Sep 27, 2017

Posted by in Actualitatea literara

Emanuela ILIE – Poerezii de outsider

 

Sorin-Mihai Grad, matematician ce activează de ceva vreme în cadrul Universităţii Tehnice din Chemnitz (Germania), semnatar al unor cărţi de matematică editate de reputata Springer-Verlag, se află la al doilea volum de versuri apărut în Romȃnia. La fel ca şi debutul din 2010 –  SUROGAT [poerezii], Herg Benet Publishers –, noua sa ispravă lirică, intitulată, emblematic, outSider [poerezii], Editura Aius, Craiova, 2016, este inclementă şi în consecinţă incomodă. Nu atît din raţiuni stilistice, mă grăbesc să adaug, cît tematice ori atitudinale.

Sigur, nici limbajul nu îi menajează prea mult pe adepţii poeziei previzibile, cuminţi-canonice, de tot leneşe, pe care eternul outSider îi şi apostrofează frecvent, de regulă prin intermediul prolepsei: „ce-ai făcut cu poezia sălbaticule?/ abia acum mă întrebi?/ greu te-ai mai prins/ preferai desigur vechituri împăiate/ însă n-am aşa ceva-n program/ mulţumeşte-mi şi hai să trecem mai departe” (pisici albe & negre). Tentaţia escamotării limitelor limbajului apare şi în outSider, deşi nu la fel de frecvent ca în SUROGAT. Acolo unde, după cum observam într-o cronică apărută cu cu cîţiva ani în urmă în „Poezia” – sora mai mică, 100% lirică, a „Convorbirilor…” – cea mai vizibilă ipostază auctorială era aceea, inutil recuzată, de homo artifex trecut printr-o serie întreagă de experimente literare de tot felul, care ştie că nu-şi mai poate refuza tertipurile lingvistice fără a se dovedi fariseic. În cazul lui Grad, dorinţa de invenţie lingvistică se manifesta în special prin strategii combinatorice aiuristice şi viza, desigur, fie re-împrospătarea limbii poetice atît de amorţite astăzi, fie ironizarea stereotipiilor culturale mai vechi sau mai recente. Nu era greu de descifrat, din această perspectivă, miza apelului constant la figuri precum anafora, emfaza sau parachreza, şi nici finalitatea utilizării aproape abuzive de cuvinte telescopate: apocalipteotic, de[x]presii, thanafură, tripoteze, sîngeraşălăustar, happylog, fuckturism etc. Acest gen de construcţii se întilneşte şi în opul de faţă, unde mai degrabă atrage atenţia asupra temelor lirice sau pre-textelor dominante (religios, filosofic, matematic, poietic şcl), interconectate într-un mod neobişnuit: epsilog, fragmentosane, triografie, echilibrîu, diolog, egolatrina, pretextament, cristopitec etc.

Inclemenţa şi în consecinţă incomoditatea la care mă refeream mai sus sînt însă de alt ordin în poereziile recente ale lui Sorin-Mihai Grad. Deşi nu a dispărut cu totul din scena poetică, prestidigitatorul de surogate cu miză intertextuală de ieri pare că preferă, acum, poziţia de figurant. Protagonistul liric de azi este, după cum o arată şi indicaţia peritextuală, outSiderul a cărui condiţie e aproximată în cele mai multe din versuri. Cu lentoare ori cruzime (egal studiate), acestea se opresc asupra unor date existenţiale bine ştiute, îngroşate uneori pînă la caricatură: nihilismul, greaţa (doar uneori metafizică), scîrba (adesea cioraniană), provizoratul perpetuu, scufundarea voită în egolatrina amintirilor (finalmente ofensatoare) etc. etc. Selectez, la întîmplare, nişte versuri reprezentative: „îs atît de singuratic că-mi sînt chiar eu în plus uneori/ ca un cîine cu pene exilat între glume fictive/ despre arbori cu ochi tulburi şi carne neagră// însă nu pot vorbi de carne în ţextele mele/ eu nu am carne chiar dacă uneori mă simt/ precum un cotlet de amintiri” (carnagiale); „nici milionar pînă la douăzeci de ani/ nici nobelizat pînă-n treizeci/ egofob şi degrabă uitător/ sublimîndu-şi sechelele-n surogate/ cît ţi-a luat să mă recunoşti?” (larevederelumecrudă); „naveta între da şi nu/ e mereu pe propria piele/ indiferent de întrebare// nu poţi scăpa/ în nicio direcţie/ nu există ghiduri de supravieţuire/ sau instrucţiuni de utilizare// eşti mai singur ca o vedetă scăpătată/ iepurele din pălărie/ peştişorul de aur/ zeus sau big brother/ nu te vor ajuta/ nici vreun praf cu vise/ de umplutură// n-ai fost niciodată vampir/ ori vîrcolac/ cavaler al mesei verzi/ nici atît/ doar tu/ oricît de inutil ţi s-ar părea/ personajul// ia nimicul în dinţi/ scoate-ţi lama dintre vene/ bărbiereşte-te de toate fricile/ aruncă moneda şi” (context).

Provocările auctoriale se mută, bineînţeles, şi pe scena filosofică, religioasă ori propriu-zis literară. Pentru un cititor neavertizat în privinţa apetitului neostoit al acestui outSider critic pentru jocurile post-postavangardiste, exerciţiile de traducere în cheie proprie a incunabulelor de vector filosofic sau religios par de-a dreptul iconodule. Din mixtura de hinterland poetic religios şi complex familial pe care o sesizam şi în SUROGAT iau naştere, de această dată, butaforii întunecate sau chiar înscenări la limita cruzimii antidogmatice. A se vedea, spre ilustrare, neliniştitorul „amurg al zeilor” din epsilog sau cancerul lui iehova, pe care îl redau integral în continuare: „jehova’s cancer/ ar putea fi/ un excelent nume de trupă/ de metal extrem/ un cocteil mortal/ cu 123% alcool/ o ghicitoare fără răspuns/ si poantă/ un spray antireligios/ cu efect în timp/ titlul penultimului capitol al apocalipsei/ un soi mutant de diavol/ cu coarnele-ncrucişate/ autoportretul meu perfect/ sau destinul tău”. Dar Sorin-Mihai Grad nu duce chiar un război făţiş cu toată lumea. Ţinta preferată a diatribei sale este, acum, criticul literar. Eboşe de portret al acestui mare frustrat, mustind de umori, apăsat de prejudecăţi, gemînd de prostie etc. etc. apar în mai multe texte: moneyfest yxist, triografie, echilibrîu ş.a. În ordinea strictă a aparenţei, ele par a sugera faptul că din figura adulată, onest ori mincinos, de atîţia alţi confraţi de suferinţă lirică nu rămîne în outSider nicio urmă. În realitate însă, ele ţin, desigur, de strategii auctoriale verificate. Spre edificare, să vedem doar fantoşa apostrofată, nu fără temei, în outSider [critic] „ţi-am ridicat-o la fileu/ cine-şi spune singur outsider/ nu merită clemenţă/ bucură-te priveşte-te în oglindă admiră-te strîmbă-te scoate limba/ vei mai demasca un impostor/ care visează să dea lecţii/ celor rămaşi la păstorit/ cultura patriei/ nu contează ce scrie/ veşnicia s-a născut la ţară/ nu peste graniţe/ să-ţi zic săru’mîna că m-ai hăcuit/ în loc să mă ignori/ sau invers/ şi mai bine să-mi caut altă distracţie/ cum să nu-ţi fiu recunoscător?”

Nu cred, sincer, că cineva îl va hăcui ori măcar hăitui pe autorul outSider. Pe de o parte, pentru că el se bucură de un sprijin critic substanţial (dacă măcar jumătate dintre cronicarii care au întîmpinat entuziast sau cu încredere apariţia SUROGATului vor scrie şi despre a doua sa carte, şi tot ar fi de aşteptat ca autorul acestuia să nu se mai legitimize ca un outSider [critic]!) Pe de altă parte, pentru că, dincolo de aceste diatribe strategice, se ghiceşte, totuşi, o certitudine: aceea că, şi pentru Sorin-Mihai Grad, poezia – într-un mod distinct de limbajul matematic – rămîne în continuare învestită cu puterea, ce-i drept eretică, de a însoţi fiinţa pe tot parcursul existenţei, de a-i legitima şi de a-i decanta, odată cu metamorfozele, însăşi devenirea. Fie ea şi una (jucat? autentic?) întunecată.

 

Revista indexata EBSCO