Nov 2, 2017

Posted by in Poezii

Adam PUSLOJIC

Un fel de Eminescu

 

Crud, naiv şi neatent,

m-am apucat de dezvăluit

Mihai Eminescu. Unul îmi

spune: bine ai făcut, nene.

Altul m-a blestemat cu gura,

din creier şi adîncul

pămîntului românesc.

 

Nici eu nu spun mai mult.

A sosit clipa, timpul şi visul

au încremenit.

 

Am dovedit ceva? Nu.

Doar l-am adoptat şi l-am

îmbrăcat în stofă sîrbească.

O mulţime de copii şi de

seniori noi, la noi, au

început să-l rostească

din suflet, din rădăcina

cuvîntului zburător şi viu.

 

O, Mihaiule, tu

şi al nostru şi acum eşti,

ca un om predestinat

şi recomandat de ursită,

de soartă, de neam roditor!

 

Aici, azi –

iată-ne cum ne-am

închinat umbrei

milenare din vîrful

teiului tău, definitiv viu

visat mirositor!

 

Suntem un neam, nişte

rude de născători

şi saltul nostru acum

atît de albastru

este!

 

La Iaşi, 31 august 2017

 

Patria de piatră

            Spre Eminescu M.

M-au eliberat în Şerbia

şi mi-au oferit acolo

Patria vieţii, de mine

doar uneori visată!

 

Domivina jivota, aşa

o numesc Radomir şi Szba,

Adam şi Ioan.

Îmi sună intim, cinstit.

Păcat că acest titlu

nu-l am

şi-n manuscris,

în ambele limbi.

Îmi amintesc de el

doar în româneşte,

pe-atunci cînd…

îmi închid un  ochi!

 

Spre Iaşi întors

            Lui Adi şi C.M.S.

Eliberat de tot

acum pot zbura

chiar şi la

Iaşi!

 

Aproape chiar

nu mai este

nici pentru mine,

membrul şi ambasadorul.

 

Ş-am eliberat pe

fratele mare, Mihai.

Destul de bine

arată la chip sîrbesc.

 

Ei, bine… acolo

la tine, în vise –

arăţi şi tu frumos,

Adame!

 

Lui M.A. şi C.A.

La un loc, noi patru

suntem

de două ori… Mihai!

 

Aşa

mi s-a spus. Şi cred.

Numeric explicat:

doi cu doi sau

patru împărţit cu doi!

 

Tot Mihai rămîne.

Supuşii tăi, Maiestate,

au început cîntarea…

fără cuvinte şi catedrale!

 

Noi patru suntem –

mari şi o Mare,

cu Dumitale.

Un Lucearnic de tot!

 

23.02.2017

 

Spre Mircia, umbră de pasăre

Mircia, de ce

nu-mi spui tu

acum,

un desen!

Ce umbră de om

mai eşti,

ca din

poveşti.

Sau doreşti,

cumva…

să ne cînţi

o simfonie verde?

Am să-ţi vin

pe-acolo,

la Ipoteşti, să-ţi

trag un dor de Eminescu!

Revista indexata EBSCO