Sep 27, 2017

Posted by in EDITORIAL

Alexandru ZUB – Profesorul Ioan Mitrea, in memoriam

 

Pe neașteptate, dar nu fără preaviz medical, s-a stins din viață eminentul cărturar Ioan Mitrea, figură emblematică a comunității academice din România ultimei jumătăți de secol. De curînd, la 4 aprilie a.c., fusese celebrat de confrați la octogenat și se afla în curs de pregătire a unui nou volum din revista de profil Zargidava, de care și-a legat definitiv și exemplar numele, adăugînd astfel un nou titlu de recunoștință, după anuarul Carpica și alte publicații de profil istorico-arheologic.

Născut la 4 aprilie 1937, la Girov, în zona Neamțului, cea atît de bogată în vestigii străvechi sau mai noi, Ioan Mitrea a absolvit istoria la Iași, ca șef de promoție, a lucrat un timp la Institutul Pedagogic din localitate, apoi la institutul omolog din Bacău, din 1964 pînă la desființarea acestuia în 1975, răstimp în care a făcut intense cercetări arheologice în zonă și în mai tot arealul est-carpatin. A avut șansa de a lucra, alături de alți arheologi de prestigiu, precum Iulian Antonescu și Viorel Căpitanu, la Muzeul de Istorie din Bacău și la instituții afine din zonă, conducînd el însuși, mult timp, muzeul băcăuan și revista Carpica.

În anii „revoluției culturale”, a funcționat cu mult folos pentru cei din jur și pentru disciplina profesată, la Liceul „Bacovia”, continuîndu-și vechile preocupări legate de arheologie, numismatică, etnografie etc., pe seama cărora a publicat un mare număr de studii și „materiale”, impunîndu-se ca un expert în domeniu. Între altele, a făcut cercetări de resort la Lozna – Dorohoi, Mănoaia – Costișa (Neamț), Oituz și Botoșana (Suceava), Brătei (Sibiu), Izvoare – Bahna și Davideni (Neamț), Curtea Domnească – Bacău, Oncești, Dămienești și Ștefan cel Mare (Bacău), după cum rezultă din datele curriculare și din rapoartele disponibile. Și-a legat astfel numele de importante descoperiri istorico-arheologice, sporind semnificativ datele ce explică romanitatea și continuitatea populației autohtone din Moldova în secolele V-IX și mai tîrziu, incluziv în medievalitatea est-carpatină. Patrimoniul nostru istorico-cultural îi datorează multe descoperiri de cea mai înaltă valoare, evidențiată deja de specialiști, în reviste și simpozioane, ultimul avînd loc tocmai în ziua natală, 4 aprilie 2017, cînd i s-a oferit florilegiul In honorem magistri Ioan Mitrea octogenarii, volum ce ar trebui să nu lipsească din bibliotecile și muzeele noastre, mai ales că profesorul sărbătorit a fost decenii în șir președintele Societății de Științe Istorice din Bacău și a contribuit, ca puțini pedagogi, la instruirea demnă a multor generații.

Cu numai un lustru în urmă, profesorul Mitrea a făcut să apară, la un prilej anume, volumul (îl putem socoti acum testamentar) În descendența lui Pârvan (Bacău, Ed. Babel, 2012), unde se pot regăsi și datele biobibliografice pe care autorul le-a socotit utile pentru situarea lui corectă în domeniu. În afară de figura eponimă, definită în deplină cunoștință de cauză, el a dedicat capitole  speciale lui Ion Nestor, Mircea Petrescu-Dîmbovița, Dumitru Protase, Iulian Antonescu, Dan Gh. Teodor, Alexandru Zub, Răzvan Theodorescu, Ioan Scurtu, Victor Spinei, ultimul fiind caracterizat anume ca „un medievist cu spirit pîrvanian”, sintagmă ce poate fi extinsă acum și asupra istoricului-arheolog Ioan Mitrea.

În descendența lui Pârvan se cuvine circumscrisă și opera regretatului restitutor historiae, Ioan Mitrea, creație demnă de a figura, deplin justificat, în seria de prestigiu deja amintită. Lista figurilor extrase din „moștenirea” pîrvaniană pentru acel volum e semnificativă, atît pentru legatul etico-științific al Magistrului, cît și pentru prelungirile ei postume, prin unii elevi sau discipoli, ca și prin figurile mai noi care s-au impus în domeniu. Domeniul însuși, analizat în spirit pîrvanian, a fost extins prin noile serii de specialiști în „antichități” și arheologie, cu sondaje utile în zona clasică (Dumitru Protase), în mileniul obscur (Dan Gh. Teodor), în secolele formării statelor feudale (Victor Spinei), ca și în definirea contextului sud-est european de civilizație (Răzvan Theodorescu). Și-au aflat loc în acest orizont multidisciplinar și unele sugestii de tip istoriografic (Alexandru Zub) sau de istorie a modernității noastre (Ioan Scurtu).

Recunoașterile, cît despre statutul profesional și valoarea muncii sale, în domeniile menționate, n-au întîrziat să se producă, asigurîndu-i astfel, la timpul său, un spor de eficiență. Președinte al Societății de Științe Istorice din Bacău, fondator al Asociației Culturale Ștefan cel Mare și Sfînt, director al publicației Zargidava, animator al revistei Vitraliu și colaborator prestigios al multor publicații, între care trebuie amintite îndeosebi revista Ateneu, cărturarul Ioan Mitrea s-a impus în lumea academică și în spațiul culturii noastre printr-un activism luminat și fecund, în autentic spirit pîrvanian.

Personal, am avut bucuria să-l cunosc încă de la începutul activității sale băcăuane, fiindcă am lucrat eu însumi, puțină vreme, la Muzeul de Istorie, condus atunci, în 1964, de un eminent cărturar, Iulian Antonescu, cel în amintirea căruia profesorul Mitrea a creat o fundație omonimă și a publicat unele volume de referință. L-am reîntîlnit de atunci, ani de-a rîndul, la conferințe și simpozioane, bucurîndu-mă de stima sa colegială și chiar de o prietenie care m-a onorat mereu și care acum, după dispariția lui fizică, mă întărește nespus. Sit tibi terra levis!

Revista indexata EBSCO