Sep 26, 2017

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Sfînta mea preferatã: Vivia Perpetua

Intrarea circului unde a avut loc martiriul Viviei Perpetua, Cartagina (Tunisia)

 

Martiriul Viviei Perpetua a fost povestit în detaliu de un martor ocular[1].

Fiind conduşi spre poarta arenei, prizonierilor li s-a cerut să se îmbrace cu un costum de preot al zeului Saturn (pentru bărbaţi) şi un veşmînt de preoteasă a zeiţei Ceres (pentru femei), în semn de deriziune şi pentru a amuza mulţimea prezentă în amfiteatru. Condamnaţii au refuzat cu vigoare.

Saturninus şi Revocatus au fost atacaţi de un leopard şi, pe eşafod, de un urs. Saturus a fost atacat de un porc mistreţ dar porcul mistreţ sfîşie pe cel care l-a lansat în arenă, lăsîndu-l intact pe Saturus. La sfîrşitul spectacolului, el a fost muşcat mortal de un leopard şi sîngele ţîşnea în toate părţile. Saturus cere soldatului Pudens să îi dea inelul pe care îl purta la deget, l-a imbăiat în sîngele lui şi i l-a oferit lui Pudens ca amintire. Saturninus, Revocatus şi Saturus s-au dirijat spre centrul arenei, acolo unde spectatorii doreau să îi vadă mai bine murind, s-au îmbrăţişat şi au primit în tăcere lovitura de sabie fatală.

Pentru femei a fost ales ca animal, în mod cu totul neobişnuit, o vacă sălbatică, din dorinţa stranie de a face să coincidă sexul animalului cu sexul condamnatelor. Vivia Perpetua şi Felicitas au fost despuiate de veşmintele lor şi li s-a pus fileuri cu mici ochiuri care permeteau specatorilor să vadă frumoasele corpuri goale ale condamnatelor, într-o perversă punere în scenă împletind erosul şi moartea. Spectatorii au protestat totuşi văzînd laptele curgînd din sînii martirei Felicitas (ea continua să îşi alăpteze copilul). Li s-a pus atunci largi tunici.

Vaca sălbatică a atacat întîi pe Vivia Perpetua care a fost doborîtă la pămînt. Aşezîndu-se, tunica fiindu-i deşirată în dreptul pulpei, Vivia Perpetua a luat pliul tunicii pentru a-şi acoperi, din pudoare, pulpa. Gestul este cu totul caracteristic Viviei Perpetua: insensibilă la durerea provocată de coarnele vacii sălbatice, ea şi-a acoperit cu pudoare corpul, ferindu-şi nuditatea de privirea avidă a spectatorilor. După aceea, ea şi-a luat un ac din păr pentru a-şi aranja părul răvăşit. Contrastul între tragismul situaţiei şi delicateţea gesturilor tinerei Vivia Perpetua ne copleşeşte.

Apoi ea s-a ridicat şi, deoarece a văzut-o pe Felicitas prăbuşindu-se la rîndul ei la pămînt, avansează spre Felicitas, îi întinde mîna şi o ajută să se ridice. Cruzimea mulţimii a fost învinsă de aceste gesturi şi cele două femei au fost duse la poarta Vieţii Salvate.

Acolo, sprijinindu-se pe catecumenul  Rusticus, Vivia Perpetua pare a se trezi din somn, se uită în jurul său şi, spre stupefacţia tuturor, pronunţă cuvintele: „Cînd vom fi, în sfîrşit, expuse, acelei faimoase vaci sălbatice?”. Cu alte cuvinte, Vivia Perpetua nu resimţea nici o durere. Iar cînd i s-a spus că atacul vacii sălbatice  a avut deja loc, Vivia Perpetua crede în această afirmaţie verificînd rănile sale şi tunica sa deşirată.

Acest fapt este de mare însemnătate pentru a putea înţelege, noi, cei care trăim în secolul 21, forţa imensă de care dispun psihicul nostru şi subconştientul nostru. Psihicul şi subconştientul Viviei Perpetua i-au anesteziat corpul, făcîndu-l invulnerabil la durere.

Un gladiator  a fost însărcinat să îi dea lovitura de graţie. Dar gladiatorul era un novice sau, poate, a fost intimidat de curajul Viviei Perpetua şi i-a dat o lovitură nemortală, cu sabia; la încheietura oaselor. Atunci, Vivia Perpetua, scoţînd un strigăt puternic, a dirijat mîna gladiatorului spre gîtul ei. Astfel a părăsit această lume Vivia Perpetua, una dintre femeile cele mai remarcabile ale tuturor timpurilor.

 

*

*                  *

Jurnalul Viviei Perpetua este un text de mare însemnătate pe toate planurile – literar, religios, istoric, antropologic, psihologic şi spiritual. Este un text original, scris de însăşi Vivia Perpetua, cum au demonstrat numeroasele studii riguroase, universitare, care i-au fost consacrate.

Originalul este în limba latină, dar există şi o versiune în limba greacă, aproximativă şi lacunară. În prezentul studiu, am urmat în mod strict originalul în limba latină, reprodus (împreună cu versiunea în limba greacă) în traducerea în limba franceză a acestui text[2]. Traducerea, din limba franceză în limba română, a viziunilor Viviei Perpetua îmi aparţine.

Tonul jurnalului este de o autenticitate surprinzătoare, apropiat de limbajul oral, fără ornamente stilistice sau oratorice, care erau, totuşi la îndemîna Viviei Perpetua, femeie atît de cultivată. Frazele sînt scurte şi pun accentul pe mărturia directă, neomiţînd nici un detaliu.

Notaţiile Viviei Perpetua sînt extrem de precise, de o rigoare ştiinţifică, în domeniul subtil, plin de nuanţe, al vieţii spirituale. Precizia vine, desigur, din cuvinte, dar de asemenea din imaginile viziunilor şi din senzaţiile evocate. În domeniul spiritual, cuvintele nu sînt suficiente. Imaginile şi senzaţiile fac parte din limbajul spiritual.

Jurnalul Viviei Perpetua este o mină de aur în explorarea imaginalului, noţiune intrusă de Henry Corbin[3] pentru a desemna imaginarul adevărat, crea­tor, vizionar, esenţial, fondator. „Urmîndu‑l pe Corbin – scrie Gilbert Durand –, s‑ar putea spune că acel cogito al Imaginarului este «ceea ce mă priveşte», căci tocmai în actul vizionar al «privirii» – iar eu nu pot atesta şi profesa decît propria‑mi privire – se desăvîrşeşte cunoaşterea celui ce priveşte, a obiectului privit şi a viziunii care îngăduie respectiva «privire».”[4] În acest sens, specialiştii în teoria imaginarului (există cîţiva reputaţi specialişti români în acest domeniu) ar  trebui să studieze viziunile Viviei Perpetua.

În limbajul transdisciplinarităţii[5], imaginaţia corespunde unui singur nivel de Realitate, imaginarul captează informaţia acţiunii simultane a mai multor nivele de Realitate, pe cînd imaginalul corespunde informaţiei globale a tuturor nivelelor de Realitate şi de percepţie şi a zonei de nerezistenţă situate între Obiect şi Subiect. Cu alte cuvinte, imaginalul permite pătrunderea în zona Terţului Ascuns.

Vivia Perpetua este o mare exploratoare a zonei Terţului Ascuns. Ea ne oferă un document de primă importanţă pentru formularea unei noi teorii, non-reducţioniste, a conştiinţei, care constituie, în prezent, noua mea pistă de cercetare. Problema fundamentală în studierea spiritualităţii este că interioritatea nu poate fi ignorată şi nu poate fi transformată într-un obiect. Studiul religiei şi al spiritualităţii trebuie să avanseze spre un model unificator al secolului XXI. Transdisciplinaritatea furnizează elementele fundamentale pentru o astfel de nouă ştiinţă a spiritualităţii şi, prin urmare, a conştiinţei.

 

 

[1] Passion de Perpétue et de Félicité, suivi de Actes, Éditions du Cerf, Paris, 1996, introducere, texte critice, traducere, comentariu şi index de Jacqueline Amat, p. 165-181.

[2] Passion de Perpétue  et de Félicité, op. cit.

[3] Henry Corbin, Mundus imaginalis ou l’imaginaire et l’imaginal, Conférence au Colloque de Symbolisme, Paris, 1964 ; text reeditat în Henri Corbin, Face de Dieu, face de l’homme, “ herméneutique et soufisme ”, Flammarion, Paris, 1983.

[4] Gilbert Durand, „La reconquête de l’Imaginal”, in Henry Corbin, Cahiers de l’Herne, nr. 39, volum coordonat de Christian Jambet, Éditions de l’Herne, Paris, 1981, p. 269.

[5] Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea, Editura Polirom, Iaşi, 1999, traducere în limba română de Horia Vasilescu ; ediţia a doua : Junimea, Iaşi, 2007.

Revista indexata EBSCO