Nov 2, 2017

Posted by in Poezii

George LUCA

TRATAT DESPRE UMILINTA

 

POEŢII  DIN TÂRGUL   MEU

(1)

Poeţii din târgul meu sunt  în pregătire  pentru  starea de jertfă în piaţă

stau între  chermeze  între duhuri şi gânduri, duhurile îi  viclenesc,

iar gândurile fac mintea  să  alunge  orice dumnezeu.

Poeţii din târgul meu  posedă cheiţa  ne(re)cunoaşterii

respectiv = prăpastia ambiguităţii

şi  nu mai scriu, ci redactează  şi retractează cu inima în paradox

şi redactează şi retractează într-o limbă  a dezvăluirii

precăderea, căderea  şi recăderea  împotriva firii*.

Poeţii din târgul meu mai mult transcriu decât citesc  hula din locul de pierzanie

încât distanţa de la cuvânt la faptă ticluieşte  vorba înţeleaptă,

poeţii din târgul meu  atârnă  în ştreang  lirica homerică

văzul cerului  devine   superficial pentru că   eroii  zilei  şi mulţimea de scribi

deţin  superioritatea cantitativă  aptă pentru   lavă, slavă, salivă şi stivă, iar

metafora se sinucide şi devine eroină în clinică cinică. Isterică.

Poeţii   din târgul meu sunt pe cale să  descopere altă americă. 

                                (2)

Poeţii  din târgul meu  au căpătat toate frunzele  de dafin şi afin   la toate  turnirurile

şi  pentru   tot ce au compus, recompus, descompus  şi scrisul lor  acoperă  piaţa

ca  pulberea ce se depune  secundă de secundă  pe toate lucrurile şi  instituie  şi destituie  viaţa

desfrânaţii  rămaşi în urmă  nu  mai pot să inventeze   ghiocei  la/pentru  conferinţe şi  canoane

garduri le  de bălării şi  sârmuliţa  ghimpată  se pleacă  ruşinate  în   lanuri

de maci  glorificatori/ încât  e clipa  în care  şi  premiantul  îşi caută  rostul

şi   execută   aceleaşi  numere de senzaţie  şi   iubeşte  şi  gâtuie cuvântul.

Gogoaşa nu există, gogoaşa se reinventează, gogoaşa  se autopastişează.

Academia se minunează. Minunea  se legitimizează.

(3)

Poeţii din târgul meu  sunt  prinşi vitejeşte   între  gânduri  şi noaptea patimilor

rezistă  cântărind  firul de nisip  din aer şi vaier

falusul lor  fabulos ( = om fălos = omphalos) aşteaptă  văcuţa grasă ca o   metaforă

sexy  şi  disponibilă deasupra  inconştientului  şi  aşteaptă  adierea

ce combate în favoarea speciei  şi

clipa de schismă  ce  mulţumeşte nerodul  folositor  încât  înţelepciunea

(pro) pune propriile amăgiri  în balanţă.

La subsolul blocului. Şi la înălţimea focului.

(4)

Poeţii din târgul meu  mor în fiecare zi şi  se ridică

fără critica măgarilor

precum apa  în fântână.

Academia nu funcţionează (fără mărire şi vază)

se gudură precum o căţeluşă

fără critica măgarilor.

Iar măgarii nu scriu poezie.

Bruno   se reinventează  prin cenuşă

fără critica măgarilor.

Poeţii din târgul meu  prescriu,

scriu, descriu, înscriu, transcriu  nisipul din pustiu

şi pot să  umple  şi  să înăbuşe

subsolul  in care  trăieşte   neantul.

 

* Sfantul Maxim Mărturisitorul, despre păcat.

Februarie  2017

 

VAI

Prostie mare să te sinucizi cât timp şi hârtia igienică e roz-bombon

iar triada superioară îţi ridică în real colivia şi  născocirea

nerozie   bogată  să  te sufoci  înghiţind lozul câştigător

şi  să  mergi  fără să vrei în direcţia   ce îţi sfidează  privirea şi firea

aberaţie  scumpă  să potriveşti  fiinţa lucrurilor  cu robia gândurilor

încât  acelaşi fapt divers/ invers/ pervers  execută versiunea/minunea

curtoazie reciprocă să dai triumf  bolovanului  sub  clipa lui Sisif

propria împărăţie  se cutremură   şi  pricepe diversiunea …

 

 

Q-MAIMUTA

lui  Călin V.

Văd, am ochiul liber să vizionez  în sărăcia mea  de univers

la tv sfârşitul lumii. Ca vierme ce sunt, începutul  ei  l-am trăit.

Iar  în patul meu e cald şi e bine, aşa că îmi pierd  inimioara  şi

mă cuplez cu elena din troia după cum mi-e voia şi nevoia.

Deja lumea renaşte  în   q-maimuţa  ce scrie poezie,

sunt acelaşi rege îngăduit de  cumpăt şi de   sfidarea  patimii

şi recunosc că am furat în copilărie corcoduşe din  grădina conaşului  Vasile*

de altfel  copacii au crescut  fără nici o grijă  în timp ce el  ca portărel

„exersa pacea şi liniştea”  la tribunal la intrare şi ieşire.

Deja lumea  îşi încheie  gândul şi eu îmi recunosc  orbirea.

În oglindă şi la tv văd q-maimuţa.

 

*Portărel  la Tribunalul  Botoşani, care l-a cunoscut pe Eminescu.

 

CÂND ÎMI DAU SEAMA

Când îmi  dau seama

fiinţa mea  mă trădează

trădătorii mei sunt eu însumi  şi îngerii mei deşi

realitatea  opune  rezistenţă  şi nu simulează

sunt conştient  fiindcă  sunt  „ocupat cu deşertăciunea”

 

când  înţeleg  să văd invizibilul

vederea  mea devine răul din simţ

când  îmi dau seama   sunt dus de pocăinţă

atât cât este cu putinţă încât

duhul meu viclean  îşi pierde  sinele

 

când  îmi vând  „partea pătimaşă”

se  aprinde  flacăra  de sens

în deşertul  interior  desfrânarea  ochilor  mă face să tremur

încât îngrămădirea de sunete ce ar trebui să fie cuvântul meu

devine   o inutilă    gramatică  de  scumpeturi.

 

MAMA  MEA  EVA

Numai  patima  mă  mântuieşte. Numai   anatema  mă  izbăveşte.

Pati _ ma  mă mântuieşte, anate _ ma  mă  izbăveşte.

De la mama mea am căpătat  patima  de poesie, ea fiind

Eva  melancoliei  cântându-şi tinereţea   în   curtea

mănăstirii Coşula  locul de  căpătare a  tainelor

şi nu ştiu  în ce  ungher   şi-a  ascuns   tristeţea  din  privire şi  cum

de acasă   oricând  primea   clipa iluminării  pe cărarea  urcând  prin grădină.

Mi-a cântat, ţinându-mă în braţe, ce ştia ea, un alint în care era ascuns

adâncul inimii ei  ştiind că vine  altă ordine  şi alt timp de orbire.

Mi-a cântat mie şi fraţilor mei.

Dorul ei de Dumnezeu  ne  arătă  îngerii din jurul nostru.

Sufletul  ei  ne  priveşte   clipa de acum.

 

Am învăţat să râd   fericit de la tatăl meu,

ţărână  glumeaţă, până la război  ocupat cu  rima  zeflemistă

din culmea de deal până la  înălţimea clopotniţei   şfichiuindu-şi  neamul  crispat.

Mi-a  şoptit, legănându-mi  judecata, povestea  stalinistă, cruntă  şi  hazlie

şi  istoria   galeriilor de sub pământ.

Gândul  lui  îmi  potriveşte  lumina pentru  sfidare.

Sufletul lui  îmi descrie  nepătimirea.

 

Prima mea lecţie de glorie  am căpătat-o  de la neruşinarea  ispitei  languroase

frumuseţea  s-a   dezbrăcat  repede în faţa mea  încât  „poziţia împotrivă

nu mai interesează pe nimeni” .

Canonul clipei  îmi preia  neştiinţa. O dulceaţă  să ridici sacii grei  şi pietrele de moară.

Subiectul dispare ca un licăr fugar al oraşului. Modelul atârnă de aţele gândului…

Văd cum  în pustiul meu  focul supranatural  arde virtuţile zilei. Forţa  centrifugă  alungă

povestea  mea  săracă  încât  paza minţii mele  caută complicitatea  rătăcirii.

Iubita mea  îmi cere să  separ în deşertul  interior  sângele lui Socrate de cel al lui Platon.

 

PROGRAM DE DUMINICĂ

                                   ( 5 februarie 2016)

 

Cobor   din galeria visurilor  conform  instrucţiunilor  de la vraciul de trib

rămân   informaţie  excitată şi  vreau să  trec dincolo de triada inferioară

astăzi  merg la  liturghie  la mănăstirea  Vorona     şi  revăd  măicuţele

şi  preotul  bătrân ce   lasă să i se   vadă bucuria de a sluji  împreună cu un june preot

pe cărarea din mijloc  am loc  să îngenunchez  şi să-mi înving  “partea  pătimaşă

iau binecuvântare  şi merg la miezul zilei cu grupul de  genii pătimaşe  la  o şezătoare  la Avrămeni

nimeni nu  poate  ocoli prânzul  şi stimulentul, urcăm  pe scenă, recităm  texte  hyperion

cântecul  de lume  îmi devastează  mintea, spre  seară   maşina reînsufleţită  ne strecoară

spre casă prin ceaţă   încât lăsăm  crucea  lui  Lucian  în seama  memoriei

la capăt e piaţa  unde   începe  protestul  împotriva  îngerilor (de)căzuţi

strig  cât pot „jos  gu-ver-nul”!, strigă  „jos  gu-ver -nul”!  copii de circa cinci-şapte  ani  din faţa mea

fac  turul   târgului  în coloană, ploaia subţire  îmi intră în  fiinţă, acasă  intru în realitatea tv.

 

 

Nimic(n)i(c)rea formei

Desfrânată cum e ea, poesia s–a   ajuns şi  lălăieşte praful zilei

proprietatea q-maimuţelor se întinde, se extinde, se destinde, se pretinde, se… inde de la coroniţă  la supercorzi, de la orbirea  curcubeului  la apofaza interzisa, nenorocită cum  e ea, japiţa îşi fâlfâie realitatea, ştiinţa şi eroii. Ce  scandal ai scanat  dăscălind şi îngăduind  secretele  păcatelor mele…

Revista indexata EBSCO