Sep 27, 2017

Posted by in Varia

SAVA – Curier de ambe sexe

 

”Desi nu știu care este metoda prin care putem publica propriile creații la Convorbiri literare, am primit încurajări să vă trimit această fabulă scrisă în urma întoarcerii mele în România, după 3 ani și jumătate de studiat, lucrat și voluntariat din Norvegia până în Noua Zeelandă. Experiența reîntoarcerii și a încercărilor de a mă încadra din nou în societatea românească m-am tot gândit să le redau într-un eseu, care până la urmă a ieșit fabulă. Feedback-ul dumneavoastră mi-ar fi de mare folos. Cu respect, Luminița Garaba” – Da, fabula nu e scrisă rău, numai că textul nu e pe profilul rubricii noastre. Cu fabula Fabula iepurelui la angajare încercați la o revistă umoristică. Citez doar începutul și finalul textului: „După multe și diverse aventuri în lumea-ntreagă,/ Iepurele se întoarse chiar la ferma lui cea dragă./ Se uita la ea săraca, cum era îngălbenită,/ Colo zidul se dărâmă, dar fațada e spoită./ Iepurele, ce-adunase renume și titluri multe,/ Cu suflet deschis își spuse: ‘Ce-ar fi ferma s-o ajute?’/ Ager din copilărie, îndrăgit pentru-al său fler,/ De ce nu ar fi de-acuma și un harnic fermier?/ Întrebă în dreapta,-n stânga, cine este cel mai mare/ Și-ar putea să îi acorde-un interviu de angajare./ Cu emoții și-ncântare, și simțindu-se ca nou,/ Iepurele păși vesel tocmai în birou la bou (…) Pân’ la urmă se întoarse în cușcă la iepurime/ Să le povestească păsul celor ce-l știau mai bine./ – Tu ești bun și ești și harnic, toți în cușcă te iubesc,/ Premiant cu coroniță și student plin de succes./ Dar nouă,-n iepurime, de știință ce ne pasă?/ De ni-i fi paznic la ușă, îți vom da culcuș și masă./ Iepurele nu răspunse, ci-ntristat pe a sa viață/ Se gândi ce mic se simte, față de azi dimineață./ Cu avânt și energie, și-ale lui mărețe vise,/ Reușise să primească numai uși în nas închise./ Nici sărac lipit să fie, nici să plece capu-n turmă!/ Amărât ieși pe poartă și lăsă ferma în urmă.

 

”Buna ziua. La recomandarea d-lui Gh. Neagu ( Oglinda Literară) mă adresez dvs. cu dorința de a frunzări cele scrise de un prof. de matematică la pensie. Vă mulțumesc”- Domnule profesor Tit Tihon (văd că așa semnați textele trimise), mă obligați să vă dau un răspuns identic cu cel anterior: textele nu sînt pe profilul rubricii noastre. Ele par niște eseuri interesante pentru presa cu caracter oarecum științific, cele expuse în ele părînd a fi rezultatul unor cercetări. Or, rubrica noastră are rolul de a încuraja talentele literare. Dacă doriți să vă dăm un sfat referitor la cele trimise, textile dvs. ar putea face subiectul unei cărți de divertisment. Citez, spre exemplificare, cîteva fraze: „Sunt cunoscute mii de explicaţii privind dispariţiile miraculoase, aşa că nu vom greşi prea mult dacă mai propunem şi noi ipoteza „în trecut”. Ipoteza „în trecut” pe care o propunem, ca o explicaţie posibil ştiinţifică, se bazează pe topologia spaţiilor metrice şi teorema de punct fix a lui Banach. Este o ipoteză care poate da o interpretare posibil acceptată privind „accidentul”. Nu intrăm în explicaţiile teoretice ale cursului de analiză funcţională, dar vă propun să încercaţi a înţelege această ipotetică interpretare. În topologia spaţiilor metrice sunt precizate aşa numitele „bule”, definite matematic, care prin raţionamente logice, ne conduc la teorema de punct fix a lui Banach (cunoscută şi sub numele de teorema aplicaţiei contractive sau principiul contracţiei). Înainte de toate, să încercăm să înţelegem următoarea schemă folosind şirul lui Fibonacci privind „Universul” format în a „doua secundă” de singularitatea Punctul care este la baza teoriei Big Bang.”

 

”Vă rog să citiți și să-mi spuneți dacă este această fetiță de 15 ani un talent literar sau nu. Prof. Ionela Orheanu” – Voi ați zâmbit vreodată prin ochii cerului sau prin flori de soare? Ați zâmbit cu dor și luminițe-ntre dinți? Sau cu toată inima,zâmbiți voi des? Ți-au cântat vreodată obrajii,scăpărând în zâmbetul de drag și admirație?  Ai zâmbit cu întreaga ta ființă? Cu buzele cu ochii,cu cel drag? Asa-i că ți-ai pictat un zâmbet palid peste fata ta trandafirie, în loc să râzi cu lacrimi de iubire ? Unde ți-au zburat hohotele, ce aripi le-au purtat? Dar…unde s-au dus?”- Are, dar dacă nu va fi cultivat prin multe lecturi bine selectate și multă muncă pe text, exercițiu îndelungat, oricare talent se stinge încet, încet. Să ne dorim să nu se întîmple așa!

 

Melania Cristea, un real talent, ne trimite un consistent grupaj de versuri. Acesta va face obiectul unei viitoare antologii a curierului. E o promisiune de prin luna martie, cred. Dar cum versurile ne-au parvenit ceva mai încoace, întîrzierea apariției lor în revistă pare că are justificare.

 

”Domnule Nicolae Sava, îi cereți unui scriitor aspirant cel mai greu lucru pentru el. Să se prezinte. Despre mine… Mă numesc Laurenţiu Mihai Frunză. De mic copil, am  ascultat cu încântare  poveşti despre personalităţi. Iar această plăcere s-a împletit cu pasiunea cititului până la ani 40 cât număr astăzi. Şi am făcut facultatea de istorie. Am un mare defect pentru zilele în care trăim. Nu ştiu să fac bani.  Jalnic pentru vremurile astea, nu? Debutul literar  s-a produs undeva în jurul vârstei de 17 ani. Apoi s-a așternut o îndelungată pauză. Au fost încercări timide de a publica rămase fără rezultat , mai exact fără răspuns. De ce scriu? Scrisul este energizant și afrodisiac. În ziua în care trec cuvinte pe hârtie trag aer curat în piept şi mă cufund într-un ocean de fericire. Iar soarele răsare altfel. Dacă nu, ziua este cenușie, cu un oraş prăfuit, străzi pline de gropi şi  o politică făcută după o constituţie strâmbă. Afrodiziac, pentru că poți să faci dragoste cu oricare dintre femeile acestei lumi fără să ia la cunoştinţă  nevasta. Deci,  aviz scriitorilor aspiranţi  însurați printre care mă număr și eu. La finalul acestei încercări de prezentare şugubeţe, doresc să aflu  părerea dumneavoastră despre una dintre încercările mele literare.  Scriu sau mâzgălesc, dle Sava?”  –  Textul „Locul unde se iubea cu adevărat” nu ne-a convins. Dialogurile celor care populează parcul Cișmigiu nu prea se leagă, cam fiecare vorbește în legea lui, Nesăbuitu, acel personaj principal, pe care ai fi avut posibilitatea să-l dezvolți, nu este creionat îndeajuns, timpurile verbelor diferă de la un aliniat la altul, ba chiar de la o frază la alta. Talent ai dar se observă lipsa de exercițiu pe text: „Este  o zi nebună de primăvară. Plouă  tomnatic, ca în miezul lui octombrie,  fără oprire, şi  nu exista un  soare care să mulţumească  florile cu mângâierea lui. Copacii se murează şi mor după fiecare şficuire de stropi reci. Domnul Nesăbuitu se aşază pe aceeaşi bancă din Cișmigiu pe care a stat timp  de 25 de ani şi nu-i  păsa de ploaia care îl biciuieşte  fără încetare. Are un nas mare, coroiat,  pe care ploaia îl asediază indărătnic iar  ochii săi  mici  şi  negri scrutează mesele de şah. Nu se  sinchiseşte de pantalonii călcaţi  la dungă pe care îi ţine întotdeauna în şifonier pe portmantou. A fost motivul de divorţ pentru prima nevastă. Ea nu aşeza  hainele în şifonier iar el nu  suporta un asemenea afront din partea soţiei. Îl durea  în cot de cămaşa proaspăt   împăturită cu grijă și așezată în  linie cu celelalte haine. Al doilea divorţ… „ Mai trimite 2-3 texte în proză, scurte (de o pagină-două), poate ne convingi să te publicăm.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diactritice –  TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la „Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Marian Hotcă

ședința de singurătate

traversăm tăceri nemăsurabile

încălțați în atâtea cuvinte goale

fără a avea vreo soartă precisă –

un punct diform de azi până mâine

se face linie orizontală

între pasul de ieri și pasul de azi

ceasul rămâne fără memorie

e doar o zgârietură adâncă în conștiința peretelui

secundele ca o introspecție

transformă gândul de piatră în lacrimi

o undă cutremurându-se

sculptează în silueta imprecisă a sufletului

ședința de singurătate

oasele stau istovite în carne

așteptând o ultimă strigare

a îngerului desăvârșit urmează o lungă răcoare

în miezul pietrei zvârcolindu-se

 

fum

 

ne-ați reproșat că v-am respirat tot aerul

așa că ne cerem iertare

și ne desprindem de timp

e pentru prima dată când ne continuăm

iluziile cu alte întrebări delirante

cerul îmbibat în galben

ne adâncește în noi uitarea

vrem să fim și noi copii de fum

să mâncăm doar frunze negre toamna

moartea crengilor arse

să ne întărească din nou idealurile

atunci ar fi mai bine să strigăm prin scrum

starea reală a vieții

dar nimeni nu ne va sufla

niciun cuvânt din primul nostru trecut

avem fiecare câte un start imperfect

și brusc cineva binevoitor ne rătăcește în lume

să ne găsim calea e firesc că după atâta așteptare

printre pietrele anonime

ne place să călcăm totul în picioare –

noi, piese de decor încătușate

în vremea ce ne-a mai rămas

 

cercuri

 

sunt zile în care

toate lucrurile din jurul meu sunt doar cercuri goale

și vreau să mă ascund

într-un colț de înger

sau într-un ungher plin de praf

dar nu mai găsești nici zimții fermoarului în ordine

de când am umbra îngreunată cu nervi

ploaia nu are

niciun efect asupra așteptărilor

galbenul pudrat în suflet

e doar un element decorativ îmbâcsit

ce-ți prelungește plictiseala

și dacă ar mai fi noapte prin vreme

aș putea dilua în apa din ochi

sensuri exacte și inexacte

pentru a descoperi pe o singură latură

adevărul

până într-o dimineață

 

strada hornului

 

pe strada aceasta copiii sunt de fum

mai mult decât atât

ei au întunericul în sânge

soarta le-a țesut în inimă funingine când s-au născut

apoi le-au dat drumul rând pe rând

pentru a nu avea toți aceeași vârstă

în ploaia orașului galbenă

ca să-i ardă cenușa până la sânge

uneori în diminețile cu ploi superficiale de toamnă târzie

le aud rănile nedeslușite

coapte prin cine știe ce parte a corpului

azi a început să doară și amurgul

cerul are o febră explozivă

e aproape roșu cu pete de sânge înnegrit

și totul devine un topos inexplicabil

aflat la hotarul pietrei topite cu viața ce răsare din pământul gol

apoi se lasă încă o seară pe strada aceasta

un fum greu ne îmbrățișează ultimele oase

copiii rămân aceeași cenușă anonimă

scânteind numai niște vise arse

ce nu le va auzi nimeni

Revista indexata EBSCO