Sep 27, 2017

Posted by in MOZAIC

Liviu PAPUC – Grija pentru animale la Iași

 

Răsfoind noi gazetele epocii, în căutarea celor „potcoave de cai morți”, un anunț ne atrage atenția că două dintre doamnele noastre favorite (Erato Văsescu și Maria Colonel Stârcea – vezi revista „Expres cultural” din lunile aprilie și septembrie anul în curs) figurau ca „membre protectoare” ale proaspăt înființatei Societăți Române pentru Protecțiunea Animalelor [„Evenimentul” (Iași), Seria II, An. XII, nr. 17, marți 2 martie 1904, p. 3]. În același timp ni se arăta cu degetul că președinte al insolitei (pentru vremurile acelea) Societăți nu era altul decât junimistul târzior și „iubitorul” de evrei A.C. Cuza. Care își manifesta, probabil, în felul acesta, disponibilitățile sale afective (prietenul Mircea Platon sigur ar avea o altă interpretare, mult mai doctă, mai serioasă, în care s-ar vedea și legătura cu dezvoltarea meșteșugurilor la noi etc. etc.). Ne recunoaștem păcatul curiozității – și iată ce am aflat.

La 2 februarie 1904, conform Procesului verbal care este inclus în broșura Apel și statute (Iași, 1904, 32 p.), ia ființă în capitala Moldovei Societatea sus-amintită, care își propunea, printre altele: „de a respecta viața în orice formă folositoare se înfățișează” (p.3), „de a dezvolta simțul dreptății, al milei și al simpatiei” (p. 4), precizându-se: „Protecțiunea animalelor se prezintă dar ca un mijloc educativ din cele mai puternice și din cele mai îndemânatice, tocmai pentru că relațiunile copiilor cu animalele, cu câinii, cu pisicile, cu păsările sunt mai dese și mai întinse, fiind întreținute de jocurile lor” (p. 4).

Din primul comitet de conducere (care va rămâne, dealtfel, aproape neschimbat ani la rând) făceau parte A.C. Cuza (președinte), Gh. Nădejde și Dr Maior Popovici (vicepreședinți), Gustav Ulrich (casier), Alfred Donat și M. Roiu (secretari), alături de un consiliu alcătuit din 9 persoane, printre care C. Meissner și N. Leon. „Grosul” Societății era alcătuit din persoane de ambele sexe, ale căror profesii acopereau o largă paletă socială: profesori, avocați, medici, ingineri, funcționari, învățători, meseriași, afaceriști, ofițeri, politicieni, numele care ne-au „făcut cu ochiul” fiind: ing. Dimitrie Văsescu („membru perpetuu”), N.A. Bogdan, E. Bardasare, Dim. Greceanu, Ștefan Goraș, K. Konya, Maior Manolescu-Mladian, Emil Max, Dr. V. Negel, I. Praja, C. Praja, I. Rainike, Căp. Softa de la Fălticeni.

Încă de la bun început, consiliul a delegat patru persoane care, sub președinția unui vicepreședinte, să alcătuiască un comitet de redacție pentru scrieri „în conformitate cu scopul societății”: Gh. Nădejde, dr. Leon, dr. Buzinchi, H. Ulrich și diacon Gh. Șerban. Primul număr, Păsările noastre, de 16 p., s-a bucurat de o a II-a ediție în 1907 (tiraj 10.000 de exemplare) și de o a IV-a (5.000 exemplare). Mai cunoaștem și nr. 10 al seriei, Greutatea unei lovituri de bici, de 8 pag., apărută în 1923. O Dare de seamă pe anul 1907, apărută la Iași în 26 pag., vine cu unele modificări și completări: adăugarea Mariei Gustav Ulrich la membrele protectoare, apariția ca președinte de onoare a lui I. Kalinderu, dar și adeziunea unor A.D. Xenopol, I. Grigoriu, Maria Moruzi, Lascar Tărăbuță, Gen. P. Botez, Dr. Leon C. Cosmovici, M. Cazaban, prof. Gh. Lascar. (Toate broșurile menționate există în depozitele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași). Grație internetului, aflăm și de existența altor manifestări editoriale: Albumul Societatea pentru Protecțiunea Animalelor 1905 – Statut, sau Almanachul S.P.A. pe anul 1911.

Sediul inițial al Societății (secretariatul) se afla pe strada Păcurari nr. 2 (Tuffli), dar, ca toate lucrurile bune, și acesta a „migrat” către București (str. Sf. Ionică nr. 5), punându-se sub Înaltul patronaj al Majestății Sale Reginei și având-o drept casieră pe D-na I.N. Butculescu.

 

Dar să mai facem un pas îndărăt, la perioada ieșeană, atunci când, în 1905, a fost inițiat un concurs de fotografii. Informații deținem dintr-o misivă prin care redacția revistei „Viața românească” (adresant „Director C. Stere, profesor, Mănăstirea Neamțului”) se trezește, la 4 sept. 1907, cu rugămintea de a publica următorul:

 

Concurs de fotografie

 

Societatea pentru Protecțiunea animalelor, dorind a da membrilor săi ocazia de a-și exersa spiritul de observațiune asupra animalelor, precum și o plăcută distracțiune pentru vacanță, a reluat concursul de fotografii atât de interesant, instituit în 1905.

Condițiunile concursului sunt următoarele:

1) Toate fotografiile vor reprezenta animale, izolate sau în grupuri, de orice fel, sălbatice sau domestice.

A) Animale rău îngrijite: scene barbare, moduri defectuoase de înhămare, de potcovire, de transportare. Animale supuse la muncă în stare de mizerie corporală. Animale chinuite, părăsite etc.

B) Scene mișcătoare de îngrijire, de dragoste către animale, grupuri de animale frumoase, bine îngrijite, animale și copii etc. etc.

Notă. Fotografii reprezentând cai de lux, cu coadă tăiată și cu tranzele (vipuști) care le țin capul țeapăn, intră în categoria A, fiind considerate ca maltratări.

2) Formatul nu va întrece 13×18 și nu va fi mai mic de 9×12.

3) Fiecare concurent, amator sau fotograf, va prezenta cel puțin 2 probe, pentru fiecare din categoriile de mai sus. Poate concura la amândouă.

4) Fiecare exemplar va purta pe verso: 1) numele autorului; 2) deslușirea subiectului ce reprezintă fotografia, precum numele proprietarului animalului, circonstanțele în care s-a fotografiat etc.

5) Fotografiile se vor trimite până la 15 noiembrie cel mai târziu, la Cancelaria S.P.A., 22 Pasagiul Român.

6) Aceste probe nu se înapoiază și vor putea fi expuse, publicate sau reproduse de S.P.A.

7) Pot lua parte la concurs amatori sau fotografi de profesie.

Premiile: I – 50 lei; II – 20 lei, pentru fiecare categorie.

(Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Arhiva Ibrăileanu nr. 199-13).

Plicul mai face educație morală prin două ziceri imprimate: „Fiți miloși, buni și drepți” și „Cine-și cruță vita își economisește averea” – dar și reclamă Societății, care primise, la Expoziția Generală Română, din 1906, Medalia de Aur.

În ziua de astăzi, când problema protecției animalelor este la mare preț în mai toate țările de pe suprafața pământului, faptele în sine enumerate pot părea banale, dar dacă le punem în contextul epocii, vedem că Iașul și România aveau vederi înaintate, „europene”, încă dinainte de a li se impune așa ceva. Ceea ce nu este puțin lucru!

Revista indexata EBSCO