător vestit în Munţii Ocnii, carele intrînd în oastea lui Ipsilanti, ca sutaş, muri cu arma în mînă la Drăguşani, în Valahia (vezi balada Andrii Popa)”.16

Alţi descendenţi ai pitarului Cozoni

Întorcîndu-ne acum la pitarul Cozoni de la Tg. Ocna şi la schiţa genealogică întocmită la 24 iulie 1846, trebuie spus că el nu a avut doar opt copii – cum ne spusese C. Sion în Arhondologia sa –, ci zece: cinci băieţi şi cinci fete. E drept că doar opt vor ajunge la maturitate, ultimii doi – Tarsiţa şi Niculai – decedînd prematur. Despre cele cinci fete ale pitarului Dumitrachi Cozoni, spune aşa paharnicul Sion: „Fetele pitarului Dumitrachi, toate s-au măritat; pe cea dintîi Mărioara, pe la 1811 au luat-o frate-meu, spătariul Antohi Sion; pe cea de-a doua, Elisaveta, un grec, banul Manoli Ghenadiu; pe a treia (mama poetului – n.n.), vornicul Vasile Alecsandri; pe a patra, un dascăl grec, Ioan, ce s-au făcut stolnic; pe a cincea, paharnicul Iordachi Popovici de la Bacău”.17 Despre Elisaveta, cea căsătorită cu banul Manoli Ghenadiu, avem informaţii şi de la generalul Dumitru Rudeanu, un descendent al lor din veacul XX, care a adunat documente referitoare la bunicul său dinspre mamă – Iancu Gheorghiu-Budu,18 căsătorit, în 1855, cu Pulheria Avram, fiică a Marghioalei, care la rîndul ei era fiică a Elisavetei Cozoni, soră cu mama poetului Alecsandri. Se zice că la Orăşa – cam la jumătatea distanţei dintre Bacău şi Oneşti – unde îşi avea conacul verişoara sa Marghioala (căsătorită cu stolnicul Alecu Avram, cel care a întocmit „schiţa genealogică” din 1846) ar fi venit în vizită însuşi poetul Alecsandri…

Cît despre feciorii pitarului, din trei doar doi se însoară, întemeindu-şi familii, întrucît Mihalachi, „întîi născut”, cum e menţionat în lista genealogică din 1846, pierise în timpul zaverei din 1821. Cel de-al doilea, Costachi, născut în 1796 tot la Tg. Ocna, ajunge, în 1829, director al Poştelor din Iaşi, fiind abonat la „Albina românească” a lui Asachi şi la „Gazeta de Transilvania”. Apoi, fiind nouă ani sameş de Vaslui, „din slujbă a ieşit fără doi bani”19 – spune paharnicul Sion – încît l-a părăsit şi soţia. Poate de aceea, în 1940, Elena Rădulescu-Pogoneanu scria despre el că „a lăsat numele unui om de o corectitudine şi de o dezinteresare recunoscute”.20 Cert este că, după ce a fost înălţat, de către domnitorul Sturdza, la rangul de vătaf şi, mai apoi, da paharnic, Costachi Cozoni ajunge, în 1857, revizor al mănăstirilor din ţinutul Bacău şi Neamţ. „Era un om cu preocupări intelectuale” – scrie despre el regretatul Marin Cosmescu – dovadă că „spre bătrîneţe, cînd s-a retras la Tg. Ocna, primea revista „Femeia” a lui Iancu Gheorghiu-Budu”,21 rudă cu el prin alianţă, întrucît se însurase, la 1855, cu Pulcheria, nepoată directă a surorii sale Elisaveta…

În sfîrşit, cel de-al treilea fecior al pitarului Cozoni, născut, tot la Tg. Ocna, prin 1798, se numea Iancu sau, mai exact, „Enăcachi”, cum e trecut în lista genealogică din 1846. Ştim despre el că „în domnia lui Mihai Sturdza s-au făcut comis”,22 fiind mai apoi „revizor al poştelor pe linia Roman-Bacău-Focşani”.23 Apoi, în 1831, ajuns la rangul de spătar, este numit „director al carantinelor” la Galaţi; iar la 13 iulie 1836, se însura cu Efrosina Chiţeasca în mahalaua Scaunelor din Bucureşti. Însă cu siguranţă rămăsese cu locuinţa la Tg. Ocna, locul de baştină al familiei. „La moşia lui în munţi – scrie Elena Rădulescu-Pogoneanu – va fi cunoscut poetul «pe la 1840», pe acel uriaş «Briar», ce trăieşte în cunoscuta legendă”.24  Asta e doar o ipoteză. Cercetări mai noi duc la concluzia că cel mai tînăr dintre feciorii pitarului, comisul Enacache Cozoni, participant la Revoluţia de la 1848, ajuns serdar şi apoi spătar, a locuit la Roman, figurînd pe „lista isprăvniciei ţinutului”. ,,Ţine în arendă – scrie M. Cosmescu – moşia Lucăceşti şi alte la Moineşti, aflîndu-se în judecată cu Radu Roset pentru o groapă de păcură. A mai ţinut în arendă şi moşia Plopu de lîngă Dărmăneşti şi moartea îl găseşte cu cîştiurile neplătite, pe care temei prefectura judeţului Bacău îi vinde la licitaţie „230 merţe de păpuşoi şi 14 capete de vite mari şi mici, pentru îndestularea creditorilor”.25  Despre aceşti unchi dinspre mamă ai poetului, aceeaşi avizată cercetătoare a biografiei lui Alecsandri ne spune că acesta a trăit foarte apropiat de ei, vizitîndu-i, petrecînd la intervale în casa lor şi culegînd isteţe formule de filozofie practică ce adunaseră din raporturile lor cu oamenii, cum însuşi mărturisea în cîteva din scrisorile sale.26

Profesorul Cosmescu, cel căruia generalul Rudeanu i-a încredinţat cele nouă volume de memorii şi documente purtînd titlul Muzeul familiei, ne oferă şi alte amănunte referitoare la descendenţii pitarului Cozoni şi la proprietăţile acestora de la Tg. Ocna „O altă casă a familiei Cozoni – scrie Marin Cosmescu – se afla pe strada C. Negri, lîngă nr. 21, în faţa străzii Oituz, ce vine dinspre biserica Răducanu. Aici se pare că şi-a trăit bătrîneţile Iorgu Sion, alt descendent Cozoni, care, înainte de a trece în lumea drepţilor, a dăruit-o statului, iar el odihneşte somnul de veci sus, la Schit, pe Măgura, loc de mare cinste, ca filantrop şi om de cultură ce-a fost”.27 Acest Iorgu Sion era nepotul de fiu al Mărioarei Cozoni, soră cu   Elena Cozoni, mama poetului. Tatăl său era văr primar cu poetul Alecsandri.28

Elena/Elenca, fiica pitarului Cozoni – mama poetului Alecsandri

Spre sfîrşitul anului 1800, poate în noiembrie sau decembrie, se naşte, la Tg. Ocna, Elena, cea de-a treia dintre cele cinci fete ale Antihiţei şi pitarului Cozoni, „grec de neam, dar românizat”,29 proprietar rural dinainte de 1815”.30 În „tabla descendenţilor din Spiridon grămăticul de la tîrgul Ocnilor”, întocmită, în 1846, de stolnicul Alecu Avram „după cerire şi arătare d-lui boierului Pitar Dimitrie Cozoni”, ea e menţionată astfel: „Elenca, soţ Vorn. Vasile Alecsandri”.31 Descendenţii Elencăi şi ai vornicului Vasile Alecsandri, tatăl poetului, sînt aşezaţi, în respectiva reprezentare grafică, „cîte trei, de o parte şi de alta a unei ramure stilizate a spiţei din stînga spre dreapta”, adică în ordine invers cronologică: „Prohira, moartă, Iancu, Smaranda, moartă, Vasile (poetul – n.n.), Thodosîe, moartă, Catinca şi soţ D-ei”.32 Rezultă, mai întîi, de aici că părinţii poetului au avut şase copii (patru fete şi doi băieţi) şi nu şapte cum afirma el în 1865. „Maica mea, suflet nobil şi îngeresc – scria el atunci –, născută în tîrgul Ocnii, avu şepte copii, dintre care cinci fete şi doi băieţi. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămaşi pe lume numai fratele meu Iancu şi eu!”33 Rezultă, de asemenea, că Vasile, viitorul poet, fusese al treilea copil în familia sa, după Catinca (n. 1819) şi Thodosîe (n. 1820), ceea ce confirmă, de data aceasta, o altă afirmaţie a lui din aceleaşi Suvenire…, cînd relatează circumstanţele venirii sale pe lume. „Sînt născut în Bacău, în anul 1821, luna iuli, în timpul revoluţiei greceşti ce au izbucnit mai întîi în Moldova sub comanda prinţului Ipsilanti. Ţara fiind atunci în prada eteriştilor greci şi ai enicerilor, părinţii mei fură nevoiţi a se adăposti în codri, cu copiii lor şi cu cîţiva servitori credincioşi (s.n.)”.38 „Copiii lor”, cu care plecaseră părinţii poetului în „munţii Bacăului”, nu puteau fi, deci, decît Catinca şi Thodosîe. Referitor la cauza decesului prematur al surorilor poetului, Sever Zotta avansează ipoteza tuberculozei, comentînd astfel: „Fiicele Vornicului V. Alecsandri, ale căror nume le-am subliniat, sînt cele necunoscute. Tustrele au murit nemăritate, probabil de aceeaşi boală ca şi Catinca, oftica, cu toate că (sic!) Catinca pretindea că „nici o persoană din neamul nostru n-a fost atacarisită”. Spiţa pare a o contrazice: din 15 (!) copii ai Smarandei Efstathiadi  (soră cu Elena, mama poetului – n.n.) 8 sînt arătaţi ca morţi necăsătoriţi (4 b. şi 4 f.), cam mulţi, şi deci bănuiala tuberculozei ereditare persistă”.39 În finalul articolului referitor la schiţa genealogică din 1846, Sever Zotta consideră, pe bună dreptate, că: „Cea mai interesantă destăinuire a spiţei este că familia Cozoni a fost originară din Bucureşti şi astfel poetul Unirii a fost despre tată Moldovean şi de pe mamă Muntean, ceea ce probabil nici nu i-a fost cunoscut”.40

Oraşul Tg. Ocna – leagănul Cozonilor

Aşadar, neamul Cozonilor, din care se trage şi poetul V. Alecsandri, nu începe cu „Dumitrachi Cozoni ot Ocna, bunicul dinspre mamă al poetului” – cum credea M. Cosmescu –, ci cu bunicul acestuia „Gheorghi Cozoni Grecul”, născut probabil la Ţarigrad şi arătat în schiţa genealogică din 1846 ca avînd „locuinţa sa în oraşul Bucureşti”.41 Fiul acestuia, Dumitrachi Cozoni, tată al pitarului şi străbunic al poetului, fu împroprietărit, la 1759, de domnitorul Ioan-Toader Callimachi cu moşia Brăteşti de lîngă Tg. Ocna. Abia fiul acestuia, pitarul Dumitrachi Cozoni, va fi bunicul după mamă al poetului, „boier cătănit cu drit de 5 scutelnici”, cum e trecut în Însemnare de rangul boierilor de la 1820. Născut la 1755 – cum însuşi consemnează în schiţa genealogică descoperită de Sever Zotta la Arhivele Statului din Iaşi – bunicul poetului, graţie unui potenţial genetic de excepţie, a fost un longeviv, stingîndu-se din viaţă în 1850, la venerabila vîrstă de 95 de ani. Lui i-a aparţinut, cu siguranţă, vechiul conac din Tg. Ocna al familiei Cozoni, în care s-a născut Elena, mama poetului, şi în care a avut loc, în toamna lui 1817, nunta acesteia cu sulgerul Vasile-Mihail Alecsandri de la Bacău. Clădirea a dăinuit, se pare, pînă prin deceniul opt al veacului trecut, căci iată ce ne spunea, în 1968, în memoriile sale, generalul Dumitru Rudeanu, el însuşi descendent din neamul Cozonilor: „Mai stăruie şi astăzi pe strada Asachi, coborîtoare spre Trotuş, casa bătrînească a familiei Cozoni, pe vremuri cu acoperiş în patru ape, din draniţă, cu streşini mari şi cu cerdac împrejur, şi cu o livadă mare…” Poate că asta era casa în care, în iulie-august 1821, a fost botezat Vasile Alecsandri, viitorul scriitor, şi în care va mai veni uneori în vizită, mai ales că la Tg. Ocna se va retrage şi bunul său prieten, unionistul Costache Negri… Tot aici va fi scris, în 1843, balada Andrii Popa şi poate multe altele dintre creaţiile sale poetice. Acelaşi cercetător interesat al familiei Cozoni ne informează că respectiva casă „fusese locuită în ultimul timp de Elena Codreanu, născută Cozoni, o nepoată a pitarului şi vară primară cu poetul; iar mai apoi de nepotul ei avocatul Constantin Codreanu…”42 Această Elena Cozoni (căsătorită Codreanu) era al patrulea din cei nouă copii ai lui Enacachi/ Iancu Cozoni, frate cu mama poetului. Oricum, nu era  – cum au crezut unii – una dintre cele două fete ale lui Costachi Cozoni despre care paharnicul Sion spune că a fost atît de cinstit şi de sărac, încît „l-au lăsat şi femeia cu două fete de gît”.43 Acestea sînt menţionate în tabelul din 1846 cu numele Marghioala şi Prohira. Cert este că nepotul direct al acelei Elena Codreanu, şi anume avocatul Constantin Codreanu, i-a arătat generalului Rudeanu o fotografie încă şi mai veche a casei din Tg. Ocna, „cu vechea ei fizionomie”.

Aşadar, oraşul Tg. Ocna şi împrejurimile sale reprezintă leagănul Cozonilor, veche familie boierească, de origine străină, dar pe deplin împămîntenită şi românizată încă de la începutul veacului al XIX-lea. Despre existenţa Cozonilor pe aceste meleaguri există şi o mărturie toponimică: satul Cozoneşti, de lîngă Bogdăneşti, nu departe de şoseaua Oneşti-Oituz. Cît despre mormîntul Cozonilor, „răvăşit de răufăcători şi ruinat”, acesta s-ar afla la biserica Sfinţii Voievozi din Tg. Ocna…

Liviu CHISCOP

NOTE

  1. R. Rotaru, [Notă referitoare la Alecsandri], în C. Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contimporane. Boierii moldoveni, Buc., Ed. „Minerva”, 1973, p. 8.
  2. G. C. Nicolescu, Viaţa lui Vasile Alecsandri, Ed. A III-a, Buc., Ed. „Eminescu”, 1975, pp. 7-8.
  3. G. Călinescu, Vasile Alecsandri, Buc., Ed. Tineretului, 1965, p. 5.
  4. Marin Cosmescu, Obîrşia poetului Vasile Alecsandri, în „Carpica”, vol. XXII, 1991, p. 104.
  5. Ibidem, p. 101.
  6. G. Călinescu, op. cit., p. 6.
  7. Cf. Marin Cosmescu, op. cit., p. 101.
  8. Sever Zotta, Trei surori necunoscute ale lui Vasile Alecsandri, în Revista Arhivelor, vol. I, nr. 1-3, 1924-1926, p. 139.
  9. Ibidem, p. 139.
  10. -13. Constantin Sion, Arhondologia Moldovei, ed. cit., p. 135.
  11. Vasile Alecsandri, Pozii, Buc., Ed. „Eminescu”, 1987, p. 29.
  12. Cf. Marin Cosmescu, op. cit., p. 103.
  13. Vasile Alecsandri, Suvenire din viaţa mea, în Opere. Vol. IV, Chişinău, Ed. „Hyperion”, 1992, p. 690.
  1. Constantin Sion, op. cit., p. 135.
  2. Vezi: Marin Cosmesu-Delasabar, De neamul Budenilor moldoveni, Bacău, Ed. „Grigore Tabacaru”, 2000, p. 103.
  3. Constantin Sion, op. cit., p. 135.
  4. Elena Rădulescu-Pogoneanu, Vieaţa lui Vasile Alecsandri, Craiova, Ed. „Scrisul românesc”, 1940, p. 20.
  5. Marin Cosmescu, op. cit., p. 103.
  6. G. Bogdan-Duică, Despre Elena Alecsandri, în Convorbiri literare, 1919, pp. 228 şi urm.
    23-24. Elena Rădulescu-Pogoneanu, op. cit., p. 20.
  1. Marin Cosmescu, op. cit., p. 102.
  2. Vasile Alecsandri, Scrisori, Bucureşti, Ed. „Socec”, 1904, pp. 79 şi 228.
  3. Marin Cosmescu, op. cit., p. 102.
  4. Vezi: Arborele genealogic al familiei Cozoni, în Liviu Chiscop, Cazul Alecsandri. Adevăr şi legendă despre obîrşia poetului, Bacău, Ed. „Gr. Tabacaru”, 2013, p. 58.
  5. Elena Rădulescu-Pogoneanu, op. cit., p. 20.
  6. Al. T. Demetrescu, Despre Alecsandri. Data naşterii şi originea sa, Buc., 1905, pp. 39-40.

31-32. Cf. Sever Zotta, op. cit., p. 140.

33 -34. Vasile Alecsandri, Suvenire din viaţa mea, loc cit., p. 690.

38-41. Cf. Sever Zotta, op. cit., p. 140.

  1. 42. Dumitru Rudeanu, Muzeul familiei. Apud: Marin Cosmescu-Delasabar, De neamul Budenilor moldoveni, cit., p. 102.
  2. 43. Constantin Sion, cit., p. 135.
Revista indexata EBSCO