Nov 2, 2017

Posted by in Poezii

Dorina STOICA

de luni pînă luni

înarmați cu saci din plastic golesc

seară de seară mintea de adevăruri.

orășeni fără adresă ori acte de identitate,

ordonează haosul expirat, fermentat din tomberoane

și gropi de gunoi.

așezați în mijlocul lumii, necesari,

au ochi ageri, priviri pătrunzătoare pînă la vierme,

scormonitori, vara și iarna, validează

cu îndemînare resturi de plăceri,

necesități consumate.

recunosc zilele săptămînii,

sărbători laice ori religioase, după miros.

ticălosul  hoțul, nebunul,

sfîntul și drept-învățatul, analfabetul

călduț, pestilențial,

resturi de bucurii,

plăceri vinovate, vieți netrăite aruncate.

desfrîu, lăcomie, beție,

umbre, culori gri sidefii, lumini ocru verzui,

forme neregulate, milimetric descompuse

de luni pînă luni.

 

comediant, prostituată,

cerșetor, circar, zilier comunitar,

voluntar implicat, deformat,

reciclează bunuri organice,

fragmente aruncate de-a valma.

carnea le tremură

au buze livide,

scrisă în palmă, după măsura vinei,

ereditar, asprimea vieții.

 

ei, gunoierii, rezolvă o problemă

oarecum necesară.

tacticoasă simplitate,

capete aplecate smerit,

ridicate doar cînd sprijiniți de stîlpul rușinii,

fericiți toarnă pe gîtlej tărie.

bîntuiți de duhuri necurate

recuperează patimile aruncate, chiștoace

de viață fumată, respirată, pipăită, trasă în piept.

duhnesc fără nici un gînd de mîndrie

lucrează spațiul acela

unde toate din pămînt se nasc și-n pămînt se-ntorc.

 

peste toate același Iisus Hristos

dăruit pînă la Răstignire,

caută însîngerat rarele mărgăritare

prin containerele  lumii moderne.

 

 

concediu pe facebook

mi-am luat concediu în a doua lună

din vacanța de vară a elevilor,

cu începere de la prima explozie solară,

pînă la ziua în care toamna îmbrobodită,

dă de înțeles că i s-a făcut de-o cană cu must,

de-o pastramă și, din plictiseală,

va lăsa deschis robinetul ploii.

cu laptopul în pat, în ținută lejeră,

învăluită în liniște

de aerul condiţionat montat în tavan, dezinhibată,

comod pe fir de nepăsare plutesc,

muscă uitată, într-o pînză de păianjen sătul.

 

(obiective de vizitat: paginile prietenilor virtuali,

“les amis des nos amis sont nos amis” &

“les ennemis des nos amis sont nos amis”,

de parcă ar conta! nu-i contabilizează nimeni!

în geamantanul de cală abia au încăput like-urile

și comentariile din ultimele zile.

cele de azi, le-am pus în  bagajul mic, de mînă

să-mi țină de sete, foame și de răcoare

în prima săptămînă cînd nu postez nimic.

voi fi ocupată să aflu totul despre cei cinci mii.

pentru a-mi  alimenta iluzia că sînt

ce vreau să arăt lumii că sînt, am luat o lupă

să le fac pe toate ale mele mari și luminoase,

frumoase.

oglindită în tag-urile prietenilor virtuali,

distribuită, etichetată poetă populară,

să viețuiesc în lumea reală, pot definitiv renunța.

acasă, cu storurile trase nu ninge,

nu plouă, nu sînt arsă de soare).

 

în acest concediu mi-am propus

să-mi cultiv imaginea,

prelucrînd-o în photoshop.

şterge riduri, pete, coafează,

spală, clătește, îndepărtează

orice defect, retuș.

mă focusez punîndu-i în umbră pe toţi.

lumea întreagă se află aici, la picioarele mele,

voi petrece nopţi albe pentru a naviga,

fără vreun rău de înălțime sau de mare,

pe pagini virtuale. poate mă voi îndrăgosti.

în mediul virtual nu contează cum ești în realitate,

iubirea e doar o chestiune de like,

împlinită individual

într-o lume de dincoace de monitor.

cu mesaje subliminale și zîmbete

eşti scutit de jena de a-ți exprima

preferințele ori  dorințele fie și anormale.

mă aflu mereu într-o perpetuă glorificare și mărire de sine,

ceea ce mă face să mă simt bine, eu cu mine.

sentimentele sînt determinate de o imagine,

un copac înflorit, inimioare

și floricele roz, animale mici si blănoase

pupăcioase.

pică internetul! se va remedia de la sine?

dau restart la router, hai odată, pornește afurisitule,

trece concediul!

dupa un sfert de oră,

în care eram gata să sparg totul prin casă,

apare pagina. apăs toate butoanele, ca nu cumva

să fi pierdut vreun poem postat în cenaclul virtual,

știre din presă, comentariu, vreo cearta, ceva.

like, like, like!

defecțiunea poate fi de la rețea, din satelit ori de la

dumnezeii spațiului virtual.

așteptarea e grea, chinuitoare,

mă întreb: Doamne, cu ce ți-am greșit?

coșmarul poate dura pînă a doua zi.

exasperarea ajunge la paroxism,

înjur de toţi pixelii, biții si megabiții mamei lor,

am reacții necontrolate, scabroase.

Cînd internetul nu merge este pus la încercare

tot arsenalul de înțelegere şi răbdare.

sînt momente cumplite

în care mă cred urmărită de forțe oculte,

supravegheată, ascultată, monitorizată,

victimă a unui complot mondial

dirijat de forțe extraterestre, avatar!

Ei urmăritorii, au cartierul general în Tibet,

mai exact în Shambala

unde se poate ajunge și din Romînia

printr-o poartă secreta din munții Bucegi,

sau înotînd în Apa cunoașterii

ce izvorăște în fîntîna din curtea mea.

cum altfel ar putea fi explicată

cruzimea?

 

(luna grăbită lipsită de griji,

aleargă după un nor străveziu.

nu am aer! chemați  o salvare,

duceți-mă la spital

sau la închisoare, pînă nu intru în sevraj.

mă doare cumplit lumea reală.

ştiu să deschid numai ferestre virtuale.

din tavan, o bucată uriașă de tencuială

se prăbușeşte).

Revista indexata EBSCO