Sep 26, 2017

Posted by in Istorie literara

Miroslava METLEAEVA – Trei exilați și enigma traducerii

Miroslava Metleaeva (Luchiancicova), membră US din Moldova şi România cercetător ştiinţific al IF al AŞM

 

      Motivul exilului a suscitat dintotdeauna o atenţie aparte, fiind abordat în diverse monografii, cărţi de artă, studii, articole polemice…

        Exilul politic este o parte integrantă a istoriei Siberiei, cea mai importantă componentă a dezvoltării ei   sociale şi economice din secolele XVII-XX. Acest fenomen  a avut o reflectare masivă în literatura ştiinţifică, în publicistică şi în literatura artistică. Interferarea problemelor imperiale şi regionale, politice şi economice, generale şi private, mari şi mici generează un interes aparte pentru acest subiect.

Masacrarea revoluţionarilor, a decembriştilor, înăbuşirea  sîngeroasă a mişcării de eliberare naţională poloneză au transformat Siberia în „tărîmul muncii silnice şi a exilului“, locul de izolare pe termen lung a oponenţilor regimului autocratic. Lipsa dialogului dintre stat şi societate a amplificat amploarea mişcării revoluţionare.

Elena Penskaya, autorul unor lucrări ştiinţifice despre istoria literaturii ruse şi occidentale, teatru, jurnalism intelectual, precum şi a unor probleme de educaţie scrie: „Oare cîţi inşi „găzduieşte”, în total, Dostoievski? O beznă se întinde între primele opere ale lui Fiodor Mihailovici şi creaţiile lui din perioada „cheagului  romanistic”. O prăpastie se cască între destinul şi viaţa lui, între ceea ce a fost înainte de katorgă, şi ceea ce a urmat după.

Viaţa lui, soarta lui se compun din nişte bucăţi diferite, el fiind acaparat de aceste neaşezări contradictorii. Ar fi mai corect de vorbit despre diferite lui lumi, diferitele lui vieţi  scriitoriceşti. Şi totuşi, pornind de la documente şi texte, dominantă e impresia unei prăbuşiri – pierderea firului. Imposibil de imaginat viaţa sa după mărturii ori după Amintiri din casa Morţilor. Predomină senzaţia că lumea lăuntrică a lui Dostoievski e sigilată în Amintiri din casa Morţilor. Cartea aceasta trebuie citită în diferite perioade ale vieţii, într-atît de surprinzător este acest text. Nu e un roman, e o sinceritate copleşitoare, o spovedanie despre cum e să trăieşti la katorga, în închisoare, să fii pus în fiare, să te duci la baie împreună cu alţi prizonieri, să nu ai pic de intimitate,  să fii permanent înconjurat de alţi oameni şi să numeri la nesfîrşit bîrnele fortăreţei. Va reveni mereu la ideile acumulate şi aduse de la katorga, le va verifica, mereu le va da tîrcoale”[1].

În articolul ei „Katorga şi exilul la răscrucea diagnozelor interdisciplinare” Elena Penscaia  a atras atenţia cum „katorga”, pedeapsa pentru „neascultarea statului” a devenit fenomen ordinar, obişnuit, de aceea aproape că neacuzabil: „Dar cea mai surprinzătoare pare a fi remarca unui urmaş al scriitorului, care consideră că Fiodor Mihailovici, graţie anilor de catorgă, „s-a depăşit în cîteva rînduri” şi astfel, dintr-un scriitor ordinar „a devenit un geniu”, în consecinţă, katorga poate fi de folos”[2]. În citatul respectiv autoarea atrage atenţia la obişnuinţa oamenilor cu pedepsele statale, care, din punctul lor de vedere, conţin şi momente pozitive.

Cînd au apărut, Amintirile din casa Morţilor de Dostoievski a  provocat o adevărată explozie literară. Efectul cărţii a fost  surprinzător. Ea nu conţinea o naraţiune abstractă a artistului, ci „vocea vie din infern”, furnizînd mărturii şi trăiri reale, zguduitoare.

Amintirile din casa Morţilor au constituit laboratorul de creaţie al lui Dostoievski, din care, ulterior, vor proveni şi cele mai semnificative lucrări şi personaje ale sale. Proza de puşcărie ​​a lui Dostoievski a devenit un fel de măsurător pentru acest tip de literatură.

E crîncen destinul acestui motiv. Literatura închisorilor pătrunde din 1910 în viaţa cotidiană a Rusiei. Nu e de mirare că şi revoluţia rusă se datorează vieţii din katorgă şi din exil, iar în consecinţă – sporind numărul lagărelor. Publicarea în 1964 a povestirii lui Soljeniţîn O zi din viaţa lui Ivan Denisovich a avut un ecou  şi mai puternic decît apariţia Amintirilor din casa Morţilor.

Din acel moment experienţa înfricoşătoare a lagărelor secolului XX, pe de o parte, a înlăturat experienţa anterioară, iar, pe de altă parte, scrutînd trecutul, nu-l poate desconsidera.

În anii 60 se va reîntregi panorama temporală a fenomenului katorgă-exil, iar limbajul dur al mărturiilor documentare – revelaţia „prozei lagărelor” – va deveni el însuşi personaj independent al naraţiunii.

Subiectele dificile şi îngrozitoare, fără de care e imposibil de înţeles istoria culturii ruse, istoria politică, îşi au momentele declanşării şi culminaţiile sale.

Politicile exilului şi ale migraţiei au un impact categoric asupra individului, ajuns să devină personaj şi asupra individului ajuns un alt scriitor (nu facem trimitere la consideraţiile urmaşului lui Dostoievski). Cea mai aparte stare de spirit  o furnizează traversarea/ recitirea concomitentă a exilului  de către personaj şi scriitor (aici şi traducătorul) la o distanţă de timp de aproape un secol şi jumătate.

Scriitoarea şi traducătoarea din Rusia Meri Kuşnikova, cunoscută în cercurile literare  din România, SUA, Germania, Kazahstan, Polonia etc., a declanşat un şantier enorm, traducînd şi comentînd 8 cărţi, scrise cu 100 de ani în urmă de Şimon Tokarjevsky, un revoluţionar şi scriitor polonez din sec. al XIX-lea. Sînt mărturiile unui polonez exilat în Siberia, care a supravieţuit în exil alături de Fiodor Dostoievski.

În Codul penal deportărilor li se zice katorga şi ssylka. Confruntînd Amintirile din casa Morţilor a lui Dostoievski cu Şapte ani de exil a lui Tokarzewsky, apar la suprafaţă adevăruri istorice din diferite puncte de vedere: etice, etnice, sociale şi politice.

Meri Kuşnikova a realizat o cercetare minuţioasă şi un foarte detaliat comentariu comparativ al operelor lui Tokarzewsky şi Dostoievski, ajungînd la concluzia: întreaga structură a operei scriitorului polonez, cu toate personajele şi evenimentele care au avut loc în realitate, sînt identice cu cele din „Amintiri din casa Morţilor“de  Dostoievski.

Meri Kushnikova a devenit o verigă în istoria celor trei destine neobişnuite: al unui revoluţionar polonez, scriitorul Şimon Tokarzewsky, al marelui scriitor rus Fiodor Dostoievski şi al ei, traducătoarea-cercetătoare.

Evenimentele din secolul al XIX-lea se interferează cu cele din secolul al XX-lea, ajungînd în secolul XXI.

În anul 2007, în oraşul siberian Kemerovo, a apărut cartea lui Şimon Tokarzewsky „Vremuri grele din Siberia”[3],  tradusă în limba rusă de Meri Kushnikova. La mijlocul anilor nouăzeci o xerocopie a exemplarului original al cărţii 7 ani de muncă silnică a fost expediată traducătoarei din partea celebrei slaviste bucureştene Elena Loghinovski. Mai tîrziu, fotocopiile cărţilor lui Tokarzewsky au nimerit la Kemerovo, din Biblioteca Publică din Varşovia. Aceste cărţi sînt de un mare interes, nu numai ca un jurnal de prizonier, dar, de asemenea, şi ca un fel de enciclopedie a Siberiei.

Prima dintre cele 8 cărţi impresionează prin stilul literar de o prospeţime tinerească copleşitoare. Autorul poliglot (cunoştea franceza, italiana, germana şi latina) era un tînăr polonez încătuşat în lanţurile ţariste.

Următoarele cărţi denotă fireşti modificări de stil. Anii lungi de exil, experienţa teribilă nu treceau fără urme – sînt cărţi scrise deja de  un om matur. Totuşi, scrie liber şi relaxat, trădînd o bună şi profundă cunoaştere a muzicii, picturii şi poeziei.

De-a lungul anilor, entuziasmul  şi speranţele revoluţionarului polonez, legate de Napoleon, care promisese libertate Poloniei, se mai domolesc, făcînd loc deziluziilor. Dar Tokarzewsky şi tovarăşii săi de exil sînt fideli pînă la urmă ideii de eliberare a patriei lor.

Acest deţinut politic, condamnat la munca silnică, martir şi erou, a petrecut în Siberia cîteva zeci de ani departe de casă, dar nu şi-a pierdut demnitatea, simţul frumosului şi admiraţia faţă de acest ţinut al exilului său, tărîm  bogat şi uimitor de diferit de alte geografii.

În Polonia interesul faţă de scriitor, ca şi  în trecut, rămîne constant şi în ziua de azi.

Nu e şi cazul cărţilor lui în limba rusă. Timp de un secol (!), cărţile lui Tokarzewsky n-au fost discutate, nici traduse în limba rusă. Au început să apară la începutul secolului XX doar nişte fragmente selectate, traduse în mod distorsionat, în care evenimentele descrise au fost atribuite unei alte persoane, şi anume lui Fiodor Dostoievski. Interesant este faptul că informaţiile distorsionate au nimerit în ediţia Academică Analele vieţii şi operei lui Fiodor Dostoievski.

Precum s-a mai menţionat, în acelaşi timp, cînd Şimon Tokarzhevsky îşi „plătea” visul de libertate pentru Polonia  în închisoarea din oraşului siberian Omsk, tot acolo se afla  şi viitorul mare scriitor rus Fiodor Dostoievski, care a scris şi el o carte despre experienţa exilului –  Amintiri din casa Morţilor, unde a descris  aceleaşi evenimente, care sînt prezentate şi în cartea 7 ani de munca silnică, scrisă mai  înainte, în 1857, de  Tokarzhevsky. Cartea lui Dostoievski a apărut în 1862.

Ambii deţinuţi erau de aceeaşi vîrstă –  născuţi în acelaşi an, 1821. Dar poziţiile lor politice erau diferite. Ei erau reprezentanţi a două lumi diferite.

Cartea 7 ani de munca silnică scoate la lumină multe mistere despre relaţia dintre prizonierii politici polonezi şi Dostoievski. Răzvan Ungureanu, în articolul său „Prezenţa Rusiei imperiale în literatură”[4], notează: „Dacă vom analiza memoriile lui Tokarzewsky şi Dostoievski, (…), înţelegem că Amintiri din casa Morţilor protejează colonialismul rus, ce este evident chiar şi după portretele prizonierilor polonezi, adică al altora, şi modul în care ele sînt descrise pare a fi umilitoare, şi, în multe privinţe, chiar greşite în faptele date mai sus. “[3,  p.10]

Acelaşi autor mai constată dispariţia a 15 pagini din manuscrisele lui  Tokarzewsky, avînd în vedere… vigilenţa poliţiei secrete ţariste.

Unele dintre aceste detalii au fost, în mod evident, deranjante pentru punctul de vedere al abordării oficiale. Astfel, devine clar mobilul absenţei  lipsei de interes  pentru cărţile lui Tokarzewsky în laboratoarele savanţilor ruşi.

E locul aici pentru remarcă a lui Eminescu (pe care o găsim la Theodor Codreanu): „Eminescu aprecia că golul sufletesc (horror vacui) care-i împinge pe ţari şi cercurile nobile către expansiune megalomană se datorează divorţului dintre cultură şi putere: «Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă şi cultură, îl sumuţă, contra Europei, pe care o numesc îmbătrînită şi enervată, coaptă pentu a cădea întreagă sub dominaţia rusească». Observaţia este valabilă pentru narcisismul încremenitor în pasivitate al inteligenţiei, dar şi pentru izbucnirile naţionaliste, şovine, care nu i-au ocolit nici pe Aleksandr Puşkin sau pe Dostoievski.” [5, p.129]

La începutul secolului XXI în Polonia, Anglia şi Siberia a apărut un mare interes pentru biografia şi moştenirea literară a lui Tokarzewsky. Cercetătorii sînt preocupaţi de  contextual comparativ al textelor celor două „victime” din anii 40 al secolului al 19-lea: al rusului Dostoievski şi polonezului Tokarzewsky.

Deşi în 1846 au apărut primele romane ale scriitorului rus, Oameni sărmani, Alter ego, autorul lor a devenit cu adevărat celebru doar după publicarea Amintirilor din casa Morţilor. Această carte este considerată punct de cotitură în activitatea şi în dezvoltarea talentului literar al lui Dostoievski. Întrebarea cheie este: în ce măsură cartea 7 ani de munca silnică a stat la baza Amintirilor din casa Morţilor, amănunt care ar putea fi de mare importanţă pentru istoria literaturii universale.

În 2005 polonezul Iwo Ciprian Pogonowski [6] scrie: „Dacă Dostoievski a citit şi a folosit manuscrisele amintirilor lui Tokarzevski, un polonez persecutat şi condamnat de două ori la katorga, atunci el putea completamente să ignoreze drepturile de autor ale lui Tokarzewsky, cu atât mai mult cu cât Dostoievski nu-i putea suporta pe polonezi…” [3, p.13]

În 2012, în alocuţiunile mele din Varşovia şi Cracovia, mi-am exprimat părerea, declarînd că ambele opere dau impresia volumetrică a realului şi din punctul meu de vedere acest lucru oferă mai multe posibilităţi de cercetare aprofundată.

Soarta neobişnuită a celor doi oameni de excepţie, prezentată în paralel şi interferent de cercetătorul şi traducătorul Meri Kushnikova se asociază cu destinul ei propriu. Emerit al Culturii, membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia, autor a numeroase opere literare şi artistice, Meri Kushnikova, legată, prin rădăcinile sale, de România şi Basarabia interbelică, a suportat pe propria piele greutăţile şi calvarul exilului timpurilor mai noi. Tatăl ei a fost medic personal al regelui României Carol. În anii adolescenţei comunica cu Prinţul Mihai.

Al Doilea Război Mondial a răvăşit lumea, cernînd numeroase puncte asupra numeroşilor de  „i”.

Evacuarea în Rusia a continuat cu exilul tatălui în Kazahstan. Căsătoria cu celebrul chimist-fizician Kushnikov, exilat şi el, i-a oferit condiţii reale pentru a experimenta tot „farmecul” exilului sovietic. Numai munca, talentul şi voinţa i-au oferit alternative rutinei vieţii cotidiene.

Nu a fost publicată nici editată mai mulţi ani. Abia în anii nouăzeci cărţile ei şi-au găsit drumul către cititor. Nici cunoaşterea celor douăsprezece limbi europene, nici înalta cultură generală nu i-au fost apreciate şi valorificate de cultura administrativ-oficială a statului sovietic.

„Din păcate, timp de 25 de ani nu am fost în stare să traduc nici măcar 25 rînduri”,  glumeşte cu tristeţe în cartea sa Gustul de cenuşă.

Un timp îndelungat  n-a avut posibilitate de a adera la US din Rusia. Atmosfera anilor 70-80, contaminată de xenofobie şi antisemitism, precum şi cenzura de partid, nu-i acorda o astfel de oportunitate. Abia în 1997, după trimiterea la Moscova a cărţilor Omul Negru al scriitorului Dostoievski, Enigmele provinciale, Spaţiul pentru memorie şi Sindromul lui Goryachev, a fost primită, ca prozator, în rîndurile US din Rusia.

Timp de zece ani editează antologia literară internaţională „Vocile Siberiei“, contribuţie concretă la dezvoltarea relaţiilor inter-culturale şi literare din întreaga lume.

Am colaborat direct cu această femeie remarcabilă timp de mai mulţi ani. Am făcut cunoştinţa cu scriitoarea si cercetătoarea din Siberia graţie renumitei savante bucureştene  Elena Loghinovsky (care a predat un timp literatura rusă la Sorbona) şi scriitoarei americane Victoria King. Un număr impunător de scriitori români (inclusiv din Basarabia), poeţi şi critici literari au apărut în traducerile mele pe paginile almanahului “Golosa Sibiri“: Mihai Cimpoi, Vladimir Beşleagă, Nichita Stănescu, Nicolaie Dabija, Ion Hadîrcă, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Valery Babanskii, Nichita Danilov…  Volumul fiecărei ediţii depăşeşte 1000 de pagini. Iată ce-mi scria: „Fiecare volum l-am publicat ca ultimul, şi vreau să includ în culegere cît mai mult, deoarece nu există nici o garanţie pentru editarea următorului număr al almanahului.“

Trebuie de subliniat că Mery Kuşnikova şi-a păstrat dragostea pentru limba română şi pentru aceste tărîmuri pentru totdeauna.

Dacă ne întoarcem la începutul comunicării noastre, putem să constatăm că preocupările scriitoriceşti întotdeauna au însemnat nesiguranţă şi chiar pericole, în măsura în care un om de creaţie, în mai multe cazuri, se găseşte în opoziţie faţă de  putere şi rutina  vieţii cotidiene… Cea mai  teribilă componentă a exilului, pentru un om de creaţie, este imposibilitatea de a fi auzit, tipărit, citit, nemaivorbind şi de careva semne de interes şi înţelegere pentru ceea ce ţi se întîmplă…  Orice om de creaţie, într-un fel sau altul, nimereşte în situaţia de a alege între considerentele puterii şi libertate, onoare şi dezonoare, demnitate şi conformism în diferite manifestări ale xenofobiei şi respingerii celuilalt.

Evident, pledoaria acestor rînduri e în favoarea ajungerii şi la cititorul român a cărţilor celor doi exilaţi,  Şimon  Tokarzhevsky şi Meri Kushnikova, doi scriitori, care nu au fost simpli observatori ori spectatori, ci participanţi la drama vieţii. Suferinţa îşi aşterne pe hîrtie, cu propriul sînge scris, o mărturie a sufletului torturat, transfigurată şi luminată  de talent…

 

 

Bibliografie:

  1. Елена, Пенская. Достоевский против идей, химер и мечтаний

https://lenta.ru/articles/2015/02/18/dostoevsky/  (Vizitat 2.07.2017)

  1. Елена, Пенская. Katorga şi exilul la răscrucea diagnozelor interdisciplinare (Каторга и ссылка на перекрестье междисциплинарных диагнозов), (Vizitat 2.07.2017)

https://www.hse.ru/news/moscow/103153319.html

  1. Шимон, Токаржевский, Сибирское лихолетье (Vremuri grele din Siberia) / пер. с польского М.Кушниковой; сост. и автор предисловия М. Кушникова, В. Тогулев. – Кемерово: Кузбассвузиздат, 2007. 979 с. ISBN 5-202-00079-0
  2. Răzvan, Ungureanu. Russian Imperial Presence in Literature (Sarmatskoe Obozrenie, aprilie 2007) //http: //www.ruf.rice.edu/~sarmatia/407/272ungure.html
  3. Theodor, Codreanu. Eminescu şi rădăcinile ontоlogice ale expansionismului rusesc (II), Iaşi, rev. „Convorbiri literare”, aprilie 2017, nr. 4 (256), p.125 – 130).
  4. Iwo Ciprian, Pogonowski. Czi Dostoewski wybil sie plagiatem pamietnikaTokarzewskiego?//http: //www.zaprasza.net/a_y.php?mid=6239
Revista indexata EBSCO