Sep 27, 2017

Posted by in Actualitatea literara

Adrian G. ROMILA – Femeia pescar

 

Catherine Poulain are parcursul contondent al scriitorilor pentru care viața pare prioritară scrisului. La francezi nu cunosc exemple – afară, poate, de metecul Panait Istrati (scriitoarea e o franțuzoaică de aproape 60 de ani), dar îi pot aminti pe Ernest Hemingway, pe Chuck Palahniuk și pe Charles Bukowski. Prin culoarea imaginarului, autoarea e mai degrabă din familia unor Henry Dana Jr., Herman Melville, Joseph Conrad sau Jack London. Tot anglo-saxoni, vasăzică, specialiști invicibili în narațiunea marină. Obișnuită de tînără cu munca fizică (într-o fabrică islandeză de conserve, sezonieră în Canada și Franța, pe un șantier naval american, ciobăniță în zone pastorale normande), Catherine Poulain a urît dintotdeauna statornicia, convenționalul, legăturile prea trainice cu ceva. A dormit pe unde a apucat, a fost expulzată din SUA pentru lipsa documentelor, a călătorit enorm, mereu și mereu în altă parte, pentru altceva. Probabil de aceea, cînd a debutat, în 2016, romanul a impresionat prin autenticitate și a cules rapid premii prestigioase și nominalizări pe măsură.

Marele marinar (Polirom, 2017, trad. de Mădălin Roșioru) transfigurează experiența de matelot a autoarei pe vasele de pescuit din Alaska, un capăt al lumii pe care l-a ales, ca rezidență, pentru cîțiva ani buni. A fost, probabil, drumul inevitabil pe care-l avea de făcut, pe lîngă celelalte, cel mai departe de civilizație și de convenții, în condiții le fel de nesigure, fără acreditări, fără să cunoască pe cineva, acolo, fără să știe nimic despre pescadoarele din Pacificul extremei nordice, aproape de Strîmtoarea Bering, și despre dificultățile vieții de marinar sezonier. Romanul îmbracă realismul dur al relatărilor confesive făcute de o runaway girl, fără menajamente pudibonde și fără cosmetizări inutile. Literaturizarea se naște din această directețe nesofisticată a narațiunii, care metaforizează numai cînd s-a acumulat destulă substanță veridică, astfel încît pasajele lirice să lovească eficient și să marcheze delimitarea esteticului de jurnal sau de reportaj subiectiv. Naratorul-personaj e o doamnă fragilă, subțire, aproape defeminată, sub hainele mizere de matelot, azvîrlită de bună-voie într-o lume a bărbaților devorați de singurătate, de alcool și de obișnuința provizoratului. Va dormi cu ei, în cușetele vapoarelor, va bea cu ei, în baruri, în moteluri și pe docuri, le va suporta avansurile și violențele, va cîștiga bani prin muncile cele mai grele, de la săpat șanțuri, eviscerat monștri marini și descărcat cambuze cu tone de pește înghețat pînă la pescuitul efectiv cu plase, geamanduri și pripoane, pe puntea instabilă, prin vînturi șfichiuitoare și valuri imense. Derulînd constant instantanee de viață, cu abundență mozaicată de gînduri, de întîmplări, de senzații și de peisaje, romanul devoalează, treptat, adesea în propoziții scurte, paratactice, poezia impresionantă a existenței la marginile pămîntului, între două îmbarcări. Din Manosque, din sudul Franței, pînă la Kodiak, în Alaska, e o distanță uriașă, iar Lili, personajul-narator al romanului, a parcurs-o tocmai pentru a se confrunta cu ”nothing, nobody, nowhere”, contrazicînd, astfel, orice prejudecîți cu privire la forța și statornicia femeilor. Lili va supraviețui tuturor pericolelor: rănii de la țepii unui pește veninos, accidentului la un picior, deranjamentelor digestive provocate de viermi intestinali, promiscuității din orășelul peescăresc, valurilor care mătură puntea, epuizării, frigului și foamei, tentativelor de viol, acceselor alcoolice. Va mînca inima crudă și lapții peștilor proaspăt eviscerați, va adormi udă, cu chipul stropit de sînge și de mucus organic, va avea mîinile tăbăcite de contactul cu tot felul de instrumente specifice vînatului oceanic. Adesea, bărbații din jurul ei se îndoiesc că ar fi femeie, mai ales că munca prestată de ea nu e mai prejos, prin greutate, de cea a lor.

Redimensionarea literară a tipologiei marine moderne e dată de relația cu Jude, colegul de echipaj de pe vasul Rebel, el însuși întruchipare a imprevizibilului și a existenței vagante. Exponent al marginalității și al solitudinii, americanul libertin Jude amplifică mobilitatea existențială a europencei Lili, căci el e și mai puțin capabil să-și păstreze vreo urmă de stabilitate: e solid și dezinvolt, bea enorm, practică o sexualitate agresivă, nu adoarme decît dacă e doborît de efort, oscilează între Alaska și Honolulu (și ”la rece”, ca și ”la cald”, tot pescuitul îi este favorit), visează să aibă un copil și o căsuță a lui, e teribil de gelos și monomaniac. Îi scrie din Hawaii iubitei, rămasă în nord: ”Dar pînă ne întîlnim din nou, dac-o să reușim într-o zi, caută-mă prin cîrciumile prăpădite, prin barurile de striptease, la cozile unde li se împarte supă săracilor de prin Pacific – mă întorc la pescuit. Încă nu știu unde și pentru cine mă voi îmbarca. Cecul de plată ar trebui să-mi ajungă să iau avionul spre Oahu, să-mi găsesc o cămăruță și să rămîn acolo pentru o săptămînă. Dup-aia n-o să mai am nimic. Doar foamea de pescuit. Nu trebuie să-mi trimiți nimic, scrisoare, bani, haleală sau rom. Sînt fericit. Fără un chior în buzunar, fără muncă, în curînd pe stradă, dar în sfîrșit cu singurul meu motiv să mai trăiesc”. În lumea frigului și a mării, unde femeile, altele decît indiencele bătrîne, sînt foarte puține și deloc atractive, ca însoțitoare a cîte unui bărbat din mulțime, Lili a reprezentat excepția. De aceea, partenerul ei e, dintre toți, marinarul, prin definiție, ”marele marinar”, alesul, emanație a oceanului, a monștrilor din adîncuri, a peisajului sălbatic și a umanității puternice, refugiu și trambulină, deopotrivă.

Roman al iubirii și al suferinței, al bucuriei de a trăi și al căutărilor nesfîrșite, cartea de debut a autoarei franceze e un semn literar al posibilităților aventurii, la marginea lumii. Din parcursul pînă acolo, așteptăm cu sufletul la gură altele, la fel de uimitoare.

Revista indexata EBSCO