Sep 1, 2017

Posted by in Teatru

Doris PLANTUS – Zamolxe (fragment)

 

PERSOANE

 

ZAMOLXE, în floarea vîrstei

MAGUL, bătrîn

VRĂJITORUL

CIOPLITORUL GREC

ZEMORA, fiica Magului

CIOBANUL

GHEBOSUL

MOŞNEAGUL

BĂRBATUL

TÎNĂRUL

COPII, OSTAŞI, şi POPOR

 

Acţiunea se petrece în munţii Daciei

 

ACTUL ÎNTÎI

 

I

 

O peşteră larg căscată. Multe stînci. Amurg. Un stejar bătrîn cu o scorbură. Zamolxe, cu o piele de căprioară pe uneri, şade în faţa peşterii, pe o piatră.

 

ZAMOLXE

(singur)

Mă-mpărtăşesc cu cîte-un strop din tot ce creşte

şi se pierde.

Nimic nu mi-e strein,

şi numai marea îmi lipseşte.

Duhul meu — al meu sau al pămîntului e tot atît—

şi-a aşternut aici cojocul său de muşchi şi-aşteaptă.

De cîte ori nu cîntă, el aşteaptă,

şi visul vine harnic să-l dezmierde.

Lac îmblînzit de zile fără vînt sunt eu,

Şi-s singur.

Atît de singur că de mult uitat-am să mai fac deosebire

Între mine şi-ntre lucruri.

 

Numai om cu om eşti: tu şi eu.

Singurătatea spălăceşte-aceste mărginri,

Şi împletindu-te cu taina lor, te pierzi în stîncă

Şi te scurgi în unde şi-n pămînt.

Nu ştiu:

Mă-ntorc în mine ori cucernic îmi îndrept

Urechea spre păduri?

Aud un glas de mierlă zgomotoasă:

E Dumnezeu?

E Orbul?

 

Departe eşti poporul meu de dac, neam de urşi.

Religie nouă şi vînjoasă încercat-am să-ţi aduc

Din inima necunoscutului.

Voiam să-ţi fiu un bun răsad.

Dar tu, neînţelegîndu-mi rostul, mi-ai lovit

Cu pietre vorbele.

A fost o vreme cînd urlam. Voiam să răzvrătesc

Şi munţii împotriva ta, şi le strigam:

Rostogoliţi-vă cerurile, nebunia şi apele

Peste mîndria neamului meu trac, —

Ci azi veninul meu s-a potolit,

Şi în zilele-mi făr’ de sfîrşit s-a aşezat

Un prund de înţelepciune.

 

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

E mult de-atunci, mult. Soarele îşi coborîse

Toată mierea în livadă, cînd şi-am spus

Parabola cu Orbul.

Despre Dumnezeu nu poţi vorbi decît aşa:

Îl întrupepezi în floare şi-l ridici în palme,

 

ZAMOLXE

Îl preface în gînd şi-l tăinueşti în suflet,

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

Îl asemeni c-un izvor şi-l laşi să-ţi curgă lin

Peste picioare.

 

ZAMOLXE

Îl preface în soare şi-l aduni cu ochii, îl închipui om şi-l rogi să vie-n sat,

 

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

Unde îl aşteaptă toate visurile omeneşti,

 

ZAMOLXE

Arunci grăunţe între brazde şi zici:

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

Din ele creşte Dumnezeu.

 

ZAMOLXE

În dimineaţa ceea, ca să mă priceapă şi copiii,

l-am schimbat în orb.

ZAMOLXE (CONT)

Le-am spus: noi suntem văzători,

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

Iar Dumnezeu e-un orb bătrîn.

 

ZAMOLXE

Fiecare e copilul lui —

Şi fiecare îl purtam de mînă.

Căci nu eşti tu Dumnezeire nenţelesul orb,

Ce-şi pipaie cărarea printre spini?

 

 

Nu ştii nici tu de unde vii şi unde mergi.

Eşti chinuitul gînd strivit în gol.

Te zbuciumi veşnic dibuind

Să faci minuni, cum n-au mai fost,

Dar braţele nu-ţi sunt aşa de tari

Precum ţi-e visul de înalt.

Atît de des tu cazi înfrînt

Şi nici nu bănuieşti furtuna de lumina ce-ai creat-o.

Mă strigi?

Mă chemi?

Din fundul unei mări?

Turbărătorul-ţi chiot, vine, vine.

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

Iată sunt făptura ta, şi-aici sunt ochii mei, îi vrei?

 

VOCEA LUI ZAMOLXE (CONT)

Nu suntem oare pentru ca fără de silă

Să luăm pe micii noştri umeri

Soarta ta puternicule Orb?

 

ZAMOLXE

Tăcutule, tristule:

Noi mîntuitorii tăi,

Noi sălbaticii copii.

 

De ce mi-au sfîrticat cu pietre gura,

Cînd astfel le vorbisem despre tine

În dimineaţa ceea?

Nu era destul de darnic soarele,

Şi gîndurile mele speriau din cuiburi paserile?

Nu eram destul de blînd?

 

De-atunci s-a prăvălit în atîta timp

Şi iezerul cu unda lui mi-a mîngîiat amarul.

Aici sunt aiuritele tăceri

Din care poţi privi dosul lumii.

 

(Se ridică şi din scorbura stejarului scoate un figure galben. Îl stoarce — şi mierea curge în nisip.)

 

O toamnă nouă.

Stupul mi-e sătul şi mierea-i curge de pe buze

Ca laptele din gura unui prunc ce-a supt prea mult.

 

ZAMOLXE (CONT)

De-acum amurgurile reci vor face rînd pe rînd

Din fiecare frunză de stejar un clopoţel de-aramă,

Iar noaptea vor cădea mai multe stele.

În gura peşterii

Voi sta, în pace să le număr, şi-mi voi zice:

 

Stele se-ntorc în lume!

Dar paşii mei scoţînd scîntei din cremene,

Vor mai găsi drumul

Spre cetate,

Spre lume?

 

VOCEA LUI ZAMOLXE

Rîzînd

În templul ei voi arunca seminţe multe

Pentru porumbii Orbului.

 

(Intră în peşteră.)

 

II

 

Nu departe în fund se văd zidurile cetăţii. În stînga o parte a templului, columne şi trepte jur împrejur. În faţa templului, ceva mai îndărăt, o spînzurătoare. Apus de soare. Ostaşi păzesc templul; ei zac grămadă, numai unul e în picioare pe trepte cu suliţa pe umăr. Doi muncitori întîrzie cu cele din urmă lucrări la spînzurătoare.

 

 

 

UN OSTAŞ

(către ostaşul străin)

Unde te-au prins ai noştri?

 

OSTAŞUL STRĂIN

Lîngă Dunăre.

 

ALT OSTAŞ

Şi nu ţi-e niciodată dor de ţara ta?

 

OSTAŞUL STRĂIN

O, da. La noi cresc portocali cu fructe roşii;

Zeii nu au coarne boureşti cum cei hraniţi de voi,

Şi iarna cerul nu roieşte fulgi de nea.

La noi e totul altfel,

Dar soarele se-asemănă aşa de mult cu cel de-aici,

c-aproape crezi, ca-i unul şi acelaşi.

 

(Toţi rîd)

 

 

ÎNTÎIUL OSTAŞ

(către străin)

Tu eşti întîiul sclav care se bucură

De-un slobod trai pe aceste plaiuri.

Vieţuieşti cu acelaşi drepturi ca şi noi.

Nu-ţi ştiam prea îndurator stăpînul.

Răspunde, libertatea cum ţi-ai dobîndit-o?

 

 

OSTAŞUL STRĂIN

(şiret)

Cu… opincile profetului…

 

CEILALŢI

Cu ce? Haide, spune, povesteşte!

 

OSTAŞUL STRĂIN

E mult de cînd gonirăţi pe Zamolxe?

 

ÎNTÎIUL OSTAŞ

Vreo cîţiva ani.

 

OSTAŞUL STRĂIN

Ei bine, mucenicii lui se tot sporesc de-atunci

Pe sub pămînt ca iepurii de casă.

Altfel de ce-am păzi noi templul zi şi noapte?

Magul se înspăimîntă de puterea lor, şi precum ştiţi,

Făgăduit-a chiar pe fiica lui ca dar sălbatic

Celui ce va da de urma lui Zamolxe.

Ori aţi uitat?

 

AL DOILEA OSTAŞ

Ehei, Zemora tulburătoarea! Cîţi n-o doresc!

 

OSTAŞUL STRĂIN

(zîmbind a gluma)

Cum eu trăiam mai mult din mila cînilor.

Mă hotărîi să caut ascunzinşul lui Zamolxe.

Am iscodit prin munţi. Vreo nouă zile ostenitu-m-am

OSTAŞUL STRĂIN (CONT)

Prin văgăuni, dar n-am găsit

Decît nişte opinci întortucheate. Mi-am zis:

Sunt ale progetului! — Le-am dăruit preotului.

E adevărat, îi aduceam numai opincile,

Nu capul lui Zamolxe, — cu toate acestea

Îmi hrăneam nădejdea — că de nu-mi dă

Pe Zemora pentru totdeauna de soţie, îmi va da-o

Pentr-o noapte cel puţin. Ce? Frumoasă sărbătoare!

Dar Magul fu zgîrcit şi-mi dete

Doar această zdreanţă — de libertate.

Ieri m-a întrebat: cînd îmi aduci şi capul lui Zamolxe?

I-am zis: cînd şi-l va pierde ca opincile, Sfinţia ta!

 

OSTAŞUL DE STRAJĂ

Răspuns cuminte,

Dar mai bine rămîneai tot sclav

Decît să străjuieşti cu noi viclene temple

Văduvite de credinţă.

De lene ni se-ngraşă tălpile pe aceste sfinte lespezi.

Unde-s vremile ce răsunau din bucium către soare?

Prin cîlţi de codri altădată săgetam

Bourii între coarne.

 

AL TREILEA OSTAŞ

Şi pescuiam din fluvii somni rotunzi

Ca pulpele fecioarelor.

 

AL PATRULEA OSTAŞ

(către cel de strajă)

 

AL PATRULEA OSTAŞ (CONT)

Uite funia spînzurătorii cum o mişcă vîntul —

Îţi face semn!

 

AL CINCILEA OSTAŞ

Răbdare, nu cîrtiţi, copii, răbdare.

Cînd se mişcă vrăjmaşul la hotare,

Ne vom urni puhoi urlînd spre mare

Şi Magul o să uite de altare.

 

OSTAŞUL DE STRAJĂ

Ghiciţi, baieţi, ghicitoarea mea: sunt fiinţe

Ce nu-s aievea,

Şi totuşi omul le păzeşte de primejdii!

De ce? — ca omul, tot el, să aibă de la cine

În primejdie fiind, să ceară ajutor…

 

AL ŞAPTELEA OSTAŞ

Ghicitoarea ta e ciută de-nţeles.

 

AL OPTULEA OSTAŞ

Ba nu. Aceştia-zeii!

 

AL NOULEA OSTAŞ

Le cerem ajutor.

 

ÎNTIUL OSTAŞ

Şi totuşi noi le ţinem pază de tîlhari,

Noi cu suliţele noastre.

 

 

OSTAŞUL DE STRAJĂ

(batjocuritor)

Şi ei — nici măcar nu sunt!— ha, ha!

 

AL DOILEA OSTAŞ

(către cel de strajă)

Nu eşti şi tu unul dintre “orbii” lui Zamolxe?

 

AL TREILEA OSTAŞ

Linişte! Magul iese din altar.

 

(Toţi se aşează în două rînduri. Magul trece printre suliţi şi-i priveşte ager în ochi.)

 

MAGUL

(aspru)

Corbi vreau să văd în zori pe furci!

Aţi înţeles?

 

La noapte.

Nu cruţaţi pe nimeni.

 

(Dispare în dosul templului. Ostaşii se închină şi s-aşază la locurile lor.)

 

AL PATRULEA OSTAŞ

Înaltul Preot ţi se sfredeleşte cu privirea

Pînă-n ochii gîndului.

 

AL CINCELEA OSTAŞ

Bătrînul Mag! N-aţi auzit? Pe cînd cîntau cocoşii

A plecat spre miază-zi cu fiica lui. S-a-ntors tîrziu.

 

AL CINCELEA OSTAŞ (CONT)

Fără de ea. Ce-i drept, frumoasă-e, iar furia “orbilor”

E mare; de frica lor o fi ascuns-o undeva departe în munţii păstrători

De taine şi comori.

 

AL ŞASELEA OSTAŞ

(Încet)

Spun oameni că el nu doarme niciodată.

 

AL ŞAPTELEA OSTAŞ

În întuneric ochii lui se văd ca ochi de lupi,

Tăciuni aprinşi în vînt.

 

AL OPTULEA OSTAŞ

(misterios)

Magul e tăcut.

 

AL NOULEA OSTAŞ

Magul e rece.

 

ÎNTIUL OSTAŞ

Statornic ca un obicei rămas din zilele strămoşilor.

 

AL DOILEA OSTAŞ

Setos de sînge ca o fiară.

 

OSTAŞUL DE STRAJĂ

(izbucneşte)

Mai mult decît o fiară. Setos de sînge ca învăţăturile

Sfinte de astăzi şi din toate vremile.

 

OSTAŞUL STRĂIN

Ce roşu-i cerul.

 

AL PATRULEA OSTAŞ

Şi spînzurătaorea-i gata.

 

OSTAŞUL STRĂIN

(privind spre temple)

Prieteni,

Ne pîndeşte o noapte grozavă —

Din temple — furiş — a ieşit un motan,

Semn rău.

 

AL CINCELEA OSTAŞ

Motanul cu ochi verzi ca ai Magulului.

Prindeţi-l, prindeţi-l!

Legaţi-l cu funia stîrvul de furci

Să se sperie toţi răzvrătiţii!

 

OSTAŞUL DE STRAJĂ

(izbucneşte într-un hohot şi se întoarce spre temple)

Ha, ha!

O, zei,

Mucegăiţi de veşnicie!

Nu-i nici un pumn încleştat

Să dărîme minciuna cu stîlpii de piatră?

Al morţilor poate!

Ieşiţi îngropaţii de vii în pămînt—

Şi noi azvîrliţi pe rîuri!

Eu, unul din cei ce rămîn încredicioşi

OSTAŞUL DE STRAJĂ (CONT)

lui Zamolxe, vă chem. Din adînc:

Prăbuşiţi sanctuarul!

O, zei, apăraţi cu pisici spînzurate,

mi-e scîrbă.

C-o lance ţintită în porţile voastre

Mă-nchin,

Eu sunt omul—

Ha, ha, — vă salut!

 

(Aruncă lancea în poarta templului. Ceilalţi sar şi-l doboară cu lovituri de suliţi.)

Revista indexata EBSCO