Sep 27, 2017

Posted by in Varia

a.b.c. șicula – Credința șvabului

 

Mergând deunăzi pe drum către Ineu, la piaţul săptămânal ce se ţine în acest orăşel în zi de Vineri, m’a ajuns din urmă un om cu trăsura, şi cu soţia Iui: îmbrăcaţi în haine negre. L’am rugat să mă ia şi pe mine în trăsură, ceeace a consimţit. Ne-am întrebat reciproc cine suntem şi de unde suntem. Dânsul mi-a spus că este din comuna Țipar, şi e neamţ (şvab) de neam. După ce am făcut cunoştinţă unul cu altul, am început a ne sfătui despre lucruri publice, despre guvern şi mersul treburilor în ţară.

În decursul vorbirei eu am pomenit aşa într’o doară şi despre rege, zicând între altele: „Acum va fi ce va vrea bunul D-zeu, dar bine barem că avem cap de ţară, căci până n’a venit El, regenţa stătea ca frunza pe apă, era atacată de toţi şi nu eram siguri de linişte şi siguranţă. Regele Carol al doilea însă ţine trenul cu mână tare şi liniştea publică este asigurată; fiind un domnitor mândru şi energic, învăţat şi foarte inteligent, care ne face onoare în toate ţările din lume”.

La asta, Şvabul, a răspuns. „Noi Argyal nu vrem rege… Carol király, nu jurat pe Argyal. Nu vrut se jura, mai styàpta se vada ce mai fi… El styàpta se fi Argyal iară una cu Ungaria, apoi el se fi rege peste asta ţara, şi se corona cu coroana „Szent Isvan”. Apoi pentru Rumunia – se va corona cu coroana rumunesc la Bucureşti… Asta styàpta el, atunci fi el „király” la amândoi ţara… Şi Ungaria se învoi şi place Ia el lucru asta”.

Am încercat să-l conving că acestea sunt numai fantezii sau poveşti copilăreşti, că România şi regele său sunt acum stabilite pe vecie aşa în forma de azi, şi nu se vor mai schimba până-i lumea. În zadar însă: căci nu l-am putut abate dela credinţa lui; de care se ţine morţiş şi cu încăpăţânare.

Din mentalitatea şvabului, care trăieşte într’un sat amestecat cu unguri şi nemţi (şvabi), am înţeles lămurit că dânsul hrăneşte cu totul aceleaşi credinţe şi convingeri şi este pătruns de aceleaşi sentimente ostile, ca şi consătenii săi unguri, faţă de scumpa noastră ţară, care oferă şi lor aceleaşi drepturi egale cu ale noastre, şi se bucură de acea desăvârşită libertate ca şi noi românii.

Dânşii nu se pot însă împăca cu acest mare eveniment care este unirea tuturor românilor într’o singură ţară numită: România Mare.

Acest cuvânt. România Mare, sfânt pentru noi, dânșii nu-l pot mistui. Orice ar primi ei, orice combinaţie, chiar şi pe regele Carol al României, după spusa şvabului, l’ar primi de rege al Ungariei, dacă, bine înţeles, ar putea atrage şi uni Ardealul, din nou, cu această ţară. S’ar împăca şi cu aceea, ca în același timp El să rămână şi rege al României mici, numai frumosul Ardeal să-l vadă rupt de România.

Asta-i dorinţa lor şi durerea lor mare şi pentru acest scop luptă, se frământă şi se svârcoIcsc dânşii în toate părţile, ca peştele pe uscat. Această luptă, dorinţă şi ură nu-i lasă liniştiţi; ci ziua, noaptea, le roade inima şi sufletul şi le macină creerii…

Păcat numai de frământarea lor zadarnică; căci România Mare s’a făurit cu voia şi dreptatea lui D-zeu şi s’a pecetluit cu sângele şi vieţile scumpe ale celor mai nobili fii ai neamului nostru, cari au jertfit pentru realizarea acestui vis frumos, care a alinat toate generaţiile părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri, prin decursul veacurilor de isbelişte…

Noi, românii, n’am nedreptăţit pe nimeni. Nedreptatea au săvârşit-o ungurii, cari ne-au ţinut în robie, multe sute de ani: iar acum această nedreptate s’a răsbunat pe dânşii. Trebue să se resemneze şi să nu umble după cai verzi pe păreţi Şvabul nostru cu cei de o părere cu el, să-şi [puie] pofta-n cui. Iar noi vom zice: Paşte murgule iarbă verde !

 

(Românul [Arad], an XVII, nr. 10, duminică 6 martie 1932, p. 2, redactor responsabil : I. Ardelean)

Revista indexata EBSCO