Jul 17, 2017

Posted by in ARTE

Gheorghe MACARIE – Cela Neamțu – miracolul resurecției tapiseriei

 

            Apariţia volumului Tapiserie – Cela Neamţu, apărut la “Monitorul Oficial” R.A., Bucureşti, 2017, se constituie ca o apariţie de excepţie, de lux chiar, avînd în vedere excelentele condiţii grafice ale imprimării sale dar şi calităţile profesional-ştiinţifice ale redactării întregului material.

Consultîndu-l ai revelaţia nu numai ale celor mai reprezentative lucrări ale acestei prime Doamne a tapiseriei româneşti, dar şi a uneia din cele mai bune reprezentante ale genului de peste hotare. Mare parte din albumele “stas” de artă apărute ne-au obişnuit cu prefeţe sumare în prezentarea datelor biografice dar şi coordonatelor estetice ale operei; aprecierile firesc subiective, chiar părtinitoare şi exclusiviste se sustrag adesea obiectivismului necesar scontat în cazul omologării unui ansamblu de opinii.

Este un neajuns pe care configuraţia actualei apariţii o exclude; dincolo de o amănunţită cronologie a vieţii şi operei, detaliată şi cu toate şansele de credibilitate – e alcătuită de autoarea însăşi – volumul reproduce, prin selecţie, nu numai cele 248 de opere – mai reprezentative – ale autoarei, dar şi majoritatea articolelor, cronicelor şi referinţelor pe care acestea le-au generat de-a lungul vernisajelor, pe parcursul celor aproape cinci decenii (1969-2017) de elaborări fără vacanţe.

Se reproduc abordările critice dintre 1966 şi 2017, ale reprezentanţilor generaţiei vîrstnice (Ion Frunzetti, Constantin Ciopraga etc.), dar şi a celor imediat ulterioare: Dan Grigorescu, Octavian Barbosa, Horia Harşia, Const. Prut, Marina Preutu, Negoiţă Lăptoiu, Gheorghe Macarie, Valentin Ciucă, Grigore Ilisei, C. R. Constantinescu, D. Basarab-Nanu, V. Florea, Doina Cernica, Doina Păuleanu, Virgil Mocanu, L. Grünewald, A. Titu, Paul Lucas, R. Bross, K. Klopschinski, Dorana Cosovanu, Simona Vărzaru etc.

Deosebit de preţios este catalogul celor 248 lucrări – cele mai reprezentative – realizate între 1966-2017, într-o redactare întrevăzînd rigoarea cunoscută a autoarei.

Întreg ansamblul informaţional, realizat prin contribuţia majoră a artistei, structurat ulterior de Dl. redactor Skultèty, conferă lucrării în posteritate caracterul unui testament pentru urmaşi; se oferă un material de prim rang, la îndemîna tuturor celor tentaţi de a aborda analitic, în viitor, dimensiunile unei opere unice.

Cela Neamţu se integrează pe plan european fenomenului revitalizării tapiseriei. După peste patru secole de glorie, tapiseria cunoaşte pe plan european, la sfîrşitul sec. XVIII, un vizibil regres datorită circumstanţelor sociale, nefavorabile dezvoltării ei, dar şi unor cauze intrinseci artistice, ale genului care renunţa frecvent la propriul lui limbaj în favoarea celor ale altor arte vizuale. Este meritul lui Jean Lurçat, în primele decenii ale secolului trecut, de a reînvia această artă pe plan european, reevaluîndu-i limbajul sub auspiciile unei evidente modernităţi. După încercările nu lipsite de reuşite ale deceniului 7, Cela Neamţu – absolventă din 1966 (şefă de promoţie) a Institutului de Artă “N. Grigorescu” (Bucureşti) activitatea creatoare a artistei cunoaşte o permanentă ascendenţă.

Participarea, în 1967, la Salonul de Arte şi Meserii de la Utrecht (Olanda) se constituie ca un debut al prezenţelor ulterioare, constante ale Celei Neamţu la manifestările artistice de peste hotare. Expoziţiilor de la Düsseldorf , Krefeld  şi alte oraşe ale Germaniei le urmează altele, an de an, în principalele centre artistice europene. Strălucitul succes din 1987, la a XIII-a Bienală a Tapiseriei de la Lausanne, o consacră într-o ierarhie a valorilor europene şi internaţionale ale genului tapiseriei. În paralel cu expoziţiile din ţară se succed alte prezenţe ale tapisierei în metropolele artistice europene. Expoziţia Ferestre pentru fiul meu Lis este itinerată, în acelaşi an (1990), la Berlin, Bruxelles, Paris, Geneva… .

Urmează expoziţiile din Israel (Askelon şi Ierusalim) şi, peste un an, în 1992, deschide expoziţii în Franţa (Angers şi Soissons); în 1997 publicul american o admiră la New York şi Washington. În 2006, Societatea Artiştilor Francezi îi acordă medalia de aur pentru tapiseriile expuse la Grand Salon (Paris). Într-o competiţie a celor mai buni tapisieri ai întregului mapamond, Cela Neamţu se constituie în artă nu numai ca un mesager al sufletului românesc, ci şi ca o exponentă de marcă, pe plan mondial, a resurecţiei şi revitalizării tapiseriei – gen ce ameninţa, după 1800, cu dispariţia…

Cum se cuvine unui album monografic cu vocaţie testamentară, apariţia de la “Monitorul Oficial” este substanţială, chiar exhaustivă în prezentarea întregului ansamblu al creaţiei artistei – tapisiere. Pornind de la valorile artistice ale ţesăturilor noastre populare, dar şi de la cele post-bizantine, azi glorii postume ale colecţiilor mănăstirilor noastre medievale, Cela Neamţu le rezumă într-o modernă reevaluare. Simbolurile, însemnele lor emblematice trădează straturile unor vechi civilizaţii. Fereastra, Altarul, Pasărea sînt doar cîteva dintre acestea.

Fereastra în viziunea artistei devine un spaţiu difuz al luminii divine, un topos al timpului istoric şi legendei, dar şi al destinului individual. Este un interludiu între aici şi acolo, între spaţiul cotidian-teluric şi cel metafizic, acces spre speranţă şi simbol vizînd o lume nevăzută, dar nu mai puţin reală. Înrudite cu ciclul ferestrelor, prin tratare, viziune stilistică, dar mai ales consubstanţiale dominantei spirituale, ciclul Altarelor evoluează sub semnul aceluiaşi zenit artistic. Altarul se constituie ca un depozitar şi catalizator al sacrului, dar şi un iradiant al acestuia. Linii şi culori evoluează în subtil-miraculoase degradeuri, elansîndu-şi tensiunile spre acelaşi duh al înălţimilor, înveşnicit în configuraţia altarului. Materia este structurată monumental, subsumată fiind aceluiaşi har al sacralităţii şi mîntuirii.

Tapiseriile aşezămîntului monastic românesc de la Ierihon (Israel) vizează apogeul. Nu ştii ce să admiri la aceste ample compoziţii – virtuozitatea texturii, contrastele tonale fremătînd de sfinţenie, de iubire şi dramă, rafinamentul blajin al culorii sau grandoarea calmă a întregului ansamblu.

Sentimentul sacrului, eşalonat în ultimele patru secole într-o continuă scădere (nu numai în artă), cunoaşte în lucrările Celei Neamţu o miraculoasă resuscitare. Actul artistei este unul de recuperare şi relegitimare a acestei dimensiuni spirituale.

Autoarea intuieşte şi soluţionează compensativ-artistic, într-o lume de incertitudini şi nesiguranţă, nevoia de sacru a omului contemporan. Nimeni la noi, în artă, de la broderiile Putnei lui Ştefan cel Mare nu a mai întruchipat sentimentul sacralităţii în artă la cotele de sensibilitate relevate în tapiseriile Celei Neamţu.

Ctitorilor tapiseriei moderne (Jean Lurçat, Sophie Arp etc.), depăşind în context contemporan fruntariile propriilor ţări, dar şi cele ale Europei, accedînd spre meritată glorie şi recunoaştere, ctitori care au trezit-o din letargia ei manieristă, conferind tapiseriei un nou statut şi un nou limbaj artistic, li se asociază şi ilustra noastră compatrioată – Cela Neamţu.

Revista indexata EBSCO