Nov 2, 2017

Posted by in MOZAIC

Constantin BOSTAN – Sidonia C. Hogaș – „de veghe-n lanul de ocară” (II)

 

Odată finalizate eforturile de tipărire a volumului memorialistic Tataia. Amintiri din viaţa lui Calistrat Hogaş (Piatra-Neamţ, 1940), devotata fiică se va dărui păstrării şi valorizării muzeistice a casei şi a bunurilor ce puteau ajuta la neuitarea mult prea întîrziatului „junimist”,  intrat în conştiinţa noastră literară tocmai în zorii interbelici… Astfel, în paralel cu lecţiile particulare de pian în casa părintească, Sidonia şi-a descoperit, încă din vara lui 1939, disponibilitatea de a primi vizitatori interesaţi (avid, sau doar turistic) de urmele memoriale ale homeridului peregrin În Munţii Neamţului. Un interes favorizat şi de faptul că, între timp, după o reparatorie ediţie „ibrăileană” în 1921[1], C. Hogaş fusese consacrat în librării şi-n simpatia cititorilor şi prin efort bucureştean[2], în editura ctitorită cu concursul distinsului universitar de Iaşi şi Bucureşti Ion Simionescu, el însuşi un fervent drumeţ prin ţară

Asumîndu-şi, în buna tradiţie antică ades invocată de jovialul şi livrescul părinte, jertfelnicul rol de vestală, Domnişoara profesoară amenajase spre vizitare camera de lucru a lui C. Hogaş, ea însăşi devenind muzeografă – la început autopromovată, apoi (1956) chiar consacrată instituţional. Va apela, pentru îndrumări, suport documentar şi sprijin în relaţia cu autorităţile, la acelaşi fost profesor şi secretar al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, împătimitul arhivist şi cărturar C. Turcu (director adjunct al Arhivelor Statului Iaşi), care îi fusese călăuză şi-n editarea cărţii de amintiri:

 

Stimate D-le Turcu,

Îţi mulţumesc pentru buna matale scrisoare primită zilele acestea. Eşti tînăr [21 de ani diferenţa de vîrstă][3] şi speri încă în realizare de idealuri. S-a mai primit un ordin cu privire la Casa lui Hogàş, dar a rămas nerealizat. Localnicii lucrează independent de cei de la Centru. Nu mă îndoiesc de bunăvoinţa oamenilor de suflet între care, îmi permit, a te număra primul.

După cît ştiu s-a dispus să nu existe decît cîte un muzeu regional, aşa încît voi vedea, poate, cele cîteva lucruşoare ale lui H[ogàş] luate şi duse în cine ştie ce colţ de mare muzeu, iar căsuţa… pulbere în năut, în locul căreia se va ridica desigur o mare şi făloasă construcţie.

Ce părere ai cu privire la muzeu, mă ierţi dacă te-aş ruga să-mi dai un sfat în această privinţă?

Vă rog a primi, împreună cu mulţumirile cuvenite, cele mai bune sentimente ale mele.

S[idonia] C. Hogàş.

  1. XII. 1951.

Şt[efan] Gheorghiu, nr. 1. Piatra[-]N[eamţ].

 

[P.S.] Cum aş putea obţine evacuarea Anexei (căsuţa mică) la o eventuală reparaţie, în care se află odaia care a locuit-o Hogàş?

Tot S. C. H.

*

7.IV.[19]52, P[iatra-]N[eamţ]

Domnule Turcu,

Pentru că mata, pînă acum te-ai ocupat cel mai cu suflet şi serios de viitorul casei lui Hogàş, şi datorită intervenţiei matale Aşezămintele Culturale s-au sesizat şi-au şi acordat suma de 2000 lei p[entru] reparaţii, iată vin să te necăjesc tot pe mata să mai intervii – unde şi cum ştii şi urgent.

Iată ce e: în timp ce Aşezămintele se ocupă ca locul şi casa să rămîie în starea în care erau cînd o stăpînea Hogàş (să nu se schimbe nimic) sfatul popular localnic cară gunoi şi moluz (fără să fiu avizată de scop) în curtea din faţa casei, pentru ca să facă un fel de grădină publică cu flori şi cu bănci pentru… popor. Saracul Hogàş!

Dă-mi, cum crezi, o mînă de ajutor care să fie eficace în această direcţie şi te rog iartă această scrisoare fără cap şi fără coadă şi iartă-mi necazul ce-ţi mai fac şi eu.

Îţi rămîn recunoscătoare. Cu sinceră afecţie pentru amîndoi [soţii Constantin şi Aurora T.],

S[idonia] C. Hogàş.

*

Domnule Turcu,

Nu ştiu ce şi cum ţi-am scris ieri, atît de necagită [sic] sunt, dar azi, puţin mai liniştită fiind (n-a mai descarcat nici un camion cu moluz) vrau să mă exprim mai clar. Este nevoie de o intervenţie urgentă la Centru (mata ştii aceasta) să dispună ca atît casa, cît şi ograda acesteia, să rămîie întocmai aşa cum arata cînd o stăpînea Hogàş. Sfatul popular localnic ţine morţiş să facă, nivelînd locul în faţa casei, un fel de grădină cu flori şi cu bănci.

Fac abstracţie de mine, că probabil nu o voi mai putea locui, dar principal va fi că ograda şi casa lui Hogaş vor dispare; va rămîne un bordei fără scări, cu geamurile ieşind aproape din pămînt, iar ograda, ce este şi acuma piaţă publică, medean de azvîrlit toate netrebniciile, ca să nu spun mai mult. Dacă Centrala (Bucureşti) nu ia măsuri energice şi urgente, în scurt timp dispar ultimile urme ale aceluia care a fost nestrămutatul amant al naturii… – ograda cu iarbă înaltă şi înflorită, în care, spre asemanare, aş dori să plantez mesteacăni sau brazi, ca atunci, dintre care să se întrevadă cîndva căsuţa lui mică şi albă.

De aceea, dacă eşti dispus şi nu cer prea mult, intervină cum şi unde ştii, ca Sfatul popular de aici să primească ordin de respectare a ogrăzii şi casei lui H[ogàş], s-o lase aşa cum este, să nu se schimbe nimic din aspectul exterior a acestora, aşa după cum cere un articol din nu ştiu ce lege a Aşezămintelor de Cultură sau a Monumentelor istorice, printre care poate va intra şi Casa lui C[alistrat] H[ogàş].

Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, de aceea mai bine tac.

Cu sanatate şi numai bine la amîndoi,

S[idonia] C. Hogàş.

9.IV.[19]52./ P[iatra-]N[eamţ].

 

Temerile vizînd „îngroparea” casei-muzeu prin nechibzuita strădanie a edililor locali, de nivelare a fostelor curţi ale domeniului C. Hogaş potrivit cotelor stradale ulterioare, erau îndreptăţite. Zona, mult mai joasă şi străbătută cîndva de apele unui pîrîu „botezat” Iordan (astfel că şi uliţa pe care se aflau casa şi acareturile moştenite de la tata-socru, preotul Costache Gheorghiu, se numea cîndva Strada Iordanului [4]), chiar impusese construirea caselor şi a cerdacurilor pe stîlpi de lemn, în stilul locuinţelor lacustre de pe aiurea.

Oricum, rezistenţa la asemenea amenajări „de umplutură” a dat roade şi curtea Hogaşilor a rămas la cotele ei de altădată. Mult mai tîrziu (1967-1968, cînd cu atribuirea unui statut deplin oficial casei-muzeu donate de Sidonia Hogàş statului, perimetrul noului aşezămînt public a fost marcat printr-un zid scund de piatră, întru protejarea a ceea ce mai rămăsese din curţile fostelor proprietăţi. Cît despre plănuitele amenajări à la manière d’antan, acestea s-au materializat în timp nu doar prin pitorescul unei slobode şi luxuriante flore spontane (zisă şi bălării), ci şi printr-o inflaţie de pisici co-locatare, datorită excesivei slăbiciuni a proprietarei pentru neamul graţioaselor Felis catus şi irepresibilei generozităţi a vecinilor, care-i odrăsleau ritmic ograda. Nu-i de mirare că, în anii ’50, pe gardurile şi peretele de la stradă ale casei memoriale se puteau citi ţidule de protest şi avertizare: Blestemat în veci să fie cel care mai aruncă […][5].

Dar nu numai cu megieşii avea a se lupta Domnişoara:

 

26-X-[1955], Piatra[-]N[eamţ]

[Str.] Avîntul[ui], 1.

Mult stimate D-le Turcu,

Te rog scuză-mi scrisul. Ochii mă părăsesc.

Am primit art[icolul] D-lui Vlad[6]… atît de ferit şi recomandat de mata. Luînd în consideraţie persoana celui ce se ostenise a mi-l trimite l-am răsfoit puţin.

Dragă D-le Turcu, m-am săturat de inepţii, legende şi vulgarităţi.

Îţi mulţumesc călduros că nu-l uiţi pe C. H[ogàş].

Cu toată simpatia pentru Aurica şi mata,

S[idonia] C. Hogàş.

*

4.V. [1957.] Piatra[-]N[eamţ],

[Str.] Şt. Gheorghiu, no.1.

Mult Stimate D-le Turcu,

Aflu că în Arhivele Statului s-ar afla o mapă cu ceva acte privitoare la Calistrat Hogàş, de pe timpul cînd era elev în Academie [Mihăileană din Iaşi] sau student (aşa ceva). Oare nu îndrăznesc prea mult rugîndu-vă să-mi trimiteţi şi mie o copie după acele acte, se poate? Nu e prea mult deranj pentru D-voastră? Vă rog să nu vă supăraţi.

Cu deosebite mulţumiri, primiţi Vă rog şi salutările mele.

Sidonia C. Hogàş.

*

  1. V. [19]57. Piatra[-]N[eamţ],

[Str.] Şt. Gheorghiu, no.1.

Stimate Domnule Turcu,

Cu multă satisfacţie am primit scrisoarea D-voastră cu data de 10.V. şi, sunt numai aşteptare în ceea ce priveşte amănuntele cu privire la C. H[ogàş]; le[-]aş dori cîte mai multe, chiar şi pe acelea pe care D-voastră le credeţi inutile pentru mine. Tot atît de mult aştept tematica D-voastră [pentru muzeu] şi am, în această chestie, iar o rugăminte, aceea de a mă anunţa cînd se va publica, ca să mi-o pot procura şie eu.

Sărut pe Aurica (pe obrazul cel cu gropiţă), iar D-voastră mulţumiri şi o deosebită salutare.

S[idonia] C. Hogàş.

*

5.II.[19]58. Piatra[-]N[eamţ]

Mult Stimate D-le Turcu[,]

[…] vă doresc asemenea, atît Auricăi, cît şi matale, pentru acest an, pe lîngă sănătate şi numai bucurii, macar o fericire egală cu aceea ce mi-a produs mie anexele din scrisoarea matale, nepreţuite pentru mine şi care-mi adeveresc real unele bănuieli ale mele, cu privire la tatăl meu, notate de mine în nişte alte amintiri încă din anul 1957.

Contrar de cum ne-a fost vorba, mata te osteneşti cu copierea actelor; oare aş mai putea îndrăzni în a năzui şi la alte lămuriri din acele dosare? Eu doresc acest lucru însă cu condiţia ca mata să nu te deranjez[i] prea mult.

Sunt informată că se vor mai prezenta şi alte persoane doritoare de a cunoaşte, din arhive, cîte ceva cu privire la  [C.] Hogàş, eu însă, la aceste cercetări, te[-]aş ruga să fii cît mai restrîns, mai zgîrcit cu informaţiile faţă de aceşti amatori.

Încă o dată Vă rog să primiţi cele mai frumoase urări împreună cu toate afectuoasele mele mulţumiri.

S[idonia] C. Hogàş.

 

Aşadar, pe de-o parte dornică să aibă cît mai multe mărturii pentru întregirea cunoaşterii lui C. Hogaş şi a colecţiei muzeale pe care o patrona, iar pe de alta – iritată de tot ce nu se potrivea propriei percepţii asupra veneratului ei părinte („m-am săturat de inepţii, legende şi vulgarităţi”), Sidonia nu ezită să îndemne chiar la o neleală atitudine a probului arhivist faţă de „alte persoane doritoare de a cunoaşte, din arhive, cîte ceva cu privire la Hogàş”.

Ce anume o nemulţumea pe „vestală” şi o îndemna la o astfel de luptă?

Suspiciunile şi gesturile de acest fel îi erau familiare cam „de o viaţă”, de îndată ce, în urmă cu vreo 35 de ani, îi şi scria lui Garabet Ibrăileanu (spiritus rector al „Vieţii Româneşti”), cu totul indignată de cele Cîteva cuvinte ale lui Sadoveanu, plasate ca prefaţă la cel dintîi volum din 1921, publicat de foştii camarazi literari ai „Conului Calistrat”[7]:

 

Cele cîteva rînduri scrise de d-l Sadoveanu, care servesc drept prefaţă la scrierile tataiei, sînt neadevărate şi toate la un loc dau caricatura tristă a chipului şi sufletului tatălui meu, şi cine l-a însărcinat pe d-l Sadoveanu să facă asta?Aş ţine mult la o îndreptare; volumele, cred, nu pot fi puse astfel în vînzare, foile acelea n-ar putea fi date la o parte? [5 noiembrie 1921]

*

Cred că aţi primit scrisoarea mea dintăi şi nu v-aş fi necăjit cu aceasta de a doua oară dacă n-ar fi vorba de tatăl meu. […] Repet încă o dată, ţineam sau la o prefaţă a d-voastră, sau la nimic. Foile respective rog să fie scoase. [23 noiembrie 1921][8].

Să ascultăm şi cealaltă parte (M. Sadoveanu):

„Cuconu’ Calistrat”, bătrînul şi jovialul nostru prieten, acest mare şi necunoscut încă artist, a dus o viaţă sănătoasă şi cumpănită, între orele lui de clas şi minunatele-i excursii în munţi. Adăpostit ca supt un cort de pălăria-i calabreză, c-o romantică pelerină aruncată neglijent pe-un umăr, trecu nepăsător pe cărările vieţii, frumos şi pitoresc în urîţenia şi masivitatea lui. Umblînd iarna fără palton şi descheiat la jachetă ca să i se vadă lanţul ceasornicului, sculîndu-se totdeauna la cinci în ziuă, ca să mînînce o halcă de carne friptă pe cărbuni şi să-şi înceapă crunta-i muncă de dascăl, cuconu’ Calistrat a străbătut naiv şi bun valea aceasta zidită de Dumnezeu pentru excursii, purtîndu-şi original şi măreţ anii şi căzînd din picioare brusc, ca un copac din sihlă, într-a şaptezecea primăvară. […]

 

 [1] C. Hogaş, Pe drumuri de munte; vol. 1: În munţii Neamţului, cu o prefaţă de Mihail Sadoveanu; vol. 2: Amintiri dintr-o călătorie; Iaşi, Viaţa Românească, 1921.

[2] Calistrat Hogaş, În munţii Neamţului, Bucureşti, Cartea Românească, 1934.

[3] Sidonia C. Hogaş, n. 1882; C. Turcu, n. 1903.

[4] Dimitrie Hogea, Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ. Amintiri…, Piatra-Neamţ, 1936, p. 189.

[5] Fiind întru totul vegetariană, avea a cheltui distinct pentru hrănirea unei întregi „stîni de pisici”!

[6] Posibil, Vlad[imir Streinu]?

[7] ”Noi îi spuneam Conu Calistrat, pentru că, fiind mult mai bătrîn decît noi, nu-i puteam spune pe nume, dar nici nu-i puteam ofensa cordialitatea «domnindu-l»” (G. Ibrăileanu).

[8] Apud Scrisori către Ibrăileanu. Vol. 3, Bucureşti, Minerva, 1973, pp. 90-91.

Revista indexata EBSCO