Sep 1, 2017

Posted by in Poezii

George L. NIMIGEANU

AUTOBIOGRAFIE

 

Aşezări la marginea mării

aceste cuvinte

vor fi

 

Deci exist întocmai

precum amintirea unei stele

în amintirea întîmplătoare

a unei oglinzi…

 

dar… numai cîtă vreme

aşezări de credinţă

la marginea mării

fi-vor aceste cuvinte

 

Pe fiece prag – cîte o cheie

şi lumina

a cărei umbră mi-e nume…

şi umbra

a cărei lumină rănile mi le acoperă

 

 

PREŢUL ERORII

 

Cel care cunoaşte preţul erorii

numai el

poate îndrepta morile strîmbe

pe malurile acestui rîu

în care aruncăm pietrele

propriei noastre existenţe

 

tulburînd în mări

constelaţiile

izvoarele-n ceruri şi

pe hărţile iubirii drumurile

 

fiecare

fiindu-şi

eroarea cea fără de leac…

 

CU O DURERE

 

Cu o durere cu un pas ori poate

cu un zîmbet

îmi sînt cînd în urmă

cînd înainte

pe sfoara vieţii scoţîndu-mi la uscat

sufletul travestit în cuvinte

 

pe cînd o nevăzută mînă

în poarta dintre ceea ce este şi ceea ce nu e

răsuceşte cheia care

încuie şi cînd descuie

 

Astfel îmi sînt mereu cu cîte o viaţă

ba în urmă… ba înainte…

prilej cuvîntului de-a lumina închipuirea

 

VESPERALIA

 

Ziua aceasta –

fotografia din care am fugit

pe după propria mea singurătate

furişîndu-mă

trăgînd după mine

roata cea mare a timpului…

 

Scrijelit pe frunte

numele uitării

mărturiseşte

fapta mea zadarnică

 

în mai toate oglinzile

fiindu-mi doar un joc

– cel cu propria umbră…

 

PUNCT DE VEDERE

 

Cineva

îmi tot şopteşte

că un cuvînt

doar un cuvînt

este lumea

 

dar eu

cum să rostesc pe de-a-ntregul

cuvîntul acela

cînd

abia dacă sînt

un sunet al acelui cuvînt?

 

 

 

 

STOP – CADRU

 

Sînt

umbră a clipelor

căzînd

pînă-n dorinţă

 

sens şi ghimp

 

Parcă n-aş fi decît un semn

al rîsului

lucind sub timp

 

Părinte-al meu

cer îndurare:

nu mă da clipei pe cîntare

ci… luminează-mi-Te blînd…

„precum în cer, aşa şi pe pămînt”

 

FIR DE IARBĂ

 

Un fir de iarbă

tremură în mine

atît !

 

Cineva respiră

în necuprinsul şi

iarba aceea din mine

clatină lumile…

 

de la tăcere pînă la cuvînt…

de la cuvînt pînă la tăcere

iar eu… clătinare a lumilor… sînt…

 

 

 

PUNCT DE VEDERE

 

Cel care execută acrobaţiile

de înaltă clasă

la trapezul iluziei

nu sînt eu

e o viitoare amintire despre mine

 

Despre amintire

se poate spune că este

un rest de durere care

poate da naştere unor dileme

unor confuzii

unor stereotipii cu defecte întîrziate

uneori cîtorva generaţii

 

Cît despre mine

cercul de aer al acestei zile

seamănă cu plasă de prin fluturi

în ochiurile căreia posibile aripi

se zbat captive în propriul lor zbor

de la o floare neînflorită

spre alta la fel

 

CON DE UMBRĂ

 

Cădere de măşti !Zeii

răstălmăcesc miturile

murind şi ei cîte puţin

împreună cu noi

 

Singurătatea nu are nume

liniştea nu are sens

şi nici culoare

Şi în zîmbetul tău e tîrziu

precum… într-o stinsă fîntînă

 

MAI TRECE O ZI

 

Mai trece o zi… aşa cum toate trec !…

In palme crapă gîndul… curge sînge…

speranţa-i strîmtă… şi la gît mă strînge

şi-ades se naşte cu izvorul sec !…

 

Mai scriu un gînd pustiu… ca un oustiu

în inima celui plecat de-acasă…

noapte-i şi ziua… searbădă  şi deasă…

şi hăul cosmic m-a-nghiţit de viu

 

Din vinuri… gust… clipa s-o mint…

buşind în sacul morţii înc-o moarte…

tăcerea-n două lumea o împarte,

iar eu… din labirint în labirint…

 

pribeag… prin gînd străin… din mine plec…

mai amăgind din vorbe-n lucruri ceaţa,

prin acul vieţii petrecîndu-mi aţa…

Şi… trec prin mine… precum toate… trec…

 

IPOSTAZE

 

Te împodobeşti cu zorzoanele timpului

în rangurile lui de nobleţe să te ridici ?

 

Mişcătoare în jurul tău nisipurile !

 

Trupul să ţi-l tămăduieşti

de rănile pe care încă nu le ai

buruieni de leac

aduni pe marginile nimicniciei ?

 

Mişcătoare înaintea ta nisipurile !

 

Întru fiinţă mincinos oglindindu-te

în întîmpinarea ta mergînd

tragi la edec pe un rîu secat

lumile unui adevăr fără chip ?

 

Mişcătoare în urma ta nisipurile !

 

Şi peste nisipuri

ademenitoarea plutire

a Fetei Morgana !

 

AMIROSIND CA IARNA

 

… şi uite-aşa amirosind ca iarna

se face frig şi-n lucruri cade seara

tăcerea-n gînduri îşi înfundă goarna

tristeţea – rîcîindu-te cu gheara

 

te copleşeşte ca o desfrunzire

de umbre ude… parcă să destrame

a vieţii nelumească întocmire…

Muzeul tău… de cioburi şi de rame…

 

fără de uşi şi fără de ferestrele

se vinde la talcioc pe-un sfanţ de-aramă

pînă la primul ţipăt – cel de zestre

cel care vieţii te-a trecut prin Vamă

Ţi-e mută vorba-n larma dimprejur

cine să-ţi ştie în pustiu povara?

Eşti o gîlceavă… fără de contur…

durerea-i semn că-n lucruri… cade seara…

Revista indexata EBSCO